Schimbul columbian

Schimbul columbian, cunoscut și sub denumirea de Marele schimb (columbian), numit după Cristofor Columb, a reprezentat transferul pe scară largă a plantelor, animalelor, culturii, populației umane, tehnologiei, bolilor și ideilor între America, Africa de Vest și Lumea Veche în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Se referă, de asemenea, la colonizarea și comerțul european după călătoria din 1492 a lui Cristofor Columb.[1] Speciile invazive, inclusiv bolile transmisibile, au fost un produs secundar al schimbului columbian. Schimbările în agricultură au modificat semnificativ și au schimbat populațiile globale. Cea mai importantă influență imediată a schimbului columbian a fost schimburile culturale și transferul de oameni (atât liberi cât și înrobiți) între continente.

Noul contact între populația globală a circulat o mare varietate de culturi și animale, ceea ce a susținut creșteri ale populației în ambele emisfere, deși bolile au provocat inițial scăderi drastice ale numărului de popoare indigene din America. Comercianții s-au întors în Europa cu porumb, cartofi și roșii, care au devenit culturi foarte importante în Europa până în secolul al XVIII-lea.

Termenul a fost folosit pentru prima oară în 1972 de către istoricul american Alfred W. Crosby în cartea sa de istorie ecologică The Columbian Exchange.[2] A fost rapid adoptată de alți istorici și jurnaliști și a devenit cunoscută pe scară largă.

New World Domesticated plants
Plante native din Lumea Nouă. În sensul acelor de ceasornic, din stânga sus: 1. Porumb (Zea mays) 2. Roșie (Solanum lycopersicum) 3. Cartof (Solanum tuberosum) 4. Vanilie (Vanilla) 5. Arbore de cauciuc (Hevea brasiliensis) 6. Cacao (Theobroma cacao) 7. Tutun (Nicotiana rustica)
Old World Domesticated plants1
Plantele native din Lumea Veche. În sensul acelor de ceasornic, din stânga sus: 1. Citrice (Rutaceae); 2. Măr (Malus domestica); 3. Banană (Musa); 4. Mango (Mangifera); 5. Ceapă (Allium); 6. Cafea (Coffea); 7. Grâu (Triticum spp); 8. Orez (Oryza sativa)

Vezi și

  • Alfred W. Crosby
  • Domesticire
  • Great American Interchange
  • Glosar de termeni invazivi din biologie
  • Arme, germeni și oțel - Guns, Germs, and Steel
  • Indian Givers: Cum indienii din America au transformat lumea - Indian Givers: How the Indians of the Americas Transformed the World
  • Lista plantelor alimentare originare din America
  • Contacte transoceanice precolumbiene
  • Transformarea culturii
  • 1493: Descoperirea lumii noi Columbus Creat - 1493: Uncovering the New World Columbus Created
  • 1491: Noi revelații ale Americii înainte de Columb - 1491: New Revelations of the Americas Before Columbus
  • Impactul potențial al contactului cu o civilizație extraterestră

Referințe

  1. ^ Nunn, Nathan; Qian, Nancy (). „The Columbian Exchange: A History of Disease, Food, and Ideas”. Journal of Economic Perspectives. 24 (2): 163–188. doi:10.1257/jep.24.2.163. JSTOR 25703506.
  2. ^ Gambino, Megan (). „Alfred W. Crosby on the Columbian Exchange”. Smithsonian Magazine. Accesat în .

Legături externe

Arborele de cacao

Arborele de cacao (Theobroma cacao) aparține genului Theobroma, familia Malvaceae. Acest gen cuprinde 20 de specii de arbuști ce ating 4–5 m înălțime, cu frunza verde tot timpul anului, care cresc în pădurile tropicale din America latină. Denumirea științifică a plantei a fost dată de naturalistul suedez Carl von Linné.

Contacte transoceanice precolumbiene

Contactele transoceanice precolumbiene sunt interacțiuni care au existat între nativii americani și oamenii de pe alte continente înainte de 1492, anul când Cristofor Columb a ajuns la insula San Salvador. Se presupune că înainte de acest eveniment ar fi existat mai multe contacte între Lumea Veche și Lumea Nouă. Cu toate acestea, cercetările istorice și arheologice din America și Europa au arătat că cele mai multe dintre aceste ipoteze sunt doar speculații. În prezent, colonizarea vikingă a nord-estului Americii este singurul caz dovedit integral privind contactul dintre acest continent și Europa în perioada precolumbiană. Acest lucru a devenit posibil după descoperirea unui sat în L'Anse aux Meadows, Newfoundland (Canada), care a fost datat în anul cca. 1000 AD.

