Dieceză

În Bisericile creștine, dieceza este o unitate administrativ-teritorială condusă de episcop, și este numită adesea episcopie sau sediu episcopal, chiar dacă ultimul titlu ar însemna mai degrabă titlul oficiului episcopului.

În Biserica latină, o dieceză importantă (datorită dimensiunilor sale sau rolului istoric), și care este condusă de un arhiepiscop, se numește arhidieceză. Conform Annuario Pontificio, în anul 2003 existau 569 de arhidieceze și 2014 de dieceze ale Bisericii Catolice.

În organizarea târzie a Imperiului Roman, provinciile (destul de) fragmentate erau grupate în unități administrativ-teritoriale mai mari, numite dieceze (lat. diœcesis, gr. διοίκησις, însemnând administrație), fiind introduse de împăratul Diocletian (284-305) ca subîmpărțire administrativă financiară. Biserica Catolică a moștenit direct această structură administrativă în secolele V și VI, atunci când episcopii își asumau în întregime rolul unui præfectus. De altfel, centrele acelor dieceze romane coincideau cu sediile episcopiilor. În zilele noastre, această practică s-a păstrat, și astfel, de cele mai multe ori, sediile mitropoliilor coincid cu sediile administrației civile centrale. Exemplele sunt mai multe, începând cu Arhidieceza de București, al cărei arhiepiscop este și mitropolit al provinciei metropolitane de rit latin din România, continuând apoi cu Arhidieceza de Viena, al cărei arhiepiscop este și Primat al Austriei, sau cu exemplul Arhidiecezei de Varșovia, al cărei arhiepiscop este și Primat al Poloniei.

În tradiția Bisericilor răsăritene orientale, dieceza poartă numele de eparhie.

Administrator apostolic

Administratorul apostolic în Biserica Catolică este numit clericul (episcop, sau în unele cazuri simplu preot) care conduce o structură eclezială asemănătoare diecezei, care din diverse motive nu este încă definitivată ca atare (de obicei până la înființarea propriu zisă a noii dieceze sau recunoașterea ei de către stat).

Este numit administrator apostolic și episcopul interimar ce conduce o dieceză care nu mai are episcop diecezan (de obicei de la pensionarea celui vechi până la alegerea noului episcop diecezan).

Arhidieceza de Alba Iulia

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia (în latină Archidioecesis Albae Iuliensis, în maghiară Gyulafehérvári Érsekség) este una din cele două arhiepiscopii romano-catolice din România, alături de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București. A fost înființată de către Sfântul Ștefan, primul rege al Regatului Maghiar, în anul 1009 ca dieceză a Transilvaniei, cu sediul la Alba Iulia.

Catedrală episcopală este Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia, și datează din vremea arpadienilor. Din 1994 arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia este György Jakubinyi.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia grupează cel mai mare număr de credincioși romano-catolici din România, anume 440.000 de credincioși conform Annuario Pontificio pe anul 2008, față de ca. 91.500 de credincioși în Arhiepiscopia Romano-Catolică de București. Arhiepiscopia cuprinde județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Harghita, Covasna, Hunedoara, Mureș, Sălaj și Sibiu. Renumitul loc de pelerinaj de la Șumuleu-Ciuc, care de Rusalii întrunește sute de mii de credincioși (în special secui și ceangăi), se află tot în această arhiepiscopie.

Arhidieceza de Concepción

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Concepción (în latină Archidiœcesis Sanctissimae Conceptionis) este una din cele 5 arhiepiscopii romano-catolice din Chile. Catedrală arhiepiscopală este Catedrala din Concepción, Concepción.

Arhidieceză

O arhidieceză este o dieceză superioară celorlalte dieceze din provincia eclesiastică, datorită dimensiunilor sale sau din rațiuni istorice. Arhidieceza este condusă de un arhiepiscop.

În Biserica latină, arhidiecezele sunt de obicei și mitropolii, având dieceze sufragane. În acest caz, arhidieceza este condusă de un arhiepiscop mitropolit. De exemplu, Arhidieceza de București este și sediul provinciei metropolitane, având sufragane diecezele de Iași, Satu-Mare, Oradea și Timișoara. O arhidieceză nu este întotdeauna sediu metropolitan. De exemplu, Arhidieceza de Alba-Iulia nu are dieceze sufragane, dar nu este parte a provinciei metropolitane de București, bucurându-se de o oarecare autonomie în sensul că este răspunzătoare direct Sfântului Scaun.

