Limba ebraică

Ebraica (עִברִית) este o limbă semitică – parte din familia de limbi afro-asiatice (hamito-semitice) – vorbită de peste cinci milioane de oameni în Israel și folosită ca limbă rituală și de studii religioase în comunitățile evreiești din lume. În Israel este una din cele două limbi de stat: ebraica, majoritară și araba, minoritară. Limba ebraică este considerată „limba sfântă”, atât a religiei iudaice, cât și a creștinismului, ca limbă a Vechiului Testament.

Ebraică
עִברִית
Pronunție[(ʔ)ivˈʁit]
Vorbită înIsrael
Număr de vorbitori9 milioane de vorbitori de neo-ebraică dintre care 5 milioane în Israel[1]
Sistem de scriereAlfabetul ebraic
Clasificare
Afro-asiatice
  • Semitice
    • Semitice centrale
      • Semitice nord-occidentale
        • Canaanite
          • Ebraică
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în Israel
Organ de
reglementare
Academia limbii ebraice
ISO 639-1he
ISO 639-2heb
ISO 639-3
(cel mai
răspândit dialect)
Diverse:
heb – neo-ebraica
hbo – ebraica biblică (liturgică)
smp – ebraica samariteană (liturgică)
obm – moabita (dispărută)
xdm – edomita (dispărută)
Răspândire în lume
     regiuni unde ebraica este limba majorității (Israel)      regiuni unde ebraica este limba unei minorități semnificative (Cisiordania și Înălțimile Golan)

     regiuni unde ebraica este limba majorității (Israel)

     regiuni unde ebraica este limba unei minorități semnificative (Cisiordania și Înălțimile Golan)

Această pagină poate conține caractere Unicode

Originile limbii ebraice

Penteteuch
Un fragment din Tanah (Biblie), care conține Cele zece porunci

Ebraica este o limbă semitică și aparține unui grup mai larg, cel semitic, al familiei limbilor afro-asiatice (hamito-semitice). Etapele limbii ebraice vechi repetă dezvoltarea limbii scrise și coincide cu apariția textelor clasice.

Etapele dezvoltării limbii ebraice

La origine a fost probabil un dialect canaanit, înrudit cu limba feniciană și aflat în uzul triburilor israelite antice. În Biblie apare sub numele de „limba din Canaan” sau din Iudeea (yehudit = iudeu).

  1. Perioada biblică. Surse: Biblia (Vechiul Testament) sau Tanahul.
  2. Perioada post-biblică. Surse: Mișna și Manuscrisele de la Qumran.
  3. Perioada Talmudului și a Masoreților. Surse: Midraș, Piutim, Talmud.
  4. Perioada medievală. Surse: Comentariile biblice și talmudice (Rași, Maimonide, Nahmanid); poeți hispanici (Iehuda Ha-Levi, Ibn-Ezra); Kabbala.
  5. Perioada secolelor XVIII–XIX. Surse: reviste, ziare, romane, manuale școlare la toate disciplinele.
  6. Perioada renașterii limbii ebraice (secolul al XX-lea). Limba, care timp de 18 secole a fost socotită una moartă devine în secolul al XX-lea limbă de stat a Palestinei sub mandat britanic (alături de arabă și engleză), iar apoi limbă oficială a Israelului. Aceasta a devenit posibil datorită eforturilor unui șir de cărturari entuziaști, între care s-a evidențiat figura lui Eliezer Ben-Yehuda. Renașterea limbii ebraice s-a înscris în mod armonic în mișcarea și ideologia sionistă. Importante în acest aspect sînt cuvintele lui Haim Weizmann, care va deveni primul președinte al Israelului: „Noi nu am venit în Eretz-Israel să copiem viața Varșoviei, Minskului sau Londrei. Esența sionismului este de a transforma valorile pe care evreii le-au acumulat sub influența altor culturi”. În anul 1905 la Jaffa se deschide primul gimnaziu ebraic, „Herzelia”, cu predarea exclusiv în limba ebraică. Politica de promovare activă și intransigentă în instituțiile evreiești și în organizațiile de stat, după proclamarea Statului Israel, a garantat succesul renașterii acestei limbi.

Se disting următoarele etape ale limbii ebraice clasice:

  • ebraica biblică arhaică (secolele X–VI î. Hr.);
  • ebraica clasică (secolul al VI-lea î. Hr.);
  • ebraica biblică târzie (secolele VI–IV î. Hr.);
  • ebraica manuscriselor din Qumran (secolul al III-lea î. Hr.–secolul I e. n.);
  • ebraica textelor mișnaice (secolele I–V e. n.).

