Septuaginta

Septuaginta (abreviat: LXX, iar în latină: Septuaginta) este traducerea Pentateuhului și a celorlalte cărți ale Vechiului Testament din ebraică în greacă. Ulterior, denumirea s-a extins asupra tuturor cărților Vechiului Testament.

Legenda, transmisă nouă de Scrisoarea lui Aristeas și de Philon din Alexandria spune că traducerea respectivă a fost opera comună a șaptezeci (sau, după o altă variantă, a șaptezeci și doi) de înțelepți evrei, aleși câte șase din fiecare trib și că ea s-a realizat la Alexandria, în secolul al III-lea î.Hr., sub domnia lui Ptolemeu al II-lea (285-247).

Scopul traducerii nu se cunoaște cu precizie (probabil pentru a suplini uitarea limbii ebraice de către evreii din diaspora).

Conform altei ipoteze, Ptolemeu însuși s-ar afla la originea inițiativei, din dorința de a cunoaște codul de legi al unei comunități importante din Egipt, cum era comunitatea evreiască.

Până la începutul erei creștine, evreii folosesc Septuaginta fără urmă de suspiciune. Respingerea ei categorică se manifestă o dată cu apariția creștinismului. Conform unei ipoteze azi discreditate[1][2], în secolul I d.Hr., rabinii ar fi stabilit canonul Bibliei ebraice, sensibil diferit de versiunea oferită de Septuaginta (celebrul „conciliu” de la Iamnia). Conform acestei ipoteze depășite, în anul 85, iudaismul oficial i-ar fi „excomunicat” pe creștini, lucru considerat de istorici drept simplă ipoteză nedovedită și nu fapt istoric.[3] Dușmănia dintre cele două religii— iudaică și creștină — are drept consecință înmulțirea traducerilor cât mai aproape de originalul iudaic, ca replici intenționate la versiunea Septuagintei.

Există mai multe manuscrise ale Septuagintei care au ne-au parvenit. Câteva abateri există între aceste versiuni diferite. Există trei codice complete scrise în unciale:

Biblia ebraică
Aleppo Codex Joshua 1 1
Portal Iudaism
Portal Creștinism

Traduceri în limba română

Între anii 16611668, spătarul Nicolae Milescu efectuează prima traducere integrală în limba română a Vechiului Testament, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta apărută la Frankfurt în 1597. Sub patronajul lui Șerban Cantacuzino, în 1688, apare Biblia de la București, cunoscută și sub numele de Biblia lui Ștefan, prima traducere și publicare integrală în limba română a Sf. Scripturi, fiind valorificată, în principal, versiunea lui Nicolae Milescu, revăzută de „oamenii locului”. Cea de-a doua traducere apare în 1795 la Blaj, cu sprijinul episcopului greco-catolic Ioan Bob. Biblia de la Blaj este opera lui Samuil Micu, care apelează, parțial, la textul ediției din 1688, realizând totodată o nouă traducere după Septuaginta. Biblia lui Samuil Micu va fi reeditată în 1819, la Sankt Petersburg, apoi la Buzău, în 18541856, precum și de Mitropolitul Andrei Șaguna, între anii 18561858, la Sibiu. În 1914 apare Biblia, adică Dumnnezeeasca Scriptură a Legii Vechi și a celei Nouă, ediție a Sfântului Sinod, o prelucrare revizuită a textului din 1795. Mai recent, în 2001, Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, publică Biblia sau Sfânta Scriptură, ediție jubiliară a Sfântului Sinod, versiunea fiind tradusă și „diortosită” după Septuaginta (ediția A. Rahlfs), colaționată cu traducerile românești anterioare. În anul 2004 este inițiată, sub patronajul Colegiului Noua Europă., la Editura Polirom din Iași, o nouă traducere a Septuagintei, pe baza ediției lui A. Rahlfs, confruntată cu ediția de la Göttingen, fructificându-se și aparatul critic din Bible d'Alexandrie, publicată de Editura Cerf. Coordonatorul traducerii este Cristian Bădiliță, în colaborare cu Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu , Dan Slușanschi, Ioan-Florin Florescu ș.a.