În tradiția Bisericilor orientale răsăritene, arhidiecezele se numesc arhieparhii, și nu sunt întotdeauna sedii metropolitane.

Arhiepiscop

Arhiepiscopul este episcopul unei dieceze (eparhii) importante din punct de vedere al dimensiunii, al istoriei sale sau al amândurora, și care se numește arhidieceză. Din punct de vedere al ordurilor sacre, arhiepiscopul este echivalent cu episcopul, dar are parte de mai multă reverență sau prestigiu. Atunci când un episcop devine arhiepiscop, el nu este consacrat în nici un alt ord sacru și nu primește nici un alt sacrament; un episcop care devine arhiepiscop este doar instalat în noua sa poziție, de obicei printr-o ceremonie în cadrul liturghiei. Atunci când un preot devine arhiepiscop, el este consacrat episcop.

Arhiepiscopii nu au neapărat mai multă putere decât episcopii, dar le sunt încredințate dieceze (eparhii) cu o importanță mai mare. De cele mai multe ori, arhiepiscopii sunt și mitropoliți ai provinciilor ecleziastice din care fac parte arhidiecezele lor. În Bisericile occidentale (Catolică și Anglicană), arhiepiscopii sunt de obicei și mitropoliți. Există însă și excepții. În Biserica Catolică există trei tipuri de arhiepiscopi non-metropolitani:

primul tip, care este și cel mai frecvent, este tipul arhiepiscopilor titulari ai unor arhidieceze istorice, care nu mai există (este cazul Nunților apostolici);

al doilea tip este tipul arhiepiscopilor titulari ai unor arhidieceze scutite, care răspund direct Sfântului Scaun, și care deci nu sunt subordonate niciunei mitropolii (așa cum este Arhidieceza de Alba-Iulia), sau arhidieceze care nu sunt sedii de mitropolii dar sunt încadrate în provincii ecleziastice și răspund în fața unor arhidieceze-mitropolii (cazul arhiepiscopului de Avignon, care este sufragan arhiepiscopului de Marsilia).

al treilea tip este tipul arhiepiscopilor ad-personam (titlu personal), care primesc titlul fără ca diecezele lor să fie ridicate la rangul de arhidieceze (este cazul Arhiepiscopului Nicolae Iosif Camilli, Arhiepiscop ad-personam și Episcop de Iași, sau al Arhiepiscopului George Guțiu, Arhiepiscop ad-personam și Episcop emeritus de Cluj-Gherla)Arhiepiscopii non-metropolitani nu au dreptul de a purta omoforul, pentru că nu sunt totodată și mitropoliți.

În Bisericile răsăritene (Catolice și Ortodoxe), arhiepiscopii și mitropoliții sunt diferiți în întâietate, deși un mitropolit poate fi numit arhiepiscop-mitropolit. În Biserica Ortodoxă Greacă, arhiepiscopii sunt superiori mitropoliților și au aceleași drepturi ca mitropoliții Bisericilor orientale. Bisericile Orientale urmează tradiția ortodoxă slavonă în ce privește distincția dintre arhiepiscop și mitropolit.

Augustin Pacha

Augustin Pacha (n. 26 noiembrie 1870, Măureni, comitatul Timiș - d. 4 noiembrie 1954, Timișoara) a fost primul episcop al nou-înființatei Dieceze de Timișoara, după refugiul episcopului Julius Glattfelder la Szeged.

Biserica de lemn din Berindu Deal

Biserica de lemn din Berindu Deal, comuna Sânpaul, județul Cluj, datează din anul 1752.Biserica are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și se află pe noua listă a monumentelor istorice cu cod LMI CJ-II-m-B-07530.

Como

Como (Comm în dialectul local) este un oraș în nordul Italiei, la poalele munților Alpi, pe țărmul Lacului Como, numit și Lario. Are cca 85 mii de locuitori și este centru administrativ al provinciei omonime. Este o importantă stațiune turistică, unul dintre unghiurile ideale ale așa-numitului "Triunghi larian".

