Epoca Fierului

În arheologie, epoca fierului este perioada din istoria omenirii când folosirea fierului și procesul tehnologic al obținerii acestuia este proeminent în cadrul societății. Obținerea și prelucrarea acestui nou material coincide cu anumite schimbări în cadrul societății cum ar fi unele noi practici agricole, credințe religioase sau noi stiluri artistice.

Epoca fierului este ultima perioadă din sistemul celor trei epoci, pentru clasificarea societăților preistorice, precedat de epoca bronzului. Datarea acestei epoci a fierului precum și contextul acesteia variază de la o țară la alta sau de la o regiune geografică la alta. În mod clasic, în arheologie, se consideră că epoca fierului începe odată cu epoca întunecată din istoria Greciei în secolul al XII-lea î.Hr. în Grecia și Orientul Apropiat; în secolul al XI-lea î.Hr. în India; între secolul al VIII-lea și al VI-lea î.Hr. în Europa Centrală și Europa de Nord. În mod tradițional în Europa, epoca fierului se încheie cu perioada elenistică sau epoca romană, iar în nordul continentului o dată cu Evul Mediu timpuriu.

Epoca fierului corespunde perioadei istorice când producția fierului era cea mai sofisticată etapă a metalurgiei. Răspândirea tehnologiei fierului precum și marea abundență de surse de minereu de fier a făcut ca acest metal să fie mult mai ieftin decât bronzul și a fost adoptat pe o scară largă. Introducerea acestei tehnologii în diverse regiuni ale globului este prezentată în cele ce urmează în ordine cronologică. Datorită faptului că fierul a fost introdus în America și Australia de colonizarea europeană, nu se poate vorbi în aceste regiuni de o epocă a fierului.

Dun Carloway
Dun Carloway, Scoția

Epoca Fierului

Primele semne ale utilizării fierului provin din Sumer și Egiptul Antic, unde în jurul anului 4000 î.Hr. s-au creat primele obiecte din fier meteoric. Între 3000 î.Hr. și 2000 î.Hr. crește numărul obiectelor realizate din fier topit în Anatolia, Egipt, Mesopotamia, Indus, Pakistan. În acestă perioadă se pare că fierul era utilizat în scop ceremonial, fiind un metal extrem de scump, mai scump decât aurul. Pentru prima oară o metalurgie sistematică a fierului apare în cadrul Imperiului Hitit în secolul al XIV-lea î.Hr. iar în India începând cu 1800 î.Hr. În jurul anului 1200 î.Hr. utilizarea fierului a devenit uzuală în Orientul Apropiat însă pentru o scurta perioadă de timp, materialul dominant ramânand bronzul.

Epoca fierului în Asia

India

În unele situri arheologice din India cum ar fi: Malhar, Dadupur, Raja Nala Ka Tila și Lahuradewa în statul Uttar Pradesh s-au descoperit obiecte de fier și urme ale activității metalurgice între 1800 î.Hr.- 1200 î.Hr.

Una din cele mai importante culturi arheologice este cultura Black and Red Ware. Datată în perioada timpurie a epocii fierului are o arie de răspândire mare și este datată între secolele XII - IX î.Hr. fiind precursoarea civilizației Vedice.

În jurul anului 300 î.Hr. în această regiune a lumii s-a creat pentru prima dată oțel. Minereul de fier era topit împreună cu cărbune și sticlă, astfel prin topire fierul putea face astfel absorbție de carbon. Rezultatul, numit fūlāḏ فولاذ în arabă sau wootz steel în engleză, a fost exportat ca marfă de prestigiu în Asia și Europa.

Orientul Apropiat

Epoca fierului în Orientul Apropiat este considerată ca începând cu descoperirea metalurgiei fierului în Anatolia și în regiunea Munților Caucaz la sfârșitul mileniului II î.Hr. De aici metalurgia fierului s-a răspândit în întreg Orientul Apropiat, piesele din fier înlocuindu-le pe cele din bronz la începutul mileniului I î.Hr. Utilizarea armelor de fier de către hitiți este considerată un factor însemnat la expansiunea rapidă a Imperiului Hitit. Lumea egeeană se pare ca a cunoscut acestă tehnologie ca urmare a expansiunii hitite, a migrației popoarelor mării iar raspândirea tehnologiei în întreaga Grecie este pusă pe seama invaziei dorienilor.