Referințe

  1. ^ Stephen G. Dempster (). Craig A. Evans; Emanuel Tov, ed. Exploring the Origins of the Bible (Acadia Studies in Bible and Theology): Canon Formation in Historical, Literary, and Theological Perspective. Baker Academic. p. 52. ISBN 978-1-58558-814-5.
  2. ^ McDonald & Sanders, editors, The Canon Debate, 2002, chapter 9: Jamnia Revisited by Jack P. Lewis.
  3. ^ Jack P. Lewis The Anchor Bible Dictionary Vol. III, pp. 634-7 (Doubleday, New York 1992). Citat: „The concept of the Council of Jamnia is an hypothesis to explain the canonization of the Writings (the third division of the Hebrew Bible) resulting in the closing of the Hebrew canon. ... These ongoing debates suggest the paucity of evidence on which the hypothesis of the Council of Jamnia rests and raise the question whether it has not served its usefulness and should be relegated to the limbo of unestablished hypotheses. It should not be allowed to be considered a consensus established by mere repetition of assertion.”

Legături externe

Biblia de la București

Biblia de la București (cunoscută și sub denumirea de Biblia lui Șerban Cantacuzino) a fost prima traducere completă a Bibliei în limba română, fiind publicată la București în 1688.Scrisă cu caractere chirilice, titlul ei complet era Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament. Traducerea s-a bazat pe versiunea lui Nicolae Milescu a Septuaginta, revăzută de „oamenii locului”, cu aportul fraților Greceanu (Radu și Șerban), fiind tipărită în Țara Românească cu ajutorul principelui Șerban Cantacuzino (1678-1688). Este prima traducere completă în limba română a tuturor textelor biblice. Această Biblie a pus o piatră de temelie la dezvoltarea limbii române scrise, pentru mult timp ea fiind Biblia standard folosită de către Biserica Ortodoxă Română.

Alexandru D. Xenopol spunea despre Biblia lui Șerban Cantacuzino că „este cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”. George Călinescu afirma că tipărirea acestei biblii „reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”.

Biblia ebraică

Biblia ebraică (ori Scripturile evreiești), pentru evrei Tanah (în limba ebraică תַּנַ"ךְ, transliterat: תַּנַ"ךְ, pronunțat [taˈnaχ] ori [təˈnaχ]; de asemeni Tanach, Tenak, Tenakh), este în Iudaism și Mesianism denumirea canonul cărților biblice ebraice.

Biblia ebraică pentru evrei Tanah, se numește la creștini Vechiul Testament, ea fiind o colecție de scrieri sacre comune ale iudaismului și creștinismului. Numele grec de Biblia (Ta Biblia = gr. cărțile) a fost dat, după tradiție, de cei șaptezeci de învățați evrei care au tradus-o din ebraică în elenă în timpul domniei lui Ptolemeu Filadelful la Alexandria (vezi Septuaginta).

Biblia ebraică, sau evreiască, este scrisă în limba ebraică antică, ("ebraica veche"), (conținând și câteva pasaje și un număr de cuvinte în aramaică). La evrei, Biblia mai este denumită Mikrá מקרא (Lectura, asemănător cu sensul numelui Koranului musulman), și mai ales ca TaNaH תנ"ך, nume acronim format din inițialele denumirilor celor trei elemente: Tora תורה ("Învățăturile"), Neviim נביאים ("Profeții") și Ketuvim כתובים ("Scrierile") - prin urmare - TaNaCh (litera ebraică כ se pronunță la sfârșitul cuvintelor ca un H, și la începutul cuvintelor ca un K):

Legea sau Învățătura, denumită în ebraică Tora תורה, carte scrisă pe un sul și ținută în altarul sinagogilor, constă din cele cinci cărți atribuite lui Moise משה, denumite în grecește Pentateuh - cele cinci cărți ale Torei , cuprinzând perioada de la facerea lumii până la moartea lui Moise;

Profeții, parte care se numește în ebraică Neviim נביאים, și care cuprinde perioada de la așezarea celor 12 triburi israeliene în Canaan כנען, până la exilul / robia în Babilon בבל, relatând profețiile prorocilor trimiși de Dumnezeu să vorbească în numele său;