Dieceza de Magdeburg

Dieceza de Magdeburg (în latină Dioecesis Magdeburgensis) este una dintre cele douăzecișișapte de episcopii ale Bisericii Romano-Catolice din Germania, cu sediul în orașul Magdeburg. Dieceza de Magdeburg se află în provincia mitropolitană a Arhidiecezei de Paderborn.

Eparhia de Cluj-Gherla

Dioecesis Claudiopolitanus-Samusuivariensis Romenorum (Eparhia de Cluj-Gherla, a Românilor) este o eparhie greco-catolică sufragană, subordonată Arhiepiscopiei Majore de Făgăraș și Alba-Iulia. În prezent episcop de Cluj-Gherla este Florentin Crihălmeanu. Biserica episcopală este Catedrala Schimbarea la Față din Cluj. Vechea biserică episcopală din Gherla (neretrocedată) are din perioada interbelică statutul de con-catedrală (vezi mai jos, secțiunea istorie). Pe 2 iunie 2005 patriarhul Teoctist a anunțat restituirea catedralei greco-catolice din Gherla.

Eparhie

În bisericile creștine răsăritene, eparhia este o unitate administrativ-teritorială condusă de un episcop. Ierarhii cu grade superioare (arhiepiscopi, mitropoliți, patriarhi), au de asemenea în directa subordonare o eparhie, exercitând pentru ea rolul de episcop.

Episcop

Episcopul (din greacă ἐπίσκοπος „episkopos”, epi = "tot", "peste" + scopein = "a vedea", în înțelesul "supraveghetor") este un membru consacrat al clerului creștin. În cultele creștine care mențin o formă de organizare episcopală, autoritatea este exercitată de un episcop. Rolul său poate varia semnificativ de la o denominație la alta.

Episcopia Romano-Catolică de Iași

Dieceza de Iași (în latină Dioecesis Iassiensis, în maghiară Jászvásári Egyházmegye, în poloneză Diecezja Jassy) este una din cele șase episcopii romano-catolice din România, cu reședința la Iași. Dieceza de Iași a fost înființată în anul 1884 ca sufragană a Arhiepiscopiei de București, cu jurisdicție canonică în Moldova. Teritoriul cuprins în Dieceza de Iași are o suprafață de 46.378 km², pe teritoriul a opt județe (Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea), cu o populație de 4.680.995 de locuitori, din care 5,2% sunt catolici. Dieceza este condusă de episcopul Iosif Păuleț. Episcopul auxiliar al diecezei este Aurel Percă.

Gunther de Merseburg

Gunther (d. 13 iulie 982) a fost markgraf de Merseburg de la 965 până la moarte, moment în care Marca de Merseburg a fost unită cu cea de Meissen.

Gunther a făcut parte din nobila familie a Ekkehardingilor, prima dată menționată în jurul Naumburgului, fapt care poate marca o conexiune cu Dinastia Ottoniană. În 962, Gunther este deja consemnat ca markgraf în nou creata dieceză de Magdeburg, alături de contele Wigger de Bilstein și de markgraful Wigbert de Meissen.

El a fost numit la conducerea nou createi mărci de Merseburg de către împăratul Otto I "cel Mare", ca urmare a morții markgrafului Gero "cel Mare" în 965, moment din care Marca lui Gero a fost divizată în mai multe părți. Întemeierea mărcii a fost urmată de cea a diecezei de Merseburg, sub episcopul Boso, în 968.

Gunther l-a susținut pe ducele Henric al II-lea "cel Certăreț" de Bavaria în revolta acestuia împotriva împăratului Otto al II-lea și ca urmare a fost deposedat de stăpânirea asupra mărcii și alungat în 976, în vreme ce marca a trecut în posesia lui Thietmar de Meissen. Cu toate acestea, Gunther s-a reconciliat cu Otto al II-lea, iar după moartea lui Thietmar din 979 a fost reinstalat ca markgraf.

El s-a raliat lui Otto atunci când acesta a înbtreprins campania din Calabria din 979, murind în Italia, în bătălia de la Stilo desfășurată împotriva sarazinilor. Gunther a fost succedat de către Rikdag de Meissen, care cu acea ocazie a adus mărcile de Meissen, Merseburg și Zeitz sub o conducere unică.