Asia de Est

Obiecte de fier au fost descoperite în China și datate cel mai devreme în dinastia Zhou (secolul VI î.Hr.). Pe platoul tibetan epoca fierului este asociată cu cultura Zhang Zhung descrisă în scrierile vechi tibetane. În anul 1972, lângă orașul Gaocheng, a fost descoperit un topor de luptă realizat din fier care era datat în secolul XIV î.Hr. Cercetările ulterioare asupra piesei au stabilit ca materialul din care a fost realizată piesa era fier meteoric. În peninsula Korea primele obiecte de fier au fost introduse ca urmare a schiburilor comerciale din timpul dinastiei Han (aproximativ 300 î.Hr.).

Epoca fierului în Africa

Printre primele piese de fier descoperite în Africa se numără un pumnal de fier descoperit în mormântul faraonului Tutankamon (mort în anul 1323 î.Hr.). De asemenea o spadă având inscripționat numele faraonului Merneptah și un topor de luptă au fost descoperite în orașul Ugarit datate în jurul anului 1400 î.Hr.

Civilizația Nok a fost prima cultură arheologică din Africa de vest care a utilizat tehnologia fierului înainte de anul 1000 î.Hr. Metalurgia fierului a continuat să se răspndească în Africa împreună cu metalurgia cuprului ajungând în sudul continentului în jurul anului 200 d.Hr. Răspândirea fierului a revoluționat comunitățile Bantu, care au trecut de la uneltele de piatră direct la cele de fier și astfel au trecut la un mod de viață sedentar, devenind o cultură cu o tehnologie superioară în sudul Africii în care unelte și arme de fier au fost produse în cantități industriale.

Epoca fierului în Europa

Fierul a fost introdus în Europa în jurul anului 1000 î.Hr., probabil din Asia Mică iar apoi s-a răspândit spre vest în următorii 500 de ani. Expansiunea greacă iar apoi cea a imperiului roman a pus capăt epocii fierului; iar prin introducerea scrisului întregii preistorii.

Estul europei

Începutul mileniului I î.Hr. marchează începutul epocii fierului în Europa de Est. În stepele din nordul Mării Negre și Mării Azov, în regiunea Munților Caucaz, epoca fierului începe o dată cu evoluția culturii Koban și culturii Novocerkassk. La aproximativ 800 î.Hr. acestă tehnologie s-a raspândit în cadrul culturii hallstattiene ca urmare a migrațiilor traco-cimeriene. Din cultura Hallstatt, tehnologia fierulului s-a raspândit spre vest o dată cu migrația celtică din secolul VI î.Hr.

Europa Centrală

În Europa Centrală epoca fierului se împarte în două mari perioade: cultura Hallstatt (HaC and D) și cultura La Tène (începând cu 450 î.Hr.). Perioada HaA și B este considerată ca făcând parte din epoca bronzului. Epoca fierului se încheie în Europa Centrală după cucerirea romană.

Zona mediteraneeană

În Italia tehnologia fierului a fost probabil introdusă de cultura Villanova. Acestă cultură însă este considerată ca formată în epoca bronzului și evoluează și în epoca fierului ca premergătoare a civilizației etrusce. Acestă epocă se încheie o dată cu intervenția romană. Ultimul oraș etrusc, Velzna, fiind cucerit de romani în anul 265 î.Hr.

Insulele Britanice

În Insulele Britanice, epoca fierului a început în secolul al V-lea î.Hr. până la cucerirea romană și chiar până în secolul al V-lea d.Hr. în părțile necucerite de romani. Printre cele mai interesante descoperiri datate în acestă perioadă sunt o serie de fortificații defensive.

Scandinavia și Finlanda

Scandinavia (incluzând Finlanda) și regiunea baltică au produs fier încă de timpuriu. Apariția acestei tehnologi este pusă în legătură cu zona non-germanică a Scandinaviei. Descoperiri interesante s-au făcut în legătură cu vasele ceramice de tip Asbestos, (ceramica Asbestos), rămase un mister datorită faptului că nu se poate preciza utilitatea acestora, precum și descoperirile din cultura Ananjino.