Limba ebraică antică prezintă două perioade distincte de evoluare: ebraica biblică și ebraica din Mișna. În timpul Imperiului Bizantin timpuriu (secolul al IV-lea e. n.) ebraica vorbită dispare mai ales după apariția textului Mișna și după războiul lui Bar Kohba din 135 e. n.

Ebraica textelor din Mișna și Talmud

Denotarea ebraicii mișnaice este introdusă pentru a distinge dialectul Talmudului de cel al Tanahului (Vechiului Testament). Dialectele textelor talmudice se împart în două grupuri: ebraica mișnaică (sau tannaită), care era o limbă vorbită, și ebraica amoraică, care era o limbă literară, preponderent scrisă.

Cel mai vechi text talmudic a fost Mișna (משנה), care a fost scris aproximativ în anul 200 e. n. în așa numita ebraică mișnaică. Același dialect al ebraicei a fost observat și în manuscrisele de la Marea Moartă. Ebraica mișnaică este considerată un dialect al limbii ebraice clasice și a funcționat ca limbă de comunicație în Israel.

O formă de tranziție a limbii ebraice poate fi întâlnită în textele care au fost scrise drept comentariu la Mișna în următoarele secole: Midrashim (Sifra, Sifre, Mechilta) și culegerea de comentarii suplimentare la Mișna cunoscută ca Tosefta (תוספתא). Peste un secol după scrierea textului Mișna, ebraica mișnaică a încetat de a fi folosită ca limbă curentă vorbită. Totuși ebraica a supraviețuit ca limbă literară și liturgică în forma „amoraică”, care poate fi găsită în Ghemara (comentarii suplimentare la Mișna și Baraitot), alături de textul dominant scris in aramaică.

Ebraica medievală

După încheierea Talmudului (scris timp de câteva generații) a apărut o varietate de dialecte medievale ebraice. Cel mai răspândit dintre ele a fost ebraica tiberiană sau masoretică, un dialect din Galileea, care a devenit standardizat în vocalizarea textelor scrise. Ebraica tiberiană reprezintă lucrarea de vocalizare a textelor biblice, pentru a păstra exact pronunția corectă a cuvintelor. Cărturarii care au promovat-o, „masoreții”, au adăugat semnele diacritice (nekudot) pentru a folosi textele în cântările liturgice. Unicul text masoretic păstrat este Codexul Aleppo, scris în secolul al X-lea e. n.

În Secolul de Aur al culturii evreiești din Peninsula Iberică s-au scris cele mai însemnate lucrări la capitolul gramatică și lexicologie al ebraicii biblice. Necesitatea de a exprima concepte abstracte împrumutate din filosofia clasică greacă sau arabă a impus învățaților medievali să împrumute termeni și structuri gramaticale din aceste limbi sau să creeze cuvinte noi cu ajutorul rădăcinilor ebraice existente.

O altă personalitate care a cizelat ebraica medievală a fost Moise Maimonide, care a folosit (pe lângă scrierile sale în limba arabă) o ebraică bazată pe tradiția mișnaică. Literatura rabinică ulterioară este scrisă într-un amestec dintre stilul lui Maimonide și ebraica arameică a Talmudului.

În Evul Mediu ebraica a fost folosită ca limbă de comunicare între evrei din diferite țări, în special în domeniul comerțului.

Folosirea limbii ebraice în liturghie

Limba ebraică a fost, împreună cu aramaica, o limbă a rugăciunilor și a studiilor religioase iudaice. Istoric, datorită diasporei, împrăștierii poporului evreu, legătura dintre diferitele comunități păstrându-se aproape exclusiv, în scris, au apărut deosebiri de pronunțare:

  • Ebraica așkenazilor a apărut în Europa Centrală și de Est și este folosită în unele sinagogi din Israel și din diaspora. Ea are unele particularități comune cu ebraica folosită de evreii din Yemen.
  • Ebraica sefarzilor a fost și este vorbită de evreii originari din Spania și Portugalia. Pronunția acestui grai a stat la baza fonologiei ebraice contemporane.
  • Ebraica orientală (mizrahică) este un grup de graiuri apropiate de cel sefard, folosite de evrei în țările islamice. Posibil că au fost influențate de limba aramaică și de dialectele limbii arabe. Unii lingviști susțin că acest grai, mai gutural, ar fi mai apropiat de modul inițial de pronunțare al ebraicii biblice.