Potrivit cronicarului Thietmar de Merseburg, Gunther s-ar fi căsătorit cu Dobrawa, fiica ducelui Boleslau I "cel Crud" de Boemia și fostă soție a regelui Mieszko I al Poloniei din 965. Ei au avut trei fii: Eckard I, care i-a succedat lui Rikdag ca markgraf de Meissen din 985; Gunzelin de Kuckenburg, care a urmat fratelui său din 1002, și Bruno, care a apărat Meissen împotriva trupelor ducelui Boleslau I al Poloniei în 1009.

Henric de Schweinfurt

Henric de Schweinfurt (n. cca. 970 – d. 18 septembrie 1017) a fost markgraf de Nordgau de la 994 până la 1004.

Henric a fost fiul markgrafului Berthold de Nordmark cu Eilika (sau Eiliswintha, Eila) de Walbeck. Ascendența tatălui său nu este cunoscută cu certitudine, deși se pare că ar fi fost unul dintre fiii ducelui Arnulf de Bavaria.

Henric a dobândit succesiunea asupra ținuturilor tatălui său după moartea acestuia din 980. Ca și tatăl său, Henric a fost numit cu titlul de marchio al Nordgau bavarez în 994. În 1003, el s-a răsculat împotriva regelui Henric al II-lea al Germaniei, revendicând faptul că i s-ar fi promis Ducatul de Bavaria și nu l-ar fi primit din partea regelui. În schimb, regele a declarat că bavarezii au dreptul de a-și alege propriul lor duce. Henric s-a aliat în continuare cu regii Boleslau I al Poloniei și Boleslau al III-lea al Boemiei, însp răscoala sa a fost reprimată, iar el a căzut chiar captiv pentru o perioadă. Regele a instaurat dieceza de Bamberg pentru preîntâmpinarea eventualelor alte rebeliuni din regiune. Noua dieceză a preluat autoritatea seculară asupra Mărcii de Nordgau.

În cele din urmă, abia după insistențele corelate ale stăpânilor seculari și ecleziastici, ducele Bernard I de Saxonia și arhiepiscopul Tagino de Magdeburg, a avut loc reconcilierea dintre Henric de Schweinfurt și regele Henric al II-lea, în 1004. Înainte de a muri în 1017, Henric de Schweinfurt a mai obținut câteva ținuturi. El se află înmormântat la Schweinfurt.

Vărul său a fost cronicarul Thietmar de Merseburg, în a cărui cronică Henric este numit ca "gloria Franconiei răsăritene".

Ioan Alexi

Ioan Alexi (n. 24 iunie 1801, Pericei sau, conform altor surse, Mălădia, Ținutul Sălajului - d. 29 iunie 1863, Gherla) a fost episcop greco-catolic al Diecezei de Gherla între 1854-1863, cu preocupări serioase și în filologie.

Primat

Primat (lat. primus, primul) este un titlu acordat anumitor episcopi în diferite Biserici creștine. În funcție de tradiție, poate să denote autoritate și jurisdicție, sau poate fi un simplu titlu ceremonial.

În Bisericile ortodoxe, termenul este folosit în sensul general de cap al unei biserici autocefale sau autonome, dar nu ca un titlu specific. Așadar, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Catholicosul Patriarh al Întregii Georgii, Arhiepiscopul de Atena sau Patriarhul României sunt toți, în egală măsură, primați ai Bisericilor naționale pe care le conduc, indiferent de titlul pe care îl poartă.

În Biserica Catolică, primatul este un arhiepiscop (sau foarte rar un episcop sufragan) al unui sediu episcopal (numit primas) care are o întâietate ceremonială în fața celorlalte sedii episcopale în provincia eclesiastică, sau în fața sediilor episcopale din întreaga regiune, precum o biserică "națională", în termeni (istorici) politico-culturali. Această întâietate nu acordă însă nici o autoritate asupra celorlalți episcopi, precum autoritatea Mitropolitului.

Titlul este des întâlnit în țările tradițional catolice (Austria, Ungaria, Polonia, Cehia, etc.), și este pur onorific, neavând parte de nici un drept în CIC. Primații sunt de obicei numiți Cardinali, și sunt în general aleși să prezide peste Conferințele Episcopale. Titlul de primat, așa cum este el perceput în Biserica Catolică, echivalează titlului de Exarh în Bisericile răsăritene.

În Statele Unite, Arhiepiscopul de Baltimore este numit și primat onorific, dat fiind faptul că Arhidieceza de Baltimore a fost prima dieceză în SUA. Arhiepiscopului de Baltimore îi este recunoscută întâietatea ceremonială în fața tuturor celorlalți episcopi din țară.

