Despotism

Despotismul este o formă de guvernământ în care o singură entitate conduce cu putere absolută. Acea entitate poate fi un individ, ca într-o autocrație, sau poate fi un grup.[1] Cuvântul despotism înseamnă "a conduce în maniera unui despot" și nu se referă neapărat la un singur "despot", adică un individ.

Cuvântul despot provine din cuvântul grecesc despotes care înseamnă "stăpân" sau "cel cu putere" și a fost folosit pentru o varietate largă de titluri și poziții. A fost utilizat pentru a descrie puterea nelimitată a faraonilor din Egipt, a fost adoptat de curtea bizantină ca titlu nobiliar, folosit de conducătorii statelor vasale Bizanțului și adoptat ca titlu al împăraților bizantini. Prin urmare, cuvântul despot are înțelesuri și interpretări diferite în anumite perioade istorice și nu poate fi incorporat într-o singură definiție. Acesta este similar cu titlurile grecești basileus și autokrator care, alături de despot, au fost utilizate de mai multe ori pentru a descrie totul de la un simplu șef de trib până la regi și împărați.

Colocvial, cuvântul despot a fost aplicat peiorativ unei persoane, în special unui șef de stat sau de guvern, care face abuz de putere și autoritate pentru a suprima populația, subiecții sau subordonații. În acest sens este similar cu termenul tiran. Cuvântul dictator s-a dezvoltat și el în mod asemănător, deși despot și tiran tind să sublinieze cruzimea și chiar plăcerea acestor acte, în vreme ce dictator tinde să sublinieze mai mult duritatea sau implementarea nedreaptă a legii.

Istoric

În forma sa clasică, despotismul este un stat în care un singur individ (despotul) deține toată puterea și autoritatea statului, iar toți ceilalți sunt persoane subsidiare. Forma de despotism era comună în primele forme statale și de civilizație. Cel mai bun exemplu clasic de despot este faraonul din Egiptul Antic.

Se pare că despotismul a fost folosit de opozanții regelui Ludovic al XIV-lea al Franței în anii 1690, care foloseau termenul de despotisme pentru a descrie exercitarea oarecum liberă a puterii de către monarhul lor. Cuvântul este de origine grecească iar în Grecia antică un despot era un stăpân care conducea într-o casă pe cei care erau sclavi sau servitori prin natură.[2]

Astăzi termenul este aplicat conducerii tiranice. Despotismul poate să însemne tiranie (dominanța prin amenințarea cu pedeapsa sau violența), absolutism sau dictatură (o formă de guvernământ în care conducătorul este un dictator absolut care nu ține cont de constituție sau de legi).[3]

Totuși, în absolutismul luminat (cunoscut și sub numele de despotism benevol), care a apărut în Europa în secolul al XVIII-lea, monarhii absoluți foloseau autoritatea lor pentru a implementa o serie de reforme în sistemele politice și societățile țărilor lor. Mișcarea a fost probabil declanșată de idealurile iluministe.

Filosoful iluminist Montesquieu credea că despotismul este o guvernare potrivită pentru statele mari. De asemenea, el credea că republicile erau potrivite pentru statele mici și că monarhiile erau potrivite pentru statele mijlocii.[4]

Deși cuvântul are astăzi sens peiorativ, a fost cândva un titlu legitim al cabinetului din Imperiul Bizantin. Exact așa cum termenul de bizantin este adesea utilizat în sens peiorativ, și cuvântul despot are astăzi conotații negative. De fapt, despot era un titlu imperial utilizat prima dată de Manuel I Comnen (1143-1180) care l-a creat pentru moștenitorul său desemnat Alexius-Béla. Conform lui Gyula Moravcsik, acest titlu a fost o traducere simplă a titlului maghiar de úr al lui Béla dar alți istorici cred că provine din cuvântul grecesc despotes (în traducere directă, stăpânul). În Liturghia Ortodoxă, diaconul se adresează preotului și astăzi cu termenul de despot.

Diferența față de monarhia absolută

Conform lui Montesquieu, diferența dintre monarhie absolută și despotism este că în cazul monarhiei o singură persoană guvernează cu putere absolută prin legi stabilite și fixate, în vreme ce un despot conduce după propria voință.[5]

Vezi și

Note

  1. ^ Encyclopædia Britannica
  2. ^ Boesche, Roger (). „Fearing Monarchs and Merchants: Montesquieu's Two Theories of Despotism”. The Western Political Quarterly. 43 (4): 741–761. doi:10.1177/106591299004300405. JSTOR 448734.
  3. ^ WordNet Search - 3.0
  4. ^ World History, Spielvogel J. Jackson. Glencoe/McGraw-Hill, 8787 Orion Place, Columbus, OH. p. 520
  5. ^ Montesquieu, "The Spirit of Laws", Book II, 1.
24 ianuarie

24 ianuarie este a 24-a zi a calendarului gregorian.