Celelalte Scrieri, denumite în ebraică Ketuvim כתובים, sau în greacă Hagiografa. Încep cu Psalmii תהילים și Cărțile înțelepciunii, și se termină cu scrieri referindu-se la întoarcerea din exil / robie.În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) prof. Richard Friedman, prezentat ca autoritate mondială în materie de Biblie ebraică afirmă că ea nu este o carte, ci mai multe cărți, o întreagă bibliotecă având între 100 și 150 de autori, scrisă de-a lungul unui mileniu. Data cea mai timpurie la care a început scrierea Bibliei ar putea fi 922 î.Hr., conform lui Richard Elliott Friedman. Cele mai vechi manuscrise ale Bibliei sunt sulurile de argint, ele datează din 587-586 î.Hr. și sunt scrise în paleo-ebraică.

Cifre romane

Cifrele romane sunt 7 simboluri grafice combinate între ele, și anume prin semnele, preluate din alfabetul limbii latine, I, V, X, L, C, D și M, care reprezintă respectiv numerele 1, 5, 10, 50, 100, 500 și 1.000. Au fost folosite pentru scrierea numerelor în civilizația antică romană.

Numerația romană este un sistem de numerație aditiv utilizat de romanii din Antichitate. Cifrele romane nu permiteau utilizatorilor lor să calculeze cu ajutorul abacelor.Un număr scris în cifre romane se citește de la stânga spre dreapta. Valoarea numărului se determină făcând suma valorilor individuale a fiecărui simbol, cu excepția în care unul dintre simboluri precede un simbol de valoare superioară; în acest caz, se scade valoarea primului simbol din valoarea următorului simbol.

Cântarea celor trei tineri

Rugăciunea lui Azaria și Cântecul celor trei tineri sfinți este un pasaj de lung, care apare după Daniel 03:23, în Biblia Romano-Catolică și Ortodoxă, precum și în traducerea greacă veche Septuaginta. Articolul VI din Treizeci și nouă articole ale Bisericii Anglicane le-a listat ca ne-canonice (dar totuși, cu alte texte apocrife, "Biserica le citează, ca exemplu de viață și instrucțiuni de maniere"). Pasajul este omis din Biblia Protestantă ca adiție apocrifală.

Daniel (carte)

Cartea lui Daniel (ebraică דניאל) este o carte din Biblia ebraică. Cartea povestește cum Daniel, un iudeu exilat la curtea regelui Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), conducătorul Babilonului, devine un mare oficial guvernamental și prezintă diverse profeții. Cartea a fost compusă, probabil, în jurul anului 165 î.Hr., cu puțin timp înainte de moartea lui Antioh al IV-lea Epifanes în 164.

Enos

În Cartea Genezei, Enos (ebraică: אֱנוֹשׁ, standard: Enoš, tiberiană: ʼĔnôš; "om muritor"; Ge'ez: ሄኖስ Henos) este primul fiu al lui Set, Set fiind al treilea fiu al lui Adam și Eva. Conform cu Luca 3:38, Enos apare în genealogia lui Iisus.

Set avea 105 ani când s-a născut Enos, primul său fiu.

Enos este nepotul lui Adam și Eva.

Seder Olam Rabbah, pe baza textelor ebraice, apreciază că Enos este născut în anul 235 de la facerea lumii (235 AM). Conform cu Septuaginta, s-a născut în 435 AM.

Enos a fost tatăl lui Cainan, care a fost născut când Enos avea 90 de ani.

Conform Bibliei, Enos a trăit 905 ani.

Era bizantină

Era bizantină, întâlnită adesea sub forma de ani de la facerea/zidirea lumii sau ani de la Adam, a fost cronologia folosită oficial în Imperiul Bizantin și în bisericile ortodoxe. În Patriarhia Ecumenică a fost în uz din anul 692 până în 1728. În țările române, era bizantină a fost cu precădere folosită până spre mijlocul secolului al XVIII-lea, fiind înlocuită treptat, până spre mijlocul secolului al XIX-lea, cu era noastră, pe care o socotim de la nașterea Domnului.

