Trandafirul Alb

Trandafirul Alb (în germană Die Weiße Rose) este numele luat de un grup de studenți din München care au format o mișcare de rezistență non-violentă în Germania nazistă. Acest grup de tineri curajoși au activat din iunie 1942 până în februarie 1943, când membrii grupului au fost arestați, judecați și condamnați la moarte prin decapitare. Mișcarea a redactat, tipărit și distribuit șase foi volante, prin care populația era îndemnată să se opună regimului nazist.

Membri

Membrii principali ai mișcării au fost frații Sophie Scholl și Hans Scholl, precum și colegii lor Christoph Probst, Willi Graf și Alexander Schmorell, toți cu vârsta cuprinsă între 20 și 26 de ani. Acestui grup de tineri i s-a adăugat și profesorul Kurt Huber, care a redactat ultimele două manifeste.

Pe lângă aceștia, au mai existat numeroși prieteni și simpatizanți care i-au ajutat: Hans Conrad Leipelt, Marie-Luise Jahn, Hans Hirzel, Susanne Hirzel, Heinz Brenner, Franz J. Müller, Eugen Grimmiger, Falk Harnack (care avea să devină cunoscut mai târziu ca regizor), Harald Dohrn (socrul lui Christoph Probst), arhitectul Manfred Eickmayer, în atelierul căruia se întâlneau adesea membrii grupării, pictorul Wilhelm Geyer, care închiriase atelierul lui Eickmeyer, punându-i-l la dispoziție lui Hans Scholl, și librarul Joseph Söhngen, a cărui pivniță a servit ca ascunzătoare pentru foile volante.

Numele mișcării

Așa cum afirma Franz J. Müller, nu este cert încă de unde provine numele de „Die Weiße Rose”. Acesta s-ar putea datora Divinei Comedii a lui Dante, unde sufletele celor drepți, înveșmântați în alb, formau un trandafir de aceeași culoare: „În chipul unei albe-roze acu/văzui oștirea cea de sfinți pe care/prin sânge Crist mireasa și-o făcu.”[1]

O altă sursă de inspirație o reprezintă poezia cu același nume de Clemens Brentano, dar și numele unei mișcări de rezistență olandeze împotriva spaniolilor. Hans Scholl însuși a indicat Gestapoului doar poezia lui Brentano, pentru ca astfel gruparea lor să fie considerată inofensivă, iar ceilalți membri să fie apărați de represaliile naziștilor.

Cronologia evenimentelor

Fondat la München, acest grup de rezistență a răspândit șase manifeste („fluturași”), prin care îi chema pe conaționali la implicarea în rezistență pasivă împotriva regimului. Cel de-al șaptelea manifest, pe care tinerii îl pregătiseră, n-a mai putut fi distribuit întrucât membrii grupului au fost arestați de SS (Gestapo).

Chiar dacă membrii erau doar studenți la Universitatea din München, participaseră la război ca infirmieri fie pe frontul francez, fie pe cel rus, unde fuseseră martori oculari la atrocitățile naziste față de evrei și față de toți opozanții și, nu în ultimul rând, martori ai atrocităților față de prizonierii de război. Din experiența frontului au reținut două lecții fundamentale (care au și fost expuse în manifestele lor):

  1. regimul nazist era un regim inuman, totalitar și crud până și față de proprii cetățeni și
  2. soarta pe care Wehrmacht-ul a suferit-o la Stalingrad va duce Germania – în cele din urmă – la înfrângerea totală.

Acești tineri refuzau militarismul prusac al Germaniei lui Adolf Hitler și credeau într-o Europă federală care aderă la principiile creștine ale toleranței și dreptății. Citând pe larg Biblia, pe Lao Zi, pe Aristotel și pe Novalis, pe Goethe și pe Schiller, făceau apel la ceea ce ei considerau intellighenzia nemțească, cu speranța că aceasta îi va ajuta în mod intrinsec să se opună nazismului.

