Egipt

Egipt
Republica Arabă a Egiptului
جمهوريّة مصرالعربيّة
Jumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah (arabă)
Egypt (orthographic projection) highlighted
Geografie
Suprafață 
 - totală1.010.407 km² (locul 30)
Apă (%)0,63
Fus orarUTC+2
Ora de varăUTC+3
Populație
Populație 
 - Recensământ 200672.798.000
Densitate84 loc/km²
 - Estimare 201589.098.000 [1] (locul 15)
Limbi oficialearaba1
EtnonimEgiptean
Guvernare
Sistem politicRepublică semi-prezidențială
PreședinteAbdel Fattah el-Sisi
Prim-ministruMoustafa Madbouly
LegislativCamera Reprezentanților (temporar dizolvată)
CapitalaCairo
Istorie
Formare
Unificarea Egiptului de Sus cu cel de Joscca. 3150 î.Hr.
Independența față de Regatul Unit28 februarie 1922
Ziua Revoluției23 iulie 1952
Declararea Republicii18 iunie 1953
Constituția actuală18 ianuarie 2014
Economie
PIB (PPC)2015
 - Total989,886 miliarde $ [2] (locul 24)
 - Pe cap de locuitor11.194 $ (locul 100)
PIB (nominal)2015
 - Total324,267 miliarde $ (locul 34)
 - Pe cap de locuitor (locul 115)3.724 $
Gini (2008)30.8 (mediu)
IDU (2013) 0,682 (mediu) (locul 110)
MonedăLiră egipteană (EGP)
Coduri și identificatori
Prefix telefonic+20
Domeniu Internet.eg
1 Varianta vorbită este Araba egipteană.
Prezență online
site web oficial

Egipt (în arabă جمهورية مصر العربية Ǧumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah; în coptă: Ⲭⲏⲙⲓ Kimi) este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo. Are o întindere de aproximativ 1.000.000 km², fiind pe poziția a 30-a ca întindere și o populație de circa 86.000.000 de locuitori (estimată în 2014), rezultând o densitate de circa 86 locuitori /km² (poziția a 126-a).

Istorie

Perioada antică

Articol principal: Istoria Egiptului Antic

SphinxGiza
Marele Sfinx de la Giza și Piramida lui Khafra, simbolurile principale ale Egiptului.

Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil "o țară" sau "un stat". Numele Egipt își are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος "aiguptos", care la rându-i este derivat din antica frază egipteană ḥwt-k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele unui templu al zeului Ptah la Memphis.

Regularitatea și bogăția revărsărilor Nilului, precum și o oarecare izolare determinată de deșerturile din est și vest, au condus la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante civilizații ale antichității. Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte și stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre, o veche civilizație a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfățișează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administrație, o fiscalitate, o justiție și o armată comparabile cu cele ce-au luat naștere mai apoi în țările de pe toate continentele, înainte și după era noastră. Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi și romanii care se minunau, precum fac azi mulțimile de turiști, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălțate de faraoni și supușii lor.

Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hr., fiind stăpânit de numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și Ramses, prin cucerirea Africii și Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub dominația persanilor, în 595 î.Hr. și cucerit apoi de Alexandru cel Mare în 320 î.Hr.

Nu numai arta egipteană și monumentele colosale au atras prin frumusețea tainică și prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi și pe romani, ca și pe noi cei de azi; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înțelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.

Arabii au cucerit Alexandria în 642 și în 647, completând astfel cucerirea musulmană a Egiptului și sfârșind 975 de ani de dominație greco-romană asupra Egiptului.

Perioada modernă

Vezi și:

Politică

1953-2011

Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak a devenit președintele republicii în 14 octombrie 1981, urmându-i în funcție lui Anwar Sadat. Mubarak a îndeplinit cinci mandate în fruntea țării, ca lider al Partidului Național Democrat, îndepărtat de la putere în 2011.