Ezechia

Ezechia ( transliterarea obișnuită în traducerile românești ale Bibliei a numelui ebraic חזקיהו „Ḥizkiyahu” sau „Ḥizkiyah” sau Hizkiya ben Ahaz, (greacă Ἐζεκίας, Ezekias, în Septuaginta), a fost un personaj biblic, fiul regelui Ahaz și al 14-lea rege al Regatului Iuda. Edwin Thiele a presupus că domnia sa a fost între 715 și 686 î.Hr. Ezechia este unul din cei mai proeminenți regi ai Regatului lui Iuda.

Ezechia a asistat la cucerirea Regatului Israel și ducerea în robie a mii de locuitori ai săi de către regele asirian Sargon al II-lea în anul 720 î.Hr și a fost rege al Regatului Iuda în timpul asediului asirian al Ierusalimului de către Senaherib în 701 î.Hr. Asediul a fost curmat de către o plagă care a afectat armata lui Senaherib.

În timpul domniei sale au profețit Isaia și Mica. Ezechia a adoptat reforme religioase care au constat în interzicerea închinării la idoli în Templul din Ierusalim și a restaurat închinarea către YHWH, Dumnezeul lui Israel, așa cum aceasta este descrisă în Pentateuhul lui Moise.

Goliat

Goliat (în ebraică: גָּלְיָת; arabă: جالوت, Ǧālūt), cunoscut și ca Goliat din Gat (unul din cele cinci state oraș ale filistenilor), a fost un războinic filistean uriaș, faimos pentru lupta sa contra tânărului David, viitorul rege al lui Israel. Lupta dintre ei este descrisă în Biblia ebraică (Vechiul Testament) și, mai pe scurt, în Coran.

Tradițiile post-clasice evreiești au subliniat statutul lui Goliat ca reprezentant al păgânismului, în contrast cu David, campion al Dumnezeului lui Israel. Tradiția creștină a văzut în lupta lui David cu Goliat lupta Bisericii împotriva lui Satan.

Idolatrie

Idolatria este un termen folosit mai ales în religia creștină pentru a desemna cultul idolilor. El provine din traducerea în limba greacă a Vechiului Testament ("Septuaginta") și este conceput în mod peiorativ; denumirea se referă la cei care își arată adorarea ("latreia") pentru imaginile false, amăgitoare ("eidola"). În latină "eidola" corespunde termenului generic de "simulacra", dat umbrelor, imaginilor înșelătoare.

În contextul Vechiului Testament termenul critică practica rituală a triburilor străine Israelului, în care sunt venerate imagini de cult fabricate din "materie moartă", care sunt din perspectiva Deuteronomului niște idoli găunoși, o falsificare a principiului divin, care este invizibil. Cea de-a doua poruncă a legilor date lui Moise este de aceea: "Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul" (Exod, 20,4).

Apostolul Pavel reia acest topos în Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni (10,14), atunci când îi îndeamnă pe credincioși să se ferească de ispită: "De aceea, prea iubiții mei, fugiți de închinarea la idoli". Împărtășirea este singura formă de jertfă posibilă în creștinism, jertfele aduse imaginilor îl dau pe om pradă demonilor Trupul viu al lui Hristos, prezent în euharistie, este singura imagine a lui Dumnezeu acceptată de către Pavel.

În timpul reformei acuzația formulată de Pavel împotriva cultelor păgâne devine actuală, ea se îndreaptă de această dată împotriva catolicilor, care celebrează conform lui Martin Luther un cult idolatru ("Götzendienst"). Acest cult jignește sentimentele religioase chiar dacă este dedicat imaginilor cu subiecte din Biblie.

În critica fenomenelor mass-media Jean Baudrillard va folosi termenul de "simulacru" pentru a descrie acele manifestări mediale care anihilează relația între imagine și realitate, substituind raportul cu realitatea prin propria lor prezență: "L'image est son propre simulacre pur". Baudrillard consideră că în prezent s-a ajuns la o autoreferențialitate a imaginii, care este în principiu identică cu idolatria incriminată de scrierile primilor creștini, după părerea bizantinologului și teoreticianului mass-mediei Belting.

Isop

Hyssopus se mai poate referi la un gen de insecte himenoptere din familia Eulophidae.