Cristofor Columb

Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

Descoperirea Americii

Descoperirea Americii este un eveniment în urma căruia locuitorii din Lumea Veche au descoperit America, sau Lumea Nouă, constituită din două continente. Amerindienii au pătruns în această parte a lumii cu circa 25000 de ani î.e.n. Leif Eriksson a ajuns primul în America de Nord (fără a considera și Groenlanda) în jurul anului 1000. Cristofor Columb a făcut patru expediții în America de Nord la sfârșitul secolului al XV-lea, dar el considera că a ajuns în Asia. Ulterior, cartograful german Martin Waldseemüller a numit noua regiune a lumii America, în cinstea lui Amerigo Vespucci.

Dinastia Ming

Dinastia Ming, de asemenea numită și Imperiul Marelui Ming, a fost dinastia ce a guvernat China timp de 276 ani (1368 – 1644), ca urmare a prăbușirii dinastiei mongole Yuan. Dinastia este descrisă de istorici ca fiind „una dintre cele mai mari epoci de guvernare ordonată și stabilitate socială din istoria omenirii”, aceasta fiind ultima dinastie din China condusă de către etnici chinezi Han. Deși capitala primară, de la Beijing, a căzut în 1644, la o revoltă condusă de Li Zicheng (care a stabilit Dinastia Shun, în curând înlocuită cu dinastia manciuriană Qing), regimurile loiale tronului Ming - numite colectiv Ming de Sud - au supraviețuit până în 1662.

Împăratul Hongwu (1368-1398) a încercat să creeze o societate de comunități rurale auto-suficiente, ordonate într-un sistem rigid, imobil, care garanta și sprijinea o clasă permanentă de soldați pentru dinastia lui; armata permanentă a imperiului depășea un milion de oameni și docurile Marinei din Nanjing au fost cele mai mari din lume. El a avut, de asemenea, mare grijă de rupere a puterii eunucilor și al magnaților neînrudiți, înfeudându-și descendenții în întreaga Chină și a încercat să ghideze acești principi, prin publicarea de instrucțiuni dinastice. Acest lucru a eșuat în mod spectaculos, atunci când succesorul său, a încercat să reducă puterea unchilor săi, fapt ce i-a determinat la revolta care l-a pus pe Prințul Yan pe tron, ca Împăratul Yongle în 1402. Împăratul Yongle stabilit Yan drept capitală secundară și a redenumit-o Beijing, construind Orașul Interzis, restaurând Marele Canal și a stabilit întâietatea examenelor imperiale pentru numirile oficiale. El i-a răsplătit pe susținătorii săi eunuci și i-a folosit ca o contragreutate împotriva „Învățaților-Birocrați” confucianiști. Unul dintre aceștia, Zheng He, a condus șapte curse masive de explorare, în Oceanul Indian până în Arabia și coasta Africii.

Apariția de noi împărați și noi facțiuni au diminuat astfel de extravaganțe, iar capturarea Împăratului Zhengtong în timpul Crizei Tumu (1449), le-au încetat în totalitate. Marina Imperială a fost lăsată să cadă în paragină în timp ce munca forțată a fost folosită pentru construirea palisadei Liaodong și conectarea și fortificarea Marelui Zid Chinezesc, în forma sa modernă. Recensăminte ample ale întregului imperiu au fost efectuate o dată la zece ani, dar dorința de a evita munca și taxele și dificultatea de a stoca și de a analiza arhivele enorme la Nanjing, au împiedicat aflarea cifrelor exactre. Estimări pentru populația Ming-târzie variază de la 160 la 200 de milioane, dar veniturile necesare au fost strânse de la un număr tot mai mic de fermieri în timp ce altii dispăreau din evidențele oficiale sau „donau” pământurile lor la eunuci sau temple scutite de impozite. Legile Haijin aveau scopul de a proteja zonele de coastă de pirații „japonezi” în schimb multe persoane au devenit contrabandiști și pirați.