Sub conducerea lui Mubarak, Egiptul a fost administrat după reformele din 2005 sub un sistem prezidențial multipartit, unde puterea executivă era împărțită între președinte și prim-ministru. Alegeri prezidențiale și parlamentare erau organizate în mod frecvent, ultimele fiind ținute în 2005, dar, ca în toate regimurile autoritare, ele erau formale, regimul politic fiind o dictatură a unui singur partid. Formațiunile politice aveau dreptul să propună candidați în alegeri doar în măsura în care erau recunoscuți de puterea politică, fapt care excludea atât reformatorii modernizatori și seculariști, cât și partidele islamiste. Organizațiile non-guvernamentale internaționale și-au manifestat, în mod repetat, îngrijorarea în privința libertății de expresie și a intervenției guvernului în alegerile locale.Coptii când voiau să-și construiască sau măcar repare lăcașuri de cult, trebuiau să primească o aprobare din partea statului (decretul Hamayuni, care datează din epoca otomană), fapt foarte improbabil. Când totuși o primeau, erau victimele atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le incendiau bisericile. Ei nu aveau dreptul la emisiuni radio sau TV religioase. Copții erau victimele convertirilor forțate ale fiicelor lor (legea musulmană nu permite decât convertirea de la altă religie la islam, niciodată invers). "Profilajul", care este interzis în țările democratice, este practică legală în Egiptul de azi, unde pe documentele de identitate se specifică religia posesorului. Legea permite emiterea de formulare de angajare cu rubrică unde se cere precizarea religiei candidatului. Mass-media era adesea sursa unor campanii de ură contra acestei minorități, care se solda cel mai frecvent cu "pogromuri". Statutul femeilor este și el unul de cetățean de mâna a doua: pentru că legislația este influențată de legea islamică (shariah), o femeie nu poate obține un pașaport sau o viză fără acordul soțului ei[3], anumite meserii fiindu-le interzise.[4] Conform statisticilor Ministerului Sănătății[5], o femeie din două este bătută de către soțul ei, iar legile de protecție, deși există, sunt inaplicabile pentru că cer, în mod absurd, un martor ocular, altul decât victima.[6] Așa numitele "crime de onoare", care sunt monedă curentă în toată lumea musulmană, sunt mai puțin pedepsite decât alte crime. O femeie creștină care se căsătorește cu un musulman trebuie să-și crească copiii conform shariah, ea fiind obligată să urmeze cursuri religioase islamice. Musulmanele nu au voie să se căsătorească cu un creștin sau evreu. Legile Egiptului permit poligamia, fapt ce are efecte perverse: un studiu realizat de centrul Ibn Khaldun interogând 500 de femei egiptene, a arătat că unul dintre motivele principale pentru care femeia egipteană dorește să aibă copii este faptul că asta face mai improbabilă repudierea (permisă de legea islamică) și poligamia. (64 la sută).[7] Ca în aproape toate țările islamice, femeia are dreptul la jumătate din moștenirea la care este îndreptățit legal un bărbat: astfel că, atunci când o fiică unică își moștenește părinții, ea va împărți moștenirea cu unchii ei.

Sediul Ligii Statelor Arabe se află la Cairo. Egiptul a fost primul stat arab care a încheiat un acord de pace cu Israelul prin semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean la Camp David în 1978, fapt ce i-a atras ura celorlalte state arabe, care l-au și sancționat de altfel, muncitorii egipteni fiind trimiși acasă din statele petroliere ale Golfului. Același lucru s-a repetat și când regimul egiptean s-a aliniat politicii americane în timpul primului război din Golf contra Irakului. Un alt drept încălcat de către autorități este libertatea presei: ca în România de altă dată, în Egiptul contemporan există un oficiu al cenzurii sub privirile căruia trec toate publicațiile, ca și toate formele de expresie artistică. Anumite subiecte rămân tabu, fie că acestea sunt de natură critică la adresa regimului, fie că abordează subiecte sensibile pentru societatea patriarhală musulmană, cum este critica religiei sau oamenilor religiei. De altfel, ca în multe alte state musulmane, funcționează o poliție a viciului (sau moralei), numită Adab. În cadrul acestei poliții există, de exemplu, un departament care se ocupă cu dansatoarele din buric, însă tot ea are sub control și presa, radioul, televiziunea, în ce privește chestiunea "moralei" în sens musulman. Astfel, în Egipt există tot timpul două cozi, una pentru bărbați, alta pentru femei. În metroul cairiot există vagoane rezervate femeilor, iar dacă, spre exemplu, într-un lift se află deja două femei singure, bărbatul egiptean va refuza să urce.

