Esau

Esau [[[limba ebraică]]: עֵשָׂו - "păros" ori "aspru"] este fiul lui Isaac. A fost frate geamăn al lui Iacov (Israel). La maturitate, a ajuns vânător. Și-a vândut dreptul de întâi-născut fratelui său pentru o ciorbă de linte. Se căsătorește fără aprobarea părinților cu Ada și Oholibama, două fete hetite și cu Basmat, fata lui Ismael.

„Esau și-a luat neveste dintre fetele Canaanului pe: Ada, fata Hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata Hevitului Țibeon, și pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot.”
—Geneza 36:2

Esau și Isaac, tatăl lor, sunt înșelați de Iacov, care îi fură primului binecuvântarea părintească, în timp ce era plecat la vânătoare. Înfuriat, încearcă să-l ucidă pe fratele său Iacov, care fuge la Laban, fratele mamei sale. Mai târziu, Esau își va ierta fratele, când se vor reîntâlni. A avut cinci fii.

„Ada a născut lui Esau pe Elifaz; Basmat a născut pe Reuel; și Oholibama a născut pe Ieuș, Iaelam și Core. Aceștia sînt fiii lui Esau, cari i s-au născut în țara Canaan.”
—Geneza 36:4-5

Esau a trăit 160 de ani și e considerat părintele edomiților și al amaleciților. (Gen 25-28, 32-33)

Esau and Jacob Presented to Isaac
Nașterea lui Esau și Iacov, pictură de Benjamin West
Cainiți

Cainiții au fost o sectă gnosticǎ extremistǎ din secolul al II-lea care, la fel ca alte secte gnostice, credeau că Dumnezeul Vechiului Testament este inferior adevăratului Dumnezeu, Dumnezeul Suprem.

Ei apreciau mai ales personajele biblice considerate negative, cum ar fi Esau, fiul lui Isaac și al Rebeccăi, fratele geamăn al lui Iacob. Au încercat să-i reabiliteze în masă pe toți locuitorii din Sodoma și Gomora. Au dat o înaltă apreciere lui Cain, de la care această sectă și-a luat și numele, și de asemenea lui Iuda Iscarioteanul. Despre aceștia, și mulți alții, cainiții spuneau că au suferit deoarece au fost blestemați de Dumnezeul crud al Vechiului Testament. Cainiții i-au luat apărarea mai ales lui Iuda Iscarioteanul, despre care ei spuneau că a fost un om drept, ba mai mult, a fost singurul dintre discipolii lui Cristos căruia Isus i-a lăsat un mesaj secret, mesaj preluat apoi de cei aleși, puțini la număr, printre care erau și ei, cainiții. Acestei secte îi este atribuită Evanghelia după Iuda, în care se arată cum Iuda, depozitarul secretului salvării omenirii, l-a vândut pe Cristos pentru că acesta a fost un agent al Dumnezeului nemilos al Vechiului Testament, care Dumnezeu, susțineau ei, a vrut să împiedice sacrificiul cristic, deci a vrut să împiedice salvarea prin mântuire a rasei umane. Prin trădarea de către Iuda, Isus Cristos și-a putut împlini menirea sa de Mântuitor. Cainiții au respins Cele zece porunci date lui Moise.

Secta cainiților nu a avut mulți adepți, astfel încât a dispărut pe la începutul sec. III.

Edom

Edom (Idumeea) (ebraică: אֱדוֹם, greacă: Ἰδουμαία, latină: Idumaea) desemnează o entitate etnică și statală antică bazată pe o uniune de triburi de limbă semită care, din epoca de fier târzie, s-a așezat în sudul Mării Moarte, în Negev, - în sudul statului Israel de astăzi, cât și în depresiunea Arava (sau Wadi Araba) și la răsăritul ei, în sud-vestul actualei Iordanii, până la capătul de nord al Mării Roșii. Regiunea geografică populată de aceasta, dominată în est de Munții Edom, s-a numit de asemenea Edom.

Membrii acestei entități, edomiții, sunt menționați in Biblia ebraică, iar genealogia mitică biblică îi consideră urmașii lui Esau, fratele mai mare al lui Iacob (Israel).

(Gen.36:9)

Anexați în mai multe rânduri la regatul Iudeii, ei și-au pierdut definitiv regatul în vremea invaziei babilonene. Cunoscuți în epoca greco-romană sub numele de idumei, edomiții s-au asimilat cu timpul la evreii antici, mai ales în timpul dinastiilor Hasmoneilor (de exemplu în cursul convertirilor forțate din timpul lui Ioan Hyrcanos) și Antipatrizilor (Irod și urmașii lui, aceștia fiind ei înșiși de origine edomită) .

