Operă

Operă (din italiană opera in musica, „lucrare muzicală“) este un termen desemnând din anul 1639 un gen muzical ca o formă de teatru, fiind deseori denumită teatru liric, în care întreaga acțiune se desfășoară total sau predominant utilizând muzică și cântat. Mai târziu va fi denumită la fel de asemenea și clădirea operei (locul unde se interpretează sau Instituția producătoare) cât și ansamblul teatreal care o interpretează. Opera utilizează multe din elementele teatrului vorbit sau dramatic, precum ar fi scenariul, costumele, decorurile, mișcarea scenică și interpretarea. În ciuda acestor asemănări, interpreții operei trebuie să posede în primul rând calități vocale deosebite, care conferă genului muzical identitatea sa definitorie.

Întrucât mesajul operei este transmis preponderent prin muzică, la calitățile vocale primordiale ale interpreților se adaugă întotdeauna un ansamblu de instrumentiști de acompaniament al cărui complexitate poate varia între a unui ansamblu minimal, de tipul unui trio, cvartet sau cvintet, până la o orchestră simfonică completă. Uneori, și în special în cazul operei franceze, pentru cea mai mare parte a istoriei sale, spectacolul de opera include și ample scene de balet.

Opera s-a detașat ca gen muzical și teatral aparte în Italia anilor 1600 ca unul din produsele artistice și intelectuale ale amplei și puternic influentei mișcări artistice a barocului, dar a atins culmile sale de rafinament și perfecțiune în secolele ulterioare, al 18-lea și al 19-lea, reverberând puternic până în secolul 20, fiind generată și perpetuată mai ales de compozitorii austrieci, germani și cei italieni.

Primele spectacole de operă din România datează din sec. XVIII și au fost susținute de trupe străine. Opera Română, ca instituție, există din 1885, când era o trupă particulară, fondată de George Stephănescu. Opera Română ca instituție publică a fost înființată la Cluj în 1919, la București în 1921, la Timișoara în 1946, la Iași în 1956 etc.

Milano-scalanotte
Teatro alla Scala din Milano. Fondată în 1778, "La Scala" este una dintre cele mai faimoase opere din lume
Giuseppe Verdi by Giovanni Boldini
Giuseppe Verdi, de Giovanni Boldini, 1886
Enrico Caruso tenor
Tenorul Enrico Caruso
Angela Gheorghiu as Floria Tosca at San Francisco Opera, November 2012
Angela Gheorghiu în Tosca, la Opera din San Francisco, 2012

Compozitori români de operă

Printre cei mai cunoscuți compozitori români de operă se pot enumera George Enescu (cu opera Oedip), Paul Constantinescu (cu opera O noapte furtunoasă) și Pascal Bentoiu (cu opera Hamlet).

Soliști români de operă

Maria Moreanu in Amneris
Cântăreața Maria Moreanu în rolul lui Amneris din opera "Aida"

Vezi și

  • Corpus opera - o listă extinsă cuprinzând peste 1300 de lucrări scrise de 400 de compozitori.
  • Listă de opere - o listă alfabetică a titlurilor diferitelor opere.
  • Listă a operelor importante - o listă cronologică de opere cu comentarii incluse pentru importanța lor istorică, popularitatea lor sau ambele.
  • Listă a compozitorilor de operă importanți - o compilație comentată a celor mai frecvent menționați compozitori de operă.
  • Listă a teatrelor de operă - o enumerare a clădirilor de operă sau a sălilor de spectacole, spre exemplu Kennedy Center în Washington DC.
  • Listă de companii de operă
  • Listă de festivaluri de operă
  • Regizori de operă români
  • Listă de cântăreți de operă
  • Listă de cântăreți de operă români
  • Listă de dirijori de operă
  • Listă de opere neînregistrate audio sau video
  • Fach, clasificarea cântăreților de operă după amplitudinea vocală, volum și coloratură.
  • Registru vocal

Note

  • en Silke Leopold, "The Idea of National Opera, c. 1800", United and Diversity in European Culture c. 1800, ediția Tim Blanning și Hagen Schulze, New York City, Oxford University Press, 2006, paginile 19–34
  • en The New Grove Dictionary of Opera, editat de Stanley Sadie, 1992 - Cu 5.448 pagini, acest dicționar este cea mai completă sursă de refeință din limba engleză, ISBN 0-333-73432-7 și ISBN 1-56159-228-5
  • en The Viking Opera Guide, 1994, 1.328 pagini, ISBN 0-670-81292-7
  • en The Oxford Illustrated History of Opera, editat de Roger Parker, 1994
  • en The Oxford Dictionary of Opera, de John Warrack și Ewan West, 1992, 782 pagini, ISBN 0-19-869164-5
  • en Opera, the Rough Guide, de Matthew Boyden, 1997, 672 pagini, ISBN 1-85828-138-5
  • en Opera: A Concise History, de Leslie Orrey și Rodney Milne, World of Art, Thames & Hudson