Pronunția askenază este mai frecventă în rândurile credincioșilor așkenazi ortodocși. Pronunția sefardă este uzitată astăzi în Israel în ambele rituri : așkenaz și sefard. Unii evrei în Israel și în diaspora pot stăpâni liturghia în ambele graiuri (pronunțări).

Ebraica modernă

În epoca modernă, începând cu secolul al XIX-lea, limba ebraică este supranumită „ebraica contemporană”, „ebraica israeliană”, „noua ebraică” (ivrit hadashá). Ebraica contemporană a păstrat multe caracteristici ale graiului sefardic, dar s-a îmbogățit considerabil cu neologisme numeroase (mai ales din domeniul tehnicii, științei și administrației) și cu împrumuturi de cuvinte și expresii din limbile europene (mai ales din engleză, rusă, germană, idiș) și din cea arabă. Și din limba română au pătruns câteva cuvinte, de notat în special „hora”, intrată în ebraica modernă de la finele secolului al XIX-lea, împreună cu dansul respectiv, adoptat ca principal dans popular israelian.

Limba și argoul israeliene folosesc și ele astăzi un număr de cuvinte împrumutate din limbile diasporei – ca idiș, ladino, rusă, poloneză, arabă, inclusiv saluturi (ahlan), cuvinte apreciative ca sababa sau ahla (excelent), cât și înjurături.

Forma și uzul literar al limbii ebraice contemporane începe cu Haskala (Iluminismul evreiesc) din mijlocul secolului al XIX-lea. În acea perioadă apar o serie de publicații periodice în limba ebraică (Hamagid – în Prusia, Haioeț – în România ș.a.). Între poeții care au scris în ebraica modernă s-au distins la începutul secolului al XX-lea Haim Nahman Bialik și Saul Cernihovski.

Renașterea limbii ebraice ca „limbă vie”, folosită unanim și cotidian, a fost inițiată de Eliezer Ben-Yehuda (1858–1922). El s-a alăturat mișcării sioniste de renaștere națională și în 1881 a emigrat în Palestina, pe atunci parte a Imperiului Otoman. Motivat de idealurile de schimbare a modului de viață din diaspora evreiască europeană (ștetl), Ben-Yehuda începe să caute căi pentru a transforma o limbă liturgică și livrescă într-una vorbită. Efortul principal a fost de a deschide instituții de învățământ care să folosească numai ebraica ca limbă de predare. Pentru a realiza acest proiect Ben-Yehuda a scris o serie de manuale școlare. Numai după cea de-a doua Alia (val de reîntoarcere a evreilor în Israel) se poate constata o mișcare organizată de modernizare a limbii.

Biblia ebraică (תנ"ך, Tanah) este scrisă în limba clasică ebraică din perioada exilului babilonian în secolul al VI-lea î. Hr. De aceea evreii au numit ebraica în decursul veacurilor „limbă sacră” (לשון הקודש, Lashon Hakodesh).

După căderea Ierusalimului în anul 70 și începutul diasporei evreiești, ebraica a devenit o limbă literară, folosită în rugăciune și studiul Bibliei. A fost reînviată în secolele al XIX-lea și al XX-lea, pentru a înlocui dialectele iudeo-arabe, iudeo-arameice, iudeo-buhare, limba ladino și limba idiș ca limbă națională a evreilor. Începând cu anul 1921 limba ebraică a devenit limbă oficială în Palestina, aflată la acea dată sub mandat britanic, iar odată cu proclamarea statului independent Israel, la 14 mai 1948, ea a devenit limba oficială a acestuia.

Sistemul de scriere și vocalizare

Limba ebraică contemporană folosește alfabetul ebraic (pătrat). Alfabetul pătrat de asemenea este folosit în aramaică și idiș. Acest alfabet a fost împrumutat din arameică în sec. al VI-lea înainte de Cristos. În alfabetul ebraic fiecare semn denotă un anumit sunet. În total alfabetul conține 22 de semne, toate fiind consonante. În ebraică nu există semne alfabetice care ar fi vocale, dar unele litere (alef, ain, iud și vav) și-au pierdut calitatea de consoane și sunt folosite ca vocale.