Nordul Germaniei și sudul Scandinaviei

Epoca fierului este divizată aici în două mari perioade: epoca fierului preromană și epoca romană a fierului. Această etapă este urmată de epoca migrațiilor. Nordul Germaniei și Danemarca au fost dominate pe parcursul epocii fierului de cultura Jastorf.

Vezi și

Sistemul celor trei epoci: Epoca de Piatră | Epoca Bronzului | Epoca Fierului

Listă a perioadelor arheologice

Bibliografie

  • Champion, T. 1987. "The European Iron Age: assessing the state of the art." Scottish Archaeological Review 4: 98-108.
  • Champion, T., C. Gamble, et al. 1985. Prehistoric Europe. London: Academic Press.
  • Chapman, M. K. 1992. The Celts. The Construction of a Myth. New York: St. Martin's Press.
  • Childe, V. G. 1962. The Prehistory of European Society. London, Cassell & Co. (Penguin ed. 1958).
  • Collis, J. 1984. European Iron Age. New York: Schocken Books.
  • Cumberpatch, C. G. 1995. "Settlement and Economy in Late Iron Age Slovakia, Southern Poland and Trans-Danubian Hungary." In Different Iron Ages: Studies on the Iron Age in Temperate Europe, eds. *J. D. Hill and C. G. Cumberpatch. Oxford: Tempus Reparatum 602: 195-212.
  • Cunliffe, B. 1979. The Celtic World. Maidenhead: McGraw-Hill.
  • Cunliffe, B. 1988. Greeks, Romans and Barbarians. Spheres of Interaction. New York: Methuen.
  • Cunliffe, B. and T. Rowley. 1976. Oppida: The Beginnings of Urbanisation in Barbarian Europe. Oxford: BAR Supplementary Series II.
  • Eggers, H.-J., E. Will, et al. 1964. Kelten und Germanen in heidnischer Zeit. Kunst der Welt "Die Kulturen des Abendlandes". Baden-Baden: Holle Verlag.
  • Green, M., ed. 1995. The Celtic World. London and New York: Routledge
  • Härke, H. G. H. 1979. Early Iron Age Hill Settlements in West Central Europe. Oxford Journal of Archaeology 1. Oxford: Oxford Journal of Archaeology.
  • Jacobson, E. 1995. The Art of the Scythians. The Interpenetration of Cultures at the Edge of the Hellenic World. Leiden: E.J. Brill.
  • Land Oberösterreich. 1981. Die Hallstattkultur, Conference Steyr 1980. Linz: Oberösterreichischer Landesverlag.
  • Markale, J. 1978. Celtic Civilization. London: Gordon and Cremonesi.
  • Wells, P. 1980. Culture Contact and Culture Change: Early Iron Age Central Europe and the Mediterranean World. Cambridge: Cambridge University Press.

Lectură suplimentară

  • Civilizația fierului la Daci: (sec. II î.e.n.-I e.n.), Ioan Glodariu, Eugen Iaroslavschi, Editura Dacia, 1979

Legături externe

Artă preistorică

În istoria artei, arta preistorică este arta produsă în culturi preistorice, care încep undeva într-o istorie geologică foarte târzie și, în general, continuă până când cultura fie dezvoltă scrierea, fie alte metode de păstrare a evidențelor, sau face contact semnificativ cu o altă cultură care are, și care face unele recorduri de evenimente istorice majore. În acest moment începe arta antică, pentru culturile cele mai vechi cunoscute de știință. Data de sfârșit pentru epoca ce este acoperită de termen, astfel variază foarte mult între diferite părți ale lumii.Cele mai vechi artefacte umane care prezintă dovezi de manoperă cu un scop artistic sunt subiectul unor dezbateri. Este clar că o astfel de manoperă a existat cu 40.000 de ani în urmă în epoca Paleoliticului superior⁠(d), dar există dovezi de activitate artistică datând de acum 500.000 de ani efectuate de Homo erectus.

