Isabela I a Castiliei

Isabela I (Spaniola: Isabel I, Ysabel, Galiciana: Sabela I) (n. 22 aprilie 1451 - d. 26 noiembrie 1504) a fost Regina Castiliei și Leonului. Ea și soțul său Ferdinand al II-lea de Aragon au adus stabilitatea ambelor regate care au devenit bazele unificării Spaniei. Mai târziu, cei doi au pus bazele fundației pentru unificarea politică a Spaniei realizată de nepotul lor, Carol Quintul. Ea este cunoscută la nivel mondial după forma Latină a numelui său, Isabella. Papa Alexandru al VI-lea i-a numit pe Isabella si pe soțul ei Monarhi Catolici, deci este de multe ori cunoscută sub numele de Isabel la Católica (Isabela Catolica).

Isabela I
Isabel la Católica-2
Date personale
Născută22 aprilie 1451
Madrigal de las Altas Torres
Decedată (53 de ani)
Medina del Campo
Căsătorită cuFerdinand al II-lea de Aragon
CopiiIsabela de Asturia
Juan, Prinț de Asturia
Ioana de Castilia
Maria de Aragon
Caterina de Aragon
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăCasa de Trastámara
Regină a Leonului și a Castiliei
Domnie11 decembrie 1474 – 26 noiembrie 1504
Încoronare13 decembrie 1474
PredecesorHenric al IV-lea
SuccesorIoana de Castilia
Regină consort de Aragon
Domnie20 ianuarie 1479 –
26 noiembrie 1504
Semnătură
Isabella I of Castile Signature

Viața si domnia

Primii ani

Isabel la Católica 01b
Isabela I a Castiliei (G.D. Olivieri, 1753), Madrid.

Isabela s-a născut în Madrigal de las Altas Torres, pe 22 aprilie 1451.[1] Fratele ei Alfonso s-a născut trei ani mai târziu. Când tatăl său, Ioan al II-lea, a murit în 1454, mult mai vârstnicul ei frate vitreg, Henric al IV-lea, a devenit rege. Îndată ce a urcat pe tron, el și-a sechestrat frații vitregi în Segovia și pe mama sa vitregă în Arévalo, în ceea ce era practic pentru familie un exil.

Henric al IV-lea, al cărui mariaj cu Blanca de Navara a fost anulat înainte să aibă loc, s-a recăsătorit cu scopul de a avea urmași proprii. S-a căsătorit cu Ioana a Portugaliei. Soția sa a născut-o pe Ioana, numită și Juana la Beltraneja, prințesă de Castilia. Pe când Isabela avea aproximativ zece ani, a fost chemată împreună cu fratele ei la curte, pentru a putea fi mai bine supravegheați de către rege. În cadrul Adunării din Burgos nobilii l-au contestat pe rege; printre alte chestiuni implicate în dispută, ei au cerut ca Alfonso, fratele Isabelei, să fie numit moștenitor al tronului. Henric al IV-lea a fost de acord, punând condiția căsătoriei lui Alfonso cu fiica lui, Ioana. Dar, câteva zile mai târziu el s-a răzgândit.

Nobilii, controlându-l pe fratele Isabelei, Alfonso, despre care pretindeau că ar fi adevăratul moștenitor, s-au înfruntat cu armata lui Henric în bătălia de la Olmedo, din 1467. Rezultatul a fost nedecis. Un an mai târziu, Alfonso a murit la doar paisprezece ani, și Isabela a devenit speranța nobililor rebeli. Ea însă nu le-a acceptat pretențiile, susținându-l în schimb pe Henric al IV-lea ca rege, iar acesta, în schimb, a recunoscut-o ca moștenitoare legitimă, prin Tratatul de los Toros de Guisando, în detrimentul Ioanei, a cărei paternitate nu era clară. În 1475, Ioana s-a căsătorit cu unchiul ei, regele Portugaliei, dar căsătoria lor a fost anulată de papă din cauza relației de rudenie. Henric a încercat să o căsătorească pe Isabela cu oameni folositori lui, dar ea a refuzat toate propunerile. Ea l-a ales pe Ferdinand, moștenitorul tronului Aragonului. S-au căsătorit în Valladolid, pe 19 octombrie 1469.

Potențiali soți

La vârsta de trei ani Isabela a fost logoditǎ cu Ferdinand, fiul lui Ioan al II-lea de Aragon (a cǎrui familie a fost o ramurǎ a Casei de Trastámara).

Cu toate acestea, Henry a rupt acest acord 6 ani mai târziu și astfel ea s-a putut cǎsǎtori cu Charles al IV-lea de Navarra, alt fiu al lui Ioan al II-lea de Aragon. Aceastǎ cǎsǎtorie nu a funcționat din cauza refuzului lui Ioan. În februarie 1464, Henry i-a oferit regelui Edward al IV-lea al Angliei cǎsǎtoria cu Isabela, ofertǎ pe care acesta a refuzat-o.[2] Alte încercări au fost ca Isabela să se cǎsǎtoreascǎ cu Alfonso al V-lea al Portugaliei. În 1464, Henry a reușit sǎ-i apropie pe Alfonso și pe Isabela în Royal Monastery of Santa Maria de Guadalupe, dar ea l-a refuzat din cauza diferenței atât de mare de vârsta dintre ei (19 ani). La vârsta de 16 ani Isabela s-a logodit cu Pedro Giron, Maestru de Calatrava și fratele al favoritului regelui, Don Juan Pacheco. Din cauza influenței lui Juan asupra regelui, acest mariaj a fost acordat, însă Isabela ar fi fǎcut o pledoarie către Dumnezeu, că aceastǎ căsătorie cu bărbatul de 43 de ani nu ar putea funcționa. Don Pedro a murit din pricina unei apendicite neașteptate în drum spre întâlnirea cu iubita sa. Regele, mai târziu, a încercat încǎ o datǎ sǎ o cǎsǎtoreascǎ cu Alfonso al V-lea al Portugaliei, ca parte a unui plan în care fiica lui, Juana s-a cǎsǎtorit cu fiul lui Alfonso, Ioan al II-lea și astfel, dupǎ moartea bǎtrânului rege, Ioan și Juana ar fi putut moșteni Portuglia și Castilia. Dar Isabela a refuzat.