După Războiul iudeilor nu se mai pomenește de existența acestei etnii.

Capitala Edomului a fost Botzra, mai târziu Sela (Petra).

Edomul a cuprins și porturile la Marea Roșie Etzion Ever și Eilat.

Zeul principal al edomiților se numea Kos.

Enoh

A nu se confunda cu Enoh (fiul lui Cain).Enoh, potrivit Genezei:5, este al șaptelea patriarh. El este fiul lui Iared, care este fiul lui Mahalaleel, fiul lui Cainan, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam.

Primul fiu al lui Enoh este Metusala, născut la 65 de ani. Matusalem este tatăl lui Lameh, tatăl lui Noe.

Conform Bibliei, Enoh a trăit pe Pământ 365 de ani apoi nu a murit, ci a fost luat de către Dumnezeu.

Conform cu Luca 3:37, Enoh apare în genealogia lui Iisus.

Enos

În Cartea Genezei, Enos (ebraică: אֱנוֹשׁ, standard: Enoš, tiberiană: ʼĔnôš; "om muritor"; Ge'ez: ሄኖስ Henos) este primul fiu al lui Set, Set fiind al treilea fiu al lui Adam și Eva. Conform cu Luca 3:38, Enos apare în genealogia lui Iisus.

Set avea 105 ani când s-a născut Enos, primul său fiu.

Enos este nepotul lui Adam și Eva.

Seder Olam Rabbah, pe baza textelor ebraice, apreciază că Enos este născut în anul 235 de la facerea lumii (235 AM). Conform cu Septuaginta, s-a născut în 435 AM.

Enos a fost tatăl lui Cainan, care a fost născut când Enos avea 90 de ani.

Conform Bibliei, Enos a trăit 905 ani.

Evrei

Evreu (uneori, în trecut și în unele țări - israelit) este un grup etno-confesional care cuprinde pe adepții religiei iudaice sau mozaice, și cei care s-au convertit la iudaism și urmașii lor (iudaismul ortodox recunoaște adesea, în anumite limite, apartenența la poporul evreu și a evreilor convertiți la alte religii și a copiilor lor născuți din mamă evreică, și există unele grupuri de evrei convertiți la culte creștine care continuă să-și afirme apartenența la poporul evreu). Evreii sunt populația majoritară în Israel - 74.2% ( 6.744.000) - în anul 2019. În Israel marea majoritate a evreilor vorbesc limba ebraică modernă.

În lume, după unele estimări (2019) în anul 2019 numărul evreilor în lume este de 14,8 milioane din care 6,7 milioane sunt israelieni, circa 5,7 milioane locuiesc în Statele Unite ale Americii, circa 450,000 în Franța, circa 392,000 în Canada, 292,000 în Regatul Unit, 180,000 în Argentina, 165,000 în Federația Rusă,în Australia - 112,000, în Germania 108,000, în Brazilia 85,000. Comunități însemnate mai există în Italia, Belgia, Olanda, Ucraina, Belarus, Ungaria, Mexic și Chile. În Elveția trăiesc 19,000 evrei, în Uruguay 16,000 , în Suedia 15,000 în Spania 12,000. În lumea islamică locuiesc circa 27,000 evrei, din care 15,000 în Turcia, 9,000 în Iran, 2,000 în Maroc și 1,000 în Tunisia.

În România la recănsământul din 2011 au fost înregistrați 3500 evrei.

În antichitate limba vorbită a evreilor a fost ebraica veche și apoi limba aramaică, folosind mai întâi alfabetul paleoebraic, apoi alfabetul ebraic bazat pe cel aramaic pătrat.

În cursul răspândirii evreilor în lume evreii au vorbit, în afara limbilor popoarelor în mijlocul cărora au trăit, câteva limbi sau dialecte proprii - ca limba idiș - (în rândurile evreilor așkenazi), scrisă în alfabetul ebraic, limba iudeo-spaniolă , judezmo sau ladino (în rândurile evreilor sefarzi) , folosind alfabetul ebraic, și apoi cel latin, dialectele iudeo-arabe - în lumea arabă, dialecte iudeo-neo-arameice ex nashdidan în Kurdistan etc.