Diviziuni administrative

Egypt, administrative divisions - Nmbrs - colored
Harta administrativă a Egiptului

Egiptul este împărțit în 27 de regiuni:

  1. Matruh
  2. Al Iskandariyah Alexandria
  3. Al Buhayrah
  4. Kafr ash Shaykh
  5. Ad Daqahliyah
  6. Dumyat
  7. Bur Sa'id
  8. Shamal Sina'
  9. Al Gharbiyah
  10. Al Minufiyah
  11. Al Qalyubiyah
  12. Ash Sharqiyah
  13. Al Isma'iliyah
  14. Al Jizah
  15. Al Fayyum
  16. Al Qahirah
  17. As Suways
  18. Janub Sina'
  19. Bani Suwayf
  20. Al Minya
  21. Al Wadi al Jadid
  22. Asyut
  23. Al Bahr al Ahmar
  24. Suhaj
  25. Qina
  26. Luxor
  27. Aswan

Geografie

Articol principal: Geografia Egiptului, Geografia Egiptului antic

Egypt Map
Harta Egiptului

Pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, Al-Mansurah, Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Port Said, Sharm el-Sheikh, Shubra-El-Kheima, Suez și Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian. Aici se găsesc oaze, printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.

Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-est. Țara controlează canalul Suez, care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.

Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa strategică, ca punte terestră între Africa și Asia și ca punct de trecere între Marea Mediterană și Oceanul Indian.

Vezi și:

Vegetație

Vegetația săracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus, leandru) și specii adaptate mediului uscat din deșert (xerofite). Se remarcă oazele în care cresc curmali.

Climă

Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterana și în Delta Nilului, cu valori medii ale temperaturii de 16 °C iarna și 24 °C vara. Precipitațiile sunt scăzute și cad îndeosebi în timpul iernii: 322 mm la Alexandria și numai 160 mm la Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deșertică cu precipitații aproape inexistente și valori ridicate ale temperaturilor.

Economie

Articol principal: Economia Egiptului

Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și de cele peste cinci milioane de egipteni care lucrează în străinătate,[8][9] preponderent în Arabia Saudită, Golful Persic și Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod permanent după încheierea păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este agricultura. Prima sursă de venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"), care aduce opt miliarde de dolari anual. De aceea, autoritățile duc campanii susținute pentru a explica populației importanța turismului și, astfel, a descuraja terorismul islamic, care a afectat în ultimii ani această activitate economică vitală. O altă sursă de venituri este așa-numita "pensie a lui Ferdinand", adică banii obținuți pentru permisiunea de trecere a vaselor comerciale prin Canalul Suez (francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit canalul) - aproximativ două miliarde de dolari anual. Și încă o sursă importantă de venituri este și așa-numita "pensie a lui David", referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite îl acordă anual țării, ca urmare a încheierii păcii la Camp David în 1978 - alte două miliarde de dolari anual, deși ajutorul american depășește cel mai adesea această cifră.

Construirea barajului de la Aswan, în 1971, și a lacului Nasser, rezultat în urma acestuia, au alterat poziția Nilului în agricultura și ecologia Egiptului. O populație în continuă creștere (cea mai mare din lumea arabă), teren arabil limitat și dependența de Nil determină suprataxarea resurselor și stres social.

Guvernul a încercat să pregătească economia pentru noul mileniu prin reforme economice și investiții masive în comunicații și infrastructură, finanțate cu fonduri americane. Egiptul este cel de-al doilea beneficiar al unor astfel de fonduri din partea Statelor Unite, după Israel. Condițiile economice încep să se îmbunătățească considerabil după o perioadă de stagnare, datorită adoptării, de către guvern, a unor politici liberale, cât și datorită veniturilor din ce în ce mai ridicate din turism și a bursei de valori.

Demografie

Egypt 2010 population density1
Densitatea populației în Egipt (locuitori/km2)

Egiptul are o populație de aproximativ 78,5 milioane de persoane. Majoritatea populației este concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporție de 80% de religie islamică, restul fiind creștini (în principal copți)- 17%.

