Rubeolă

Rubeola, denumită popular pojărel, pojarul mic, este o boală infecțioasă eruptivă acută provocată de virusul rubeolic, un virus din familia Togaviridae, genul Rubivirus. Afectează de obicei copilul și adultul tânăr. Infecția este în multe cazuri asimptomatică și poate trece neobservată. Virusul are un potențial teratogen ridicat: la femeile însărcinate infectate la începutul sarcinii, poate determina moarte fetală urmată de avort spontan sau apariția de malformații congenitale la făt, grupate în sindromul de rubeolă congenitală.

Rubeolă
Rash of rubella on back (crop)

Exantemul rubeolic
SpecialitateBoli infecțioase
Clasificare și resurse externe
ICD-9056
ICD-10B06
DiseasesDB11719
MedlinePlus001574
Patient UKRubeolă
MeSH IDD012409

Istoric

  • În antichitate, rubeola nu era cunoscută ca o boală distinctă și era confundată cu alte boli exantematoase importante (scarlatina, rujeola, variola).
  • Se pare că rubeola era cunoscută de medicii arabi clasici sub numele de Al-hamikah, care considerau rubeola ca o formă de rujeolă.
  • Rubeola a fost descrisă pentru prima dată ca o entitate clinică distinctă, de doi medici germani: Bergen în 1752 și Orlow în 1758. În descrierile timpurii, rubeolă, era numită Röteln. Datorită faptului că rubeola a fost descrisă pentru prima dată de medicii germani, ea era cunoscută în literatura engleză din secolul XVIII-XIX sub denumirea de German measles („rujeola germană”).
  • În 1866, medicul scoțian Veale a folosit pentru prima dată termenul contemporan de rubeolă (rubella), termenul de rubeolă provenind din cuvântul latin rubellus (roșiatic) sau rubeus (roșu). Alte sinonime istorice ale rubeolei sunt rubeola, rubeola sine catarrho, rubeola epidemica, rubeola morbillosa, rubeola scarlatinosa, rosania, roseola, roseola epidemica, rosalia, scarlatina morbillosa, scarlatina hybrida, morbilli scarlatinosi.
  • În 1881, la Congresul Internațional de Medicina din Londra, sa ajuns la un consens ca rubeola este o boală distinctă.
  • Rubeola a căpătat o mare importanță, după ce în 1941 oftalmologul australian Norman McAllister Gregg a observat malformații congenitale oculare (cataracta congenitală) la copii născuți din mame, care suferiseră de rubeolă în timpul gravidității. În 1947 au fost descrise în literatură 500 de copii cu malformații congenitale severe asociate cu rubeola maternă.
  • Originea virală a rubeolei a fost presupusă în 1914 de medicul american Alfred Fabian Hess.
  • În 1938, cercetătorii japonezi Hiro și Tasaka au demonstrat că rubeola este o boala de etiologie virală, transmițând rubeola la om prin injectarea subcutanată de spălături nazale filtrate.
  • În 1942, Habel a reușit să producă boala la animalele de experiență, prin contaminarea maimuței Macaca mulatta cu produsele patologice ale bolnavilor (sânge și filtratul secreției nazale).
  • În 1962, virusul rubeolic a fost izolat prima dată în culturi de țesuturi de două echipe de cercetori, Weller și Neva în Boston, și Parkman, Buesher și Artenstein în Washington, utilizând diferite tehnici.
  • În 1964 o epidemie de rubeolă a izbucnit în SUA și a avut o amploare deosebită, afectând 12.500.000 de persoane, având drept consecințe nașterea a 20.000 copii cu defecte congenitale (din gravidele care au făcut rubeolă) și pagube economice de 1,5 miliarde dolari, prin 842 000 de zile de spitalizare și pierderea a 3,5 milioane zile de lucru. Aceasta a dus la studii extensive virologice, serologice și a determinat accelerarea cercetărilor pentru obținerea unui vaccin rubeolic.
  • În anul 1965, a fost utilizată o primă tulpină (HPV 77) pentru dezvoltarea producției de vaccinuri în SUA.
  • În anii 1965-1967 se dezvoltă tulpinile de vaccin atenuat și se fac teste preliminare (trialuri) pentru primului vaccin rubeolic.
  • În 1967 virusul rubeolic a fost prima dată vizualizat prin microscopie electronică.
  • În 1969 vaccinurile din tulpina HPV77.DE5 și tulpina Cendehill au fost autorizate în SUA. Vaccinarea era destinată copiilor preșcolar.
  • În 1970 vaccinul din tulpina Cendehill a fost autorizat în Europa. Vaccinarea era destinată elevelor de 11-14 ani.
  • În 1971-1972 vaccinul din tulpina RA27/3 a fost autorizat în Europa.
  • În 1979 vaccinul din tulpina RA27/3 înlocuiește alte tulpini de vaccin în SUA.
  • În 1986 a fost secvențat genomul virusului rubeolic.
  • În 2000 OMS recomandă imunizarea pentru eliminarea rubeolei congenitale.
  • 123 țări din 212 (58%) în 2006 includ vaccinarea rubeolică în programele naționale de imunizare.
  • În România:
- Vaccinul bivalent rujeolă-rubeolă a fost pentru prima dată administrat în România în anul 1998 fetelor din grupa de vârsta 15-18 ani (născute între anii 1980-1983); introducerea acestui vaccin a avut loc în urma unei epidemii de rujeolă.
- În aprilie 2003, a fost introdusă vaccinarea antirubeolică la fetele în vârstă de 13-14 ani (eleve clasa a-VIII-a) în campanii școlare.
- În mai 2004, în locul vaccinului rujeolic monovalent a fost introdus în programul național de vaccinare, vaccinul trivalent rujeolă-oreion-rubeolă (ROR) la copii cu vârsta de 12-15 luni, urmând ca în anul 2005 să fie introdus și la copii din clasa I-a (7 ani). În tot acest timp s-a continuat vaccinarea fetelor din clasa a VIII-a (13-14 ani) cu vaccin rubeolic până în anul 2008.