Dupǎ aceste încercǎri eșuate, Henric al IV-lea a încercat sǎ o cǎsǎtoreascǎ pe Isabela cu Louis al IX-lea, fratele Ducelui Charles de Berry. Între timp, Ioan al II-lea de Aragon a negociat în secret cu Isabela o nuntǎ cu fiul sǎu, Ferdinand. Isabela a simțit cǎ acesta era alesul inimii sale, dar era o problemǎ: bunicii Isabelei și ai lui Ferdinand erau frați, asa cǎ a fost nevoie de o dispensǎ papalǎ. Papei i-a fost fricǎ sǎ o acorde din teama de a nu aduce ostilitǎți asupra Romei (Bisericii catolice) dinspre regatele Castiliei, Portugaliei și Franței, toate acestea având un interes în aceastǎ chestiune.

Isabela nu era de acord sǎ se cǎsǎtoreascǎ fǎrǎ ca dispensa papalǎ sǎ-i fie acordatǎ. Cu ajutorul lui Rodrigo Borgia (mai târziu Alexandru al IV-lea) Isabela și Ferdinand au fost prezentați cu o supusǎ dispensǎ papalǎ acordatǎ de Pius al II-lea în favoarea lor și Isabela a acceptat cǎsǎtoria. Ea a reușit sǎ scape de instanțǎ cu scuza de a merge la mormântul fratelui său în Avila. Ferdinand, de cealaltǎ parte, a trecut Castilia în secret deghizat ca un comerciant. În final, pe 19 octombrie 1469, ei s-au cǎsǎtorit în Palacio de los Vivero în orașul Valladolid.

Ascensiune

Când Henric al IV-lea a murit, pe 10 decembrie 1474, Isabela a reacționat rapid. A ordonat să fie încoronată regină a Castiliei la Segovia, doar trei zile mai târziu. În timp ce ea și Ferdinand începeau să reorganizeze Curtea regală, Alfonso al V-lea al Portugaliei a trecut granița, declarând-o pe Juana la Beltraneja moștenitoare legitimă. Astfel a început Războiul Castilian de Succesiune. Ferdinand i-a învins pe invadatori în Bătălia de la Toro, în 1476, și problema succesiunii a fost rezolvată. Alt obiectiv al lui Ferdinand și Isabelei a fost subjugarea orașelor, cetăților și punctelor strategice care se dovediseră rebele. În 1479 a murit tatăl lui Ferdinand, astfel încât el a devenit conducător al Aragonului. În 1480, cuplul a organizat Curtea de la Toledo, unde, sub supraveghere, cinci consilii regale și 34 reprezentativi civili au elaborat un cod de legi și edicte care avea să stea la baza viitoarei Spanii. Se stabilea centralizarea puterii și se începea revigorarea economiei și justiției din teritoriile controlate. Ca parte al acestui cod, și cu scopul de a uniformiza religios regatele, Ferdinand și Isabela i-au solicitat Papei Sextus al IV-lea să autorizeze Inchiziția. În 1483, Tomás de Torquemada a devenit primul Inchizitor General.

Evenimentele din 1492

1492 a fost un an important pentru Isabela: a avut loc cucerirea Granadei, deci finalizarea Reconquistei, încrederea acordată lui Columb a dat roade, și a luat decizia de a-i expulza pe evrei.

Granada

Regatul Granadei era dominat de dinastia Nasrid. Protejat de bariere naturale și orașe fortificate, rezistase cel mai mult procesului de reconquista. Cu toate acestea, în acea perioadă, spre deosebire de conducerea determinată a regilor catolici, conducătorii Granadei se împărțiseră în tabere care își disputau puterea. Cucerirea Granadei a durat 10 ani, încheindu-se în 1492.

La Rendición de Granada - Pradilla
Capitularea Granadei de F. Padilla: Boabdil se prezintă înaintea lui Ferdinand şi a Isabelei.