Absolutism

Absolutismul sau monarhia absolută este forma de guvernare în care monarhul (împărat, țar, sultan, rege, domnitor) dispune integral de puterea supremă în stat, poporul fiind total lipsit de drepturi (monarhie nelimitată). Un monarh absolut este un autocrat.

Absolutism luminat

Absolutismul luminat sau despotismul luminat a reprezentat un curent de idei și practici politice din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, specifice mai ales monarhiilor din centrul și estul Europei.

Conceptul a fost formulat în 1847de istoricul german Wilhelm Roscher , fiind încă disputat în rândul specialiștilor.În noua concepție de guvernare se îmbinau formele feudale de guvernare cu noile idei ale filosofiei luminilor. Din această simbioză a rezultat un ansamblu de reforme care a ameliorat situația popoarelor din Europa Centrală și Răsăriteană. Politica reformistă se caracterizează printr-un ansamblu de măsuri luate de la nivelul monarhiei, concentrate în domeniul administrației, justiției și finanțelor, pentru a consolida statul feudal prin înglobarea elementelor capitaliste.

În noua concepție de guvernare, statutul monarhului apare schimbat. Puterea acestuia nu mai este de natură divină, ci este o delegare a puterii poporului; suveranul nu mai apare ca un trimis al lui Dumnezeu, ci ca un părinte al poporului său.

În ciuda diversității formelor de manifestare, noua concepție de guvernare are unele trăsături comune: un absolutism centralizator, o ierarhie a funcționarilor, o furie a guvernării (concretizată prin intervenția statului în economie, învățământ, religie), o concepție unitară de guvernare.

Gândirea economică a monarhilor luminați era mercantilismul. Se urmărea o balanță comercială activă, monarhia sprijinind activitatea manufacturieră și comercială. În plan social, statul intervine, din considerente fiscale și umanitare, în raporturile dintre țărani și nobili, dorind să facă din fiecare locuitor un contribuabil eficient. Este creat un aparat administrativ centralizat, având în frunte suveranul care devine deținătorul tuturor pârghiilor statului. Caracterul naționalist al activității de stat face ca educația să devină o problemă de guvernare.

Cât privește religia, importanța Bisericii este menținută, dar ea este subordonată puterii de stat care caută să-i reglementeze activitatea. Printre cei mai cunoscuți despoți luminați au fost Maria Tereza și Iosif al II-lea (Imperiul Habsburgic), Frederic al II-lea (Prusia), Ecaterina a II-a (Rusia) și Constantin Mavrocordat (Țările române).

De exemplu, în Prusia, Frederic al II-lea, influențat de Voltaire, a înlocuit vechea organizare feudală a Brandenburgului, dominată de aristocrația junkerilor, cu un stat modern, extrem de dezvoltat economic și de urbanizat, cu un învățământ de cea mai bună calitate, capabil să susțină eforturile militare enorme în raport cu populația și dimensiunile țării.

Autocrație

Autocrația este un concept politic. Termenul provine din limba greacă: autos („auto”) și kratos („guvern” sau „putere”). Autocrația desemnează sistemul de guvernare a cărui autoritate revine unei singure persoane fără a avea limite: autocratul.

Concepția absolutistă a suveranității a definit monarhia absolută a lui Ludovic al XIV-lea din Franța secolului al XVII-lea, dar termenul se aplică în special regimului autocratic al țarilor din Rusia, a căror putere nu a fost condiționată teoretic de niciun organism intermediar, legi, tradiții sau obiceiuri și practici pe care ar fi trebuit să le respecte.

În republicanism se consideră sinonime autocrația cu monarhia (care înseamnă "guvernarea unuia singur"), deși acest concept nu este adecvat pentru a caracteriza monarhiile constituționale moderne, care sunt parlamentare sau limitate.

Utilizarea sa cea mai comună este ca un parametru de participare la puterea politică, spre deosebire de altele ca oligarhia sau de democrația.

Charles de Secondat, baron de Montesquieu

Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu (n. 18 ianuarie 1689; d. 10 februarie 1755), de regulă menționat doar ca Montesquieu, s-a născut în castelul din la Brède, lângă Bordeaux, într-o familie de magistrați aparținând micii nobilimi. A fost una din cele mai complexe și importante figuri ale iluminismului francez.