Legături externe

Operă --- Diferite liste

The opera corpus • Famous operas • Major opera composers • Opera houses • Important opera companies • Opera festivals • Opera directors

Operă --- Genuri

Ballad opera • Dramma giocoso • Género chico • Grand opera · Opera buffa 
• Opéra comique • Opera seria • Operetă • Savoy opera • Semi-opera • Singspiel • Verismo • Zarzuela

Operă --- Termeni specifici

Artist liric • Aria • Aria di sorbetto • Arioso • Bel canto • Breeches role • Burletta • Cabaletta • Cadenza • Cantabile • Castrato • Cavatina • Chest register • Claque • Coloratura • Comprimario • Convenienze • Coup de glotte • Da capo • Deep C • Diva • Fach • Falsetto • Fioritura • Gesamtkunstwerk • Head register • Intermezzo • Kammersänger • Leitmotif • Libretto • Literaturoper • Low C • Mad scene • Melodrama • Melodramma • Monodrama • Messa di voce • Opera house • Passaggio • Portamento • Prima donna • Prompter • Recitative • Regietheater • Répétiteur • Sitzprobe • Soprano C • Spinto • Sprechgesang • Squillo • Stagione • Surtitles • Tenor C • Tessitura • Timbre • Vibrato

Actor

Un actor este o persoană care interpretează un rol, într-o producție dramatică. Termenul este folosit în mod normal pentru cineva care joacă în filme, teatru, televiziune sau radio. Pe lângă roluri dramatice, actorii pot cânta sau dansa sau pot lucra doar ca artist liric (interpret vocal de operă sau musical). O femeie actor poate fi numită fie actor fie actriță, in funcție de preferința personală.

Un actor interpretează de obicei un personaj fictiv. În cazul unei povești adevărate (sau al unei povești fictive care prezintă oameni reali) un actor poate interpreta un personaj real (sau o versiune fictivă a acestuia). Ocazional, actorii apar ca ei înșiși, cum ar fi interpretarea lui John Malkovich în filmul În pielea lui John Malkovich.

Artist liric

În muzica clasică, un artist liric este un interpret vocal (bărbat sau femeie), specializat în genul liric (operă, operetă) și care are o voce și un discurs interpretativ cu sonoritate sentimentală.

Un solist de operă este adesea denumit interpret de operă. Aceștia sunt soliști de operă sau artiști lirici cu pregătire temeinică de specialitate. Un artist liric poate fi solist sau corist. Interpretele celebre de operă sunt numite dive (ex. Maria Callas).

În afară de operă, formarea unui artist liric de multe ori îi permite să interpreteze mai multe genuri clasice ale muzicii vocale, atât genul vocal simfonic (recviem, cantată, oratoriu) dar și laic (lied, operă, arii etc.).

Bariton

Baritonul se numește o voce bărbătească educată, având un timbru intermediar, situat între tenor și bas.

Denumirea provine din limba greacă βαρυτονος, însemnând „sunet profund”.

Muzica corală scrisă pentru voce de bariton se întinde între La de sub Do median până la Fa de deasupra lui Do median. La muzica de operă, limitele se extind și în sus, și în jos.

Baritonul este cel mai răspândit tip de voce masculină din lume și oferă și cele mai multe posibilități posesorului său.

Contralto

Termenul de contralto (pronunție în italiană: /konˈtralto/) se referă la un tip de voce feminină a unei cântărețe din muzica clasică, și nu numai, a cărei întindere vocală corespunde registrului grav (cel mai de jos).Întinderea vocală a unei contraltiste este un fenomen rar întâlnit, similar cu cel al vocii de mezzosoprano, și șocant de similar (dar nu identic) cu întinderea vocală a unui contratenor.

În cazul vocilor bărbătești, vocea de contratenor este numită contratenorul alto (și nu altist), iar ambitus acestei voci aproape corespunde celui de altistă, fiind deplasat cu câteva semitonuri spre registrul acut.

Vocile de tip contralto sunt mai departe diferențiate, după analizarea lor atentă, în contraltiste de coloratură, lirice și dramatice.