Când spaniolii l-au capturat pe Boabdil (sultanul Granadei) - l-au eliberat apoi, în schimbul unei recompense, pentru a se putea întoarce la Granada și a-și continua domnia. Monarhii spanioli au recrutat soldați din multe țări europene și și-au îmbunătățit artileria cu cele mai bune tunuri. Au organizat cucerirea sistematică a regatului, teritoriu cu teritoriu. Isabela obișnuia să-și încurajeze supușii și soldații rugându-se în mijlocul, sau în apropierea, câmpului de luptă, pentru ca voința lui Dumnezeu să fie împlinită. În 1485 au asediat Ronda, care a capitulat după lungi bombardamente. În anul următor au capturat Loja, și din nou Boabdil a fost capturat și apoi eliberat. Un an mai târziu, odată cu cădere Malagăi, partea vestică a regatului musulman căzuse deja în mâinile spaniolilor. Partea estică a căzut după cucerirea Bazăi în 1489. Asediul Granadei a început în primăvara lui 1491. După ce campamentul spaniol a fost distrus de un foc accidental, a fost reconstruit din piatră, în forma unei cruci și vopsit în alb, și redenumit Santa Fe („Sfânta Speranță”). La sfârșitul anului, Boabdil a capitulat. Pe 2 ianuarie 1492, Isabela și Ferdinand au primit cheile orașului, și principala lui moschee a fost transformată în biserică. Tratatul de la Granada, semnat mai târziu în acel an, trebuia să asigure drepturi religioase credincioșilor musulmani - dar nu avea să dureze.

Cristofor Columb

Columbian15c
Columb înaintea Isabelei şi a lui Ferdinand.

Regina Isabela a respins de trei ori planul lui Cristofor Columb de a ajunge în Indii prin vest. Condițiile puse de acesta (să fie numit amiral; să fie numit guvernator în teritoriile descoperite de el, și postul să devină ereditar; zece la sută din profituri) au fost acceptate. Expediția a început pe 3 august și s-a terminat pe 12 octombrie. Columb s-a întors în anul următor, prezentându-și descoperirile monarhilor spanioli, aducând aur și nativi ai insulelor descoperite, și fiind primit ca un erou. Spania a intrat într-o epocă de aur a explorării și colonizării. În 1494, prin Tratatul de la Tordesillas, Isabela și Ferdinand au împărțit pământul din afara Europei cu regele Ioan al II-lea al Portugaliei.

Isabela a încercat să-i protejeze pe aborigenii americani de abuzurile colonizatorilor. În 1503, a creat Secretariatul de Afaceri Indiene, care avea să devină Consiliul Suprem al Indiilor.

Expulzarea evreilor și musulmanilor

Odată cu întărirea Inchiziției Romano-Catolice în Spania, și cu numirea călugărului dominican Tomás de Torquemada în funcția de Inchizitor General, regii catolici au instaurat o politică de „curățire religioasă”. Deși Isabela s-a opus măsurilor drastice luate împotriva evreilor pe considerente economice, Torquemada a reușit să-l convingă pe Ferdinand. Pe 31 martie 1492, a fost emis Decretul de la Alhambra privind expulzarea evreilor, care aveau la dispoziție patru luni (31 martie-31 iulie) ca să plece definitiv, cu interdicția de a-și lua cu sine bunurile imobile, precum și aurul și argintul. În caz contrar, erau condamnați la moarte, și toate bunurile lor erau confiscate. Aproximativ 200.000 de oameni au părăsit atunci Spania. O parte dintre evrei au ales să se convertească, dar aceia au devenit apoi ținta predilectă a persecuțiilor Inchiziției spaniole. Inițial musulmanilor din Granada li s-a promis libertate religioasă, dar în scurt timp presiunea pentru a se converti la catolicism a crescut, și până la urmă o politică de expulzare sau convertire a fost instaurată în 1502.

Anii târzii

Isabela a primit împreună cu soțul său titlul de Reyes Católicos din partea Papei Alexandru al VI-lea, papă al cărui secularism Isabela nu îl aproba. Pe lângă unificarea fizică a Spaniei, Ferdinand și Isabela au încercat să unifice religios regatul, prin intermediul romano-catolicismului. Inchiziția a fost instituționalizată ca parte a acestui proces. După o revoltă din 1499, Tratatul de la Granada a fost anulat, și în 1502 musulmanii au fost obligați să se convertească sau să plece din regat. Confesorul Isabelei, Cisneros, a fost numit arhiepiscop de Toledo. Acesta a jucat un rol important în programul de reabilitare a instituțiilor religioase din Spania, punând bazele viitoarei Contrareforme. În calitate de Cancelar, puterea lui a sporit treptat.

Doña Isabel la Católica dictando su testamento (Rosales)
Testamentul reginei Isabela, de E.Rosales. La stânga: Ioana şi Ferdinand; la dreapta: Cardinalul Cisneros.

Isabela și Ferdinand creaseră un imperiu, iar în ultimii ani ai domniei lor s-au văzut presionați de chestiuni de administrare și politică; erau preocupați de succesiune, astfel încât au încercat să lege coroana spaniolă de alte case regale din Europa. Din punct de vedere politic, asta se poate vedea din încercări de eliminare a influenței franceze, și de a uni întreaga Peninsulă Iberică. Până la începutul lui 1497 părea că toate piesele se potriveau: Juan, prinț de Asturia, moștenitorul tronului, s-a căsătorit cu Margareta de Austria, stabilind o legătură cu habsburgii. Fiica cea mare, Infanta Isabela, s-a căsătorit cu Manuel I al Portugaliei, iar Infanta Ioana s-a căsătorit cu alt prinț habsburg, Filip de Burgundia. Cu toate acestea, planurile Isabelei pentru copiii ei nu au dat roade. Juan a murit la scurt timp după ce s-a căsătorit; Isabela a murit la naștere și fiul ei Miguel (Mihai) a murit la vârsta de doi ani. Titlurile reginei Isabela au revenit fiicei sale Ioana cea Nebună, a cărui mariaj cu Filip cel Frumos a fost unul problematic. Isabela a murit în 1504 la Medina del Campo, înainte ca Filip și Ferdinand să devină inamici.