Educație

Mai mult de jumătate din studenții universităților egiptene sunt femei.Deoarece pe bărbați nu ii preocupa educația .

Fauna

Fauna Egiptului este concentrată aproape în exclusivitate în valea și delta Nilului și în oaze. Cuprinde puține specii de mamifere – gazele, hiene, șacali, manguste egiptene, șopârle, șerpi veninoși, numeroase păsări.

Cultură

Vestimentația Egiptului Antic

Articol principal: Vestimentația Egiptului Antic

Arta egipteană antică

S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea personajelor în atitudini convenționale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate cultului morților sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o expresie a vieții religioase intense.

Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate și nici o credință fierbinte în transfigurarea vieții după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul și dreptatea. Această artă exprimă năzuința ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogați și puternici, să continue și pe lumea cealaltă.

Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora faptul că ele au fost create cu prețul unor mari suferințe omenești. Herodot relatează, admirând piramidele, suferințele și munca istovitoare ale egiptenilor ca să le înalțe: “Au fost necesari două zeci de ani ca să se zidească piramida însăși…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “După ce Keops a domnit, poporul a îndurat tot felul de suferințe … el sili pe egipteni să lucreze pentru el. Unora le-a dat sarcina să tragă până la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian = malul Nilului). Ei lucrează fără odihnă în număr de o sută de mii, schimbați la fiecare trei luni. Poporul copleșit a construit drumul pe care erau aduse pietrele în zece ani, și el era o lucrare, cu puțin mai mică decât piramida însăși, după cât mi se pare.”

Sigur este însă că arta egipteană există de peste trei zeci și trei de secole, adică, după cum afirma E. Drioton și P. du Bourguet în studiul lor Arta faraonilor, mai mult decât oricare alta din lume. Lucrul remarcabil este că de la ea ne-a rămas cel mai mare număr de mărturii ale apogeului ei, chiar mai mult decât de la arta grecească, romană sau asiro-babiloniană.

Dar egiptenii nu aveau noțiunea de artă în sensul pe care îl cunoaștem noi astăzi. Artiștii lor, sculptori sau pictori, se confundau cu artizanii. De abia în Grecia din secolelor VI-V î.H. sculptorul și pictorul capătă un statut aparte în rândul artizanilor. Cea mai mare parte a operelor de artă egiptene sunt anonime tocmai fiindcă artistul nu era socotit demn de o cinste deosebită. Pe de altă parte, arta egipteană era o artă angajată, având scopuri precise. Ea nu urmărea realizarea frumosului ci să reprezinte o alegorie a binelui, a virtuții. În ceea ce privește conceptul de “frumos” în egipteană se știe că acest termen are și sensul de “bun” (moral și utilitar) și sensul de “frumos” (estetic). Aceste tendințe sunt vizibile încă din imperiul vechi, unde cele două sensuri coexistă. În greacă termenul “frumos” – kalos capătă sensul de “bun” doar în epoca creștină.

Opera de artă egipteană nu trebuie admirată pentru frumusețea ei, ci înțeleasă, interpretată prin degajarea sensului magic și mitic pentru care a fost creată. Mesajul ei trebuie citit și pus în relație cu împrejurările, locurile, personajele, zeitățile, episoadele mitice sau acțiunile magice la care se referă. O operă de artă egipteană trebuie așadar nu admirată pentru frumusețea ei, ci citită, înțeleasă în sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed intelligere” (“Să nu râzi, să nu plângi, nici să admiri, ci să înțelegi”).

Este de remarcat imobilismul artei egiptene, faptul că nici variații de gust, nici influențe exterioare nu au putut să modifice vreodată această artă. Acest imobilism nu trebuie pus pe seama imobilismului credințelor și religiilor egiptene, ci pe stabilitatea și constanța modului de producție tributal, care s-a menținut până în vremea dominației bizantine și arabe. Neschimbate au rămas și interdicțiile ritualice, vrăji, descântece, mituri, ceremonii sacre și practici magice pe care le putem numi “religiile egiptene”. Odată cu declinul statului egiptean și cu biruința creștinismului se dezvoltă o altă artă, diferită de cea “arhaică” egipteană.