La început, manifestele au fost răspândite în mulțime, fiind trimise cu sutele către diferite orașe din Bavaria și din Austria, întrucât membrii nădăjduiau că Germania meridională va fi mai receptivă față de mesajele lor antimilitariste.

În februarie 1943 „Trandafirul Alb” a adoptat o poziție mai viguroasă împotriva lui Hitler și a aparatului său de reprimare. Concret, această atitudine s-a tradus în faptul că ultimul manifest (al șaselea) a fost distribuit chiar în holul principal al Universității, în plus, au lansat slogane anti-hitleriste și au pictat caricaturi antinaziste pe zidurile din München și chiar pe porțile universității. Transformarea de fond a grupului (de la prietenie la mișcare socio-politică) apare evidentă în cel de-al șaptelea manifest al cărui text îl pregătiseră deja cu titlul: „Mișcarea de rezistență în Germania”.

Christoph Probst, căsătorit și tată a trei copii, s-a decis să împartă manifestele fățiș în speranța că astfel va dezmorți poporul din teama care-l paraliza; ca să-l acopere de o astfel de acțiune sinucigașă, Sophie Scholl a preluat inițiativa și, pe 18 februarie 1943, la sfârșitul cursurilor, a distribuit manifestele în holul universității bavareze din München. Aproape toate manifestele multiplicate au fost distribuite în felul acesta. A fost identificată de un informator al Gestapo-ului, care era și membru al partidului nazist. Astfel a fost arestată împreună cu fratele ei, Hans Scholl. În buzunarul lui Hans a fost găsit manuscrisul pregătit pentru cel de-al șaptelea manifest; zadarnic a încercat Hans să-l înghită, n-a reușit. Plecând de la acest manuscris a fost identificat și Christoph Probst, care îl scrisese. În aceeași zi a fost arestat și el. Alexander Schmorell, aflând de cele petrecute de la Lilo Ramdohre, se gândește să-l prevină și pe Willi și să fugă amândoi din fața celor ce aveau să se întâmple. N-a mai apucat însă să-l anunțe pe Willi, deoarece și acesta fusese arestat. Atunci a încercat să scape în Elveția, iarna grea însă și zăpada mare nu i-a permis să treacă munții. Astfel a fost nevoit să se reîntoarcă în München. La întoarcere reușește să treacă de blocurile de control, fiind găzduit de câțiva prieteni, printre care și Lilo. Pe 22 februarie primii trei membri au fost executați cu ghilotina, întrucât au fost „găsiți vinovați de înaltă trădare”. Două zile mai târziu a fost publicată o fotografie a lui Alexander (care fusese denunțat de cerșetorul Alois Pitzinger, căruia îi făcuse portretul); fotografia era însoțită de un text prin care se oferea recompensa de 1000 de mărci celui care va oferi informații despre el. În aceeași zi (26 februarie) a fost arestat într-un refugiu antiaerian.

Ceilalți membri ai grupului au fost decapitați și ei în vara anului 1943. Prietenii și colegii „Trandafirului Alb”, care au ajutat la pregătirea și distribuirea manifestelor, au fost arestați când au înfruntat pericolul și au adunat fonduri pentru văduva și orfanii lui Cristoph Probst: în urma unui simulacru de judecată au fost condamnați la temniță pentru perioade cuprinse între câteva luni și zece ani.

Odată cu prăbușirea regimului nazist, Die Weiße Rose a devenit simbolul cel mai pur al opoziției față de tiranie, fără nici un interes personal de putere sau de auto-celebrare. Faima și stima de care se bucura erau atât de puternice, încât compozitorul Carl Orff, la venirea aliaților, întrebat de ce n-a părăsit Germania nazistă, a răspuns că a fost unul dintre fondatorii mișcării Trandafirului Alb; pe dată a fost lăsat în libertate. Este foarte adevărat că el, personal, a fost în legătură cu profesor Huber, însă nu sunt probe că ar fi fost în vreun fel oarecare implicat în mișcare (istoricii consideră că declarația lui a fost să scape de arestare și de alte percheziții).