Isabela este înmormântată în Granada, în Capilla Real, care a fost construit de nepotul ei, Carol Quintul, alături de soțul ei Ferdinand, fiica sa Ioana și soțul Ioanei, Filip; precum și alături de nepotul ei Mihai. Muzeul de lângă Capilla Real îi găzduiește coroana și sceptrul.

Înfățișare și personalitate

Isabella avea tenul alb, ochii albaștri și culoarea părului între blond-roșcat și castaniu; toate acestea erau tipice membrilor familiei Trastamara descendenți ai lui Peter I al Castiliei. Fiicele ei Joanna și Caterina se spunea că seamăna cu ea cel mai mult. Isabella a dus o viața austeră , temperată și spiritul său religios a influențat-o cel mai mult pe parcursul vieții. În ciuda ostilității sale împotriva musulmanilor în Andaluzia și mai apoi în Spania și Portugalia Isabella și-a dezvoltat o pasiune pentru decorul și stilul arhitectonic musulman. Despre ea contemporanii spuneau:

Fernandez de Oviedo: „Să o vezi pe ea vorbind era divin.”

Andres Bernaldez: „A fost o femeie strașnică, foarte puternică, foarte prudentă, deșteaptă, foarte onestă, castă, devotată, discretă, de încredere, curată, pură. Toate astea se socoteau la excelența foarte catolicei și fericitei regine, tot timpul demnă de laudă.”

Hernando de Pulgar : „ O femeie foarte bună: exemplu al bunătății și meritoriului... nimic incomplet nu a fost vreodată văzut în personalitatea ei... lucrările ei nu erau niciodată prost făcute iar lucrările ei nu erau niciodată lucrări sărace.” ; „Ea era foarte moderată în mișcările și emoțiile pe care le exprima... autocontrolul o ajuta să disimuleze durerea muncii ei.”; Foarte castă , plină de onestitate ...”

Ferdinand, în testamentul lui declara că „ea era exemplară în toate actele de virtute și în frica de Dumnezeu”.

Fray Francisco Jimenes de Cisneros duhovnicul ei spunea : „Puritatea inimii ei, marea ei inimă și bogăția sufletului ei .”

Familie

Isabella și Ferdinand au avut șase copii, patru fiice și doi fii:

Isabella ( 1470-1498) căsătorită prima dată cu Alfonso Prinț al Portugaliei, fără copii. Căsătorită a doua oară cu Manuel I al Portugaliei, cei doi au avut copii. John (1478-1497) Print de Asturia. Căsătorit cu Arhiducesa Margaret de Austria, fără copii. Joanna ( 1479-1555) Regina Castiliei căsătorită cu Filip cel Chipeș, au avut mai mulți copii. Maria (1482-1517) căsătorită cu Manuel I al Portugaliei, văduvul surorii ei, au avut copii. Caterine ( 1485- 1536) căsătorită prima dată cu Arthur, Prinț al Țării Galilor, fără copii. Căsătorită cu fratele lui mai tânăr, Henry al VIII-lea al Angliei și a fost mama lui Mary I a Angliei. Peter ( 1488-1490), a murit tânăr .

Influență

Isabela și Ferdinand au pus bazele unei co-regențe foarte eficiente, în care cei doi aveau puteri egale. Au folosit un contract prenupțial pentru a stabili toate condițiile înțelegerii. De-a lungul domniei lor s-au susținut reciproc, conform devizei Tanto monta, monta tanto, Isabel como Fernando („Au aceeași valoare Isabela și Ferdinand”). Pe lângă faptul că l-a sponsorizat pe Cristofor Columb, Isabela a fost de asemenea principalul sponsor al lui Gonzalo Fernández de Córdoba, cel mai mare geniu și inovator militar al epocii. Realizările celor doi regi catolici sunt remarcabile - au unit Spania, puterea coroanei a devenit centralizată, Reconquista a fost dusă la bun sfârșit, au pus bazele unui mecanism militar care avea să domine secolul următor, au definitivat un cadru legislativ, au reformat Biserica. Chiar și fără să beneficieze de descoperirea Americii, Spania ar fi devenit o putere în Europa. Dar descoperirea lui Columb i-a permis Spaniei să devină prima putere mondială (colonială) din epoca modernă.

Isabella comemorată

Columbian244b-4$
The $4 Columbian, crimson lake

Isabella a fost prima femeie care a apărut pe timbrele poștale, și anume pe trei timbre ce reprezentau probleme Columbiene, dar și pentru celebrarea lui Columb. Ea apare și în „Columbus soliciting aid of Isabella”, pe monedele de cinci cenți, și pe scena curții spaniole replicată pe 15 cenți columbieni, și pe bancnotele de 4 dolari, în portret complet, lângă Columb.[2] Unica ștampilă existentă vreodată și pe care colecționarii o păstreaza pentru raritate (numai 30,000 au fost imprimate) dar frumusețea sa este unică. Isabella a fost de asemenea prima femeie care apare pe o monedă americană, celebrând a 400-a aniversare a lui Columb.

Galerie

La Rendición de Granada - Pradilla

Capitularea de Granadaby F. Padilla: Muhammad XII before Ferdinand and Isabella.

Emanuel Gottlieb Leutze - Columbus Before the Queen

Isabella alături de Cristofor Columb

Monumento a Colón (Madrid) 02b

Columb în fața Reginei Isabella. Detaliu al monumentului lui Columb în Madrid (1885).