Câteva caractere esențiale ale creației egiptene de-a lungul veacurilor ar fi:

  • O operă de artă egipteană este recunoscută cu multă ușurință printre multe alte creații pentru că ea are atribute absolut specifice. Unicitatea artei egiptene frapează pe orice om de cultură prin originalitatea singulară a caracterelor ei constituente.
  • O operă de artă egipteană nu este o creație gratuită, o căutare a frumosului în sine, ci are un sens mitologic ori mistic care trebuie căutat, identificat.
  • Imobilismul artei egiptene și lipsa ei de evoluție sunt urmări ale imobilismului modului de producție tributal.
  • Arta egipteană a fost anonimă și nu cunoaștem decât foarte rar numele sculptorilor sau al pictorilor care au realizat o operă. Aceasta se datora și faptului că la o operă au colaborat mai mulți artizani, creația artistică fiind colectivă. Diodor din Sicilia scrie: “Astfel, după ce artizanii s-au înțeles între ei asupra înălțimii statuii, se duc să facă fiecare la el acasă părțile pe care și le-au ales.”
  • În pictură și în sculptură artiștii egipteni folosesc o serie de reguli cu privire la proporțiile corpului omenesc, canon: reprezentarea feței și chipul omenesc în general urmează o convenție impusă de fondul magic și mitic al artei egiptene.
  • Culorile din picturi, ca și cele cu care se acopereau statuile, aveau un anumit sens magic.

Pentru studierea artei egiptene criteriul cronologic este lipsit de semnificație din două motive. Primul este datorită imobilismului artei, care face creațiile din imperiul vechi să fie similare celor din mileniul I î.Hr. Al doilea motiv este faptul că a existat în istoria artei egiptene o epocă marcată de arhaism, în vremea dinastiei saite, când au început să se reproducă opere similare celor din imperiul vechi.

Patrimoniul universal UNESCO

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Egipt:

Vezi și

Bibliografie

  • Daniel, Constantin – Cultura spirituală a Egiptului antic, Editura Cartea Românească, București, 1985
  • Drimba, Ovidiu – Istoria culturii și civilizației, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984
  • Popa, Eugen – Jurnal egiptean, Editura Sport-Turism, București, 1988
  • Hitti, Philip K. - Istoria arabilor, Traducere, note și index: Irina Vainovski-Mihai, București, Editura All, ISBN 973-571-855-8
  • Egipt//Horia Matei, Țările Lumii, Enciclopedie, Ed. Meronia, București, 2002
  • Egipt//Horia Matei, Enciclopedie de istorie, B., 2007
  • Egipt// Enciclopedia Universală Britannica, B.- Chișinău, Ed. Litera, 2010
  • Egipt//Factmonster

Note

  1. ^ "Population Clock". Central Agency for Public Mobilization and Statistics. 27 April 2013. Retrieved 27 April 2013.
  2. ^ „Egypt”. International Monetary Fund. Accesat în .
  3. ^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006.).
  4. ^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006 (Violences : Selon leministère de la Santé, une femme sur deux est battue par son mari. La quasi-totalité de fillettes entre 7 et 12 ans, coptes ou musulmanes, sont soumises à l'excision.).
  5. ^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006 ("Violences : Selon le ministère de la Santé, une femme sur deux est battue par son mari. La quasi-totalité de fillettes entre 7 et 12 ans, coptes ou musulmanes, sont soumises à l'excision.").
  6. ^ p. 159 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006.
  7. ^ "64 procente văd nașterea (de copii) ca un gaj pentru viitor, și un mijloc de a se păzi de divorț (adică repudiere) sau luarea de către soț a unei alte neveste." - p. 167 în "Egypte Plus - Repères de Vie Quotidienne", Jean-Louis Pagès (suivi éditorial), éditions Solilang 2006, achevé d'imprimer en Union Européenne en mars 2006 ("64 % voient les naissances comme un gage de sécurité pour le futur, et un moyen de se prémunir contre le divorce (i.e. la répudiation) ou la prise d'une seconde épouse.").
  8. ^ Economia depinde enorm de agricultură, turism și banii trimiși de egiptenii care muncesc în străinătate, în special în Arabia saudită și țările Golfului. - BBC - Egypt country profile http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-13313370 (The economy depends heavily on agriculture, tourism and cash remittances from Egyptians working abroad, mainly in Saudi Arabia and the Gulf countries.)
  9. ^ Din 2005 pâna în 2009, petrolul și gazul au reprezentat între 44 și 55 procente din export și între 6 și 10 procente din PNB. - Revenue Watch Institute, Egypt http://www.revenuewatch.org/countries/middle-east-and-north-africa/egypt/extractive-industries (From 2005-2009, oil and gas accounted for 44 to 55 percent of total exports, and 6 to 10 percent of GDP.)