Alte exemple sunt:

primatul Ungariei, Arhiepiscopul de Esztergom-Budapesta, având titlul de Prinț-primat de Gran (și de care se bucură și din punct de vedere civil),

primatul Belgiei, Arhiepiscopul de Mechelen-Bruxelles,

primatul Irlandei, Arhiepiscopul de Armagh,

primatul Italiei, Papa,

primatul ceh, Arhiepiscopul de Praga,

primatul Scoției, Arhiepiscopul de St. Andrews și Edinburgh,

primatul Spaniei, Arhiepiscopul de Tarragona

Prodănești, Sălaj

Prodănești este un sat în comuna Creaca din județul Sălaj, Transilvania, România.

Scurt istoric al satului

Înșirat de-a lungul șoselei ce urmează cursul Agrijului pe partea sa stângă în dreptul Borzei, Prodăneștiul este unul din satele mici ale comunei Creaca, dar, așa cum se va vedea în ceea ce urmează, a fost satul care de-a lungul secolelor a fost depopulat cel mai puțin comparativ cu celelalte localități din comună.

Prodăneștiul este menționat pentru prima oară în anul 1475 sub denumirea de Prodwfalwa. Alte menționări: 1543–Prodanfalwa, 1570–Prodanffalwa, 1575–Prodoffalwa, 1733– Prodenesti, Prodenesci, 1773–Prodanfalva. De-a lungul ultimelor două secole de dominație străină ce s-a încheiat în 1918, satul apare mai ales sub denumirea de Prodanfalva.

Primele date despre populația care exista aici apar în recensămintele din anii 1715 și 1720 din Transilvania (Magyarorszag népessége Pragmatica Sanctio Lorábam 1720-21). De aici aflăm că, în 1715 în Prodănești sunt consemnate patru familii de iobagi (3 de unguri și una de români) iar cinci ani mai târziu, în 1720, aici trăiau 5 familii de iobagi și 4 de zilieri (8 familii de unguri și două de români).

În 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,,Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein” la pagina 372, satul Predenești apare ca fiind locuit de 14 de familii. După câțiva ani, o altă conscripție, cea din 1750, făcută de către ,,Archidiaconatus Szamos Udvarhedyiensis”, la capitolul ,,Cottus Szolnok Kőzepső” (pagina 284), arată că în Pro Denesty existau deja 122 locuitori.

Între anii 1784-1787 se face un recensământ mai elaborat cu mai multe date privind structura populației dar și despre numărul de case și gospodării existente. Datele acestui recensământ au fost publicate de statistica maghiară în lucrarea Az első magyarországi népszámlálás 1784-1787, Budapest, 1960. În acel an în Prodănești erau 26 de case cu 30 de gospodării și o populație de 171 locuitori (pag.399-400). Din cei 82 de bărbați, 37 erau căsătoriți și 45 necăsătoriți (1 preot, 23 țărani, 18 moștenitori de țărani, 10 zilieri, 3 cu altă ocupație; 22 erau băieți cu vârsta cuprinsă între 1-12 ani și 5 aveau vârsta cuprinsă între 13-17 ani). Femei erau 89 dar alte date despre ele nu s-au publicat așa cum s-a făcut pentru bărbați. Proprietari de teren din rândul celor care locuiau aici nu existau.

În anul 1835 dieceza de Făgăraș publică un șematism din care aflăm că în Prodanfalva erau 166 locuitori (Schematismus venerabilis Cleri graeci ritus catholicorum diocesos Fogarasiensis in Transilvania pro anno a Cristo anno MDCCCXXXV, pag. 197), iar în anul 1842, aceeași dieceză de Făgăraș consemnează, la paginile 200-201 în șematismul acelui an, un număr de 186 locuitori.

Începând cu anul 1850 în Transilvania, ca de altfel în întreaga Europă, se organizează periodic recensăminte ale populației și locuinței sau recensăminte agricole. Datele acestor recensăminte au fost publicate în seria de volume ,,Studia Censualia Transsilvanica” publicate de editura Staff în anii ᾽90. În acestea sunt sintetizate informații din anii 1850, 1857, 1880, 1890, 1900, 1910. Alte date despre sat apar în șematismele făcute de biserica greco-catolică. Satul Prodănești apare în șematismele diecezei de Gherla, înființată la mijlocul sec. al XIX lea. Informațiile prezentate în continuare sunt doar din cele publicate în 1894 (pag. 159), 1898 (pag. 159), 1903 (pag. 162), 1906 (pag. 161-162), 1914 (pag.203).