Rosales - Doña Isabel la Católica dictando su testamento

Queen Isabella's Will, by Eduardo Rosales. În stânga: Juana și Ferdinand; în dreapta: Cardinalul Cisneros.

Isabel la Católica 01b

Statuia Isabellei de Sabatini Gardens în Madrid

Isabelle catile crown

Coroana și sceptrul Isabellei, și sabia lui Ferdinand, sunt păstrate în Capilla Real din Granada

Isabeldecastilla

Portret al Isabelei

Reinaisabeldecastilla

Isabella pictată cu părul mai închis, c. 1485.

Capilla real tombs

Mormantul Isabelei și a lui Ferdinand în Capilla Real, în Granada

Note

  1. ^ Jackson-Laufer, Guida Myrl, Women Rulers throughout the Ages: An Illustrated Guide, (ABC-CLIO, 1999), 180.
  2. ^ a b Ross, Charles. Edward IV (1974) p. 85

Legături externe

Ana de Austria (1549-1580)

Anna de Austria (1 noiembrie 1549 - 26 octombrie 1580), a fost soția regelui Filip al II-lea al Spaniei. A fost primul copil al lui Maximilian al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și al Mariei a Spaniei. S-a născut în Spania dar a trăit la Viena de la vârsta de patru ani.

Blestemul Chalionului

Blestemul Chalionului (2001) (titlu original The Curse of Chalion) este un roman fantasy scris de Lois McMaster Bujold. În 2002 a câștigat premiul Mythopoeic și a fost nominalizat la premiile Hugo, World Fantasy și Locus.

Casa de Trastámara

Casa de Trastamara a fost o dinastie de regi din Peninsula Iberică, care au guvernat în Castilia începând cu 1369, înainte de extinderea sa în Aragon, Navara și Napoli. Ei au fost o linie cadet nelegitimă a Casei de Burgundia.

Linia roială de Trastamara în Castilia a condus în timpul unei perioade de lupte militare cu Aragonul. Familia lor a fost susținută de cantități mari de contracte de căsătorie, care a dus la o serie de lupte printre pretendenții de drept al tronului castilian. Acest neam a condus în cele din urmă Castilia, de la venirea la putere a lui Henric al II-lea în 1369 până la unificarea coroaneilor sub Ferdinand și Isabella.

Ferdinand al II-lea de Aragon

Ferdinand al II-lea de Aragon (spaniolă Fernando II de Aragón y V de Castilla "el Católico", catalană Ferran II d'Aragó "el Catòlic"; 10 martie 1452 – 23 ianuarie 1516) a fost rege al Aragonului (1479–1516), al Siciliei (1468–1516), al Neapolelui (1504–1516), Valenciei, Sardiniei și al Navarei, Conte de Barcelona, rege al Castiliei (1474-1504) și apoi regent al acestei țări din 1508 până la moartea sa.

Filip I al Castiliei

Filip I (22 iulie 1478 – 25 septembrie 1506; spaniolă Felipe el Hermoso; germană Philipp der Schöne; franceză Philippe le Beau; neerlandeză Filips de Schone), cunoscut ca cel Frumos sau cel Drept, a fost fiul lui Maximilian I, Împărat romano-german. A moștenit mare parte din Ducatul Burgundia de la mama sa, Maria de Burgundia, și, deoarece s-a căsătorit cu Ioana de Castilia a devenit rege al Castiliei. A fost primul Habsburg care a domnit în Spania iar succesorii săi îl cunosc drept Filip I al Spaniei. Nu a moștenit niciodată teritoriile conduse de tatăl său.

Filip al II-lea al Spaniei

Filip al II-lea (spaniolă Felipe II de Habsburgo; portugheză Filipe I; n. 21 mai 1527 – d. 13 septembrie 1598) a fost rege al Spaniei în perioada 1556 - 1598, rege al Neapolelui și al Siciliei în perioada 1554 - 1598, rege al Angliei și Irlandei (co-regent cu Maria I) în perioada 1554 - 1558, rege al Portugaliei și al Algarvelor (ca Filip I) în perioada 1580 - 1598 și rege al Căpitanatului general Chile (Regatul Chile) în perioada 1554 - 1556. A fost prinț suveran al Celor Șaptesprezece Provincii din 1556 până în 1581 și a deținut numeroase titluri de duce și conte pentru anumite teritorii.

Cunoscut sub numele Filip cel Prudent, a domnit asupra unuia dintre cele mai mari imperii, care deținea teritorii pe toate continentele cunoscute atunci de europeni.

Filip s-a născut la Valladolid, fiind fiul lui Carol al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și al soției sale, Isabela a Portugaliei. În timpul domniei sale, Spania a fost cea mai importantă putere din Europa de Vest. Sub conducerea lui, Spania a ajuns la maximul de influență și putere, a efectuat explorări în întreaga lume și a colonizat teritorii pe toate continentele cunoscute.

A fost descris de ambasadorul venețian Paolo Fagolo în 1563 ca fiind „de statură mică, cu ochi de un albastru pal, cu buze proeminente și pielea roz, însă întreaga lui apariție este foarte atractivă”. Ambasadorul a mai spus: „Se îmbracă cu mult bun gust și tot ce face este plin de curtoazie și grație”.Insulele Filipine au fost numită după el.