A activat în calitate de consilier (1714) în parlamentul de la Bordeaux, devenind președintele acestuia (1716 - 1728) după moartea unuia din unchii săi, căruia i-a moștenit titlul și funcția. În 1728, a devenit membru al Academiei Franceze.

Opera sa majoră, Scrisori persane (1721), „profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii și religiei“ , s-a bucurat de un succes imens și imediat. Cartea este concepută sub forma unei colecții de scrisori, despre care se presupune a fi fost scrise de călători în Persia și de prietenii acestora din Europa. Aici, autorul a satirizat și a criticat instituțiile franceze.

În calitate de teoretician, a scris în 1734 o disertație istorică științifică asupra înfloririi și decăderii Romei, Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence (Considerații asupra cauzelor măreției și decadenței romanilor), în care afirmă că „Roma a oferit spectacolul unei fascinante pervertiri a firii umane, al unei patologii la care republicile sunt extrem de vulnerabile“.Spiritul legilor (1748), debutează cu o scurtă discuție despre legi în general. În cartea I, Capitolul III, susține că „legea în general este rațiunea omenească în măsura în care ea guvernează toate popoarele de pe pământ iar legile politice și civile ale fiecărui popor nu trebuie să fie decât cazuri particulare la care se aplică această rațiune omenească“.

Scopul deliberat a lui Montesquieu în această carte este să explice legile umane și legile sociale. Conform lui, tot ceea ce există are legile sale, „Divinitatea“ are legile sale, „lumea materială“ și „substanțele superioare omului“ au, la rândul lor, legi proprii. Cartea este un studiu comparativ, concentrat asupra a trei tipuri de guvernare (republică, monarhie și despotism), fiind realizat sub influența ideilor lui John Locke.

Una din teoriile majore prezentate în lucrare este cea a separării puterilor în stat, conform căreia puterile guvernului trebuie separate și echilibrate pentru a garanta libertatea individului. Cartea își păstrează și în prezent importanța istorică, fiind una dintre operele care au influențat decisiv elaborarea Constituției Statelor Unite ale Americii, care, la rândul său, a influențat esențial scrierea a numeroase constituții din multe state ale lumii.

Colonialism

Colonialismul este o formă de dominație ideologică, politică sau culturală a unui stat asupra unui teritoriu (numit deobicei „colonie”), care atrage după sine și o stare de dependență economică a coloniei respective.

Colonialismul constă în dobandirea, organizarea, exploatarea, menținerea si expansiunea de colonii într-un teritoriu de către o putere politică dintr-un alt teritoriu. Reprezintă un sistem de relații inegale între puterea colonială și colonie și deseori între coloniști și populația indigenă.

Primele colonizări de teritorii au apărut încă din antichitate. Colonizarea de după perioada marilor descoperiri geografice din timpul lui Columb (1492), Magellan sau Vasco da Gama are o formă nouă, care durează până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Această formă de colonialism este pregnant legată de ideologia imperialistă. Pe plantațiile din colonii, plantatorii au folosit o perioadă munca ieftină a sclavilor.

Termenii „imperialism” și „colonialism” au fost și termeni preferați de propaganda cu care comunismul critica orânduirea capitalistă.

Democrație

Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία - demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = "puterea poporului") este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.

De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat.

În antichitate, orașul-stat Atena a experimentat o formă de democrație directă, prin care toți cetățenii discutau periodic problemele cetății în agora și luau împreună decizii.

În ziua de astăzi, termenul este, de cele mai multe ori, folosit cu sensul de democrație liberală, dar există multe alte varietăți, iar metodele de a guverna pot diferi. Cu toate că termenul democrație este utilizat, de obicei, în contextul unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor organisme sau entități, cum ar fi universitățile, sindicatele, companiile publice sau organizațiile civice. Pe plan politic, democrația se definește ca regimul politic fundamentat pe principiul suveranității naționale (națiunea conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe principiul separării puterilor în stat și pe principiul egalității tuturor în fața legii). Democrația este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului. Democrația modernă are la bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez, american, francez)

Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.

Dictatură

Prin dictatură se înțelege un regim politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică și, prin urmare, un popor este condus forțat de către o persoană, un partid, sau un grup de oameni.

Dictaturile de regulă nu țin cont de drepturile omului, scopul lor fiind menținerea puterii.

Spre deosebire de democrație, în dictaturi nu există alegeri libere, nici opoziție recunoscută de către putere.