Etiologie

  • Clasificare. Virusul rubeolei sau virusul rubeolic este un virus ARN, din familia Togaviridae, genul Rubivirus, fiind singurul reprezentant al acestui gen. Familia Togaviridae conține 2 genuri: Alphavirus și Rubivirus. Fizico-chimic virusul rubeolei este similar cu alte virusuri ale familiei Togaviridae, însă este neînrudit serologic cu ele. Omul reprezintă singura gazdă a virusului rubeolei. Virusul rubeolic a fost izolat în culturi de țesuturi în 1962 simultan de două echipe de cercetători americani: Weller și Neva de la Universitatea Harvard și Parkman, Buesher și Artenstein de la Institutul de Cercetări Walter Reed Army.
  • Proprietăți morfologice.
  • Compoziția antigenică.

Rubeola dobândită (postnatală)

Epidemiologie

  • Răspândire.
  • Morbiditate.
  • Rasa. Nu există o diferența etnică în incidența rubeolei, deși erupția caracteristică este mult mai greu de diagnosticat la persoanele cu pielea închisă la culoare.
  • Vârsta. Înainte de introducerea vaccinării antirubeolice rubeola era preponderent o boală a copiilor de vârstă școlară, cu o incidență de vârf la copii cu vârsta de 5-9 ani. Ca urmare a utilizării pe scară largă a vaccinul rubeolic la copii, incidența de vârf a infecției rubeolice a trecut la adolescenți, care nu au fost vaccinați. În țările în curs de dezvoltare, unde nu a fost introdusă vaccinarea antirubeolică, rubeola afectează până la 95% din copii înainte de adolescență.
  • În 2011 în România au fost raportate 3494 cazuri de rubeola, din care 66,6% au fost înregistrate la grupa de vârstă de 15-19 ani, 19,3% la grupa de vârstă de 10-14 ani, 6,9% la grupa de vârstă 20-24 de ani. Doar un procent de 2,3% din totalul cazurilor de rubeolă a fost vaccinat în antecedente cu o singură doză de vaccin ROR și un procent de 0,5% cu a doua doză de vaccin ROR. Cele mai multe cazuri de rubeolă au fost înregistrate în colectivitățile de elevi și studenți.
  • Sexul. Incidența clinică a rubeolei este similară la băieți și fete. La adulți, mai multe cazuri sunt observate la femei decât la bărbați. Această constatare este mai degrabă o urmare a unui interes și preocupări mai mari față de rubeola congenitală, decât o diferență reală după sex. Artralgiile și artrita din rubeolă sunt mai frecvente la femei decât la bărbați.
  • Sezon. Rubeola apare cu o frecvență crescută iarna și primăvara; cele mai multe cazuri în Statele Unite, au loc în martie, aprilie, și mai.
  • Sursa de infecție. Sursa de infecție este numai omul bolnav, inclusiv cei cu infecții subclinice. Nu există purtători sănătoși de virus, nici surse extraumane. Rezervorul virusului în trecut (înainte de a fi introdusă vaccinarea antirubeolică) era format de copii preșcolari sau de școlari, iar în prezent este format cu preponderență de adolescenți și maturi, care nu au fost vaccinați. Persoanele care au fost vaccinate cu vaccin rubeolic nu transmit rubeola la alții, deși virusul poate fi izolat tranzitor din faringe; este posibil ca cantitatea de virus eliminat să fie prea mică pentru a fi infecțioasă. Nou-născuții cu rubeolă congenitală sunt excretori de virus timp îndelungat (6 - 18 luni), constituind surse de infecție pentru personalul din jur; virusul se elimină prin secrețiile nazofaringiene și prin urină.
