S. Izhar

S. Izhar sau „Sameh Izhar” ,(Sameh fiind numele literei ebraice ס)

(ס. יזהר, pseudonimul lui Izhar Smilanski, (27 septembrie 1916 la Rehovot - 21 august 2006 Ghedera) a fost un scriitor israelian, considerat mare înnoitor în literatura ebraică contemporană. Identificat de unii critici ca reprezentant al generației literare de la 1948, deși el s-a împotrivit acestei categorizări. A fost deputat în Knesset, laureat al Premiului Israel și al Premiului Emet.

Pseudonimul „S. Izhar” i-a fost conferit de confratele, poetul și redactorul Itzhak Lamdan de la revista literară „Ghilionot” care i-a publicat prima povestire, "Efraim se întoarce la lucernă" în 1938.

S Yizhar
S. Izhar, 1951

Biografie

S. Izhar s-a născut ca Izhar Smilanski l data de 27 septembrie 1916 la Rehovot, în Palestina, aflată atunci sub dominația Imperiului Otoman, într-o familie de literați. Și tatăl său, Zeev Smilanski, originar din Odessa, a fost scriitor, de asemenea unchiul său Moshe Smilanski (1874-1953), este considerat un clasic al literaturii israeliene. S. Izhar a făcut studii pedagogice la Seminarul din Beit Hakerem, Ierusalim, și a lucrat ca profesor în localitățile Yavneel, în satul- internat Ben Shemen, în kibuțul Hulda și în orașul natal Rehovot.

Ulterior a continuat studiile de master și doctor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, devenind profesor de pedagogie la această instituție de învățământ. În anul 1982 a fost numit profesor de literatură la Universitatea din Tel Aviv.

În anii 1986-1987 a fost scriitor oaspete al Centrului de Studii Iudaice al Universității Harvard, de asemenea până la finele anilor 1990 a conferențiat la Seminarul pedagogic Levinski din Tel Aviv. În paralel cu munca sa pedagogică și literară, mai ales dupa anul 1982 a publicat și articole de opinie în presa israeliană.

A fost deputat în parlamentul israelian Knesset de la primele alegeri, 1949 și până in 1967, (cu o scurtă întrerupere de circa 15 luni în 1955, mai întâi din partea partidului social-democrat de guvernământ Mapai, iar după 1963 din partea fracțiunii de opoziție a ex-premierului Ben Gurion, "Rafi". A făcut parte din comisia parlamentară pentru învățământ, cultură și sport, din cea pentru afaceri externe și apărare, și din cea juridică și legislativă. Ca parlamentar a avut inițiative mai ales în domeniul protecției naturii.

În anul 1959, la numai 43 ani i s-a decernat Premiul de Stat - Premiul Israel pentru literatură, care în marea majoritatea cazurilor este acordat unor persoane ajunse la vârste cu mult mai înaintate.

Creația literară

Mulți consideră creațiile lui Y. Izhar ca fiind una din culmile prozei ebraice moderne. S-a remarcat la el, în modul cel mai evident în scrierea lui timpurie, influența scriitorului Uri Nissan Gnessin. De asemenea e proverbială greutatea ocupată în opera scriitorului de vastele sale informații din domeniul „științelor Țării Israelului” - al geologiei și geomorfologiei ei, al climatologiei și mai ales al cunoașterii aprofundate a florei acesteia. Relația dintre om și loc, dintre omul israelian și Țara Israelului, dintre artist și peisajul inconjurător stă în miezul operei lui S. Izhar.

Scrisul său se caracterizează printr-o limbă deosebită. Prin lungile lui formulări îl introduce pe cititor în „curentul de conștiință” al personajelor, folosindu-se în acelaș timp atât de „limba înaltă”, cât și de vorbirea din stradă. De la finele anilor treizeci și până la sfârșitul anilor cincizeci a scris S. Izhar câteva nuvele scurte, între care: "Efraim se întoarce la lucernă", "Păduricea de pe deal", "La marginea Negevului", "Noapte fără împușcături", „Drumul spre malurile serii”, „Convoiul de la miezul nopții”, „Prizonierul”, „Hirbet Hiz'e” și câteva volume de scurte povestiri.

Creațiile sale au trezit uneori împotrivire în rândurile publicului israelian deoarece a ridicat semne de întrebare asupra mitului sionist oficial și asupra limitelor moralității luptătorilor în război. În special a atras numeroase polemici nuvela „Hirbet Hiz'e”, care evocă împrejurarile evacuării unui sat arab de către armata israeliană în cursul luptelor din războiul de independență al Israelului din 1948 - 1949, iar articolele polemice care se referă la aceasta au fost tipărite într-o culegere. După 1964 nuvela „Hirbet Hiz'e” a fost inclusă în programa de învățământ în școlile din Israel și ulterior și în programa de bacalaureat.