Henric al IV-lea al Castiliei

Henric al IV-lea (5 ianuarie 1425 - 11 decembrie 1474), poreclit și cel Impotent, a fost regele Castiliei din 1454 până în 1474. În timpul domniei lui, nobilii au crescut în putere și națiunea a devenit mai puțin centralizată.

Ioan al II-lea a murit pe 20 iulie 1454 iar Henric a fost proclamat rege în ziua următoare. Una din primele sale priorități a fost alianța cu Portugalia. El a realizat acest lucru căsătorindu-se a doua oară cu Ioana de Portugalia în 1455 și întâlnindu-l pe Alfonso al V-lea al Portugaliei în Elvas în 1456. Alte preocupări principale au fost, posibilitatea unei intervenții a lui Ioan al II-lea al Navarei, stabilind pacea cu Franța și Aragon și iertând diferiți aristocrați. Henric i-a convocat pe Conții Cuéllar pentru a lansa o ofensivă împotriva Emiratului de Granada. Campaniile de 1455 și 1458 s-au transformat în război de uzură și raiduri. Acest lucru nu a fost popular printre aristocrație și popor. Juan Pacheco, Marchizul de Villena, și fratele lui Pedro Giron au fost puși responsabilii de deciziile guvernului. Împăratul a luat, de asemenea, alți consilieri, cum ar fi Beltrán de la Cueva, Miguel Lucas de Iranzo și Gómez de Cáceres pentru a se echilibra împotriva voinței lor.

În 1458, Alfonso al V-lea de Aragon a murit și a fost urmat de fratele său, Ioan al II-lea de Navarra. Ioan și-a rezumat influența sa politică în Castilia, susținând opoziția aristocratică a lui Juan Pacheco. Cu sprijinul regelui, Pacheco a confiscat bunurile lui Álvaro de Luna, dar văduva sa s-a aliat cu familia Mendoza, cauzând o diviziune în rândul aristocrației. Acest proces a dus la formarea unei Ligi a Nobililor în martie 1460. Ei au ridicat un număr mare de nobili, au preluat controlul asupra cheltuielilor și au câștigat acceptarea lui Alfonso de Castilia, fratele mijlociu al regelui și Prințul de Asturia.

Henric a reacționat prin invadarea Navarei în sprijinul lui Carol, Prințul de Viana, care era la acea vreme în război cu tatăl său, regele de Navarra și Aragon. Campania a fost un succes militar, dar regele castilian a făcut pace cu Liga Nobililor în august 1461 pentru a alunga puterea familiei Mendoza, care i-au permis lui Ioan al II-lea al Aragonului să intervină în Castilia. Cu toate acestea, Ioan al II-lea a fost în conflict cu Principatul Catalonia, iar la moartea fiului său Carol de Viana, majoritatea l-au ales pe el să fie regele Castiliei pe 11 august 1462. Intervenția lui Henric a fost încadrată ca o rivalitate între el și Ioan al II-lea de Aragon, iar Catalonia a devenit un punct instabil în Coroana Aragonului. Intervenția lui Henric nu a avut succes și economia castiliană era în pericol în fața Franței, care îl susținea pe Ioan al II-lea al Aragonului, cu Tratatul de la Bayonne.

Ioan al II-lea al Aragonului

Ioan al II-lea (29 iunie 1398 - 20 ianuarie 1479) a fost regele Aragonului din 1458 până în 1479 și jure uxoris rege al Navarei din 1425 până la moartea sa. El a fost fiul lui Ferdinand I al Aragonului și a soției sale, Eleanora de Alburquerque.

În tinerețea sa, el a fost Infatul de Aragon care a luat parte la disensiunile din Castilia în timpul minorității și domnia lui Ioan al II-lea. Până la mijlocul vieții sale, el a fost locotenent general în Aragon pentru fratele său și predecesorul Alfonso al V-lea, a cărui domnie și-a petrecut-o în Italia. La bătrânețe el a fost implicat în conflicte neîncetate cu supușii săi în Aragon și cu castilienii, cu Ludovic al XI-lea al Franței și în cadrul pregătirilor pentru nunta fiului său Ferdinand cu Isabella I de Castilia, a dus la unirea coroanelor de Aragon și Castilia, creând Regatul Spaniei. Necazurile lui cu supușii săi au fost în strânsă legătură cu disensiunile tragice în propria familie.

Ioan a fost căsătorit în primul rând cu Blache I de Navara din Casa de Evreux. Prin dreptul soției sale, el a devenit rege al Navarrei, și la moartea ei, în 1441 el a fost lăsat în posesia împărăției pentru toată viața. Însă doar un fiu, Carol, se născuse din căsătoria celor doi. După a doua căsătorie a sa, cu Juana Enríquez, acesta a crescut în ură absolută, fiind încurajat de Juana. Ioan a încercat să-l priveze pe fiul său de dreptul său constituțional de a acționa în calitate de locotenent-general al Aragon în timpul absenței tatălui său. Cauza lui Carol a fost preluată de către aragonezi și încercarea regelui de a o face pe a doua sa soție locotenent-general a fost retrasă din circuit.

A urmat un lung Război Civil navarez, cu alternații de succes și eșec și s-a încheiat cu moartea lui Carol, domnitorului de Viana, probail fiind otrăvit de mama sa vitregă în 1461. Catalanii, care au adoptat cauza lui Carol și au avut nemulțumirile proprii, au fost chemați într-o succesiune de pretendenți străini, pentru un război împotriva lui Ioan al II-lea. Ultimii ani ai săi i-a petrecut confruntându-se cu aceștia.