Imn național

Imnul național este o compoziție muzicală care aduce în prim plan istoria, tradițiile și reușitele unei națiuni, și este recunoscut ori de către guvern în mod oficial, ori de către persoanele care îl folosesc, prin convenție. Majoritatea imnurilor naționale sunt marșuri sau imnuri în stil. Țările din America Latină, Asia Centrală și Europa tind spre piesele mai ornamentate și mai de operă, în timp ce cele din Orientul Mijlociu, Oceania, Africa și Caraibe folosesc o fanfară mai simplistă. Unele țări care sunt transferate în mai multe state constitutive au propriile lor compoziții muzicale oficiale (cum ar fi cu Regatul Unit, Federația Rusă și fosta Uniune Sovietică); cântecele electorale ale acestora sunt uneori numite imnuri naționale, chiar dacă nu sunt state suverane.

Mezzosoprană

Mezzosoprana (pronunție: mețosoprana) este un tip de voce feminină situată ca registru vocal între soprană și contralto.Registrul mezzosopranei (sol mic-do3 c.) îmbină amplitudinea și adâncimea contraltoului cu o întindere mare și cu o penetrație de soprană. Se deosebește de soprană mai ales prin timbrul mai întunecat și registrul (I, 1) de piept mai dezvoltat, iar de contralto prin întinderea mare în domeniul acut. În practica de operă se întretaie cu soprana dramatică sau cu contralto. Rolul tipic de mezzosoprană este personajul Carmen din opera Carmen de Georges Bizet.

Țesătura de mare efect o face potrivită pentru desfășurări dramatice ample, în roluri ca Amneris, Venus, Ortrud.

Printre mezzosopranele române notabile se numără Elena Theodorini, Maria Snejina, Zenaida Pally, Elena Cernei, Ruxandra Donose. Roluri memorabile de mezzosoprane din operele românești sunt personajele Iocasta din Oedip de George Enescu, Marica Doamna din Ion Vodă cel Cumplit de Gheorghe Dumitrescu și Doamna Chiajna din opera omonimă de Nicolae Buicliu.

Monument istoric

Un monument istoric este o operă de sculptură sau de construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare, destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile.

Opera Maghiară din Cluj

Opera Maghiară de Stat din Cluj-Napoca (strada Emil Isac, nr. 26-28) este o companie națională de operă, înființată la 17 decembrie 1948.

Clădirea s-a construit între anii 1909-1910, în locul unui teatru de vară ce data din anul 1874. Ansamblul are o capacitate de 1000 de locuri.

Opera Națională București

Website: http://operanb.ro/

Opera Națională București este una din cele patru Opere naționale din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării.

Opera Română din Cluj-Napoca

Opera Națională Română Cluj-Napoca este o companie de operă și balet înființată în anul 1919, instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor din România. Compania activează în clădirea Teatrului Național din Cluj.

Operetă

Opereta este o compoziție muzical-dramatică de proporții mari, similară operei, și derivată din aceasta, scrisă pe textul unui libret dramatic cu conținut agreabil, cel mai adesea umoristic, cu situații artificiale și adesea neverosimile, în care cupletele cântate de soliști și cor alternează cu dialoguri vorbite și cu dansul, totul însoțit de muzică interpretată de o orchestră.

Denumirea vine din italiană operetta, diminutivul de la opera, adică operă mică. Genul acesta s-a născut în Franța și Austria pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Subiectele erau pe gustul burgheziei franceze și austriece fin de siècle, care aveau o predilecție pentru povestiri sentimentale.

Din punct de vedere istoric, opereta este o versiune "populară", mai puțin "serioasă", a operei. "Mai puțin serioasă" însemnând că tema este comică și nu tragică, dar - din punct de vedere muzical - partitura râmâne tot complexă. În general, interpreții de operetă trebuie să urmeze aceleași cursuri ca și cântăreții de operă, întrucât pentru a putea juca într-o operetă, artistul dramatic trebuie să fie în primul rând un interpret de operă. Opereta a fost considerată adesea ca un gen "minor" pentru că, spre deosebire de operă, nu avea o miză politică.

Operă spațială

Opera spațială sau epopee spațială (termenul provine din englezescul space opera) a fost un subgen tipic de science fiction (beletristică științifico-fantastică) cu nuanțe romantice și melodramatice de aventură, apărută în SUA la sfârșitul anilor 1920, și apoi practicată în perioada 1930-1945 de foarte mulți scriitori americani, când în revistele pulp apar mai multe asemenea texte, cum ar fi Tryplanetary de E. E. Smith, The Legion of Space de Jack Williamson sau The Star Kings de Edmond Hamilton.