  • Contagiozitatea. Rubeola este foarte contagioasă. Perioada de contagiune începe cu circa 7 zile înainte de erupție și durează 14 zile după debutul erupției, timp în care se poate izola virusul. Eliminarea maximă a virusului și respectiv contagiozitatea maximă, are loc pentru o perioadă de 11 zile: 5 zile înainte și 6 zile după apariția erupției. Unii au izolat virusul până la 3 săptămâni după apariția erupției. Sugarii cu rubeolă congenitală evolutivă sunt deosebit de contagioși pentru anturajul lor, și rămân contagioși pe o durată lungă de timp (6 - 18 luni), acești sugari elimină virusul rubeolei, în ciuda titrurilor mari de anticorpi neutralizanți, un fenomen enigmatic care nu a fost încă explicat. În rubeola congenitală, eliminarea virusului este de 100-1000 de ori mai intensă decât la copiii care au contractat infecția după naștere. Rubeola este mai puțin contagioasă decât rujeola. Cu toate acestea, contagiozitatea poate fi foarte ridicată în comunitățile relativ închise, cu mai multe persoane receptive. Izolarea pacienților identificați cu rubeolă, este, în general, ineficientă, deoarece există numeroase cazuri de forme asimptomatice de rubeolă și pacienți nedepistați în perioada prodromală.
  • Modul de transmitere. Modul de transmitere a virusului rubeolei, este direct și aerogen (prin secreții nazofaringiene). Este nevoie de un contact direct între un individ receptiv și o persoană contagioasă. Persoanele contagioase elimină, în mod regulat, cantități mari de virus prin secrețiile nazofaringiene sub formă de picături Flügge. Transmiterea eficientă a infecției la persoanele susceptibile necesită un contact prelungit și repetat, în acest caz 16 din 17 persoane susceptibile dobândesc infecția rubeolică, în timp ce după un contact scurt și singur, doar 1 din 5 persoane achiziționează boală. Transmiterea virusului rubeolei prin modul direct are loc de obicei în familii și colectivități de preșcolari sau școlari.
Modul indirect de transmitere a virusului rubeolei, prin obiecte și mâini recent contaminate, este puțin probabil, deoarece rezistența virusului în mediu este redusă. Persoanele contagioase pot contamina propriile mâini, și apoi transmite agentul infecțios pe suprafețele înconjurătoare sau direct la persoanele de contact. În acest caz persoanele receptive pot dobândi infecția prin următoarea schemă: obiecte contaminate → mână proprie → căi respiratorii proprii sau mână contaminată a persoanei contagioase → mână proprie → căi respiratorii proprii.
  • Receptivitatea. Receptivitatea este starea unei persoane, care permite infectarea acesteia cu virusul rubeolic, organismul persoanei neavând suficiente posibilități de a combate o infecție rubeolică. Receptivitatea față de rubeolă este generală. Este posibil că nou-născuții pot moșteni de la mamele imune o protecție pasivă pentru 4-6 luni. Pentru a determina receptivitatea (susceptibilitate) se folosesc metode de laborator pentru a detecta anticorpii specifici IgM și IgG. Dacă rezultatul testării este negativ (IgM negativ, IgG negativ), pacienții trebuie considerați receptivi (susceptibili).
  • Mortalitatea și letalitatea.
  • Imunitatea.