Din paleoliticul superior până în mezolitic, apar picturile rupestre și arta portabilă, cum ar fi figurinele, mărgelele și lucrări decorative pe unele obiecte utilitare. În neolitic apar dovezi de ceramică timpurie, precum și sculpturi și începutul construcției de megaliți. Primele lucrări de artă în piatră au apărut, de asemenea, în această perioadă. Apariția prelucrării metalelor în epoca de bronz a adus materiale suplimentare disponibile pentru a fi utilizate în a face artă, de asemenea o creștere a diversității stilistice, precum și crearea de obiecte care nu au avut nici o funcție utilitară evidentă, alta decât arta. De asemenea, s-a văzut dezvoltarea în unele domenii a artizanilor, o clasă de oameni specializați în producția de artă, precum și sisteme de scriere timpurie. Prin epoca fierului, civilizațiile cu scriere au apărut în Egiptul antic și în China antică.

Multe popoare din întreaga lume au continuat să producă lucrări artistice distinctive pentru cultura și zona lor geografică, până când explorarea și comerțul au adus metode pentru a le înregistra. Unele culturi, în special civilizația mayașă, a dezvoltat în mod independent scrisul în timpul în care au înflorit, care a fost apoi pierdut mai târziu. Aceste culturi pot fi clasificate ca preistorice, mai ales dacă sistemele lor de scriere nu au fost descifrate.

Car de luptă

Carul de luptă este cel mai timpuriu și mai simplu tip de trăsură, utilizat de popoarele antice, atât în scopuri militare, cât și civile.

Primele care de luptă au fost construite în Mesopotamia începând cu 3000 î.Hr. și în China în timpul mileniului al doilea î.Hr..

Comuna Alimpești, Gorj

Alimpești este o comună în județul Gorj, Oltenia, România, formată din satele Alimpești (reședința), Ciupercenii de Olteț, Corșoru, Nistorești și Sârbești.

Investigații arheologice efectuate în necropolele și așezările de la Alimpești și împrejurimi, ilustrează o existență care datează încă din epoca fierului.

Comuna Nușeni, Bistrița-Năsăud

Nușeni (în maghiară: Apanagyfalu, în germană: Grossendorf) este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Beudiu, Dumbrava, Feleac, Malin, Nușeni (reședința), Rusu de Sus și Vița.

Cultura La Tène

Cultura La Tène a reprezentat o cultură europeană a Epocii Fierului. Numele său a provenit de la situl arheologic La Tène situat în nordul lacului Neuchâtel din Elveția, unde mii de obiecte depuse în lac, au fost descoperit după ce nivelul apei acestuia a scăzut în 1857.

La Tène este situl prototip și acest termen este utilizat de arheologi pentru perioada mai târzie a culturii și artei vechilor celți. Deși termenul este ferm înrădăcinat în înțelegerea populară, prezintă numeroase probleme pentru istorici și arheologi. Cultura a devenit foarte răspândită, și prezintă o mare varietate de diferențe locale. De multe ori este distinsă de culturile precedente și de cele mai apropiate, în principal prin stilul La Tène ale artei celtice, caracterizate prin decorațiuni curbe de forma unor vârtejuri și asociate cu predilecție confeciților metalice.Cultura La Tène s-a dezvoltat și a înflorit în epoca târzie a fierului (între aproximativ 500 î.e.n. și cucerirea romană din secolul I î.e.n.) în Belgia, estul Franței, Elveția, Austria, sudul Germaniei, Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Croația și unele părți din Ungaria, Ucraina și România. La Celtiberienii din vestul Iberiei s-au regăsit multe dintre aspectele culturii La Tène, deși a lipsit în general stilul artistic propriu al acesteia. Spre nord a prelungit Epoca Fierului pre-romană din Europa de Nord, incluzând cultura Jastorf din nordul Germaniei.

Cultura La Tène s-a dezvoltat în afara epocii de început a fierului (cultura Hallstatt), aparent fără o perioadă de tranziție culturală. Aceasta s-a produs ca urmare a puternicelor influențe mediteraneene ale grecilor din Galia pre-romană, ale civilizației etrusce, și ale Culturii Golasecca. Barry Cunliffe a identificat geneza culturii La Tène în secolul V, prin apariția a două zone de putere și inovație: una aflată în vest în arealul Marna – Mosella, care avea legături comerciale cu câmpia Padului prin intermediul trecătorilor alpine centrale spre cultura Golasecca și alta în zona de est a Boemiei, cu legături separate spre marea Adriatică prin rutele alpine estice spre cultura Veneților O schimbare a centrelor de colonizare a avut loc în secolul al IV-lea.