Principalul reprezentant al speciei poate fi considerat însă Edgar Rice Burroughs, autorul seriei Tarzan, dar și a unor cicluri S.F., inclusiv a seriei Venus, traduse în peste 60 de limbi. Opera spațială introduce trei noi personaje: eroul infailibil, prințesa cosmică și monstrul extraterestru. Caracteristice space opera sunt amestecul de civilizații, coexistența barbariei și a tehnologiei de ultimă oră, luptele cu gladiatori, toaletele sumare ale eroinelor și armurile medievale ale bărbaților, înarmați cu paloșe, săbii etc. O variantă modernă a operei spațiale poate fi considerat Seria Fundația scris de Isaac Asimov.

Personaj

Termenul „Personaj” se poate referi la:

Persoană care are un anumit rol în diferite întâmplări reale sau imaginarePersonaje anime

Personaje biblice

Personaje de film

Personaje fictive

Personaje istorice

Personaje literare

Personaje de operă

Reformă (operă)

Reformă (operă) este o operă literară scrisă de Ion Luca Caragiale.

Richard Wagner

Richard Wilhelm Wagner (n. 22 mai 1813, Leipzig - d. 13 februarie 1883, Veneția) a fost un compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.

Roman (literatură)

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.

Romanul poate fi istoria unui accident, unui incident, poate fi o lume, o lume fictivă, detaliată până la ultima resursă posibilă de imaginație a scriitorului respectiv. Este cea mai adâncă formă în scris existentă. Nu e neapărat structurată pe planuri de acțiune, dar implică niveluri de semnificație paralele.

Structura romanului este dialogică, potrivit formalistului rus Bahtin sau panoramică, potrivit altor teoreticieni ai romanelor.

Se spune în mod curent că un roman este o ficțiune în proză de dimensiuni mari. Poate fi un roman de acțiune, polițist, de dragoste poate prezenta valori psihologice sau doar un studiu social.

Cum spunea Raymond Queneau, „nu contează dacă cineva privește un număr nedeterminat de personaje aparent reale într-un spațiu ficțional prelungit de-a lungul unui număr nedeterminat de pagini sau capitole. Rezultatul va fi întotdeauna un roman”.

Naratologia îl definește însă drept o operă extinsă în proză care are forma unei povestiri în cele mai multe dintre cazuri. Romanul este mai lung și mai complex decât o povestire sau o nuvelă și nu respectă restricțiile impuse prezente în teatru sau poezie.

Sequel

Sequel este un termen englezesc cu sensul de continuare, care desemnează o operă literară, cinematografică sau muzicală care continuă povestea sau extinde unele aspecte prezentate într-una sau mai multe lucrări anterioare. În contextul comun al unei opere de ficțiune narativă, un sequel portretizează evenimente ce se desfășoară în universul fictiv dintr-o lucrare anterioară, de obicei, în ordine cronologică după evenimentele din lucrarea inițială. Cuvântul englez provine din latinescul sequella, cu sensul de care urmează sau continuare.

Soprano

O soprană este o cântăreață a cărei întindere vocală corespunde registrului acut (cel mai înalt). Termenul este folosit mai ales în legătură cu interpretele de operă, deși sopranele sunt prezente în toate genurile muzicale. Noțiunea de soprană este frecvent interpretată incorect, impresia fiind că nu doar întinderea este definitorie, ci și tipul „clasic” de educare a vocii. În realitate, orice femeie cu disponibilități în registrul acut are voce de soprană.

Partitura corespunzătoare unei voci de soprană se notează întotdeauna în cheia sol. Timbrul de soprană este cel mai sărac în armonice, motiv pentru care scriitura (îndeosebi cea pentru cor) trebuie să urmeze anumite rigori.

Tenor

Tenorul este cea mai înaltă voce bărbătească, sau și cântărețul cu o astfel de voce.

Etimologic, numele de „tenor” provine din latinescul "tenere", care se traduce cu „a ține”. În perioada medievală și în polifonia renașterii tenorul era vocea de bază (vocală sau instrumentală), celelate voci fiind calculate în relație cu aceasta. Tenorul ținea adesea note prelungi și constituia, prin melodia sa, așa numitul „cantus firmus”. Mai târziu va fi înlocuit în polifonie de soprană.

Începând cu secolul XV, termenul de tenor începe să desemneze vocea masculină care cântă, născându-se astfel o nouă tipologie de voce masculină.

Analiză muzicală

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.