Tablou clinic

  • Incubația. Perioadă de incubație variază între 14 și 21 de zile (în medie 16-18 zile). Perioadă de incubație este timpul cuprins între primul contact al organismului cu virusul rubeolic (și respectiv primul contact cu o persoană bolnavă de rubeolă) și primele simptoame ale bolii provocate de acest virus.
  • Perioada prodromală. Perioada prodromală este perioada între primele semne de boală și apariția erupției cutanate. Perioada prodromală apare la adolescenți și adulți, și lipsește la copii (la care primul semn de boală este apariția erupției cutanate). La adolescenți și adulți, perioadă prodromală este de 1 - 5 zile și este caracterizată printr-o stare subfebrilă (38 - 38,5 °C) sau febră absentă, cefalee, senzație de disconfort general, anorexie, conjunctivită ușoară (injecție conjunctivală), fenomene catarale nazale, ușoară faringită (dureri în gât), tuse, enantem peteșial pe palatul moale (petele Forscheimer) și limfadenopatie (tumefierea ganglionilor limfatici).
  • Perioada de stare (Perioada de erupție). Începe cu apariția unui exantem de aspect maculo-papulos, cu apariție treptată la nivelul feței, cu extinderea rapidă pe trunchi și extremități și cu o durată medie de 3 zile. Perioada de erupție se manifestă clinic prin exantem, enantem (petele Forscheimer), poliadenopatie, frisoane, simptome generale.
Rubeola2
Exantemul rubeolic pe abdomen
Rubeola1
Exantemul rubeolic pe spate
Rubeola3
Exantemul rubeolic pe torace
  • Exantemul. Exantemul rubeolic are un aspect maculo-papulos, de obicei nepruriginos sau ușor pruriginos. Erupția rubeolică clasică este formată din macule și papule de culoare roz (floare de piersic), rotunde sau ovale, nu prea intense, lăsând între ele porțiuni de piele sănătoasă (de obicei nu confluează). Ea apare mai întâi după ureche și pe frunte, cuprinde apoi fața și ulterior se extinde rapid centrifugal în jos la gât, trunchi (unde este mai abundentă) și extremități (unde este mai puțin evidentă). Până la sfârșitul primei zile tot corpul poate fi acoperit cu maculo-papule discrete de culoare roz-roșu. În a doua zi, erupția cutanată începe să dispară de pe față, iar leziunile eruptive de pe trunchi pot uneori fuziona (conflua) formând un eritem uniform roșu, care poate semăna cu erupția cutanată din scarlatina ușoară (exantemul scarlatiniform). Leziunile eruptive de pe extremități, totuși, rămân discrete și, de regulă, nu se confluează. În cazul tipic erupțiile cutanate dispar la sfârșitul zilei a treia. Elementele eruptive dispar, fără a lăsa urme. Numai erupțiile întinse pot lăsa, trecător, o ușoară culoare brună. Dacă erupția a fost intensă, poate exista o descuamare furfuracee. Erupția este ușor pruriginoasă, mai ales la adult, care prezintă de obicei o erupție mai intensă. Exantemul nu se extinde pe scalp, și de obicei respectă palma mâinii și talpa piciorului. Durata și gradul erupției cutanate poate fi variabilă. Erupția, care, ca regula durează 3 zile, poate persista timp de 5 zile sau poate fi atât de efemeră ca aceasta dispare în mai puțin de o zi. 25-40% din pacienții cu rubeolă nu dezvoltă o erupție cutanată.
  • Enantemul. Pe palatul moale poate apărea un enantem peteșial denumit petele Forschheimer, care a fost descris de Forschheimer în 1898. El este format de pete roșiatice, punctiforme sau mai mari, situate pe palatul moale, și poate fi observat la mulți pacienți în timpul perioadei prodromale sau în prima zi de erupții cutanate. La pacienții cu scarlatină palatul moale poate fi acoperită cu leziuni punctiforme, iar la pacienții cu rujeolă ele pot avea un aspect roșu, pătat; aceste leziuni sunt imposibil de distins de enantemul din rubeolă. Prin urmare petele Forschheimer nu sunt patognomonice pentru rubeolă și nu au aceeași semnificație diagnostică ca petele Koplik din rujeolă.
  • Poliadenopatia (tumefierea ganglionilor limfatici). Tabloul clinic în rubeolă este dominat de tumefierea ganglionilor limfatici (poliadenopatie), în special a celor retroauriculari, cervicali posteriori și suboccipitali. Mai rar sunt interesați și ganglionilor limfatici submaxilari, axilari, supraepitrohleeni și inghinali. Poliadenopatie rubeolică constituie un semn major și constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare (rubeola sine exanthemate). Ganglionii limfatici sunt de obicei indolori sau ușor sensibili, mobili, neinflamatori și nu supurează niciodată. Tumefierea și sensibilitate ganglionilor limfatici este mai evidentă și mai severă în prima zi de erupție cutanată, ulterior, sensibilitatea dispare în 1-2 zile. Ca dimensiune, ganglionii limfatici variază de la mărimea unui bob de mazăre la cea a unei alune. Poliadenopatie apare cu 4-10 zile înaintea debutului erupției cutanate (în perioada de incubație) și poate persista după aceea 2-6 săptămâni, constituind „primul și ultimul semn al rubeolei“, iar în epidemia din insulele Falkland, tumefierea ganglionilor limfatici a persistat luni. Tumefierea ganglionilor limfatici suboccipitali, retroauriculari și cervicali nu este patognomonică pentru rubeola. O poliadenopatie se obsevă și în rujeolă, varicelă, infecții adenovirale și în mononucleoza infecțioasă. Splenomegalia este moderată și prezența ei este inconstantă.
  • Simptomele generale.
  • Temperatura.
  • Tabloul sanguin.
  • Evoluție.
  • Forme clinice.