Legături externe

Guvern

Date generale

Primăvara arabă

Altele

.eg

.eg este un domeniu de internet de nivel superior, pentru Egipt (ccTLD).

Africa Nordică

Africa de Nord sau Africa Nordică este regiunea cea mai de nord a continentului african, separată de Deșertul Sahara de către Africa Subsahariană.

Africa de Nord este uneori denumită „Africa albă”», întrucât majoritatea populației sale este compusă de „rasa albă”. Acest termen se opune celui de „Africa neagră”, care desemnează Africa subsahariană. Friedrich Hegel o denumea și „Africa Europeană”, iar Elisée Reclus vedea în nordul Africii un apendice al arcului latin.

Geografic, Africa de Nord include următoarele teritorii:

Algeria

două exclave spaniole, Ceuta și Melilla

Egipt

Eritreea

Libia

Maroc

Mauritania

Sahara Occidentală

Sudan

Sudanul de Sud

Tunisia

Alexandria, Egipt

Alexandria (arabă: الإسكندرية‎ Al Iskandariyya; greacă Αλεξάνδρεια; în coptă: ⲁⲗⲉⲝⲁⲛⲇⲣⲓⲁ, ⲣⲁⲕⲟⲧⲉ Alexandria, Rakotə) este al doilea oraș ca mărime din Egipt după Cairo. Populația numără 4,5 milioane de locuitori. Distanța față de Cairo este de 225 km. Orașul este situat la vărsarea în Marea Mediterană a brațului vestic, componentă a Deltei Nilului. In prezent este port, centru educational, cultural, financiar si economic: ind. petrochimica, a cimentului, alimentara, textila, turism. Portul si-a pierdut din importanta. Șantierele navale de aici sint prea mici pentru industria navala moderna. Cele mai mari nave comerciale prefera sa se îndrepte spre Suez sau spre Damietta, oras modern de pe Nil.

Orasul contemporan se intinde de-a lungul tarmului mediteranean pe o lungime de aproape 30 km. Partea estica a orasului comunica cu partea sa vestica prin intermediul bulevardului Al-Corniche, ce merge de-a lungul tarmului si de pe care se coboara direct pe plaja.

Alexandria, România

Alexandria este municipiul de reședință al județului Teleorman, Muntenia, România. Orașul este așezat în sudul Câmpiei Române pe partea dreaptă a râului Vedea, în zona de contact a Câmpiei Boian cu Câmpia Găvanu-Burdea, la 41 de metri altitudine și are o suprafață de 9,56 km². Municipiul se află la 88 km distanță de București.

Arabi

Arabii sunt popoare din grupa etniilor semitice care locuiesc în țările din lumea arabă. Arabii sunt de religie musulmană (majoritatea suniți, iar o parte însemnată, în Siria, Liban, Irak și Yemen, șiiți) și creștină (copții din Egipt, maroniții din Siria, Liban și Iordania etc.). Arabii au avut un rol important în istoria și cultura Evului Mediu. În sec. VII-VIII au cucerit un teritoriu vast, de la Munții Pirinei până la hotarele Indiei, influențând modul de viață, cultura, arta, știința popoarelor supuse și a celor învecinate.

Termenul de arabi (ar. عرب) era folosit de către populația sedentară din Peninsula Arabă pentru a face referire la oamenii deșertului (beduinii ar.البدو). Cu timpul, termenul ajunge să definească rasa arabă (عرب) sau locuitorii acelor state care au fost arabizate (ex. Egipt, Libia, Tunisia, etc. - Maghrebul arab).