Scrierea literelor se face una după alta, fără legătură, de la dreapta spre stânga. Acest mod de scris se datorează faptului că primele scrieri s-au făcut pe dale de piatră, cu dalta și ciocanul, dalta în mâna stângă și ciocanul în cea dreaptă. Scrierea ebraică nu cunoaște litere majuscule și minuscule. Există două seturi de litere: unul pentru tipar, și unul pentru scrierea de mână.

Hebrew letter alef

א Alef

Hebrew letter bet

ב Bet

Hebrew letter gimel

ג Gimel

Hebrew letter dalet

ד Dalet

Hebrew letter he

ה He

Hebrew letter vav

ו Vav

Hebrew letter zayin

ז Zain

Hebrew letter het

ח Het

Hebrew letter tet

ט Tet

Hebrew letter yod

י Iud

Hebrew letter kaf

כ Kaf

Hebrew letter final kaf

ך Kaf (finală)

Hebrew letter lamed

ל Lamed

Hebrew letter mem

מ Mem

Hebrew letter final mem

ם Mem (finală)

Hebrew letter nun

נ Nun

Hebrew letter final nun

ן Nun (finală)

Hebrew letter samekh

ס Sameh

Hebrew letter ayin

ע Ain

Hebrew letter pe

פ Pe

Hebrew letter final pe

ף Pe (finală)

Hebrew letter tsadi

צ Țadi

Hebrew letter final tsadi

ץ Țadi (finală)

Hebrew letter qof

ק Kuf

Hebrew letter resh

ר Reș

Hebrew letter shin

ש Sin/Șin

Hebrew letter tav

ת Tav

Alfabetul ebraic conține în total 22 de litere, iar scrierea și, respectiv, citirea se fac de la dreapta la stânga și de sus în jos (în acest tabel sunt prezentate numai literele de tipar - 2 fonturi).

Vocalele sunt înregistrate cu ajutorul vocalizării - așa numitele (נקודות) „nekudot” - o serie de puncte și linioare (ștrihuri). În majoritatea textelor vocalizarea este omisă, dar se păstrează în mod obligatoriu în textele religioase,în cântece, în poezii, în manualele școlare și în cărțile pentru copii.

Sistemul de notare a vocalelor

Semnele de notare a vocalelor sunt folosite în texte pentru a completa textul consonantic cu vocale. Pronunția sunetelor "a, e, i, o, u" coincide în general cu cele din limba română. Vocalele în limba ebraică nu sunt palatalizate înaintea sunetelor i, e. Vocalele sunt scrise dedesubtul sau deasupra literei.

Semnul
vocalizării
Denumirea
semnului
Cum se citește Exemple
ַ Patah а אַתָּה(ata), עַיִן(iain)
ָ Kamaț а קָרָא (kara)
ֵ Țere e închis בֵּן (ben)
ֶ Segol e deschis דֶּרֶךְ (dereh)
ִ Hirik i אִם (im)
י ִ Hirik cu yod i כִּי (ki)
ֹ Holam haser о כֹּהֵן (kohen)
ֹו Holam male о טוֹב (tov)
ָ Kamaț katan о כָּל (kol)
ֻ Kubbuț u
ו Șuruk u הוּא (hu)

Unele vocale neaccentuate pot fi notate cu ajutorul semnului șvaְ (două puncte sub literă), sau cu ajutorul unei combinații șva și semnele segol, kamaț și patah. Acest grup este numit hataf-vocale.

Hataf - vocale :

Senmul
vocalizării
Denumirea
semnului
Cum se citește Exemple
ֳ hataf-kamaț sunet neaccentuatb
ֲ hataf-patah sunet neaccentuat а
ֱ hataf-segol אֱלֹהִים (elohim) sunet neaccentuat e deschis
Example of biblical Hebrew trope
Textul versetului din Geneza 1:9 „Şi a zis Dumnezeu: Să se strângă apele”.
Literele sînt scrise cu negru, semnele de vocalizare în roşu, semnele de cantilare în albastru

Faptul că unui sunet îi revine mai multe semne de notare este explicat tradițional prin diferențierea sunetelor lungi și scurte. În ebraica contemporană această diferență în pronunție nu mai există, dar s-a păstrat în scrierea și ortografierea cuvintelor.

Referințe

  1. ^ en Irene Thompson (). „Hebrew”. About World Languages.