1850: 37 case, 37 locuințe, 174 locuitori, toți români de religie greco-catolică; 79 bărbați (42 necăsătoriți, 37 căsătoriți, 7 încorporabili); 95 femei (48 necăsătorite, 37 căsătorite, 10 văduve). Este menționat și faptul că sătenii aveau un cal și 54 vaci.

1857: 37 case, 37 locuințe, 177 locuitori români; 82 bărbați (47 necăsătoriți, 30 căsătoriți, 5 văduvi), 95 femei (49 necăsătorite, 34 căsătorite, 12 văduve).

1869: 225 locuitori, români greco-catolici

1880: 41 case, 186 locuitori (181 români, 3 unguri, 2 de alte naționalități); erau 176 greco-catolici, 3 ortodocși, 1 romano-catolic, 2 reformați, 4 izraeliți;

1890: 236 locuitori (224 români, 10 unguri, 2 de altă naționalitate); dintre locuitori 216 erau greco-catolici, 7 romano-catolici, 13 izraeliți

1894: 220 locuitori

La recensământul agricol din anul 1895, Prodăneștiul era consemnat cu următoarele date privind avuția satului: erau 72 de gospodării care dețineau 239 iugăre de pământ arător, 18 iugăre de grădini, 106 iugăre de fânațe, 134 iugăre de pășuni, 214 iugăre de păduri și 29 iugăre de pământ neproductiv. Sătenii dețineau un atelaj cu un cal, 2 atelaje cu 2 cai și 5 cu câte 2 boi. În grădini existau 106 meri, 74 peri, 2 vișini, 474 pruni, 6 meri și o cultură de căpșuni. De asemenea, în sat erau 63 de vaci și viței, 44 juncani și boi, 20 bivoli, 58 porci, 47 capre, 134 oi, 274 păsări și 13 coșnițe de albine.

1900: 58 case, 274 locuitori (261 români, 11 unguri și 2 germani); 261 din aceștia aveau religia greco-catolică, 8 romano-catolică, 3 reformată și 2 erau izraeliți. Hotarul satului în 1900 cuprindea următoarele terenuri: Coastea Mihuț, Clejia Popii, Balta Pescilor, Cânepiște, Lunca, Vârful Șanț și Valea Vacii.

1906: 326 locuitori

1910: 71 case, 350 locuitori (308 români, 35 unguri și 7 de altă naționalitate); statistica arată că 316 erau greco-catolici, 22 romano-catolici, 7 reformați și 8 izraeliți.

1914: 366 locuitori

1920: 336 locuitori (323 români, 13 unguri), 71 de case

1930: 334 locuitori (330 români și 4 evrei); existau 322 greco-catolici, 7 ortodocși, 4 izraeliți și 1 baptist

1941: 348 locuitori (346 români,1 ungur și 1 de altă naționalitate); 342 erau greco-catolici, 5 ortodocși, 1 reformat.

1956: 363 locuitori

1966: 352 locuitori (351 români și unul de altă naționalitate)

1977: 354 locuitori români

1992: 327 locuitori (321români, 2 unguri și 4 țigani) din care 281 erau ortodocși, 1 reformat și 42 baptiști

2002: 264 locuitori

2011: 244 locuitori

2016: 107 case, 263 locuitori

Bibliografie: Traian Ience, Monografia școlilor din comuna Creaca, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2016, ISBN 978-606-914-017-8

Vicariat apostolic

Un vicariat apostolic este o Biserică particulară a Bisericii Catolice stabilită, de regulă, în zonele necatolice sau de misiune, și în țările sau regiunile în care nu există încă o dieceză. Este condusă de un vicar apostolic - episcop titular care are jurisdicție asupra acestei zone, fără a fi însă episcopul ei. Un vicariat apostolic poate fi administrat temporar de către episcopul unei dieceze vecine, printr-un delegat denumit vicar episcopal, sau foraneu, și care, în virtutea puterilor delegate lui, exercită o jurisdicție limitată asupra vicariatului apostolic.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.