Scholl-Denkmal, München (Zuschnitt)
Memorialul Scholl din faţa Universităţii din München

La Universitatea Ludwig-Maximilian din München s-a ridicat în 1968 un grup statuar al fraților Scholl și piața a fost numită Geschwister-Scholl-Platz (piața fraților Scholl) în cinstea lui Hans și a Sophiei Scholl. În afara acestei piețe există instituțiile Geschwister-Scholl-Institut și Geschwister-Scholl-Preis, acesta din urmă fiind un premiu acordat în fiecare an unei personalități literare. În 2006 premiul a fost acordat scriitorului român Mihail Sebastian.

Istoria acestei mișcări de rezistență împotriva tiraniei a inspirat scriitori și cineaști.

Note

  1. ^ Dante Alighieri, Paradisul, București, 2003, traducere de George Coșbuc, comentariu de Alexandru Balaci

Vezi și

Legături externe

22 februarie

22 februarie este a 53-a zi a calendarului gregorian.

30 decembrie

30 decembrie este a 364-a zi a calendarului gregorian și a 365-a zi în anii bisecți.

Alexander Schmorell

Alexander Schmorell (n. 16 septembrie 1917, Orenburg, Rusia - d. 13 iulie 1943, München) a fost unul din membrii grupului de rezistență antinazistă Trandafirul Alb.

Alexander Schmorell s-a născut dintr-un tată neamț și o mamă rusoaică. A rămas orfan de mamă încă de mic, de aceea l-a urmat pe tatăl său – medic german – care s-a mutat la München în 1921. Astfel se explică bilingvismul lui Alexander: era cetățean german și vorbea germana, dar cunoștea la fel de bine limba rusă, pe care o cultiva ca un omagiu adus memoriei mamei sale. Alexander Schmorell a fost de religie creștin ortodox.

Cazul nominativ

În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuia. Forma de nominativ este de regulă considerată cea de bază a cuvintelor părți de vorbire nominale (substantiv, determinanți abstracți, adjectiv, pronume), forma la care sunt în dicționare în calitate de cuvinte-titlu, și cea care figurează pe locul întâi în paradigma lor de declinare.

Sunt limbi flexionare cărora le lipsește declinarea sau păstrează numai urme ale ei. În gramaticile acestora nu este vorba de declinare și de cazuri, prin urmare nici de cazul nominativ. Astfel sunt, de pildă, limbile romanice, în afara românei, sau limba engleză.

Christoph Probst

Christoph Probst (n. 6 noiembrie 1919, Murnau am Staffelsee, Germania – d. 22 februarie 1943, Stadelheim Prison[*]​, Germania) a fost un membru al grupului de rezistență antinazist Trandafirul Alb. A fost executat în închisoarea Stadelheim din München.

Eva Lendvay

Eva Lendvay (n. 24 aprilie 1935, Brașov, România – d. 14 martie 2016, București, România) a fost o traducătoare română de origine maghiară.

Getúlio Vargas

Getúlio Dornelles Vargas (n. 19 aprilie 1882, São Borja, Rio Grande do Sul - d. 24 august 1954, Rio de Janeiro) a fost de două ori președintele Braziliei, între 1930-1945 și 1951-1954.

A devenit președinte în urma unei lovituri de stat, în 1930. În 1934 regimul său dă o nouă constituție semi-fascistă țării, cu elemente inspirate din corporatismul mussolinian. În 1937, fiindu-i interzisă (prin constituție) o nouă candidatură, impune regimul său dictatorial „Estado Novo”, asemănător cu dictatura lui Salazar din Portugalia. Având la începutul celui de-al doilea război mondial o poziție neutrală, începând cu 1942 adoptă o poziție pro-aliată. În 1945 este înlăturat de la putere de o lovitură de stat militară.

Se întoarce în politică în 1951, fiind ales președinte. Este fondatorul companiei petroliere naționale braziliene, Petrobras. Învinuit de armată că a fost în spatele unei tentative de asasinare a principalului său adversar politic, Carlos Lacerda, se sinucide împușcându-se în piept.

