Genealogie

Genealogia (din greacă: γενεαλογία, din γένος genos - rasă, familie; λόγος logos - cuvânt, învățătură, știință) este una dintre cele mai vechi, dar și printre cele mai importante, științe auxiliare ale istoriei având drept scop studiul nașterii și evoluția famiililor, înrudirile care se stabilesc între persoanele unei epoci, evoluția acestor înrudiri în timp, precum și rolul pe care aceste înrudiri îl joacă în desfășurarea evenimentelor istorice. Genealogiile sunt înșiruiri sistematice ale membrilor unei familii, făcute pentru a stabili originea și gradul lor de rudenie.

Metodele de cercetare ale genealogiei sunt cele analitice, prin care se stabilește tabla ascendenților și cele sintetice, prin care se stabilește tabla descendenților. Uneltele genealogiei sunt, în special, registrele de stare civilă, registrele parohiale, testamente, pomelnice, acte de înnobilare sau de punere în posesie, acte judecătorești, registre de ranguri nobiliare, foi de zestre, inscripții funerare, pisanii etc.

Această știință își are rădăcinile probabil undeva în preistorie, unde legăturile de rudenie și descendența din strămoși comuni sau din totem fundamentau societatea și relațiile între membrii ei.

În protoistorie și în perioada veche, odată cu apariția scrisului, genelogia începe să se manifeste vizibil, preocuparea anumitor familii de a-și venera strămoșii sau de a-și arăta obâșia socială devine aproape obsesivă. În Imperiul Roman arborele familiei și cartea casei erau indispensabile oricărei familii nobile.

În perioada medievală, genealogia cunoaște o nouă perioadă de înflorire datorită relațiilor sociale stricte însă prima lucrare cu caracter genealogic cunoscută este Incunabulul anonim, apărută în 1467 la Strasbourg. După acest moment întreaga Europă este cuprinsă de o frenezie a tipăriturilor cu tabele genaelogice, printre cele mai importante fiind Thesaurus Principium a lui Eyzinger (1591) și opera în cinci volume a lui Hyronymus Hennigs publicată în 1598.

Stabilirea primelor norme, principii și reguli bine stabilite de abordare a genelogiei se fac abia în secolul al XVII-lea prin contribuțiile unor genealogiști ca André Duchesne (Cheneus), Claude-François Ménestrier, Jean Le Laboureur, Sir William Dagdale etc, însă fundamentarea genealogiei ca știință auxiliară a istoriei o face germanul Johann Hübner în seria de lucrări publicate între anii 1725 - 1731. Opera acestuia este continuată de Johann Christof Gattener care, urmând principiile predecesorilor săi, introduce cursuri de genealogie la Universitatea de la Göttingen, fiind cel care publică în 1788 primul curs universitar al acestei noi discipline.

În secolul XIX această știință se dezvoltă foarte mult în special după tratatul lui Ottokar Lorenz Lechrbuch des gesamten wissenschaftlischen Genealogie.

După al doilea război mondial cercetările în domeniu s-au intensificat și sunt create primele instituții specializate (Centre Généalogique de Paris, Office généalogique et héraldique de Belgique). Pe plan internațional este înființată Comisia Internațională de Științe Genealogice și Heraldice afililată Comitetului Internațional de Știițe Istorice care publică anuarul L'Intermediare des généalogistes iar odată la doi ani organizează un congres internațional.

În România, genelogia este cunoscută încă din perioada medievală din actele de cancelarie, pe baza stabilirii succesiunii se fixau moștenirile drepturile asupra pământului. Primele cercetări genelogice cu caracter științific apar în opera lui Dimitrie Cantemir care încearcă să schițeze un istoric al familiilor boierilor moldoveni. În 1787 banul Mihail Cantacuzino concepe Ghenealoghia Cantacuzinilor, lucrarea însă va rămâne în manuscris până la publicarea ei abia un secol mai târziu, în 1884.