La bătrânețe, Ioan a fost orbit de cataractă însă și-a recuperat vederea datorită operației medicului Abiatar Crescas, un evreu. Revolta catalană a fost pacificată în 1472, dar Ioan a purtat un război care a fost un eșec, cu vecinul său regele francez până la moartea sa în 1479. El a fost urmat de către Ferdinand, fiul său din a doua căsătorie, care era deja căsătorit cu Isabela I a Castiliei. Cu moartea sa și aderarea fiul lui la tronul Aragonului, a început unificarea Spaniei sub casa regală.

Ioan al II-lea al Castiliei

Ioan al II-lea (6 martie 1405 - 20 iulie 1454) a fost regele Castiliei din 1406 până în 1454. A fost fiul lui Henric al III-lea al Castiliei și a soției sale, Caterina de Lancaster, fiica lui Ioan de Gaunt, Duce de Lancaster.

El l-a succedat pe tatăl său pe 25 decembrie 1406, la vârsta de un an și zece luni. Mama sa, Caterina și unchiul său, Ferdinand, au fost co-regenți în timpul minorității sale. Când Ferdinand a murit în 1416, mama sa a fost regent unic până când a murit în 1418.

A fost una dintre cele mai mari nenorociri a Castiliei ca domnia sa lungă, de 49 de ani, a trebuit să fie acceptată de unul dintre cei mai puțini capabili regi. Ioan a fost amabil, slab și dependent de cei din jurul său. Nu avea nici un interes în afară de distracții, cum ar fi vânătorile și turneele.

El a fost în întregime sub influența favoritului său, Álvaro de Luna, până la a doua sa soție, Isabella din Portugalia, care a obținut controlul asupra voinței sale slabe. La îndemnul ei, el l-a respins pe preferatul și credinciosul său prieten, un act care a provocat multe remușcări. El a murit la 20 iulie 1454, la Valladolid.

Ioan al II-lea a declarat legile Valladolid, care au restricționat activitatea socială a evreilor. Printre cele mai notabile prevederi a fost, sublinierea evreilor care trebuiau să poarte haine distinctive și le-a interzis să dețină funcții de administrare.

Ioan al II-lea al Portugaliei

João II, Rege al Portugaliei OG (pronunția portugheză în AFI ʒu'ɐ̃ũ; română: Ioan al II-lea), Prințul Perfect (portugheză o Príncipe Perfeito), al patrusprezecelea rege al Portugaliei și Algarves, s-a născut în Lisabona, pe 3 martie 1455, și a murit în Alvor, pe 25 octombrie 1495. A fost fiul regelui Alfonso al V-lea al Portugaliei, și a Elisabetei de Coimbra, prințesa Portugaliei. Ioan al II-lea i-a urmat pentru scurt timp pe tron tatălui său în 1477, când acesta s-a retras la o mânăstire, dar a devenit rege doar în 1481.

Ca prinț, Ioan al II-lea și-a acompaniat tatăl în campaniile din nordul Africii, și a fost numit cavaler în urma victoriei de la Arzila, din 1471. În 1473 s-a căsătorit cu Leonora de Viseu, infanta Portugaliei și verișoara lui primară.

Încă de tânăr, nu era popular printre curteni, deoarece nu acorda atenție influențelor externe, și părea că disprețuiește intriga. Nobilii (în special Ferdinand al II-lea, Duce de Bragança) se temeau de viitoarele acțiuni ale lui Ioan ca rege. Temerile lor se vor dovedi a fi justificate.

După ascensiunea oficială la tron pe 1481, Ioan al II-lea a luat o serie de măsuri pentru a limita puterea importantă a aristocrației sale, și pentru a-și acorda mai multe prerogative. În scurt timp, nobilii au început să conspire; Ioan doar a așteptat. Scrisori de nemulțumire și rugăminți de a interveni au fost schimbate între Ducele de Bragança și regina Isabela I a Castiliei. În 1483, corespondența a fost interceptată de spioni regali. Casa de Bragança a fost scoasă în afara legii, terenurile ei au fost confiscate, și ducele a fost executat în Évora.

În anul următor, Ducele de Viseu, văr și cumnat al regelui, a fost chemat la palat și înjunghiat de însuși regele, deoarece era suspectat de participarea la o nouă conspirație. Multe alte persoane au fost executate, asasinate sau exilate în Castilia, inclusiv episcopul de Evora, care a fost otrăvit în închisoarea unde era deținut.

Se spune că regele ar fi zis, în legătură cu nobilii rebeli : „Sunt lordul lorzilor, nu servitorul servitorilor”. În urma acestor evenimente, nimeni din regat nu mai îndrăznea să-l înfrunte pe rege. Ioan al II-lea a putut să guverneze cum a dorit, fără să mai fie amenințat de conspirații. Nobilii care s-au aliat cu Ioan, sau care s-au predat, au fost obligați să depună jurăminte publice de loialitate, în schimbul cărora se bucurau de unele privilegii, cu toate că trebuiau oricum să plătească unele taxe.

Având de condus un regat falimentat, Ioan al II-lea a încercat să rezolve situația creând un regim agil, în care Consiliul Erudiților a jucat un rol vital. Regele a verificat apoi istoria oamenilor din regat, alegând membri în funcție de abilități, talente și recomandări. Plângerile populare și actele judiciare se bucurau în general de simpatia regelui. Chiar și înainte de Tratatul de la Tordesillas, Ioan al II-lea obținuse atât de mult profit din investițiile sale în explorațiile și expansiunea de peste mări, încât moneda portugheză devenise cea mai puternică din Europa. Regatul a putut să strângă în sfârșit taxe pe cont propriu, din moment ce își plătise toate datoriile, în special mulțumită principalei surse de aur din acea vreme, coasta din Guinea.