Pentru planta biblică transliterată de obicei ca isop (din Septuaginta), vezi Ezov cum este (alfabetizat din ebraică).Isopul (Hyssopus) este un gen de plante perene din familia Lamiaceae, care cuprinde o singură specie – Hyssopus officinalis L. În condiții de cultură, isopul crește și produce 10–15 ani. Tulpina este ramificată, lignificată la bază și erbacee în partea superioară, patru-unghiulară și acoperită cu perișori cu înălțimea de până la 80 cm.

Pantocrator

Pantocrator (din greacă Παντοκράτωρ, în trad. „Atotputernic”, „Omnipotent”) este unul din atributele lui Dumnezeu în tradiția greacă. Substantivat, ca „Atotputernicul”, se referă la Dumnezeu. Septuaginta, prima traducere a Vechiului Testament din ebraică în limba greacă a folosit cuvântul Pantocrator drept echivalent al titlului ebraic El Shaddai (Dumnezeu). Creștinii timpurii au folosit acest termen pentru a-l descrie pe Iisus Cristos. Termenul se referă și la o reprezentare stereotipică în iconografia creștină a lui Iisus Cristos. Unii cercetători consideră că figura lui Iisus de pe această icoană îl reprezintă de fapt pe Zeus așa cum îi apare chipul pe Statuia lui Zeus din Olympia.

Patriarh

Patriarh derivă din limba greacă πατριάρχης (patriarchēs), care înseamnă "șeful sau tatăl unei familii", o combinație dintre πατριά (patria), care înseamnă "familie" și ἄρχειν (archein), care înseamnă "a conduce".Din punct de vedere istoric, patriarhul era cel care exercita o autoritate autocratică, în calitate de pater familias, asupra întregii familii (privită în sens larg, până la gradul IV). Acest sistem de autoritate familială, în care bărbații seniori conduc , se numește Patriarhat.

Avraam, Isaac și Iacob sunt considerați cei trei patriarhi ai Iudaismului. Epoca în care au trăit aceștia se numește Epoca Patriarhilor. Cuvântul patriarh a dobândit inițial înțelesul religios în versiunea Septuaginta a Bibliei.În era creștină, termenul și-a schimbat nuanța, denumind în prezent acei episcopi ai Bisericilor tradiționale (Bisericile Ortodoxe, Biserica Catolică și Bisericile Asiriene Orientale) care îi preced pe toți ceilalți în întâietate, datorită Scaunelor episcopale pe care le ocupă.

Pentateuh

Pentateuh (Πεντετεύχως — în greacă „cinci suluri sau cutii pentru păstrarea lor”) este numele de proveniență greacă sub care sunt cunoscute în limba română primele cinci cărți ale lui Moise din Vechiul Testament - Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom. În originalul ebraic, ele poartă numele de „Tora”, (Învățătura sau Legea), un cuvânt care vine de la verbul „yara” (hora) care înseamnă „a preda, a instrui”.

Termenul Pentateuh apare în Septuaginta , traducerea în greacă a Vechiului Testament.Pentateuhul conține primele cinci cărți ale Bibliei, cunoscute sub numele de „Cărțile lui Moise”. Pentru religia iudaică, sunt cele mai importante texte sacre. Evreii credincioși, ca și creștinii religioși după ei, cred că Pentateuhul (sau Torá) este inspirat de Dumnezeu și i-a fost dat lui Moise pe muntele Sinai.

La evrei, Pentateuhului i se mai spune, în afară de denumirea simplă Torá, תּוֹרַת־מֹשֶׁה Torat Moshé , adică Învățătura sau Legea lui Moise). Sulul de pergament pe care este scrisă Torá și care este păstrat în altar în sinagogi se numește Sefer Torá. În viziunea iudaică ortodoxă,Pentateuh-ul este unic, sfânt și etern, ceea ce înseamnă, între altele, că nimic nu poate fi schimbat.