O lucrare deosebit de importantă pentru dezvoltarea genealogiei în Țările Române o constituie Arhondologia Moldovei. Amintiri și note contemporane elaborată între 1844 și 1856 de paharnicul Constantin Sion și publicată la Iași în 1892 de istoricul Gheorghe Ghibănescu.

Printre istoricii de la începutul secolului XX care au studiat familiile nobiliare române îi putem enumera pe Nicolae Iorga și Octav George Lecca, însă cel care fundamentează științific această ramură a istoriei este Ștefan Dimitrie Grecianu care publică "Genealogiile documentate ale familiilor boierești" în trei volume, proiect monumental rămas însă neterminat datorită morții premature a autorului.

La Iași între 1912 și 1913 apare prima publicație de specialitate Arhiva Genealogică (apar numai 11 numere) iar încercarea de relansare din 1944 sub numele de Arhiva Genealogică Română fiind un eșec oprindu-se editarea ei după primul număr. În 1970 ia ființă la București Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie din cadrul Institutului de Istorie "Nicolae Iorga".

Între 1943 și 1945 a funcționat la Iași Cercul Genealogiștilor Români. Unul din membrii fondatori a fost Theodor Râșcanu.

În 1999, tot la Iași, a fost înfiițat Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”. Printre membrii fondatori se numără: Ștefan Andreescu, Dan Cernovodeanu, Paul Cernovodeanu (președinte), Ștefan S. Gorovei (vicepreședinte), Mihai Dimitrie Sturdza, Mircea Ciubotaru, Maria Dogaru, Ioan Drăgan, Nicolae Edroiu, Constantin Ittu, Jean Nicolas Mănescu, Ioan Aurel Pop, Adrian Andrei Rusu, Maria Magdalena Székely, Silviu Tabac, Mihai-Răzvan Ungureanu, Vasile Docea, Marcel Lutic, Silviu Văcaru și Petronel Zahariuc.

Printre genealogiștii români mai importanți se află: Gheorghe Ghibănescu, Gheorghe G. Bezviconi, Sever I. Zotta, Radu Rosetti, Theodor Râșcanu, Ioan Filitti, George D. Florescu, Dan Pleșia, Ștefan S. Gorovei, Paul Cernovodeanu, Dan Berindei, Mihai Dimitrie Sturdza, George Felix Tașcă.

Genealogia, ca manifestare a omului de a urmări curgerea unui neam, apare ca o treaptă obligatorie în evoluția sa spirituală și o urmare firească a unui ancestral cult al strămoșilor găsit în orice cultură umană.

În Republica Moldova se editează revista "Studii de arhondologie și genealogie", la care colaborează cei mai prestigioși genealogiști moldoveni: Sergiu Bacalov (redactor-șef), Dinu Poștarencu, Alexandru Furtună, Valentin Tomuleț, Alla Cestina, Teodor Candu, Ivan Duminica, Stepan Bulgar etc.

Genealogical tree of the Odrysian royal house (English)
Arborele genealogic al Casei Regale Odris

Bibliografie

  • Studii de arhondologie și genealogie. Chișinău, Vol. I (2013), II (2014), III (2015), coordonator Sergiu Bacalov [1]
  • Adina Berciu-Drăghinescu „Științele auxiliare ale istoriei“, București, 1994.
  • „Dicționar al științelor speciale ale istoriei“, București, 1982.
  • Maria Dogaru, Mircea Radu „Genealogia și arhivistica“ în „Revista arhivelor“, nr.2, 1990.

Vezi și

Apollo (mitologie)

Apollo sau Apolo (greacă veche: Ἀπόλλων, Apollōn; latină Apollō) este, în mitologia greacă și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo.

Biserică

Biserică (din lat. "basilica") se poate referi la:

Biserică, edificiu (lăcaș sfânt) construit și amenajat pentru practicarea cultului creștin;

Biserică, instituția în care sunt organizați credincioșii creștini;

Biserică, comunitate religioasă de adepți ai aceluiași cult.