Complicații

Complicațiile rubeolei postnatale sunt rare și includ: artralgii sau artrite, purpura trombopenică, encefalita, panencefalita rubeolică progresivă, alte complicații.

  • Artrita (poliartrită) și artralgiile apar mai frecvent la adulți decât la copii prepubertari. Femeile sunt afectate mai des decât bărbații. Artrita și artralgiile apar la o treime din femeile cu rubeolă. Într-un focar de rubeolă din Bermude în 1971, 42% din 125 pacienți au acuzat dureri articulare sau disconfort articular, 3 pacienți au avut tumefiere articulară; prevalența simptomelor articulare a crescut de la 18% la grupa de vârstă de 0-9 ani, la aproximativ 20% pe fiecare decadă de vârstă; 73% din cei peste 30 de ani au avut simptome articulare. Cel mai frecvent sunt afectate articulațiile degetelor, radiocarpiene și a genunchilor; sunt atinse concomitent mai multe articulații (poliartrită). Artrita și artralgiile apar odată cu exantemului sau la 1 - 6 zile după debutul exantemului și pot dura 3-28 zile (în medie, 9 zile). Rareori se dezvoltă o artrită cronică.

Tratament

Tratamentul rubeolei este simptomatic și se face la domiciliu, în condiții de izolare (7 zile) cu dietă ușoară, dar hrănitoare și medicație simptomatică: acidul acetilsalicilic (Aspirin) sau paracetamolul este de obicei suficient în caz de febră și artrită. La copil, se administrează paracetamol sau ibuprofen (pentru a se evita riscul de sindrom Reye care apare în caz de administrare a acidului acetilsalicilic). În caz de prurit se folosesc antihistaminice (clorfeniramin). Repausul la pat (cîteva zile) se indică în caz de artralgii sau artrită. Interferonul a fost evaluat pentru artralgile cronice. Nu există tratament antiviral specific al rubeolei.

Profilaxie

Bibliografie

  • A. Cupșa. Boli infecțioase transmisibile. Curs universitar și recomandări pentru activitate practică. Ediția medicală, Universitatea Craiova, 2007.
  • A. Cupșa (coord). Boli infectioase. Curs universitar. Ed. AIUS, Craiova 1997
  • Aurel Ivan. Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile. Editura Polirom. 2002
  • C. Andriuță, A. Andriuță, M. Magdei. Boli infecțioase și parazitare. Chișinău, 2000
  • Elvira-Sânziana Ciufecu. Compendiu de virusologie medicală, Editura Fundației România de Mâine, București, 1994.
  • Costin Cernescu. Virusologie medicală. Editura Medicală. 2012
  • Elvira Sinziana Ciufecu. Virusologie medicala. Editura National. 2003
  • Galina Rusu (redacția). Boli infecțioase la copii. Chișinău, 2012
  • M. Chiotan. Boli Infecțioase, Ed. Național 1999
  • Ileana Rebedea. Boli Infecțioase, Ed. Medicală, Buc. 2000
  • M. Voiculescu. Boli infecțioase. Vol. II. Editura Medicală. 1990
  • Ministerul Sănătății, Instrucțiuni privind supravegherea rujeolei, a sindromului rubeolic congenital, 1999; Programul Național de Imunizări 1995 – 2000.
  • Gr.Teodorovici. Epidemiologia bolilor transmisibile, Editura Medicală, București, 1978

Vezi și

    Apollo 13

    Apollo 13 a fost a treia misiune umană a NASA dezvoltată cu intenția de a coborî pe Lună. Pe parcursul misiunii însă, probleme tehnice au forțat echipajul să renunțe la aselenizare. Echipajul era format din comandantul misiunii James A. Lovell, pilotul modulului de comandă John L. "Jack" Swigert, și pilotul modulului lunar Fred W. Haise.