De la rădăcina cuvântului عرب s-a format verbul [3arraba] de forma a II-a, care are înțelesul de a arabiza (a suferi un proces de transformare în urma căruia băștinașii teritoriului respectiv adoptă limba și obiceiurile arabe).

Asociația Egipteană de Fotbal

Asociația Egipteană de Fotbal (arabă الاتحاد المصري لكرة القدم) este forul ce guvernează fotbalul în Egipt. Se ocupă de organizarea echipei naționale și a campionatului.

Cairo

Cairo (în arabă القاهرة, Al-Qāhirah, însemnând „cea triumfătoare”, „cea învingătoare”; în coptă: ⲕⲁϩⲓⲣⲏ, transliterat Kahire) este capitala Egiptului cu o populație estimată între 16 și 20 de milioane de locuitori și o suprafață de 453 km2. Este cel mai mare oraș din Africa. Orașul este sediul Ligii Arabe.

Deși tradițiile sale nu datează din antichitate, perioadă ale cărei vestigii sunt omniprezente în Egipt, cea mai mare metropolă a Africii și a Orientului Apropiat rămâne, de secole, centrul cultural, și nu numai, al lumii arabe. Piramidele din Giza, care, împreună cu orașul Cairo, formează un uriaș organism urban, exponatele din Muzeul Cairo și statuia lui Ramses din fața gării Centrale sunt puncte de atracție istorice importante pentru turiști. În schimb, moscheile, bazarele și zgârie-norii moderni de pe malul Nilului alcătuiesc lumea arabă contemporană.

Cairo nu a fost construit din întâmplare pe malul Nilului, locul pe care îl ocupă astăzi, la înălțimea insulelor Gezira și Roda, facilitează traversarea fără probleme a fluviului. Conducătorul arab Amr Ibn-el-As a cucerit cetatea bizantină ridicată aici în anul 642. Tabăra sa militară s-a transformat treptat în noua capitală a țării deja arabizate și a primit numele de Al-Fustat (vechiul Cairo). Cuceritorul a construit aici prima moschee din Egipt. În secolele care au urmat, autoritățile din Cairo, în frunte cu Dinastia Mamelucă și ayyubidă, au acordat o deosebită atenție dezvoltării și înfloririi orașului. Din secolul al XIV-lea, Cairo reprezintă un centru important al comerțului cu mirodenii.

Califatul Fatimid

Califatul Fatimid (arabă خلافة فاطمية) a fost un califat arabo-berber șiit musulman, prima oară cu capitala în Tunisia la Mahdia, apoi din 969 în Egipt la Cairo, care a stăpânit diferite teritorii din Maghreb, Sudan, Sicilia, Levant și Hijaz din 5 ianuarie 909 până în 1171.

Campionatul de fotbal din Egipt

Prima ligă de fotbal din Egipt (arabă الدوري المصري الممتاز) este prima divizie a fotbalului egiptean, ce aparține de zona CAF. La acesta participă 16 echipe, meciurile se joacă în sistem tur-retur.

Cupa Africii pe Națiuni

Cupa Africii pe Națiuni este cea mai importantă competiție internațională fotbalistică din Africa. Ea este organizată de Confederația Africană de Fotbal (CAF), iar prima ediție a avut loc în 1957, în Sudan. În perioada 1968-2012, turneul a fost organizat din doi în doi ani, în anii pari. Începând din 2013, turneul este organizat în anii impari, pentru a nu se disputa în același an cu Campionatul Mondial de Fotbal. Deținătoarea titlului este Camerun].

Echipa națională de fotbal a Egiptului

Echipa națională de fotbal a Egiptului (arabă منتخب مصر الوطني لكرة القدم), reprezintă Egiptul în fotbal și este controlată de Asociația Egipteană de Fotbal, forul ce guvernează fotbalul în Egipt. Egipt joacă meciurile de acasă pe Cairo International Stadium din Cairo cu o capacitate de 75.000 de locuri.

Sunt cea mai de succes națională la nivel de Confederație câștigând Cupa Africii pe Națiuni de șapte ori: Cupa inaugurală din 1957, acasă în 1959, 1986, Egipt 2006, Burkina Faso 1998, Ghana 2008 și Angola 2010.