Catolicism

Catolicismul este un sistem doctrinar exprimat în teologia latină și tradiția Bisericii romano-catolice. Catolicismul se deosebește atât de ortodoxie cât și de protestantism prin: primatul papal, filioque, azima, purgatoriu etc. Catolicismul folosește metoda scolastică tomistă introducând concepte filozofice în formularea dogmelor, care sunt decizii ale unei autorități infailibile în materie de credință (papa) și nu de mărturisire de credință.

Catolicismul (din greacă: καθολικισμός, katholikismos, „în conformitate cu totul”) este una dintre cele trei ramuri ale creștinismului, împreună cu ortodoxismul și protestantismul, o confesiune creștină care recunoaște primatul papei din Vatican. Alte caracteristici ale acestei religii sunt infailibilitatea lui în materie de dogmă și de morală, purcederea „Sfântului Spirit” de la Dumnezeu-Tatăl și de la Dumnezeu-Fiul și existența purgatoriului.

Dinastia Drengot

Dinastia Drengot a fost o familie normandă de mercenari, una dintre primele care s-a aflat la conducerea Italiei de sud, inițial chemați de către longobarzii din regiune, în slujba cărora au luptat. Ea a devenit cea mai proeminentă familia normandă, după dinastia Hauteville.

Dinastia Hauteville

Dinastia de Hauteville (franceză: Maison de Hauteville, italiană: Casa d'Altavilla, siciliană: Casa d'Autavilla) a fost la origine o neînsemnată familie de baroni normanzi din regiunea Cotentin din Normandia, care a devenit proeminentă pe trei continente (Europa, Asia și Africa) în urma cuceririlor efectuate în spațiul mediteranean, în principal în sudul Italiei și în Sicilia, ca și pe parcursul primelor cruciade, regiuni în care au întemeiat diferite state și formațiuni statale.

Drept divin

Dreptul divin este o doctrină politică și religioasă care privește justificarea unei puteri nedemocratice prin voința lui Dumnezeu: monarhul nu este supus unei autorități pământești, ci puterii divine. Această justificare implică adesea trimiteri la o genealogie mitică, la o "sămânță aleasă".În Occidentul creștin, reforma protestantă nu a modificat această doctrină acolo unde doctrina exista. Dimpotrivă, ea a accentuat una dintre trăsăturile tradițiilor monarhice catolice: monarhul trebuie să respecte dreptul divin și să fie supus lui Dumnezeu pentru a nu-și pierde legitimitatea și puterea politico-militară.

Potrivit Coranului, califul are atât un rol spiritual, cât și putere pământească, legitimitatea sa fiind dată astfel de dreptul divin.

În Japonia se consideră că Împăratul este descent al zeiței Amaterasu, ceea ce explică denumirea de Împărția Soarelui Răsare.

Fiică

În terminologia de rudenie, o fiică este o descendentul de gen feminin al unei relații dintre doi părinți; descendentul de gen masculin se numește fiu.

Find a Grave

Find A Grave este un site comercial care permite publicului să acceseze și să adauge informații într-o bază de date cu înregistrări despre cimitire.

Site-ul a fost creat în 1995 de către rezidentul din Salt Lake City Jim Tipton, care a vrut să creeze un website pentru a-și satisface hobby-ul său de a vizita mormintele celebrităților. A adăugat mai târziu un forum on-line.

În iunie 2013, site-ul conține peste 100 de milioane de înregistrări ale unor înmormântări din întreaga lume.

Fiu

În terminologia de rudenie, un fiu este o descendentul de gen masculin al unei relații dintre doi părinți; descendentul de gen feminin se numește fiică.

Geea

Geea (sau Gaia) era în mitologia greacă personificarea Pământului. Este considerată în vechime drept element primordial din care se trăgeau toți ceilalți zei.