Din punct de vedere marxist, prin dictatură se înțelege o formă a dominației unei sau unor clase sociale într-o anumită orânduire socială. Dictatura se exercită pe plan politic, economic și ideologic; în orânduirile bazate pe exploatarea capitalistă (dictatură burgheză), ea îmbracă diferite ipostaze: relativ moderate (monarhia constituțională, republica parlamentară) sau discreționare (dictatură personală, dictatură militară, dictatură fascistă).

Diviziune administrativă

O diviziune administrativă sau unitate administrativă (specifică unei țări) este o porțiune dintr-o țară sau altă regiune, aleasă în scopuri administrative. Câteva exemple de diviziuni administrative sunt județul, provincia, districtul sau guvernoratul.

Dominion

Dominionul era o unitate administrativ-teritorială aparută începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea în cadrul fostului Imperiu Britanic, iar apoi a Comunitatea Națiunilor. Dominioanele se bucurau de o anumită autonomie parțială față de Parlamentul Marii Britanii, mai ales în afacerile interne, dar erau supuse autorității britanice în chestiuni diplomatice și militare.

Exemple de dominioane au fost Canada, Australia și Noua Zeelandă, pǎnâ cǎnd ele au obținut independența totală la diferite date; Statul Liber Irlandez a fost un dominion britanic în perioada interbelică, până la proclamarea în 1937 a republicii independente.

Formă de guvernământ

Forma de guvernământ este un concept din științele politice care se referă la modul în care este organizată puterea executivă în stat, în principal la modul cum este numit și legitimat conducătorul statului.În cazul definiției sale asociative ample, guvernul constă, în mod normal, din legislativ, executiv și judiciar. Guvernul este un mijloc prin care se aplică politicile organizaționale, precum și un mecanism de determinare a politicilor. Fiecare guvern are un fel de constituție, o declarație a principiilor și filozofiei sale de guvernare. De obicei, filosofia aleasă este un echilibru între principiul libertății individuale și ideea de autoritate de stat absolută (tirania).

Deși toate tipurile de organizații au guvernare, cuvântul guvern este adesea utilizat mai specific pentru a se referi la aproximativ 200 de guverne naționale independente de pe Pământ, precum și la organizații subsidiare.Formele de guvernare predominante din punct de vedere istoric includ monarhia, aristocrația,timocrația, oligarhia, democrația, teocrația și tirania. Principalul aspect al oricărei filosofii a guvernării este cum se obține puterea politică, cele două forme principale fiind concursul electoral și succesiunea ereditară.

Guvern

Guvernul este organul central executiv al puterii de stat, format din șeful guvernului, miniștri și/sau secretari de stat.

În statele cu formă de guvernământ parlamentară (ex.: Regatul Unit și Germania) și în cele cu formă de guvernământ semiprezidențială (ex.: Franța și România), șeful guvernului se numește prim-ministru sau premier sau, în unele state, cancelar.

În aceste state există un executiv numit „dublu” sau „divizat”, unde atribuțiile șefului de stat sunt de regulă doar simbolice și reprezentative (formă de guvernământ parlamentară) sau, uneori, substanțiale (formă de guvernământ semiprezidențială).

În statele cu formă de guvernământ prezidențială (ex.: SUA), executivul se numește „monolitic”, iar funcția de șef al guvernului o îndeplinește președintele statului.

Guvern Mondial

Guvernul Mondial este o noțiunea de autoritate politică comună unică pentru toată umanitatea. Concepția modernă își are rădăcinile în istoria europeană, în special în filozofia Greciei antice, în formarea politică a Imperiul Roman și în lupta ulterioară dintre autoritățile seculare, reprezentate de Sfântul Imperiu Roman și autoritatea ecleziastică, reprezentată de Papă. O lucrare seminală pe această temă a fost scrisă de Dante Alighieri, intitulată (în limba latină) De Monarchia, care în limba română se traduce literal ca Monarhiei. Opera lui Dante a fost publicată în 1329, dar data când autorul a terminat lucrarea este contestată.

Iancu Văcărescu

Iancu Văcărescu (n. 1792, București, Țara Românească – d. 3 martie 1863, București, Principatele Unite) a fost un poet român, fiul lui Alecu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) și a participat la mișcarea de redeșteptare culturală și națională, sprijinind începuturile școlii, teatrului, presei și tipografiei românești. A fost sprijinitor al tuturor inițiativelor culturale și literare ale vremii: membru al Societății Literare din 1827, al Societății Filarmonice din 1833, al Asociației Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus Britannicus de Racine și a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, în 1819) și pe tinerii poeți (a îndreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Rădulescu).