În sensul strict, pornind de la Vechiul Testament, israeliții sau evreii erau cele 12 triburi ale lui Israel, iar iudeii erau urmașii tribului lui Iuda, singurii israeliți rămași după exilul babilonian. Tot potrivit Vechiului Testament, israeliții sau evreii sunt descendenți ai lui Avram (Abraham), prin fiul său, Isac (Ițhac), și fiul acestuia, Iacob (Iaakov, fratele geamăn al lui Esau) și a descendenților lui Iacob pe linie feminină. Iacob, care și-a schimbat numele în Israel, este considerat a fi primul evreu. Evrei sunt și fii ai altor popoare care s-au convertit la iudaism și s-au alipit în cursul istoriei de poporul evreu pe pământul Palestinei (Eretz Israel) sau în diaspora. Apartenența individului la poporul evreu este în zilele noastre în mare măsură independentă de păstrarea normelor religioase sau a datinilor, dar se bazează pe apartenența religioasă-etnică a părinților și a bunicilor.

Geneza

Geneza sau Facerea este prima carte a Pentateuhului (a celor Cinci Cărți ale lui Moise), deci și a Vechiului Testament și Tanakhului.

Iacob

Iacob este un nume de familie sau prenume masculin. Iacob sau Jacobus este forma latinizată a numelui ebraic יעקב (Ia'acov). Din punct de vedere etimologic numele provine de la patriarhul biblic Iacob și este legat de cuvântul ebraic „akev” care în traducere înseamnă călcâi. După Vechiul Testament Iacob la naștere se ținea de călcâiul fratelui său geamăn Esau.

Nume de familie derivate: Jakob, Jakobs, Jacobsen, Jacob, Jacobi sau Jacoby, Jakobowicz, Jakab, James, Jameson, Kobson, Koppel, Kupsa, Cupșa, Kubiček, Iacobici, Agopian, Iakovlev, Giacometti.

Iacob (personaj biblic)

Iacob este un personaj biblic. Numele îi este schimbat în Gen. 32.28 în Israel, adică „cel care s-a luptat cu El”. Potrivit Genezei, a fost cel de-al doilea fiu al lui Isac și al Rebecăi, soțul Leei și Rahelei și tatăl a doisprezece fii și a unei fiice, printre care si Iosif. Cei doisprezece fii ai săi (Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Iosif, Beniamin, Dan, Neftali, Gad și Așer) vor deveni strămoșii celor douăsprezece triburi ale israeliților.

Iacob este unul dintre cei trei mari strămoși ai Israelului, împreună cu tatăl său Isaac și bunicul său Avraam. Povestea lui Iacob se regăsește în Vechiul Testament în Geneza 27:35. Încă de la început, povestea vieții lui Iacob este încărcată cu simboluri. Un prim simbol este reprezentat de etimologia numelui lui Iacob.

În Vechiul Testament, potrivit unei etimologii populare, numele de Iacob este pus în legătură cu cuvântul „călcâi”, întrucât la naștere, acesta se ținea de cu mâna de călcâiul fratelui său geamăn, Isav: „După aceea a ieșit fratele acestuia, ținându-se cu mâna de călcâiul lui Esau. Și i s-a pus numele Iacob”. (Geneza 25:26).

Pe parcursul celor 9 capitole din Geneză, viața lui Iacob este ilustrată cronologic, în detaliu, punându-se accentul pe nașterea celor doisprezece copii ai săi, aceștia urmând să reprezinte cele douăsprezece triburi ale lui Israel.

Iosif (personaj din Vechiul Testament)

Iosif, în originalul ebraic Yoséf יוֹסֵף, „El (Domnul) adaugă”; în arabă: يوسف, Yusuf ; in latină "Josephus", este un personaj important al Cărții Facerii (sau a Genezei) din Biblia ebraică (Vechiul Testament). El a fost cel de-al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacob și cel dintâi al Rahilei (Rahel). El este pomenit și în Coran sub numele Yusuf sau Yusef. A fost supranumit și Iosif Visătorul בעל החלומות sau Iosif cel Frumos.

Isaac, fiul lui Avraam, a avut doi fii: pe Esau și pe Iacob. Lui Iacob i-a dăruit Dumnezeu 12 fii și o fată. Toți feciorii lui erau voinici și sănătoși. Mergeau zilnic cu turmele la pășune. Între fiii lui Iacob, cel mai așezat și mai cuminte era Iosif.

Isac (personaj biblic)

Isac (lb. ebraică: יִצְחָק,Itzhak, transcriere standard Yiẓḥaq, tiberiană Yiṣḥāq "el va râde") ; arabă: إسحٰق,ʾIsḥāq ; este un personaj biblic. Conform Genezei, a fost singurul fiu al lui Avraam și al Sarei, soțul Rebecăi și tatăl lui Esau și al lui Iacov. Dintre patriarhi, Isac a fost cel mai longeviv și singurul al cărui nume nu a fost schimbat, precum și singurul care nu a părăsit Canaanul. Comparativ cu ceilalți patriarhi, povestea lui este ceva mai puțin palpitantă; e relatată în Gen. 21.1-7 (nașterea), 22.1-19 (jertfirea), 24 (căsătoria cu Rebeca), 25.19-28 (nașterea celor doi copii), 26.1-33 (relația cu regele Avimelekh al filistenilor), 27.1-28.5 (darea binecuvântării), 35.27-29 (moartea).