Henric al VII-lea al Angliei

Henric al VII-lea (28 ianuarie 1457 – 21 aprilie 1509) a fost rege al Angliei și a domnit între anii 1485 și 1509. El a fost întemeietorul dinastiei Tudorilor. A oprit războiul celor două roze căsătorindu-se cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea, a desființat trupele senioriale și a format camera înstelată.

Kurt Huber

Kurt Huber (n. 24 octombrie 1893, Chur, Elveția - d. 13 iulie 1943, München) a fost un profesor de filosofie și de teorie muzicală la Universitatea din München, membru al grupului Trandafirul Alb, executat de autoritățile Germaniei naziste, sub acuzația că ar fi subminat „adevărata unitate a poporului german” prin redactarea unor foi volante împotriva războiului.

Lidia Litviak

Lidia Vladimirovna Litviak (în rusă Лидия Владимировна Литвяк, n. 18 august 1921 la Moscova - d. 1 august 1943 la Krasnîi Luci) a fost o femeie pilot din cadrul Forțelor Aeriene Sovietice, care s-a remarcat prin fapte deosebite în cel de-al Doilea Război Mondial.

Este prima femeie pilot care a anihilat un avion inamic și deține recordul la cele mai multe avioane doborâte de o aviatoare.

De asemenea, este prima femeie cu statutul de as în aviație.

Cu câteva zile înainte de a împlini 22 de ani, avionul ei a fost doborât de un as al aviației de război germane. Nici până astăzi nu se știe cu exactitate cum a murit, existând chiar ipoteza că s-ar fi parașutat și ar fi sfârșit într-un lagăr de prizonieri.

Propaganda sovietică a denumit-o Crinul Alb de la Stalingrad, datorită simbolului purtat de avioanele pe care le pilota.

Germanii au confundat acest simbol cu un trandafir și de aici renumele devenit mai cunoscut: Trandafirul Alb.

Mário Soares

Mário Soares (n. 7 decembrie 1924, Lisabona, Prima Republică Portugheză – d. 7 ianuarie 2017, Lisabona, Portugalia) a fost un om politic portughez, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Portugaliei. A fost prim-ministru al Portugaliei între anii 1976 - 1978 și 1983 - 1985, și președintele Portugaliei din 1986 până în 1996.

München

München (pronunțat /ˈmʏnhən/ ( audio)) este capitala landului federal Bavaria (Bayern) din Germania și al treilea oraș ca mărime din Germania, după Berlin și Hamburg, cu o populație de 1.526.056 locuitori (31 decembrie 2017). Se află pe râul Isar.

Rezistența germană

Rezistența germană se referă la acele persoane și grupuri care s-au opus în mod activ lui Adolf Hitler în timpul regimului nazist din Germania anilor 1939 – 1945. Unii dintre ei au acționat în mod activ pentru eliminarea lui Hitler din fruntea statului. Planurile lor au culminat cu tentativa (eșuată) de asasinare a führerului de la iulie 1944 (v. și Complotul de la 20 iulie).

Termenul „rezistență germană” nu trebuie să ducă gândul la o rezistență organizată de durată pe toată perioada existenței regimului nazist, asemănătoare mișcărilor de rezistență bine organizate de tipul rezistenței franceze. Rezistența germană a fost constituită din grupuri mici și de cele mai multe ori izolate. Aceste grupulețe nu au reușit să mobilizeze o opoziție politică antihitleristă puternică, principala lor tactică fiind aceea a atragerii unor importanți lideri militari naziști în conspirații, care apoi să-l răstoarne prin forță pe dictator. Tentativa de asasinare din 1944 a fost gândită să declanșeze o lovitură de stat care să răstoarne regimul nazist și să scoată Germania din război.