Isabella, Prințesă de Asturia (1470–1498)

Isabella, Prințesă de Asturia (2 octombrie 1470 – 23 august 1498) a fost regină consort a Portugaliei și moștenitoare prezumptivă a regelui Ferdinand al II-lea de Aragon și a reginei Isabella I a Castiliei ca fiică a lor cea mare. Surorile ei mai mici au fost: Caterina, regină a Angliei, regina Ioana I a Castiliei și Maria, regină a Portugaliei.

Leonor de Guzmán

Leonor de Guzmán născută Leonor Núñez de Guzmán Ponce de León (1310–1351) a fost o nobilă castliană și mama regelui Henric al II-lea al Castiliei. Femeie frumoasă și inteligentă a fost metresa regelui Alfonso al XI-lea al Castiliei cu care a avut zece copii.

Listă de monarhi ai Spaniei

Această este o lista de monarhi spanioli, care au condus Spania, în sensul modern al cuvântului. Precursorii monarhilor din tronul Spaniei au fost următorii:

Regii Vizigoților

Regii Austriei

Regii Navarei

Regii Leonului

Regii Galiciei

Regii Aragonului

Regii CastilieiAceste linii au fost în cele din urmă unite prin căsătoria Regilor Catolici, Ferdinand al II-lea al Aragonului (regele Aragonului) și a Isabelei de Castilia (regina Castiliei). Deși regatele lor au continuat să fie separate, odată cu uniune lor cu caracter personal, ei au guvernat împreună. Ferdinand a cucerit, de asemenea, partea de sud a Navarei și a anexat-o la ceea ce avea să devină Spania. Isabela a lăsat partea sa de regat fiicei sale, Ioana de Castilia. Ferdinand a servit ca regent în timpul nebuniei sale, deși a fost respins de către nobilima castiliană și a fost înlocuit cu soțul Ioanei, Filip cel Frumos, preluând din nou regența după moartea acestuia. În 1516, după moartea lui Ferdinand al II-lea, fiica sa Ioana a moștenit regatul Aragonului, însă a fost ținută prizonieră la Tordesillas ca fiind declarată nebună. Din moment ce fiul Ioanei, viitorul Împărat Roman Carol al V-lea, nu a vrut să fie doar un simplu regent, el a fost proclamat rege al Castiliei și Aragonului împreună cu mama sa la Bruxelles. După moartea ei, el a devenit rege unic în Castilia și Aragon, iar tronurile au fost ulterior unite permanent.

Maria I a Angliei

Maria I Tudor (engleză Mary Tudor) (n. 18 februarie 1516 – d. 17 noiembrie 1558), cunoscută și sub numele de Maria Tudor, a fost regina Angliei și regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558.

Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey și predecesoare a reginei Elisabeta I. Este în principal cunoscută pentru scurta reinstaurare în Anglia a catolicismului. Până la sfârșitul domniei, Maria I a executat aproximativ trei sute de opozanți religioși; drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria Sângeroasa).

Maria de Aragon

Maria de Aragon (sau Maria a Spaniei) (n. 29 iunie 1482 - d. 7 martie 1517) a fost o prințesă spaniolă, a doua soție a regelui portughez Manuel I din anul 1500 până la moartea ei.

Regatul Aragonului

Regatul Aragonului a fost un stat feudal din vestul Europei, de o parte a Pirineilor, în partea de centru. Regatul a fost format când un conte local, Remiro I de Aragon, a devenit rege fostului Comitat Aragonului. Regatul Aragonului a avut o expansiune către sud și răsărit, și a avut o uniune dinastică cu Comitatul Barceloniei în 1162, devenint împreună un stat confederal numit Coroana de Aragon care a stăpânit alte țări în zona mediteraneană de Vest. De asemenea Coroana de Aragon a avut o uniune dinastică cu Regatul Castiliei dupa cǎsǎtoria între Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabela I a Castiliei în 1469, devenind un stat ca alți state stăpâniți de regi spanioli, pastrând categoria de regat.

După Războiul Succesiunii Spaniole in care Regatul Aragonului declarase în favoarea arhiducelui austriac Carol, regele învingător Filip al V-lea al Spaniei a pedepsit țările austraciști cu emisunea decretelor Nueva Planta, urmând abordarea centralizatoare a Bourbonilor în Franța, punând capăt autonomiei politice a regatelor care alcătuiseră Coroana Aragonului, care dispar în 1715.

Spanioli

Spaniolii sunt cetățenii originari din Spania.

În Spania există o serie de regionalism și naționalism, reflectând istoria complexă a țării. Limba oficială a Spaniei este spaniola (de asemenea, cunoscută sub numele de castiliană), un limbaj standard pe baza dialectului medieval a castilienilor din nord-centrul Spaniei. Există mai multe limbi vorbite de obicei regional. Cu excepția limbii basce, limbile native vorbite în Spania sunt limbi romanice.

Există populații substanțiale în afara Spaniei, cu strămoși care au emigrat din Spania; mai ales în America Latină.

Prinți de Asturia
Monarhi ai Spaniei

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.