Pentateuhul conține primele cinci cărți ale Vechiului Testament, pe care evreii îl numesc Tanah sau Mikrá. Pentru evrei nu există noțiunea de „Vechiul Testament”, care este un termen ulterior, legat de evoluția creștinismului. Pentateuhul conține următoarele cărți:

Facerea sau Geneza - Întâia Carte a lui Moise

Ieșirea sau Exodul - A Doua Carte a lui Moise

Leviticul - A Treia Carte a lui Moise

Numerii - A Patra Carte a lui Moise

Deuteronomul sau A doua Lege - A Cincea Carte a lui Moise

Proroc

Proroc (prooroc, prevestitor) este o persoană care interpretează voința lui Dumnezeu și este capabil să prezică viitorul. Proroc este un cuvânt de origine slavă (prorokŭ). Un sinonim pentru proroc este și cuvântul Profet, acesta fiind și un epitet dat de musulmani lui Mahomed. Cuvântul profet vine din limba franceză (prophète). Profetul, conform credinței, este o persoană care poate să fie înțeles ca trimisul, ca solul Domnului, care poate interpreta și prezice voia "lui" pe care o transmite mai departe oamenilor.

Etimologia cuvântului provine din greaca veche prin traducerea Bibliei, Septuaginta din anul 250 î.Hr., sau din limba ebraică unde profetul este denumit „vorbitorul” lui Dumnezeu.

Această însușire de la Dumnezeu ar fi avut-o în trecut unii profeți ca: Daniel, care prezice viitorul poporului lui Israel, Moise (Moses), care conduce evreii din Egipt în țara făgăduinței prin Marea Roșie care se deschide la trecererea evreilor, închizându-se apele după ei nimicind pe urmăritorii lor din armata egipteană ș.a.

Un tip particular de profeție este profeția înțeleasă nu ca simplu mesaj de la Dumnezeu, ci prevestire a viitorului. Un exemplu de astfel de profeție biblică este Cartea lui Daniel din Vechiul Testament. Încă din secolul al III-lea d.Hr. se observase din detaliile Viziunilor lui Daniel că această carte a fost redactată într-o epocă mai recentă (pe la jumătatea secolului II î.Hr. ) decât autorul însuși pretinde (captivitatea babilioniană), astfel încât „profeția” este una a trecutului, nu a viitorului, Daniel scriind (inexact) de fapt istorie: și ca în orice scriere istorică, evenimentele mai recente sunt relatate cu mai mare exactitate, în timp evenimentele mai vechi sunt mai puțin exacte. Cercetătorii numesc acest tip de „profeție” vaticinium post eventum.

Șelah

Conform Genezei 10, Șelah (ebraică: שלח, Shelach, Šelḥ) este unul dintre strămoșii israeliților.

Conform Bibliei, este fiul lui Arpacșad, fiul lui Sem, fiul lui Noe. După Septuaginta este fiul lui Cainan.

Șelah este tatăl lui Eber.

Tanakh
Torah
• Geneza (Brʾeišyt)
• Exodul (Šemot)
• Levitic (Wayiqra)
• Numeri (Bəmidbar)
• Deuteronom (Devarim)
Nevi'im
Primii Profeți
• Iosua
• Judecători
• Samuel
• Regi
Profeți Târzii
• Isaia
• Ieremia
• Ezechiel
Profeți Minori
• Osea
• Ioel
• Amos
• Obadia
• Iona
• Mica
• Naum
• Habacuc
• Țefania
• Hagai
• Zaharia
• Maleahi
Ketuvim
Cărți poetice
• Psalmi (Təhillîm)
• Proverbe
• Iov
Cinci Manuscrise
• Cântarea Cântărilor
• Rut
• Plângerile
• Ecleziast
• Estera
Cărți Istorice
• Daniel
• Ezra-Neemia
• Cronici
Vechiul Testament
Pentateuch
• Geneza
• Exodul
• Levitic
• Numeri
• Deuteronom
Cărți Istorice
• Iosua
• Judecători
• Rut
• 1 Samuel
• 2 Samuel
• 1 Regi
• 2 Regi
• 1 Cronici
• 2 Cronici
• Ezra
• Neemia
• Estera
Înțelepciune&Poezie
• Iov
• Psalmi
• Proverbe
• Ecleziast
• Cântarea Cântărilor
Cărți Profetice
Cărțile profetice majore
• Isaia
• Ieremia
• Plângerile
• Ezekiel
• Daniel
Profeți Minori
• Osea
• Ioel
• Amos
• Obadia
• Iona
• Mica
• Naum
• Habacuc
• Țefania
• Hagai
• Zaharia
• Maleahi

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.