Până în secolul al XVI-lea, cu toate acestea, expansiunea comerțului european, deși limitată la insulele de lângă Guangzhou, precum Macao - răspândi Schimbul Columbian de culturi (arabile), plante și animale, în China, au introdus ardeiul iute în bucătăria Sichuan, porumbul și cartofii extrem de productivi, au diminuat foametea și au stimulat creșterea populației. Creșterea comerțului portughez, spaniol și olandez a creat noua cerere pentru produse din China și a creat un aflux masiv de argint japonez și american. Această abundență de numerar a permis Mingului să evite, în cele din urmă, folosirea banilor de hârtie, ce stârniseră o hiperinflatiei în 1450. În timp ce confucianiștii tradiționali, se opunea unui astfel de rol proeminent al comerțului și al noilor îmbogățiți, heterodoxia introdusă de către Wang Yangming a permis o atitudine mai conciliantă. Reformele lui Zhang Juzheng, inițial de succes, s-au dovedit devastatoare atunci când o încetinire în agricultură, produsă de Mica eră glaciară, a fost întâmpinată cu politicile japoneze și spaniole de tăiere rapidă a furnizării de argint, necesar pentru ca fermierii să poată să își plătească impozitele. În combinație cu recolte eșuate, inundații, epidemii, s-a considerat că dinastia ar fi pierdut Mandatul Cerului și s-a prăbușit înaintea liderului rebel Li Zicheng și invaziei manciuriene.

Impactul potențial al contactului cu o civilizație extraterestră

Impactul cultural potențial al contactului cu o civilizație extraterestră se referă la totalitatea schimbărilor aduse științei terestre, tehnologiei, religiei, politicii și ecosistemelor care ar rezulta din contactul cu o civilizație extraterestră. Acest concept este strâns legat de căutarea vieții inteligente extraterestre (SETI), care încearcă să găsească o viață inteligentă în spațiul non-terestru, spre deosebire de analiza implicațiilor și consecințelor unui astfel de contact.

Modificările potențiale care rezultă din contactul cu o civilizație extraterestră ar putea varia foarte mult în funcție de magnitudine și de tipul contactului, de nivelul de avansare tehnologică, a gradului de bunăvoință sau de agresiune a civilizației extraterestre, de etica acesteia și de nivelul de înțelegere reciprocă între aceasta și omenire. Mediul prin care este contactată omenirea, fie că este vorba de radiație electromagnetică, fie interacțiune fizică directă, fie prin obiecte extraterestre etc. ar putea influența rezultatul contactului respectiv. Luând în considerare toți acești factori, s-au dezvoltat mai multe teorii pentru a se încerca să se definească implicațiile unui contact extraterestru.

Un contact cu o civilizație superioară tehnologic, cu un avans uriaș față de omenire, a fost adesea comparat cu întâlnirea dintre două culturi umane foarte diferite, mai ales cu Schimbul columbian sau Marele Schimb dintre cele două Americi, Africa de Vest și Lumea Veche din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Astfel de întâlniri au avut ca rezultat distrugerea civilizației contactate (spre deosebire de „contactor”, care inițiază contactul) și, prin urmare, distrugerea civilizației umane ar putea fi rezultatul posibil contactului cu o civilizație extraterestră. Alte studii resping această ipoteză, sugerând un impact științific benefic ca revoluția copernicană sau darwiniană. Contactul cu o civilizație extraterestră este, de asemenea, analog cu numeroasele întâlniri între speciile native și invazive non-umane care ocupă aceeași nișă ecologică. Cu toate acestea, în absența unui contact public verificabil până în prezent este imposibil de prezis cu certitudine care ar fi rezultatul.

Istoria cartofului în Europa

Istoria cartofului în Europa începe după anul 1530 când spaniolii au descoperit cartoful în Peru și l-au introdus în Spania și în țările din sudul Europei în jurul anului 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez Raleigh îl introduce în Insulele Britanice și în Țările de Jos. În vremea aceea, cartoful era considerat toxic pentru om deoarece se considera că provocă lepra și nu era folosit decât la hrănirea vitelor.

Cercetătorul Tjomsland în 1956 spunea că această plantă a ajuns în Europa prin intermediul grădinilor de plante medicinale. Potrivit scrierilor contelui Berchtol (1842) cartoful a fost amintit prima oară de călugărul spaniol Roman Pane cel care a fost lăsat ca misionar în a doua călătorie a lui Cristofor Columb în America din anul 1496. Peter Martyr d'Anghiera, pe baza relatărilor lui Roman Pane, amintea de cartof în scrisorile sale din 1511.