    Lansarea a avut loc la 11 aprilie 1970 la ora 13:13 CST. Două zile mai târziu, în timp ce misiunea era în drum spre Lună, o defecțiune a sistemului electric al unuia dintre rezervoarele de oxigen ale modulului de serviciu a produs o explozie ce a cauzat pierderea oxigenului din ambele rezervoare ale modulului de serviciu și implicit pierderea alimentării cu energie electrică, care provenea de la pilele de combustie ce foloseau oxigen. Modulul de comandă a rămas în funcțiune pe baza bateriilor și a rezervorului propriu de oxigen, dar acestea trebuiau păstrate pentru ultimele ore ale misiunii, la aterizare. Echipajul a oprit modulul de comandă și a utilizat modulul lunar ca „barcă de salvare” în timpul drumului de întoarcere spre Pământ. În ciuda dificultăților cauzate de energia electrică limitată, frigul din cabină și rezerva scăzută de apă potabilă (pe parcursul misiunii, apa potabilă ar fi trebuit să provină ca produs secundar al funcționării pilelor de combustie), echipajul a ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eșec reușit”. O transmisiune radio a lui Lovell, Houston, we've had a problem (Houston, am avut o problemă), a rămas în cultura populară, citată greșit ca Houston, we have a problem (Houston, avem o problemă).

    Cataractă

    Cataracta este o boală care atacă ochiul și se manifestă prin opacifierea cristalinului sau a capsulei lui. Această opacifiere este responsabilă de o scădere progresivă a vederii, la început însoțită de o jenă la lumină (fotofobie). Scăderea vederii poate fi rapidă (câteva săptămâni) dacă e din cauza unui traumatism.

    Enantem

    Enantemul este o erupție mai mult sau mai puțin întinsă, care apare pe o mucoasă (în special pe mucoasa bucală sau faringiană) în cursul unor boli eruptive și este frecvent asociat cu un exantem cutanat. Ca exemplu sunt petele Koplik pe mucoasa bucală, caracteristice rujeolei.

    Afecțiuni în care se întâlnește enantemul:

    Rujeolă - petele Koplik

    Rubeolă - petele Forschheimer

    Scarlatină

    Toxoplasmoză

    Varicelă

    Variolă

    HIV

    Primo-infecție tuberculoasă

    Sodoku (tifos murin)

    Exantem scarlatiniform

    Exantemul scarlatiniform (exantemul scarlatinos, eritemul scarlatiniform) este un exantem care se caracterizează prin placarde întinse, difuze, care confluează fără a lăsa spații de piele sănătoasă, de culoare roșie-intensă, adesea fiind punctate de mici papule de un roșu viu, și care dau la pipăit o senzație aspră, de tegument granulos.Eritemul scarlatiniform se întâlnește în :

    Scarlatină (provocată de streptococul betahemolitic de grup A).

    Sindromul șocului toxic (provocat de stafilococ și streptococul din grupa A).

    Epidermoliza stafilococică acută.

    Maladia Kawasaki

    Angine cu Corynebacterium hemolyticum.

    Enteroviroze (cu virusul Coxsackie, ECHO).

    Infecții cu virusul Epstein-Barr.

    Rubeolă

    Febra denga

    Alergii medicamentoase; medicamentele responsabile sunt numeroase: antibiotice (betalactamine, sulfamide, glicopeptide etc), antipiretice, anti-inflamatoare, anticomițiale, săruri de aur etc.)

    Glosar de patologie

    Prezentul glosar conține termeni din domeniul patologiei.

    Howard Hughes

    Howard Robard Hughes, Jr. (24 decembrie 1905 – 5 aprilie 1976), a fost un aviator, inginer, industriaș, producător/regizor de film, filantrop american și unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Acesta a câștigat faimă la sfârșitul anilor 1920 ca producător de film independent, realizând filme cu buget ridicat și de cele mai multe ori controversate, precum Hell's Angels, The Outlaw. Hughes a fost unul dintre cei mai influenți aviatori din istorie. El a doborât numeroase recorduri de viteză în aer (pentru care a câștigat numeroase premii), a construit avionul Hughes H-1 Racer și H-4 "Hercules" aircraft, a cumpărat și dezvoltat Trans World Airlines. Hughes este amintit pentru stilul de viață excentric și izolat, datorat tulburării sale obsesiv-compulsive. Moștenirea lăsată de Hughes este Institutul de medicină Howard Hughes.