La sfârșitul anilor cincizeci a apărut și romanul său de mari dimensiuni, „Zilele Țiklagului”, de peste o mie de pagini, în două tomuri, care descrie viața unui pluton de soldați evrei care se pregătește de luptă în timpul Războiului de independență al Israelului din 1948 - 1949, povestea vieților lor personale și a zbuciumurilor lor sufletești: iubiri, frică, și suferințe. Acest roman a schimbat cu totul peisajul prozei ebraice și a revoluționat în același timp „literatura de război” din țara lui.

Izhar a mai scris și câteva cărți pentru copii, referitoare la aspecte ale copilăriei, ca de pildă: „Porto și Cala” (Tapu și Puza) despre cultivarea citricelor în Țara Israelului, "Căruța unchiului Moshe" - amintiri din copilărie despre figura faimosului său unchi, scriitorul Moshe Smilanski, etc.

Cartea sa „Mikdamot” (Preliminare) a apărut după treizeci ani de tăcere literară. Ultima lui carte, „Descoperirea lui Eliahu” al cărui subiect are drept teatru Războiul de Yom Kippur a trezit și ea polemici futrunoase. Adaptarea pentru scenă a acesteia a fost premiată la Festivalul de teatru alternativ de la Akko în 2001.

Bolnav de insuficiență cardiacă, a murit la 21 iunie 2006 la Ghedera. Despre el a spus compatriotul său, poetul Haim Guri, „A iubit pe luptători și a urât războiul”. Operele sale au fost traduse în 21 limbi. A fost căsătorit cu Naomi și a avut doi fii - Zeev și Israel.

Distincții și premii

  • Premiul Israel 1959 - pentru romanul „Zilele Țiklagului”
  • Premiul Asociației creatorilor israelieni -AKUM, pentru întreaga activitate literară, 1989
  • Premiul Brenner
  • Premiul EMET
  • Doctor honoris causa al Universității Harvard

Surse și legături exterioare

Wikipedia în ebraică și alte limbi.

site-ul Universității Ohio - Lexiconul scriitorilor ebraici contemporani (ebraică)

Anita Shapira - "Hirbet Hizah: Between Remembrance and Forgetting" („Între memorie și uitare” - în Jewish Social Studies Volume 7, Number 1

Listă de romancieri

Aceast articol cuprinde o listă de romancieri după naționalitate, în ordine alfabetică.

Vezi și: Liste de scriitori, Listă de poeți, Listă de dramaturgi

Muntele Templului

Muntele Templului, (cunoscut în ebraică și în iudaism) ca Har haBáit (ebraică:הַר הַבַּיִת‎, în arabă: جبل الهيكل Djebel Al-Heikal, și în arabă și în islam) ca Haram Ash-Sharif (arabă: الحرم القدسي الشريف‎, Al-Haram al-Qudsī ash-Sharīf, Sanctuarul Nobil), este unul dintre cele mai importante locuri religioase din Vechiul Oraș al Ierusalimului. Muntele Templului a servit drept loc de cult celor trei religii monoteiste - iudaismul, islamul, creștinismul, dar in cursul istoriei a cunoscut și momente politeiste, în vremea ievusiților, cea a conviețuirii temporare dintre iudaism și politeismul canaanit-israelit, și în vremea ocupanților seleucizi și romani.

Numele său mai vechi din Biblia ebraică era Moria. Muntele Templului se află în partea de est a Orașului vechi al Ierusalimului și are o altitudine de 743 metri deasupra suprafeței mării. Pe culmea lui se întinde o esplanadă având suprafață de 14 hectare, care a fost zidită în secolul I î.e.n. în timpul domniei regelui Iudeei, Irod cel Mare. În acest loc s-a înălțat Cel de-al Doilea Templu al Ierusalimului, iar înaintea acestuia, Primul Templu. În vremurile noastre pe esplanada Muntelui Templului se înalță sanctuarul musulman Cupola Stâncii, Moscheea Al-Aqsa și o serie de clădiri anexe.

Platforma Muntelui Templului este înconjurată de ziduri de susținere, dintre care cel mai vestit este Zidul de apus sau Zidul Plângerii.

Muntele Templului este locul cel mai sacru al religiei iudaice și al poporului evreu și locul sfânt al treilea ca însemnătate al Islamului sunit.

Credincioșii evrei se închină de trei ori pe zi în direcția lui și se roagă pentru reclădirea Templului din Ierusalim din vechime, în cadrul rugăciunii Amidá, care este rostită în slujba de dimineață - Shaharit, cea de prânz - Minha, și cea de seară - Arvit:

. și După tradiții religioase diverse, Muntele Templului este locul din care ar fi fost creată lumea (Even Hashtiyá), în care a avut loc întâmplarea Sacrificiului lui Isaac și tot de pe el s-ar fi înălțat Mohamed spre cer, în compania îngerului Jibril (Arhanghelul Gabriel) în așa numitul Mi'raj descris în Coran.