Bibliografie

Vezi și

Shalom black Acest articol conține text în limba ebraică. Fără suport de afișare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare, pătrățele sau alte simboluri în locul caracterelor ebraice.

Legături externe

Biblia ebraică

Biblia ebraică (ori Scripturile evreiești), pentru evrei Tanah (în limba ebraică תַּנַ"ךְ, transliterat: תַּנַ"ךְ, pronunțat [taˈnaχ] ori [təˈnaχ]; de asemeni Tanach, Tenak, Tenakh), este în Iudaism și Mesianism denumirea canonul cărților biblice ebraice.

Biblia ebraică pentru evrei Tanah, se numește la creștini Vechiul Testament, ea fiind o colecție de scrieri sacre comune ale iudaismului și creștinismului. Numele grec de Biblia (Ta Biblia = gr. cărțile) a fost dat, după tradiție, de cei șaptezeci de învățați evrei care au tradus-o din ebraică în elenă în timpul domniei lui Ptolemeu Filadelful la Alexandria (vezi Septuaginta).

Biblia ebraică, sau evreiască, este scrisă în limba ebraică antică, ("ebraica veche"), (conținând și câteva pasaje și un număr de cuvinte în aramaică). La evrei, Biblia mai este denumită Mikrá מקרא (Lectura, asemănător cu sensul numelui Koranului musulman), și mai ales ca TaNaH תנ"ך, nume acronim format din inițialele denumirilor celor trei elemente: Tora תורה ("Învățăturile"), Neviim נביאים ("Profeții") și Ketuvim כתובים ("Scrierile") - prin urmare - TaNaCh (litera ebraică כ se pronunță la sfârșitul cuvintelor ca un H, și la începutul cuvintelor ca un K):

Legea sau Învățătura, denumită în ebraică Tora תורה, carte scrisă pe un sul și ținută în altarul sinagogilor, constă din cele cinci cărți atribuite lui Moise משה, denumite în grecește Pentateuh - cele cinci cărți ale Torei , cuprinzând perioada de la facerea lumii până la moartea lui Moise;

Profeții, parte care se numește în ebraică Neviim נביאים, și care cuprinde perioada de la așezarea celor 12 triburi israeliene în Canaan כנען, până la exilul / robia în Babilon בבל, relatând profețiile prorocilor trimiși de Dumnezeu să vorbească în numele său;

Celelalte Scrieri, denumite în ebraică Ketuvim כתובים, sau în greacă Hagiografa. Încep cu Psalmii תהילים și Cărțile înțelepciunii, și se termină cu scrieri referindu-se la întoarcerea din exil / robie.În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) prof. Richard Friedman, prezentat ca autoritate mondială în materie de Biblie ebraică afirmă că ea nu este o carte, ci mai multe cărți, o întreagă bibliotecă având între 100 și 150 de autori, scrisă de-a lungul unui mileniu. Data cea mai timpurie la care a început scrierea Bibliei ar putea fi 922 î.Hr., conform lui Richard Elliott Friedman. Cele mai vechi manuscrise ale Bibliei sunt sulurile de argint, ele datează din 587-586 î.Hr. și sunt scrise în paleo-ebraică.

Evrei

Evreu (uneori, în trecut și în unele țări - israelit) este un termen etno-confesional care denumește adepții religiei iudaice sau mozaice, și cei care s-au convertit la iudaism și urmașii lor (iudaismul ortodox recunoaște adesea, în anumite limite, apartenența la poporul evreu și a evreilor convertiți la alte religii și a copiilor lor născuți din mamă evreică, și există unele grupuri de evrei convertiți la culte creștine care continuă să-și afirme apartenența la poporul evreu). Evreii sunt populația majoritară în Israel. În Israel marea majoritate a evreilor vorbesc limba ebraică modernă. În antichitate limba vorbită a evreilor a fost ebraica veche și apoi limba aramaică, folosind mai întâi alfabetul paleoebraic, apoi alfabetul ebraic bazat pe cel aramaic pătrat.

În cursul răspândirii evreilor în lume evreii au vorbit, în afara limbilor popoarelor în mijlocul carora au trăit, câteva limbi proprii - ca limba idiș - (în rândurile evreilor așkenazi), scrisă în alfabetul ebraic, limba iudeo-spaniolă , judezmo sau ladino (în rândurile evreilor sefarzi) , folosind alfabetul ebraic, și apoi cel latin, dialectele iudeo-arabe - în lumea arabă etc.