    Purpură vasculară

    Purpurele vasculare sunt afecțiuni aparținând patologiei hemostazei primare și se datorează unui deficit funcțional sau structural al peretelui vascular, în timp ce trombocitele și cei doi factori ai coagulării implicați ( factorul Willebrand și fibrinogenul ) sunt normali.

    Rujeolă

    Rujeola (Pojar; morbilli; rujeola de 9 zile; measles sau rubeola după terminologia anglosaxonă veche; N.B.: rubeolă în limba română se traduce în engleză Rubella sau germană Röteln) este o infecție virală acută, extrem de contagioasă, caracterizată prin febră, tuse, rinoree, conjunctivită, enantem (semnul Koplik) pe mucoasele bucale sau labială și o erupție cutanată maculopapulară generalizată.

    Vaccin

    Vaccinarea este o metodă de imunizare activă, profilactică, împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin.

    Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprietăți antigenice, care declanșează apariția răspunsului imun la organismele supuse vaccinării.

    Protecția imunologică se instalează după un interval de timp variabil de la inoculare (săptămâni, luni), în funcție de vaccin, și este de lungă durată (ani).

    Vaccinarea și termenul de vaccin au fost introduse în medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin, împotriva variolei.

    În prezent toate țările și-au elaborat propriile scheme naționale de vaccinare împotriva bolilor infecțioase. În România, vaccinarea copiilor începe de la vârsta de 2 ore, cu administrarea primei doze de vaccin împotriva hepatitei B.

    Vaccinoprofilaxia se poate realiza:

    în cadru organizat, prin campanii de vaccinare înscrise în programele obligatorii de imunizare din fiecare țară

    în situația declanșării unor focare infecto-contagioase ale căror boli beneficiază de un vaccin corespunzător

    opțional, pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de imunizare.

    Vaccin anti-oreion

    Vaccinul anti-oreion previne în condiții de siguranță oreionul. Atunci când se administrează unei majorități a populației, scad complicațiile la nivelul populației. Atunci când 90% din populație este vaccinată. se estimează o eficacitate în proporție de 85%. Pentru prevenția pe termen lung a acestei boli, sunt necesare două doze. Doza inițială este recomandată între vârstele de 12 și 18 luni. Cea de-a doua doza este administrată de obicei între vârstele de doi ani și șase de ani. Utilizarea acestuia după expunerea, la persoanele care nu sunt deja imune, poate fi utilă.Vaccinul anti-oreion este foarte sigur, iar efectele secundare sunt în general ușoare. Poate cauza o durere ușoară și o umflătură la zona injecției, dar și o ușoară febră. Efecte secundare mai severe sunt rare. Există puține dovezi ce ar lega acest vaccin de complicații precum cele neurologice. Vaccinul nu trebuie administrat persoanelor gravide sau celor ce au imunosupresie gravă. S-au înregistrat rezultate slabe la copiii a căror mame au fost vaccinate în timpul sarcinii; însă nu au fost documentare rezultate grave în acest caz. Deși vaccinul este dezvoltat în celule de găină, se poate administra și persoanelor care prezintă alergie la ouă.Cea mai mare parte a țărilor dezvoltate și multe țări în curs de dezvoltare îl includ deseori în programele de imunizare în combinație cu vaccinurile anti-rujeolă și anti-rubeolă cunoscut sub numele de ROR/MMR. De asemenea, o formulă a celor trei specificate mai sus este disponibilă, la care se adaugă vaccinul anti-varicelă, cunoscut ca și RORV/MMRV⁠(d). Începând cu anul 2015, 110 țări au administrat vaccinul în acest mod. În zonele unde a fost efectuată vaccinarea la scară largă a rezultat o scădere de 90% a cazurilor de boală. Aproape jumătate de miliard de doze au fost administrate dintr-o singură varietate a vaccinului.Un vaccin anti-oreion a fost autorizat prima dată în anul 1948, însă acesta a fost eficient doar pe termen scurt. Vaccinurile îmbunătățite au fost comercializate în anii 1960. În timp ce primul vaccin folosea un virus inactiv următoarele variante au folosit un virus viu, slăbit în prealabil. Acesta se află pe Lista medicamentelor esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății, ce prezintă cea mai importantă medicație necesară într-un sistem de sănătate de bază. Începând din anul 2007 mai multe tipuri de vaccin au intrat în uz.