Sophie Scholl

Sophia Magdalena Scholl (n. 9 mai 1921, Forchtenberg - d. 22 februarie 1943, München) a fost o studentă germană, activă în grupul de rezistență nonviolent Trandafirul Alb, în Germania Nazistă. Ea a fost condamnată pentru înaltă trădare după ce a fost găsită distribuind pliante antirăzboi la Universitatea din München, cu fratele ei Hans. Ca urmare, au fost executați cu ghilotina.

Începând cu anii 1970, Scholl a fost sărbătorită, ca fiind unul dintre marii eroi germani, care s-au opus activ celui de-al Treilea Reich în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Stancu Becheanu

Stancu Becheanu (* 1826, Slatina ; † 1907, mahalaua Olteni, București) a fost un renumit comerciant român.

În anul 1851 a deschis o prăvălie în asociere cu Luca Teodorescu, „La trandafirul alb“. În 1858 a rămas singur în afacere. El cumpăra marfă din Lipșca și Paris. Stancu Becheanu și-a investit profiturile în case, moșii, terenuri și alte bunuri imobiliare.

Cu averea sa el a ajutat școli, spitale, inițiative publice în privința ridicării unor monumente, între care și statuia lui Constantin A. Rosetti din București. El a sprijinit cu burse tinerii comercianți pentru continuarea studiilor în străinătate și s-a bucurat apoi de sprijinul lor în afaceri. A fost unul dintre primii comercianți decorați cu înalte distincții precum „Coroana României“, „Comandor“ și „Mare Ofițer“. A fost ales în mai multe legislaturi, senator și deputat, iar apoi membru al Camerei de Comerț și Industrie din București.

Trandafir

Rosa L. -Trandafir- este un gen de plante perene ornamentale din familia Rosaceae, originar din regiunile continentale și subtropicale ale emisferei nordice, cuprinzând peste 200 de specii de arbuști erecți, deseori spinoși.

Planta tipică are tulpina spinoasă și fructul ca măceșele trandafirului sălbatic, „Rosa canina” care crește sub formă de tufișuri în regiunile aride, cu soluri calcaroase.

Inflorirea la un an.Specii incadrate in grupa macesilor decorativi si a trandafirilor de parc:Rosa canina(macesul comun),Rosa rubrifolia(macesul rosu),Rosa alba(trandafirul alb),rosa demascena(trandafirul de Demasc ),rosa lutea(macesul galben),Rosa rugosa(trandafirul cu frunze incretite)

Trandafirul roșu de Lancaster

Trandafirul roșu de Lancaster este emblema comitatului Lancashire din Anglia.

Specia sau soiul exact rămân neclare, dar cel mai probabil este trandafirul Rosa gallica officinalis.

Inițial trandafirul a fost adoptat ca însemn heraldic de primul contele de Lancaster, Edmund Crouchback. A fost unul dintre însemnele regelui Henric al IV-lea al Angliei, primul rege din Casa de Lancaster. În urma Bătăliei de la Bosworth Field din 1485, trandafirul a devenit emblema Lancashire.

Willi Graf

Willi Graf (n. 2 ianuarie 1918, Kuchenheim aproape de Euskirchen - d. 12 octombrie 1943 într-o închisoare din München) a fost unul dintre cei cinci membri ai grupului de rezistență anti-nazistă „Trandafirul Alb”.

A copilărit la Saarbrucken, unde tatăl său era directorul unei firme de vinuri încă din 1922.

În 1928 s-a înscris la Humanistisches Ludwigsgymnasium, (Liceul Uman Ludwig), unde a luat diploma de maturitate în 1937.

Willi provenea dintr-o familie profund catolică și – de la 11 ani – făcea parte din “Neudeutschland” (Noua Germanie), o asociație școlară catolică care continua tradiția mișcărilor catolice școlare, începută în Germania de mișcarea tineretului Wandervogel.

După ce nazismul a scos în afara legii toate organizațiile care nu erau legate (controlate) de principiile hitleriste, Willi a intrat în 1934 în asociația “Graues Orden” (Ordinul Gri), format din foștii membri ai asociației “Bündische Jugend” (Tineretul asociat).