În sensul strict, pornind de la Vechiul Testament, israeliții sau evreii sunt cele 12 triburi ale lui Israel, iar iudeii sunt urmașii tribului lui Iuda, singurii israeliți rămași după exilul babilonian. Tot potrivit Vechiului Testament, israeliții sau evreii sunt descendenți ai lui Avram (Abraham), prin fiul său, Isac (Ițhac), și fiul acestuia, Iacob (Iaakov, fratele geamăn al lui Esau) și a descendenților lui Iacob pe linie feminină. Iacob, care și-a schimbat numele în Israel, este considerat a fi primul evreu. Evrei sunt și fii ai altor popoare care s-au convertit la iudaism și s-au alipit în cursul istoriei de poporul evreu pe pământul Palestinei (Eretz Israel) sau în diaspora. Apartenența individului la poporul evreu este în zilele noastre independentă de păstrarea normelor religioase sau a datinilor.

Ezer Weizman

Ezer Weizman (עזר ויצמן‎ în ebraică, Ezer se citește ca în limba română, n. 15 iunie 1924, Tel Aviv – d. 24 aprilie 2005) a fost un general și om politic israelian. A fost președinte al Israelului în perioada 13 mai 1993–13 iulie 2000.

În perioada iulie 1958–aprilie 1966, generalul Ezer Weizman a fost comandant al Forțelor Aeriene ale Israelului.

Haos

Haos (sau Chaos) era personificarea haosului, a spațiului nelimitat care, în concepția grecilor, ar fi existat înainte de crearea lumii. Divinitate străveche, Haos era considerat de către unii drept fiul lui Cronos, de către alții drept tatăl lui Erebus, Aether, Hemera și Nyx.

Etimologia termenului provine din limba greacă: ( χάος, cháos) prin care se subînțelege o lume neformată, dezordonată, care după Hesiod a existat înaintea zeilor.

Prin explicarea mai detailată a termenului se poate asemăna această expresie cu un hău căscat (o prăpastie) ceea ce se găsește în greacă: (χαίνω. "a căsca"), zeii apăruți în acesată perioadă ar fi fost Gaia, Nyx, Erebos, Eros și Tartaros.

Din punct de vedere geografic Haos după Hesiod ar fi o prăpastie de pe peninsula Peloponez, asemănată cu prăpastia dinainte de existența lumii ordonate Cosmos.

In prima parte a bibliei în legătura cu facerea lumii, în prima carte Facerea a lui Moise este amintit Haos în limba ebraică: תֹהוּ וָבֹהוּ (Tohuwabohu) ce ar însemna "mutare".

Izhar Cohen

Izhar Cohen (n. 13 martie 1951, Tel Aviv, Israel) este un cântăreț israelian de muzică ușoară, câștigător în 1978 al concursului Eurovision împreună cu grupul Alphabeta (Alef Bet).

El este descendentul unei familii de cântăreți și muzicanți din tată în fiu, evrei originari din Yemen.

S-a distins ca interpret valoros al genului "cântecelor ebraice".

(zemer ivri).

Ițhak Rabin

Ițhak Rabin (în ebraică יִצְחָק רַבִּין; n. 1 martie 1922, Ierusalim, Palestina sub mandat britanic – d. 4 noiembrie 1995, Tel Aviv, Israel) a fost comandantul Statului Major al armatei israeliene în Războiul de șase zile (1964-1968), ambasadorul Israelului în Statele Unite, ministrul muncii, conducător al Partidului Muncii, ministrul apărării și de două ori prim-ministru israelian în perioadele 3 iunie 1974 - 20 iunie 1977 și 13 iulie 1992 - 4 noiembrie 1995. A fost asasinat de către un extremist evreu.

Ițhak Rabin s-a născut la Ierusalim și a fost asasinat la Tel Aviv la sfârșitul unei mari manifestații de sprijin pentru politica sa de pace cu palestinienii arabi.

În anul 1949, având gradul de locotenent-colonel, Rabin a condus provizoriu Armata de Sud a Israelului. În perioada aprilie 1956 - aprilie 1959, generalul Ițhak Rabin a fost comandant al Armatei de Nord a Israelului.

Knesset

Knessetul (כנסת, „adunare" în limba ebraică) este Parlamentul unicameral al statului Israel și se află la Ierusalim, pe dealul Ghivat Ram.