Istoria cartofului în imperiul incaș

Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în alimentație, dar și ca furaj.

Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea Munților Anzi. În perioada precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile, Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa 200 de specii de cartof.

După orez, grâu și porumb, cartofii reprezintă a patra sursă de energie alimentară.

Imperiul Incaș a fost cel mai mare imperiu din America precolumbiană. A apărut pe înălțimile din Peru în jurul anului 1200; iar între 1438 și 1533 a reușit prin cuceriri și asimilări să încorporeze o mare parte din vestul Americii de Sud, având centrul în jurul Anzilor și a inclus mare parte din teritoriul ocupat azi de Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina și Chile. În 1533, Atahualpa, ultimul împărat incaș (numit Sapa Inca) a fost omorât la ordinul conchistadorului Francisco Pizarro, marcându-se astfel începutul dominației spaniole.

Numele, în limba Quechua, era Tawantin Suyu care poate fi tradus ca Cele patru regiuni sau Uniunea celor patru regiuni ,cele patru provincii se întindeau spre cele patru puncte cardinale, cea mai mare, Collasuyu, era așezată în preajma lacului Titicaca.

Centrul administrativ, politic și militar al Imperiului incaș era în Cazco. Tahuantinsuyo și-a atins apogeul la începutul secolului XVI când domina un vast teritoriu ce includea de la nord la sud, actualul teritoriu al Ecuadorului și o parte din Columbia până în centrul Chile și nord-vestul Argentinei, iar de la vest la est din Bolivia până la pădurile tropicale ale Amazonului. Tahuantinsuyo era organizat în “señoríos” (dominioane) cu o societate stratificată în care conducătorul era Inca, iar economic se baza pe proprietatea comună a pământului. De fapt Imperiul Inca a fost creat cu scopul de a răspândi civilizația, o civilizație bazată pe credințe mitice în care armonia relațiilor dintre oameni, natură și zei era esențială.

Se întâlneau mai multe forme locale de venerare însă liderii Inca încurajau venerarea propriilor zei, cel mai important dintra aceștia fiind Inti, Zeul Soare. Miturile Inca relatează despre geneza lumii și a oamenilor, precum și cum și de unde au venit primii Inca divini.

Lumea Nouă

Lumea Nouă este un teritoriu geografic al globului terestru, care cuprinde America de Nord, America de Sud și Oceania, inclusiv Australia. Acest termen este folosit din secolul al XVI-lea și se referea pe atunci la teritoriile descoperite dincolo de Oceanul Atlantic (în America). Această denumire se opune Lumii Vechi, care include Europa, Africa și Asia.

Lumea Veche

Lumea Veche este teritoriul geografic al globului terestru care era cunoscut înainte de a descoperi Cristofor Columb Lumea Nouă (America). Lumea Veche cuprindea continentele Europa, Africa și Asia. America, Australia și Antarctida nu erau cunoscute pe atunci.

Perioada marilor descoperiri

Marile descoperiri geografice din secolele XV-XVI realizate de Europa occidentală au constituit o etapă decisivă în formarea unei imagini reale asupra globului pământesc și au avut consecințe complexe, care au exercitat o profundă înrâurire asupra evoluției omenirii în ansamblul său. Până în epoca marilor descoperiri geografice, cunoștințele asupra globului pământesc erau zonale și incomplete și se formau datorită unor explorări realizate independent unele de altele, în diferite regiuni ale lumii. Europenii cunoșteau foarte bine Orientul Apropiat și nordul Africii și aveau cunoștințe vagi despre restul Asiei și Africii. Navigația în nordul Oceanului Atlantic, până în Islanda și Groenlanda, inclusiv descoperirea fără urmări a țărmului nord-estic al Americii de Nord, era practicată în secolele X-XV aproape numai de popoarele scandinave.

Lărgirea contactelor dintre occident și orient ca urmare a cruciadelor, ca și încercările de a găsi noi drumuri pentru comerțul apusean cu Asia și cu Orientul Îndepărtat și a stabili relații cu mongolii, în vederea luptei împotriva musulmanilor, au stat la baza desfășurării unor călătorii ale europenilor în Asia între secolele XIII-XV, ca acelea realizate până la reședința marelui han de la Karakorum de Giovanni da Pian del Carpine, Willem van Ruysbroeck, în China de către Marco Polo (1271-1291) sau în India de negustorul rus Afanasi Nichitin.