Materiale aparținând culturii La Tène s-au răspândit pe o suprafață mare, incluzând părți din Irlanda și Marea Britanie, nordul Spaniei, partea de nord a centrului Italiei, Burgundia, și Austria. Morminte sofisticate descoperite de arheologi au dezvăluit o largă rețea comercială. În localitatea Vix din Franța, o femeie din elita locală a fost înmormântată în secolul VI î.e.n cu un mare vas de bronz folosit la amestecarea vinului, fabricat în Grecia. Exporturile din ariile culturale de tip La Tène în alte zone culturile mediteraneene s-au bazat pe sare, cositor, cupru, chihlimbar, lână, piele, blănuri și aur. Cultura La Tène nu a avut o scriere proprie. Rare exemple de inscripții grecești există totuși, precum și mai târziu monede celtice cu inscripții adesea latine. Aspectele sale culturale și istorice s-au regăsit în scrierile autorilor clasici, de cele mai multe ori pradă unor viziuni ostile și stereotipe.

Epoca Bronzului

Epoca Bronzului este o perioadă din dezvoltarea civilizației când cele mai avansate tehnologii de prelucrare a metalelor (cel puțin din punct de vedere al răspândirii) erau tehnicile de extragere a cuprului și staniului (cositor) din minereul disponibil, și apoi crearea unui aliaj din aceste metale pentru a turna bronzul. Epoca Bronzului face parte din sistemul celor trei epoci pentru societățile preistorice. În acest sistem, ea urmează neoliticului în unele zone de pe glob. În majoritatea Africii sub-sahariene, neoliticul este urmat direct de 'epoca fierului'.

Hurieni

Hurienii (cuneiforme Ḫu-ur-ri) au fost un popor din Orientul Apropiat antic care a trăit în epoca bronzului în Mesopotamia de Nord și în regiunile adiacente. Națiunea Hurriană cea mai mare și cea mai influentă a fost regatul Mitanni. Populația din Imperiul Hitit din Anatolia era alcătuită în mare parte din Hurienii și aceștia au exercitat o influență semnificativă asupra mitologiei hitite. În Epoca Fierului timpurie, Hurienii au fost asimilați de alte popoare, cu excepția, probabil, a regatului Urartu. Potrivit lui I. M. Diakonoff și S. Starostin, Hurienii și limbile Urarteene sunt precursoarele limbilor caucaziene de nord-est.

Istoria Suediei

Istoria Suediei este descrierea trecutului Suediei, dar și a regiunii ocupate de aceasta înainte de formarea statului în epoca medievală. Zona care în prezent cuprinde sudul țării a fost probabil populată în acele perioade ale ultimei ere glaciare când gheața nu ocupa toată suprafața uscatului. Cronologiile istorice convenționale încep însă cu așezarea oamenilor în Scandinavia odată cu retragerea definitivă a ghețarilor, aproximativ cu 13000 de ani în urmă. Peninsula a fost colonizată inițial dinspre sud, din ceea ce astăzi reprezintă Danemarca. Mai târziu procesul a decurs din mai multe direcții, teritoriul actual al Suediei ajungând să fie populat în întregime câteva mii de ani mai târziu. Mari schimbări s-au produs odată cu extinderea în zonă a culturii neolitice a vaselor cu pâlnie (cca 4200 a.Chr.), dar și cu trecerea la epoca bronzului și ulterior la epoca fierului.

Numele de Svearike (Swēorice) și svitjod ("sveafolket") apar pentru prima dată în poemul anglosaxon Beowulf (într-o versiune scrisă din sec. XI) și se presupune că erau folosite referitor la o formațiune statală de dimensiuni necunoscute cu centrul în Gamla Uppsala. Aceasta era condusă de svear, un grup de triburi care probabil a fost menționat pentru prima dată în scris de istoricul roman Tacit, sub numele de ”svioni”.