“Graues Orden” se caracteriza ca fiind o asociație de tineret dedicată studiului filosofiei. Deoarece avea o orientare catolică, aborda și probleme liturgice, militând pentru o reformă a Bisericii Catolice.

Pentru Willi, aici s-a maturizat convingerea că este absolut necesar să se implice politic în calitate de creștin și să desfășoare o activitate tot mai decisă de combatere a nazismului. Într-adevăr, ajunsese la concluzia că național-socialismul și credința creștină erau absolut incompatibile.

Deși a fost deseori amenințat, a refuzat să intre în “Hitlerjugend” (organizația tineretului nazist).

În ianuarie 1938, împreună cu alți tineri colegi și prieteni ai săi, a fost arestat mai multe săptămâni pentru că a participat la organizarea unei tabere de tineret neautorizată.

A fost eliberat cu ocazia amnistiei generale dată odată cu anexarea Austriei la Reich.

După șase luni de serviciu forțat în organizații de muncă a început să studieze medicina la Universitatea din Bonn, de unde, în iarna anilor 1937-38, a plecat pentru satisfacerea stagiului militar.

În ianuarie 1940 era participant (involuntar) la invadarea Franței în corpul militarilor sanitari. Între martie și aprilie 1941 a participat la campania din Iugoslavia iar în vara lui 1942 a fost trimis pe frontul din Rusia, unde i-a întâlnit pe Hans Scholl, Alexander Schmorell și Jürgen Wittenstein.

Experiența războiului și cruzimile pe care le-a văzut au întărit și mai mult în el convingerea că trebuie să se opună și să lupte împotriva nazismului.

Reîntors de pe front în decembrie 1942 s-a hotărât să intre în grupul clandestin de opoziție Trandafirul Alb, unde a fost membru activ până la sfârșit. A ajutat la redactarea și distribuirea manifestelor 5 și 6, a participat la acțiunile de propagandă scriind pe zidurile din oraș slogane antinaziste și antihitleriste.

Activitatea sa principală însă, a fost aceea de a găsi noi aderenți la mișcarea Trandafirul Alb, reluând legătura cu prietenii săi din Saarbrücken, Köln, Bonn, Freiburg și Ulm.

În dimineața zilei de 18 februarie 1943 a fost arestat împreună cu sora sa Anneliese. Pe 19 aprilie 1943, judecătorul nazist de tristă amintire, Roland Freisler, președintele „Curții Poporului”, l-a condamnat pe Willi Graf, ca și pe ceilalți membri ai grupului, la pedeapsa capitală: moartea prin decapitare cu ghilotina.

Torturat timp de luni de zile de Gestapo, cu speranța zadarnică de a-i stoarce și numele altor membri ai grupului, a fost în cele din urmă ghilotinat pe 12 octombrie 1943. În ultima sa scrisoare, adresată surorii sale și prietenilor, scria: „Trebuie să continuați ceea ce am început!”.

Yorkshire

Yorkshire este unul dintre cele 39 Comitate istorice ale Angliei, cel mai mare comitat din Marea Britanie. Cu toate că actualmente nu există nici o unitate de administrație civilă cu numele acesta, numele este inclus în titlul a numeroase subdiviziuni contemporane cum ar fi numele regiunii Yorkshire and the Humber.

De-a lungul istoriei, Yorkshire a jucat un rol important în istoria Marii Britanii. Tribul celtic Brigantes, cel mai mare trib de pe insulă, erau concentrați pe teritoriul Yorkshire-ului. Romanii au făcut din York una dintre cele două capitale ale Angliei Romane. Teritoriul a fost un regat viking independent cunoscut sub numele de Jórvík timp de un secol înainte de a fi cucerit de Regatul Angliei în 954 .

Emblema Yorkshire-ului este Trandafirul Alb al Casei de York al cărui fief era în regiune. Yorkshire are o identitate regională puternică, trandafirul alb fiind reprezentat pe steagul acestuia, pe un fond albastru. De asemenea în regiune există un dialect local distinct.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.