În această privință Lester L. Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urmă), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea.

Ismael

Ismael (în limba ebraică ישמעאל - "Dumnezeu ascultă") este un personaj din Vechiul Testament și din Coran, descris ca fiu al lui Avraam și al sclavei egiptene Hagar (Gen 15-18). Este considerat părintele arabilor (tribul ismaeliților), frate cu Isaac, părintele evreilor, amândoi fiind binecuvântați de Dumnezeu, dar primind roluri diferite.

John Gielgud

Sir Arthur John Gielgud (n. 14 aprilie 1904 — d. 21 mai 2000), cunoscut sub numele de Sir John Gielgud a fost un actor englez specializat în roluri din piesele lui Shakespeare. A primit Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în 1981 pentru rolul lui Hobson din filmul Arthur.

Korah

Korah sau Kórach (în ebraică קֹרַח) este numele unor personaje biblice, bărbați din Vechiul Testament (Biblia ebraică). În unele traduceri ale Bibliei, numele respectiv apare sub forma „Core” sau „Korak”.

Mahalat

Mahalat (în ebraică מָחֲלַת) a fost fiica lui Ismael și soția a lui Esau.

Metusala

Metusala sau Matusalem (ebraică: מְתוּשֶׁלַח / מְתוּשָׁלַח, standard: Mətušélaḥ / Mətušálaḥ, tiberiană Məṯûšélaḥ / Məṯûšālaḥ) este fiul lui Enoh.

Potrivit Bibliei, a trăit cel mai mult:

969 de ani, de aici provine expresia vârstă matusalemică.

Conform Genezei 5:21, Enoh avea 65 de ani când s-a născut fiul său, Metusala. La 187 de ani, lui Metusala i s-a născut primul său fiu, Lameh.

Obadia (carte)

Obadia sau Cartea lui Obadia sau a lui Avdie sau Avdia (în ebraică Séfer Ovadyá -ספר עובדיה) este cea mai scurtă carte din Biblia ebraică sau Vechiul Testament, care descrie proorocirile profetului Obadia (în ebraică Ovadyá - עובדיה). Ea are un capitol conținând 21 versete.Cartea Obadia este a patra din cărțile celor doisprezece proroci (denumiți "minori" în tradiția creștină, din cauza scurtimii cărților lor în Biblie), ca ordine, fiind precedată în Biblia ebraică de cărțile lui Hosea (Hoshea), Ioel (Yoel) și Amos și, fiind urmată de cartea Iona.

Se pare că ordinea a fost astfel stabilită deoarece prorocirea lui Obadia, care se referă la regatul Edom, completează ultima prorocire a lui Amos. După învățații evrei din vechime, din punct de vedere cronologic, cartea precede pe cea a lui Iona, fiindcă ea cuprinde o prorocire a lui Obadia la adresa neamurilor, asemănătoare cu cea a lui Iona care se referă toată la neamuri. La evrei, cartea Obadia se citește în cadrul Haftará al pericopei săptămânale Vaishlah.

Textul profeției lui Obadia prezice ruina regatului Edom și revanșa pe care fiii lui Israel și-o vor lua față de acesta.

Rebeca (personaj biblic)

Rebeca (în limba ebraică רִבְקָה, transliterat Riḇqāh, adică Rivca) este un personaj biblic. A fost sora lui Laban și fiica lui Betuel, deci nepoata lui Nahor, fratele lui Avraam. A devenit soția lui Isac și mama lui Iacob și Esau. S-a căsătorit la vârsta de trei ani, conform lui Rași, care a calculat această vârstă în baza vârstelor menționate în Vechiul Testament.

Sara, care i-a dat naștere lui Isaac la vârsta de 90 ani, a murit imediat după ce Avraam a încercat să-l sacrifice pe Isaac, ea fiind atunci în vârstă de 127 ani, ceea ce înseamnă că Isaac avea pe atunci în jur de 37 ani. Știrea despre nașterea Rebecăi a ajuns la Avraam imediat după acest eveniment. Isaac era în vârstă de 40 de ani când s-a căsătorit cu Rebeca, ceea ce înseamnă ca Rebeca era în vârstă de trei ani atunci când s-a căsătorit. Alți evrei consideră că la căsătoria lor Isaac era în vârstă de 54 de ani, iar Rebeca în vârstă de 39 de ani.