Limba aramaică

Limba aramaică este o limbă semitică, răspândită în special în antichitate în Siria, Palestina și Mesopotamia și a cărei scriere este ancestrală pentru alfabetele utilizate mai târziu de limba ebraică, limba siriacă și pentru alfabetele arabice (sirian, urdu, ș.a.). Un mic număr de texte biblice - capitole din cărțile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) și Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) și un cuvânt din Geneză (31:47) sunt scrise în aramaică și nu în vechea ebraică, de asemenea Gemara- o mare parte din Talmud sau Tora orală -, o mare parte din cărțile Cabalei, un număr de rugăciuni și imnuri liturgice din religia iudaică. Aramaica se înrudește cu ebraica așa cum spaniola se aseamănă cu portugheza. Diferențele dintre aramaică și ebraică sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de aceea cele două sunt privite ca două limbi distincte.

Limba ladino

Limba ladino este un grai castilian vechi vorbit vreme de peste un mileniu de evreii din Peninsula Iberică, și cristalizat și conservat de ei în țările de exil unde au ajuns după izgonirea lor de către regii catolici în 1492 (din Spania) și 1498 (din Portugalia). Este cunoscută și ca limba iudeo-spaniolă sau judezmo.

Nu trebuie confundată cu limba ladină, o limbă romanică retică (rețiană) vorbită în zona munților Dolomiți din Italia.

Milim

„Milim” („מילים”; în ebraică Cuvinte) este un cântec compus de Tomer Hadadi și Noam Horev și interpretat în limba ebraică de Harel Skaat. Cântecul a reprezentat Israelul la Concursul Muzical Eurovision 2010, fiind selecționat pe 15 martie 2010 dintre patru cântece, toate interpretate de către Skaat.

Moshe Dayan

Moshe Dayan (în ebraică משה דיין‎; n. 20 mai 1915, Degania Alef[*]​, Imperiul Otoman – d. 16 octombrie 1981, Tel Aviv, Israel) a fost un general și om politic israelian. A îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Israeliene în perioada 1953-1958, apoi ministru al agriculturii, ministru al apararii și ulterior ministru de externe al Israelului

Între anii 1949-1951 generalul Moshe Dayan a fost comandant al Armatei de Sud a Israelului, apoi în perioada iunie - decembrie 1952, a comandat Armata de Nord a Israelului.

Considerat unul din pionierii sionismului modern, a avut un rol crucial în menținerea securității Israelului.

Prințul Egiptului

Prințul Egiptului (titlu original: The Prince of Egypt) este un film american de animație din 1998 regizat de Simon Wells, Brenda Chapman și Steve Hickner. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Val Kilmer ca Moise și Dumnezeu (voci) și Ralph Fiennes ca Ramses. Este primul film de animație tradițional produs și distribuit de către DreamWorks Pictures.

Filmul este o adaptare a Cărții Exodului și prezintă viața lui Moise de la a fi un prinț al Egipt până când își împlinește destinul său final de a-i scoate pe copiii lui Israel din robia Egiptului. Cântecele din film sunt scrise de Stephen Schwartz si muzica este compusă din Hans Zimmer. În rolurile principale de voce au fost distribuite numeroase vedete de la Hollywood, în timp ce cântăreți profesioniști i-au înlocuit la interpretarea cântecelor, cu excepția lui Ralph Fiennes, Steve Martin, Martin Short, Michelle Pfeiffer și Ofra Haza (care a cântat și cântecul personajului ei, "Deliver Us", în alte șaptesprezece limbi în care a fost dublat filmul.) care au interpretat și cântecele personajelor lor.

Tevet

Tevet (limba ebraică: טבת; biblia ebraică: Tevet; ebraică tiberiană: Ṭēḇēṯ din limba akkadiană ṭebētu) este a patra lună după calendarul ebraic „civil” și a zecea lună după calendarul „ecleziastic”. Durează întotdeauna 29 de zile. După calendarul gregorian Tevet începe la mijlocul lunii decembrie.

Tișrei

Tișrei (/ˈtɪʃreɪ/ sau Tishri /ˈtɪʃriː/ ; ebraică: תִּשְׁרֵי tishré sau תִּשְׁרִי‎ tishrí); din limba akkadiană tašrītu "început", din šurrû "a începe") este prima lună a anului după calendarul „civil” și a șaptea lună a anului după calendarul „religios”. Luna Tișrei durează întotdeauna 30 de zile și începe în calendarul gregorian între 1 septembrie și începutul lunii octombrie.