Atitudinea politică antirusească și naționalistă îi aduce arestarea și exilarea în anul 1831.

Opera sa (reunită în volumele „Poezii alese”, 1830 și „Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu”, 1848), deși lipsită de strălucirea poetică a tatălui său, introduce cu timiditate structuri lirice noi, anunțând pastelul sau meditația. În ciuda ecourilor manieriste (multe poezii sunt idile cu personaje mitologice), e un poet de tranziție între neoclasicismul secolului al XVIII-lea și romantismul pașoptist. A scris printre primele sonete în limba română și a inaugurat poezia ocazională pe teme istorice: simpatizant al Revoluției lui Tudor Vladimirescu, a scris pateticul îndemn Glasul poporului sub despotism, din care două versuri au rămas celebre: „ Să tremure! Să tremure cumplita tiranie/ Zdrobit va fi cine-a-ndrăzni gînd de tiran să-i vie!”

Lirica sa erotică, de factură neoanacreontică („O zi și o noapte la Văcărești”, sau „Primăvara amorului” ș.a.), manifestă, printr-un viu sentiment al naturii, tendința de a depăși vechile canoane ale epocii. A scris poeme filozofice („Adevărul”) sub influența iluminismului, balade pe teme folclorice, epistole, ode, elegii, idile și epigrame.

O sinteză a formulelor clasice poate fi considerată poezia Primăvara amorului, în care zeul Amor îl introduce pe poet într-o natură nocturnă, convențională, dar cu detalii preromantice, ca ruinele orașului.

Poeziile sale anunță tonul „veselului Alecsandri”.

Monarhie constituțională

O monarhie constituțională este o formă de guvernământ monarhică ce face parte dintr-un sistem constituțional care acceptă un monarh ereditar sau ales în funcție de șef de stat. Monarhiile constituționale moderne, de obicei implementează conceptul de trias politica, sau "separarea puterilor", unde monarhul e capul ramurei legislative sau doar are un rol simbolic. În cazul în care monarhul deține puterea absolută, aceasta se numește o monarhie absolută.

Astăzi, monarhiile constituționale sunt combinate cu o democrație reprezentativă, care reprezintă teoriile suveranității populare care plasează suveranitatea în mâinile poporului, și cele care consideră important rolul tradiției în guvernământ. Cu toate că regele sau regina pot fi considerați șeful statului, prim Ministrul, a cărui putere provine direct sau indirect în urma alegerilor, este Șeful guvernului.

Cu toate că majoritatea monarhiilor constituționale moderne sunt democrații reprezentative, în istorie au existat și alte situații. Unele monarhii au existat sub constituții fasciste (sau cvasi-fasciste), cum s-a întâmplat în Italia, Japonia și Spania, sau cele unde guvernul a fost condus de o dictatură militară, cum s-a întâmplat în Tailanda sau România.

Regalism

Monarhismul sau regalismul este o teorie sau curent politic ce susține instalarea, păstrarea sau reinstaurarea monarhiei ca formă de guvernare a unui stat, din considerente de superioritate față de alte forme de conducere statală. Un monarhist este o persoană ce susține această formă de guvernare din principiu, indiferent de monarh. A nu se confunda monarhismul (regalismul) cu monarhia.

Într-un cadrul acestui curent sau teorii, monarhul poate fi (deveni) persoana care este rege, un pretendent la tron, sau cineva care a fost monarh (rege, împărat, domnitor etc.), dar a fost înlăturat.

Republică parlamentară

Republica parlamentară este o republică unde prim-ministrul (sau cancelarul) este șeful guvernului, autoritatea executivă în stat, șeful statului (Președinte) având, cu mici excepții, funcții simbolice.

Republică prezidențială

O republică prezidențială este o formă de guvernământ în care președintele este atât șeful statului, cât și șeful executivului.

Stat unitar

Statul unitar este o formă de stat în care există o singură putere constituțională competentă să stabilească reguli aplicabile pe întregul teritoriu, activitatea de guvernare difuzându-se de la centru pe cale ierarhică, o singură putere politică la nivel central și local, un singur rând de organe centrale (parlament, guvern, președinte etc.), o singură ordine juridică întemeiată pe o constituție unică, iar populația are o singură cetățenie.

Conceptul de stat unitar se delimitează de cel de stat federal, unde coexistă mai multe centre de putere, statul fiind divizat la nivelul organizării politice și la nivelul ordinii juridice. Marea majoritate a țărilor din lume sunt state unitare.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.