Sara

Sara, prenume feminin, soția principală a lui Avraam și mama lui Ițhac / יִצְחָק (cunoscut în alte transliterări ca Ițac sau Isaac), stăpîna lui Hagar.

Sara e subiectul multor discuții pe marginea Bibliei. Intre altele, în serviciul religios mozaic, indiferent de sectă, există o întreagă pericopă dedicată Sarei. Această pericopă a săptămânii (= citire, comentariu și interpretare a unei porțiuni din Vechiul Testament), Haie Sara, este transliterată de obicei în vest ca Chaye Sarah ori Hayye Sarah (חַיֵּי שָׂרָה — ebraicul pentru “viața Sarei,” care sunt primele cuvintele cu care început parshah) e bazată pe Genesa 23:1–25:18.

Este un nume extras din Biblie, luat de la numele soției lui Avraam si mama lui Isaac, Sara. Sensul cuvântului în ebraică este "prințesă". De fapt, numele ebraic Sarah provine din Egipt: Sa- înseamna fiul, Rah- este discul "soare", divinitatea cea mai mare la acel moment. Fiica zeului Ra a fost văzută ca o prințesă și, prin urmare, sensul său in ebraică. A fost adoptată în limba greacă și latină ca Sarah.

Există, de asemenea, o altă sursă de nume în Calabria și Sicilia Sara este diminutivul de la Rosario si cateva nume conectate la acesta ca Sario.

Sara, potrivit ISTAT, unul dintre numele cele mai folosite pentru nou-născuți în Italia la începutul secolului XXI-lea, fiind al patrulea cel mai popular nume din 2004, iar al doilea în 2006.

Sara, sotia lui Avraam, celebrată de Biserica Catolică pe 19 august, de Biserica Ortodoxa pe 13 iulie și pe 10.9 de Biserica coptă.

Sfânta Sara al Antiohiei, martir, comemorat pe 20 aprilie.

Uranprojekt

Programul nuclear nazist (în germană Uranprojekt) a fost un efort științific condus de Germania nazistă pentru dezvoltarea și producerea de arme nucleare în timpul celui de-al doilea război mondial. Primul efort a început în aprilie 1939, la doar câteva luni după descoperirea fisiunii nucleare în decembrie 1938, dar s-a încheiat câteva luni mai târziu, din cauza invaziei germane a Poloniei, când mai mulți fizicieni notabili au fost înrolați în Wehrmacht.

Un al doilea efort a început sub conducerea Heereswaffenamt la 1 septembrie 1939, ziua invaziei Poloniei. Programul s-a extins în cele din urmă în trei mari eforturi: Uranmaschine (reactor nuclear), producția de uraniu și apă grea și separarea izotopilor de uraniu. Ulterior, s-a estimat că fisiunea nucleară nu ar contribui în mod semnificativ la încheierea războiului, iar în ianuarie 1942, Heereswaffenamt a cedat controlul programului Consiliului de Cercetări al Reichului Reichsforschungsrat, continuând să finanțeze programul. Programul a fost împărțit între nouă institute majore în care directorii au dominat cercetarea și și-au stabilit propriile obiective. În continuare, numărul oamenilor de știință care au lucrat la fisiunea nucleară aplicată a început să se diminueze, mulți folosindu-și talentele pentru efortul german de război.

Cei mai influenți din Uranverein au fost Kurt Diebner, Abraham Esau, Walther Gerlach și Erich Schumann; Schumann a fost unul dintre cei mai puternici și mai influenți fizicieni din Germania. Diebner, de-a lungul existenței proiectului german de arme nucleare, a avut mai mult control asupra cercetării în domeniul fisiunii nucleare decât Walther Bothe, Klaus Clusius, Otto Hahn, Paul Harteck sau Werner Heisenberg. Abraham Esau a fost numit plenipotențiarul lui Hermann Göring pentru cercetări nucleare în decembrie 1942; Walther Gerlach l-a succedat în decembrie 1943.

Politizarea academiei germane sub regimul național-socialist a îndepărtat mai mulți fizicieni, ingineri și matematicieni din Germania încă din 1933. Cei cu origine evreiască care nu au plecat au fost îndepărtați rapid din instituțiile germane, subminând în continuare mediile academice. Politizarea universităților, împreună cu cererile de personal calificat ale forțelor armate germane au redus substanțial numărul de fizicieni germani capabili.La sfârșitul războiului, puterile aliate au concurat pentru a obține componentele supraviețuitoare ale industriei nucleare (personal, instalații și materiale), așa cum s-a întâmplat în cazul programului de pionierat al rachetelor V-2.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.