Lidia (stat)

Lidia sau Maeonia (asiriană: Luddu; greacă: Λυδία) a fost un regat din Epoca fierului aflat în vestul Asiei Mici, regiunea antică unde acum este Anatolia, cucerit de perși prin înfrângerea lui Cresus în 546 î. Hr..

Lidia a apărut ca un regat neo-hitit după prăbușirea Imperiului hitit, în secolul al XII-lea î.Hr..

Se consideră că monezile sunt inventate în Lidia în secolul al VII-lea î.Hr.

Listă a perioadelor arheologice

Numele perioadelor arheologice variază foarte mult de la o regiune la alta la fel și datarea acestora. Aceasta este o listă cu perioadele arheologice cele mai importante pe continente și regiuni.

Mileniul I î.Hr.

(Mileniul al II-lea î.Hr. - Mileniul I î.Hr. - Mileniul I - alte secole și milenii)

Mileniul I î.Hr. descrie perioada de timp de la anul 1000 î.Hr. până în anul 1 î.Hr.

Mitologia celtică

Mitologia celtică reprezintă setul de credințe religioase și de mituri specifice celților antici. Popoarele grupate sub numele de celți sunt originare din regiunile situate în Europa Centrală. Începând cu secolul al VIII-lea î.Hr., ei au început să se deplaseze și să ocupe alte ținuturi. Pe parcursul unor serii de invazii, ce au avut loc între secolele al VIII-lea și al III-lea î.Hr., celții vor ocupa un imens teritoriu ce se întindea din Europa Occidentală până în Balcani.

Miturile celților evocă un univers misterios în care se vorbește despre limbajul secret al druizilor, despre luptele dintre animalele mitice sau despre fatalitatea iubirii. Valorile acestui univers sunt dreptatea și curajul, fără a fi uitat, însă, umorul. Dezvoltată în Epoca Fierului, religia celților este o politeistă, la fel ca celelalte religii europene din acea perioadă. Pentru celții aflați în sfera de influență a Romei, cum sunt galii și celtiberii, mitologia celtică nu a supraviețuit Imperiului Roman, apoi răspândirii creștinismului și decăderii limbilor celtice. În mod ironic, ceea ce știm despre credințele celților se datoreză în primul rând surselor romane și creștine. În contrast, celții care și-au păstrat identitatea politică și lingvistică (cei din Insulele Britanice, de exemplu) au transmis cel puțin rămășițe ale mitologiei înainașilor lor din Epoca Fierului, care au fost adesea menționate în scris în timpul Evului Mediu.

Noricum

Noricum în geografia antică, a fost un regat celt în Austria de astăzi, și mai târziu o provincie romană. Era mărginit la nord de Dunăre, la vest de Raetia și Vindelicia, la est de Pannonia, la sud de Pannonia, Italia și Dalmația.

Populația băștinașă era se pare formată din pannoni (un trib înrudit cu ilirii), care după marea emigrare a galilor au devenit subordonați diferitelor triburi celte, dintre care cel mai important a fost cel al tauriscilor, probabil numiți norici de către romani de la capitala lor Noreia (Neumarkt in der Steiermark). Regiunea este muntoasă și solul nefertil, însă e bogată în fier, și producea materie primă pentru fabricarea armenlor din Pannonia, Moesia și nordul Italiei. Cunoscutul oțel noric era folosit mai ales pentru fabricarea armelor romane ("Noricus ensis," Horațiu, Odes, i. 16. o). Locuitorii erau o populație războinică, mai preocupată de creșterea vitelor decât de agricultură, deși probabil romanii, prin drenarea mlaștinilor și tăierea pădurilor au crescut fertilitatea solurilor. Aurul și sarea se găseau de asemenea din abundență, precum și planta numită saliunca, ce era folosită ca parfum (Pliniu cel Bătrân, Naturalis Historia xxi. 20.43). Noricum era avampostul sudic al popoarelor nordice sau celte, și locul de pornire al invaziilor lor asupra Italiei. Din Noricum veneau aproape întotdeauna primele vești despre acești invadatori celți. Cercetările arheologice, mai ales în cimitirele de la Hallstatt, la mai puțin de 40 km de Noreia, au arătat că a existat o civilizație puternică acolo, cu secole înainte de istoria înregistrată. Cimitirele de la Hallstatt conțineau arme și ornamente din epoca bronzului, până la epoca fierului.