Numele provine de la cuvântul akkadian tašrītu, început. În Biblie este numită Eitanim.

Tora

Termenul Tora (ebraică: תּוֹרָה, trad. „Instruire”, „Învățătură” sau „Lege”) poate avea o serie de semnificații. De obicei, acest termen desemnează primele cinci cărți ale lui Moise (care constituie Pentateuhul) din cele 24 de cărți ale Tanakhului, și este, de obicei, adnotat cu comentarii rabinice (perushim). Acest termen mai poate să însemne și continuarea povestirilor din Cartea Genezei până la sfârșitul tanakhului (Maleahi), și se mai poate referi de asemenea și la totalitatea textelor evreiești religioase, derivate fie din texte biblice sau, mai târziu, din scrieri rabinice. Un factor comun tuturor acestor definiții este că Tora descrie geneza popurului evreiesc: chemarea lor de Dumnezeu, relatări despre încercările și necazurile prin care au trecut aceștia, și legământul lor cu Dumnezeu, ce implică urmarea unui mod de viață care să adere la un set definit de moraluri și obligații religioase și de legi civile (halakha).

Un caz de exorcizare

The Exorcism of Emily Rose (Un caz de exorcizare) este un film horror dramatic american din 2005, regizat de Scott Derrickson, în rolurile principale fiind Laura Linney și Tom Wilkinson. Film este bazat pe povestea reală a lui Anneliese Michel și prezintă un auto-proclamat agnostic care acționează în calitate de avocat al apărării (Linney) reprezentând preotul parohiei (Wilkinson), acuzat de stat în omucidere din neglijență după ce a întreprins un ritual de exorcism. Filmul, care are loc în mare măsură într-o sală de judecată, descrie evenimentele care au dus până la și inclusiv exorcizarea, prin flashback-uri.

Wikipedia în ebraică

Wikipedia în ebraică (ebraică: ויקיפדיה: האנציקלופדיה החופשית, Wikipedya: ha-entsiklopedya ha-ḥofshit) este versiunea în limba ebraică a Wikipediei, și se află în prezent pe locul 40 în topul Wikipediilor, după numărul de articole. În prezent are aproximativ 203 000 de articole.

Șmuel Iosef Agnon

Șmuel Iosef (Șai) Agnon sau Shmuel Yossef Agnon (Shay Agnon) (în ebraică ש"י עגנון - שמואל יוסף עגנון), născut Czaczkes, 17 iulie 1888 în Buczacz, Galiția, Austro-Ungaria, actualmente Ucraina - d. 17 februarie 1970, Rehovot, Israel) a fost un scriitor israelian de limba ebraică, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1966.

La vârsta de 15 ani a compus primul lui poem în limba idiș. Un an mai târziu a scris prima lui poezie în limba ebraică. În anii 1906-1907 a fost ajutor de redactor la săptămânalul în idiș, "Der Judische Wecker" (דער יודישע וועקער). În anul 1907 a emigrat în Palestina. Aici s-a îndepărtat de religie, dar după un anumit timp și-a reconsiderat această alegere și a redevenit credincios, rămânând astfel până la sfârșitul vieții.

Șoferul Doamnei Daisy

Șoferul Doamnei Daisy (titlu original: Driving Miss Daisy) este un film american de dramă și comedie din 1989 regizat de Bruce Beresford și cu scenariul scris de Alfred Uhry, bazat pe piesa de teatru cu același nume a lui Uhry. Filmul îi are în rolurile principale pe Jessica Tandy, Morgan Freeman, și Dan Aykroyd. Freeman și-a reluat rolul din producția Off-Brodway cu același nume. Acțiunea se desfășoară pe parcursul a 25 de ani, în care sunt prezentate momente din viața lui Daisy și a șoferului acestuia acasă, relațiile acesteia cu prietenii, familia, temerile și preocupările sale.

La Gala Premiilor Oscar din 1990, „Driving Miss Daisy” a primit nouă nominalizări și a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film, Cea mai bună actriță (Jessica Tandy), Cel mai bun machiaj și Cel mai bun scenariu adaptat. La vârsta de 81 de ani, Jessica Tandy a devenit cea mai bătrână actriță care a câștigat un Premiu Oscar.

Berbere
Ciadice
Cușitice
Egiptene
Omotice
Semitice

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.