Călătoriile făcute de europeni în Asia și descrierile lăsate de ei, precum relatările lui Marco Polo, au jucat un important rol în cunoașterea Asiei de către europeni. Călătoriile erau efectuate pe drumuri de uscat, extrem de lungi, periculoase și nesigure, nu ofereau perspective încurajatoare și de aceea nu au constituit o bază de plecare pentru marile descoperiri geografice, care în secolele XV-XVI au fost cu precădere maritime și au avut alte obiective și alte direcții.

Porumb

Porumbul este o cereală originară din America Centrală cultivată azi în multe regiuni ale lumii ca plantă alimentară, industrială și furajeră, reprezintă alături de grâu, 80% din producția de cereale. Porumbul aparține familiei Poaceae. Are tulpina înaltă și groasă, neramificată, care se numește popular „cocean”, cu frunze lungi și ascuțite la vârf, aspre. Pe aceeași plantă se găsesc flori feminine și flori masculine pe aceeași tulpină. Florile masculine se găsesc în vârful tulpinii. Inflorescența este sub forma unui spic sau panicul. Florile feminine se găsesc la subsuoara frunzelor.

Deși unele varietăți de porumb pot crește până la 7 metri în înălțime, porumbul comercial este cultivat la o înălțime maximă de 2,5 metri. Porumbul dulce este de obicei mai scurt decât varietățile de porumb de câmp.

Roșie

Roșia (pătlăgica roșie sau mai rar tomata), numită științific Solanum lycopersicum, este o plantă din familia Solanaceae, apropiată pe linie genetică de următoarele plante, de asemenea originare din "Lumea Nouă": tutun, ardei, cartof, vânătă și physalis alkekengi. Roșia este o plantă nativă a sudului Americii de Nord și nordului Americii de Sud, având un areal natural de extindere din centrul Mexicului până în Peru.

Este o plantă perenă, crescută adesea în climate temperate ca o plantă anuală, atingând frecvent între 1 și 3 m înălțime, cu un trunchi mai mult ierbos, care crește de cele mai multe ori, ca orice altă plantă cățărătoare, pe tulpinile altor plante, pe bețe sau garduri.

Este cultivată la aproape toate latitudinile, ocupând o suprafață de aproximativ 3 milioane de hectare, adică o treime din terenul consacrat legumelor.Frunzele plantei sunt lungi de 10–25 cm, de formă penat-compusă, având 5–9 frunzulițe, fiecare dintre acestea având până la 8 cm lungime, cu margini serate. Atât trunchiul cât și crenguțele, respectiv frunzele sunt acoperite cu excrescențe asemănătoare părului animalelor. Florile sunt mici, de circa 1–2 cm, galbene, având corola formată din cinci sepale și cinci petale, fiind grupate în inflorescențe de 3 până la 12 flori. Rosia are un pH acid de 5,5.

Cuvântul tomată, respectiv toate variantele sale din spaniolă, engleză și alte limbi, este un cuvânt derivat din limba populațiilor mezo-americane Nahua: tomatl. Numele științific al plantei, care provine din latină, lycopersicum, semnifică "piersică-lup", conform lyco - lup și persicum - piersic(ă).

Din punct de vedere botanic roșia este un fruct. În anul 1893 Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii în mod unanim a decis că la colectarea taxelor vamale roșiile trebuie considerate legume (deși curtea a trecut în revistă faptul că din punct de vedere botanic, roșiile sunt fructe). În anul 2001 Uniunea Europeană a decis oficial că roșia este fruct, și nu legumă.

Tutun

Tutunul sau tabacul este o plantă din genul Nicotiana, familia Solanaceae. În lume există peste 70 de specii de plante de tutun, cea principală din punct de vedere comercial fiind Nicotiana tabacum.

Frunzele uscate de tutun sunt fumate în țigarete, trabucuri și pipe.

Folosirea tabacului este un factor de risc pentru multe boli, în special cele ce afectează inima, ficatul și plămânii, și poate cauza apariția cancerului. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, tutunul este cea mai importantă cauză de deces prematur în lume.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.