    Vaccin anti-rubeolic

    Vaccinul antirubeolic este un vaccin utilizat pentru a preveni rubeola. Eficacitatea acestuia se manifestă la aproximativ două săptămâni de la administrarea unei singure doze și apare la 95% dintre persoanele cărora le-au fost administrate. Țările cu rate mari de imunizare nu mai prezintă cazuri de rubeolă sau sindrom⁠(d)ul congenital rubeolic. Atunci când există rate mici de imunizare a copiilor dintr-o populație specifică, este posibil ca ratele de rubeolă congenitală să crească deoarece multe femei ajung la vârsta maturității sexuale fără a fi vaccinate sau expuse la boală. Din acest motiv este important ca mai mult de 80% din populație să fie vaccinată.Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recomandat ca vaccinul anti-rubeolic să fie inclus în imunizările⁠(d) de rutină. Dacă nu toți oamenii sunt imunizați, măcar femeile care au ajuns la vârsta la care pot da naștere să fie imunizate. Nu ar trebui administrat persoanelor gravide sau celor cu funcție imunitară scăzută. În timp ce o doză este, de obicei, de ajuns pentru protecție pe toată perioada vieții, adeseori sunt administrate două doze.Efectele secundare sunt în general ușoare. Acestea pot include febră, iritație, dar și durere și roșeață la zona injectată. Femeile pot raporta dureri articulare în decurs de una și până la trei săptămâni de la vaccinare. Alergiile severe sunt rare. Vaccinul anti-rubeolic este disponibil sub formă de vaccin de sine stătător sau combinat cu alte vaccinuri. Pot exista combinații cu vaccinurile anti-oreion și anti-rujeolă (vaccin⁠(d) ROR) sau cu vaccinul anti-varicelă, anti-oreion și anti-rujeolă (Vaccinul⁠(d) RORV).Un prim vaccin anti-rubeolic a fost acreditat prima dată în anul 1969. Acesta se află pe lista medicamentelor esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății, ce prezintă cea mai importantă medicație necesară într-un sistem de sănătate⁠(d) de bază. Începând din anul 2009, peste 130 de țări l-au inclus în rutina de imunizare.

    Varicelă

    Varicela, cunoscută și sub denumirea populară de vărsat de vânt, este o boală infecțioasă eruptivă acută generalizată, provocată de virusul varicelo-zosterian, din familia virusurilor herpetice. Apare de obicei la vârsta copilăriei. La vârsta de adult, virusul provoacă de regulă o erupție localizată la unul sau mai multe dermatomuri, cunoscută sub numele de herpes zoster sau zona zoster, de unde și denumirea de virus varicelo-zosterian.

    Este o boală clasică a copilăriei, care pentru copii de obicei este ușoară, dar pentru adolescenți și adulți poate avea un risc crescut de complicații. Boala poate dura în jur de o săptămână.

    Variolă

    Variola este o boală contagioasă, de natură virotică. Variola a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorând și desfigurând un număr imens de oameni de-a lungul secolelor; numai în secolul al XX-lea au murit de variolă între 300 și 500 de milioane de oameni. Numai în 1967 s-au îmbolnăvit de variolă circa 15 milioane de oameni și au căzut victime acestei boli două milioane. În același an Organizația Mondială a Sănătații a desfășurat o campanie intensă de vaccinare și de informare a opiniei publice cu privire la această boală. În 1977, variola a fost total eradicată; de atunci nu s-a mai semnalat nici un caz. Variola este singura afecțiune contagioasă ai cărei germeni au fost total eliminați din mediul natural.

    Virus

    În biologie, un virus este un agent patogen inframicrobian, invizibil la microscopul optic, care nu are capacitatea de autoreproducere, ci este multiplicat de celula parazitată. Virușii provoacă diverse boli infecțioase numite viroze.Virusurile reprezintă cea mai simplă formă de viață, acelulară, ocupând o poziție limitrofă între viu și neviu. Sunt considerate ființe vii întrucât dispun de material genetic. Spre deosebire de celelalte forme de viață, nu consuma hrană și nu produc energie.

    Ca structură, virusul este o particulă submicroscopică, alcătuită dintr-o parte centrală numită genom viral, format din material genetic, care poate fi ADN sau ARN, și o teacă sau înveliș protector de natură proteică, numită capsidă.

    Capsida și genomul viral alcătuiesc nucleocapsida. La virusurile mai complexe mai apare un înveliș exterior de natură proteică numit pericapsidă, peplos sau anvelopă virală. Din punct de vedere al prezenței învelișului pericapsidal, virusurile se împart în două categorii: nude și învelite în peplos.

    În alte limbi

    This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
    Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
    Images, videos and audio are available under their respective licenses.