Hestia

Hestia (în greaca veche: Ἑστία) în mitologia greacă este zeița căminului, a focului sfânt, prima fiică a lui Cronos și Rheei, soră a lui Zeus, Poseidon, Demetra, Hera și Hades. Cu toate că a fost curtată de Apollo și de Poseidon, Hestia a obținut de la Zeus dreptul de a-și păstra virginitatea pentru totdeauna. În plus, Zeus i-a acordat onoruri excepționale: i se închina un cult în toate casele oamenilor și în templele tuturor zeilor. Așa cum căminul domestic era centrul religios al locuințelor umane, Hestia era centrul religios al locuinței divine. Această imobilitate a Hestiei explică faptul că nu a jucat nici un rol în vreo legendă. A rămas un principiu abstract, întruchipând ideea de cămin, nemanifestându-se ca o divinitate personală.

Hestia este corespondenta Vestei în mitologia romană.

Hyperion (mitologie)

Hyperion (limba greacă: Ὑπερίων, cel mai probabil din ὑπὲρ ἰών - cel ce se mișcă deasupra) este unul dintre cei șase titani, fiul lui Uranus și al Geei.

Limba avestică

Limba avestică este o limbă iraniană cunoscută numai din utilizarea acesteia ca limbă în scriptura zoroastriană, Avesta, de la care provine numele său. Limba trebuie, de asemenea, la un moment dat să fi fost o limbă vorbită, dar în ce perioadă de timp și de câți oameni nu se știe. Statutul său de limbă sacră i-a asigurat utilizarea sa continuă pentru scrieri noi mult timp după ce limba a devenit o limbă moartă.

Lista ascendenților

Lista ascendenților în genealogie este o modalitate de reprezentare a genealogiei ascendente. Ea constă dintr-o listă a persoanelor care se înrudesc, pornindu-se de la un individ considerat rezultatul evoluției unei familii și urmărindu-i pe toți antecesorii săi. Ea se compune pe baze strict matematice și evoluează în progresie geometrică prin puterile succesive ale lui doi. Metoda de numerotare a listei ascendenților se numește și sistemul Sosa-Stradonitz, după numele celor care au descris-o: Hieronymus Sosa și Stephan Kekulé von Stradonitz, sau, mai ales în America de Nord , sistemul de numărare ahnentafel (în germană, Ahnentafel = tabel cu strămoși).

El apare folosit pentru prima oară în 1590 într-o lucrare a diplomatului, istoricului și publicistului austriac Michael Freiherr von Aitzing . Metoda acestuia este preluată (1676) de Sosa și de Sir Francis Galton, în 1883 , care numește același sistem Sosa-Stradonitz, sistem secvențial. Ultimul și, poate, cel mai important contribuitor la definirea completă a acestui sistem de notare, cel care îl face cunoscut lumii cercetătorilor în domeniu și îl consacră ca metodă de lucru, este Stephan Kekulé von Stradonitz, fiul celebrului chimist Friedrich August Kekulé von Stradonitz .

Lista împăraților romani

Aceasta este o listă a împăraților romani, cu datele când au domnit în Imperiul Roman.

În lista care urmează, Iulius Caesar nu este menționat ca împărat, pentru că el n-a fost considerat așa.

Nefertum

Nefertum, în mitologia egipteană, este zeul florii de lotus primordiale.

Oceanus

Oceanus este zeul și personificarea marilor ape care înconjurau - în concepția celor vechi - lumea locuită, iar mai târziu personificarea Oceanului Atlantic, socotit hotarul vestic al lumii vechi.

Uranus (mitologie)

Uranus (Οὐρανός, în greaca veche, Ouranos însemnând cer sau rai), a fost unul dintre zeii primordiali în mitologia greacă, reprezentând personificarea cerurilor, considerat zeul cerului. Corespondentul său în mitologia romană a fost Caelus.

Văr

În terminologia de rudenie, un văr (sau verișor) este o rudă cu care o persoană are unul sau mai mulți strămoși comuni, alții decât părinții. În general, numește văr (sau verișor) dacă este de gen masculin, și vară (sau verișoară) dacă este de gen feminin. Astfel, două persoane sunt veri de gradul 1 dacă sunt fiii a doi frați (au bunici în comun); două persoane sunt veri de gradul 2 dacă sunt fiii a doi veri de gradul 1 (au străbunici în comun), etc.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.