Egipt (provincie romană)

Aegyptus (Egipt) a fost din anul 30 î.Hr. până în anul 646 AD. (după expansiunea islamică) o provincie a Imperiului Roman, respectiv a Imperiului Bizantin. Capitala provinciei era Alexandria.

Liga Campionilor CAF

Liga Campoinilor CAF este principala competiție internațională anuală de fotbal la nivel de club organizată de Confederația Africa de Fotbal (CAF). Din motive de sponsorizare numele oficial este Orange CAF Champions League. Câștigătorii i-au parte la Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA.

Nil

Nilul (în arabă النيل, transliterat: an-nīl) este un mare fluviu din nord-estul Africii. Acesta izvorăște din munții Rwandei și Burundi și se varsă în Marea Mediterană traversând statele Sudan, Sudanul de Sud, Burundi, Rwanda, Tanzania, Uganda, Etiopia și Egipt.

Cu lungimea de 6.690 km, fluviul Nil este primul fluviu ca lungime din lume, urmat de Amazon cu 6.440 km. Unele măsurători ale Amazonului de la izvoare sugerează însă o mai mare lungime a acestuia. La vǎrsarea în mare formeazǎ o deltǎ întinsǎ cu o suprafațǎ de 24.000 km², în care locuiește 85% din populația Egiptului.

Ora Europei de Est

Ora Europei de Est (EET) este o denumire a fusului orar UTC+2, un avans de două ore în raport cu timpul coordonat universal.

În Europa următoarele țări au:

Finlanda

Estonia

Letonia

Lituania

Belarus

Ucraina

Moldova

România

Bulgaria

Grecia

TurciaÎn țări din Asia și Africa:

Siria

Liban

Israel

Iordania

Egipt

Libia

Cipru

Oraș

Un oraș este o localitate complexă, cu o structură administrativă autonomă și funcții industriale, comerciale, politice și culturale. Un oraș se află la o intersecție de drumuri sau alte căi de transport feroviar, aerian sau naval.

Din perspectiva sociologiei are o populație densă si diferențiată locuind în cartiere delimitate teritorial de alte zone cu funcții active în câmpul muncii.

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură

UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, cumirii originale din engleză, United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Își are sediul în Paris, Franța, dar are și 73 de suboficii active în diverse țări ale lumii.

Constituția adoptată în Conferința de la Londra din noiembrie 1945 și aplicată începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franța, Republica Dominicană, Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Cehoslovacia, Brazilia, Liban și Grecia).

UNESCO are 195 de state membre și 9 state asociate. România este membră UNESCO din 27 iulie 1956.

Scopul organizației este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații pentru a se reuși stabilirea unui respect față de justiție universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și fundamentele omului liber, indiferent de rasă, limbă sau religie, după Carta Națiunilor Unite.

Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menține o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare și salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.

Rezervație naturală

Rezervația naturală este o arie în care întregul cadru natural sau anumite exemplare floristice, faunistice sau geologice sunt ocrotite de lege. Sunt protejate, pentru conservarea lor, ecosisteme, specii de plante sau de animale, elemente geologice etc. de interes științific sau peisagistic.

Sudan

Sudan este unul dintre cele mai mari state din Africa și al șaisprezecelea stat din lume ca mărime. Cu cât se înaintează spre nord, cu atât vegetația este mai săracă. La sud, în depresiunea Nilului Alb, se întind pădurile tropicale și marea mlaștină Sudd. La granița cu Egiptul, în nordul Sudanului, pe ambele maluri ale Nilului se află deșerturi în continuă expansiune și un teritoriu nerevendicat de nicio țară, Bir Tawil. Conform referendumului din ianuarie 2011, acceptat de președintele Sudanului, Omar al-Bashir, Sudanul de Sud s-a desprins și a devenit țară independentă pe 9 iulie 2011.

Sudanul se învecinează la nord cu Egipt, la est cu Eritreea, la sud-est cu Etiopia, la sud cu Sudanul de Sud, la sud-vest cu Republica Centrafricană, la vest cu Ciad și la nord-vest cu Libia.

Liga Arabă
Emblem of the Arab League.svg
Țări independente sau recunoscute parțial și regiuni nesuverane în Africa
Africa (orthographic projection)
Orientul Mijlociu

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.