Muntele Templului este un loc de înaltă sensibilitate politică internațională, aflându-se in centrul a numeroase conflicte între evrei și musulmani, de la începutul dezvoltării islamului. În vremea noastră el și esplanada lui se află sub suveranitate israeliană (nerecunoscută de alte state ale lumii), dar sunt administrate oficial de către Oficiul Waqfului musulman, aflat sub auspiciile Iordaniei.

Rehovot

Rehovot este un oraș situat în centrul statului Israel, în partea de sud a Câmpiei litorale, la mijlocul vechiului drum de la Tel Aviv-Jaffa la Ierusalim.

Rehovot a fost fondat ca așezare agricolă - moșavá - în anul 1890 pe 10.000 de dunami de pămînt ai așezării Duran pe care l-au cumpărat evrei din primul val de emigrație sionistă din Polonia (în vremea aceea parte din Imperiul Rus și Austro-Ungar) de la latifundiarul arab creștin Butrus Rok. În 1914 localitatea număra 955 locuitori.În 1950 când a atins numarul de 18,000 locuitori a fost declarat oraș.

În prezent Rehovot are 115,000 locuitori.

Uri Nissan Gnessin

Uri Nissan Gnessin (în ebraică:אוּרי ניסן גְנֶסִין: rusă: Ури Нисан Гнесин; 29 octombrie 1879, Starodub, Imperiul Rus - 6 martie 1913, Varșovia, Polonia) a fost un scriitor evreu ruso-polonez de limba ebraică, care s-a distins mai ales prin povestiri și nuvele. În afară de aceasta a scris și poezii, critică literară și a tradus în ebraică din literatura universală.

Șimon Peres

Șimon Peres (în ebraică שִׁמְעוֹן פֶּרֶס, în transcripție oficială: Shimon Peres, născut Szymon Perski; n. 2 august 1923 Wiszniew, Polonia, astăzi Belarus - d. 28 septembrie 2016 Ramat Gan) a fost un om politic social-democrat israelian, președinte al Israelului între15 iulie 2007 - 24 iulie 2014.

Activ din tinerețe în mișcarea social-democrată din țara sa, Peres a fost un colaborator apropiat al fondatorului Israelului, David Ben Gurion.

La 29 ani a fost numit director general al Ministerului Apărării (în continuare, în 1959-1965 ministru adjunct al apărării), funcție în care a jucat un rol însemnat la înființarea Campusului de cercetări nucleare de la Dimona și a Industriei aviatice israeliene.

În anul 1959 a fost ales prima dată ca deputat în Knesset din partea partidului MAPAI,și de atunci a servit ca parlamentar vreme de 48 ani, atât ca reprezentant al coaliției guvernamentale, cât și al opoziției, ceea ce a fost o cifră record.

Peres a fost în trecut președinte al Partidului Muncii vreme de 15 ani (1992-1977) (cea mai lungă perioadă din istoria acestui partid) și în această calitate, a devenit prim ministru al Israelului de două ori: 13 septembrie 1984 - 20 octombrie 1986 și 5 noiembrie 1995 - 18 iunie 1996.

În anul 1994-1986 a fost prim ministru vreme de doi ani din patru, în virtutea acordului de rotație dintre Partidul Muncii și Partidul Likud condus de Itzhak Shamir.

În noiembrie 1995- mai 1996 a fost prim ministru în urma asasinării primului ministru și colegului său de partid, Itzhak Rabin și a fost urmat de Binyamin Netanyahu, care l-a învins în alegerile pentru al 14-lea Knesset.

Peres a servit ca ministru de externe în al doilea guvern condus de Itzhak Rabin și a fost printre promotorii „Procesului de pace de la Oslo”, o serie de contacte diplomatice între Statul Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei, care au dus la acorduri care au fost semnate apoi în public la Oslo. Din acest motiv în anul 1994 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace împreună cu Itzhak Rabin și Yasser Arafat. Ca urmare a acordurilor de la Oslo s-a încheiat apoi acordul de pace dintre Israel și Iordania.

Peres a ocupat funcții ministeriale în 12 guverne israeliene: a fost de două ori ministrul apărării (1974-1977 și 1995-1996), de trei ori ministru de externe (1986-1988, 1992-1995 și 2001-2001), ministru de interne (1984), ministru de finanțe (1988-1990), ministrul telecomunicațiilor (1970-1974), ministrul transporturilor (1970-1974), ministrul integrării imigranților (1969-1970), ministrul pentru dezvoltarea Neghevului și a Galileii (2005-2007), ministrul dezvoltării regionale (1999-2001), ministrul cultelor (1984), ministrul informațiilor și pentru legături cu Diaspora (1974).

În ziua de 13 iunie 2007 a fost ales de Knesset în funcția de președinte al statului, funcție pe care a îndeplinit-o până în 2014.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.