Obreja Veche, Fălești

Obreja Veche este satul de reședință al comunei cu același nume din raionul Fălești, Republica Moldova.

Satul a fost întemeiat în anul 1777. Primul locuitor, care este și socotit ca întemeitorul satului, a fost Ion Obreja, de unde și provine denumirea satului.

În anul 1864 s-a ridicat în sat biserica din piatră, „Sfinții Împărați,” cu hramul „Sfântul Constantin.” Biserica a fost construită cu cheltuielile proprietarului Costache B. ce avea în proprietatea sa 4194 desentine de pământ.

Pe teritoriul satului era o gospodărie boierească cu două case de locuit, cooperativa agricolă „Ardealul” care s-a înființat în anul 1902, două mori cu aburi, o școala pimară, post de jandarmi, poștă cu cai, a zemstvei, 8 cai și două trăsuri, poștă rurală, primaria și o cârciumă.

În anul 1902 populația localității era alcătuită din 995 de bărbați și 1012 femei ce posedau 670 de case de locuit. În 1906 pe teritoriul regiunii Fălești a izbucnit o mare epidemie, în urma căreia a avut de suferit și populația din satul Obreja Veche.

La marginea de sud-vest a satului actual este un loc numit "Zamca Veche", unde au fost constatate urme de șanțuri și valuri de pământ, acestea fiind o dovadă certă că aici a fost o cetate din epoca fierului sau a evului mediu.

Cele 6 movile funerare sunt probe materiale că în această zonă au staționat și triburi nomade, care și-au lăsat aici decedații.

Preistoria pe teritoriul României

Preistoria în România se referă la prima epocă din istoria acestor meleaguri. Teritoriul de astăzi al României a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Pe baza datelor de care dispun, specialiștii apreciază că primele manifestări de viață omenească pe teritoriul României datează de acum aproximativ 1 500 000 de ani. Epoca pietrei este bine reprezentată în descoperiri arheologice pe tot cuprinsul țării. Se cuvine menționată ceramica din aria culturii eneolitice Cucuteni, care a constituit apogeul civilizației înainte de venirea triburilor indo-europene. Peste triburile de agricultori sedentari de la sfârșitul eneoliticului, au venit triburi de păstori din stepele nord-pontice, care sunt presupuse neamuri indo-europene.

Războiul în epoca preistorică

Războiul preistoric se referă la conflictele din epoca dinainte de apariția scrisului și a entităților statale, perioadă denumită în mod curent „preistorie”.

Când primii oameni au început să se războiască este o chestiune de dezbatere între antropologi și istorici. Răspunsul la această incertitudine depinde de definiția "războiului" în sine.

Sistemul celor trei epoci

Sistemul celor trei epoci reprezintă un model de periodizare a preistoriei omenirii în trei perioade consecutive denumite dupa materialul folosit în fabricarea uneltelor:

Epoca Pietrei

Epoca Bronzului

Epoca FieruluiAcest sistem descrie evoluția societății europene și a fost criticat ca fiind foarte strict legat de tehnologia folosită în preistorie.

Socii

Socii (aliații) reprezentau triburile autonome și orașele-stat din Peninsula Italică care au fost în alianță permanentă cu Republica Romană până în timpul Războiului Social (91-88 î.Hr.). După terminarea acestui conflict, toți aliații (soci) din peninsula italică au primit cetățenie romană și toate teritoriile lor au fost încorporate în statul roman.

Vasul Gundestrup

Vasul de la Gundestrup (sau cazanul de la Gundestrup) este un vas de argint, bogat decorat, datat ca fiind din secolul I î.Hr., plasându-se la sfârșitul perioadei La Tène.

A fost descoperit în 1891 într-o turbărie de lângă cătunul Gundestrup, Himmerland, Danemarca (56°49′N 9°33′E). Acest vas se găsește acum în Muzeul Național al Danemarcei de la Copenhaga (cu o replica în Muzeul National din Irlanda de la Dublin.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.