Cupru

Cuprul (numit și aramă) este un element din tabelul periodic având simbolul Cu și numărul atomic 29. Acesta este un metal de culoare roșcată, foarte bun conducător de electricitate și căldură. Cuprul a fost folosit de oameni din cele mai vechi timpuri, arheologii descoperind obiecte din acest metal datând din 8700 î.Hr. A fost unul din primele metale folosite, deoarece cantități mici din el apar în unele locuri în stare liberă. Principalele minereuri ale cuprului sunt: calcozina (sulfura de cupru), calcopirita sau criscolul (ferosulfura de cupru), cupritul (oxidul cupros) și malachitul și azuritul (ambele forme ale carbonatului basic de cupru). Metoda folosită pentru extracția de cupru depinde de natura minereului. Dacă cuprul se găsește în stare liberă, el poate fi separat prin sfărâmarea minereului în bucăți mici și amestecarea sa cu apa. Cuprul, fiind relativ greu, se depune la fund. Cuprul care are o puritate de peste 99% este folosit la fabricarea conductelor de gaz și de apă, a materialelor pentru acoperișuri, a ustensilelor și a unor obiecte ornamentale. Deoarece cuprul este un bun conducător de căldură, se utilizează la boilere și alte dispozitive ce implică transferul de căldură. Sub formă de folie de cupru laminată, pe un strat izolator, se folosește la fabricarea circuitelor imprimate. Acestea pot fi simplu strat, cu folie pe o singură față, sau dublu strat, cu folie pe ambele fețe. Pentru realizarea circuitelor imprimate cu mai multe straturi, se realizează sandwich-uri din circuite dublu placate si izolatoare. Originea numelui: din cuvântul latinesc cyprium (după insula Cipru).

Cupru
NatCopper

NichelCupruZinc
-
  Cubic-face-centered.svg

29
Cu
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Cu
Ag
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Cupru, Cu, 29
Serie chimică metale de tranziție
Grupă, Perioadă, Bloc Întâia secundară, 4, p
Densitate 8960 kg/m³
Culoare roșie-strălucitoare cu luciu metalic
Proprietăți atomice
Masă atomică 63,546 u
Rază atomică 135 (145) pm
Rază de covalență 138 pm
Rază van der Waals 140 pm
Configurație electronică [Ar] 3d10 4s1
Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 18, 1
Număr de oxidare +2,+1, caracter bazic moderat
Oxid amfoter
Structură cristalină cubică cu fețe centrate
Proprietăți fizice
Fază ordinară solid
Punct de topire 1083,4 °C K
Punct de fierbere 2567 °C K
Energie de fuziune 13,05 kJ/mol kJ/mol
Energie de evaporare 300,3 kJ/mol kJ/mol
Temperatură critică 1357,6 K (1084,6 °C) K
Volum molar 7,11 ×10-6 m3/mol m³/kmol
Presiune de vapori 0,0505 Pa la 1358 K
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 1,9 (Scala-Pauling)
Căldură specifică 380 J/(kg*K) J/(kg·K)
Conductivitate electrică 59.6×106 S/m
Conductivitate termică 401 W/(m*K) W/(m·K)
Prima energie de ionizare 745,5 kJ/mol kJ/mol
A 2-a energie de ionizare 1957,9 kJ/mol kJ/mol
A 3-a energie de ionizare 3555 kJ/mol kJ/mol
A 4-a energie de ionizare 5536 kJ/mol kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
stabil cu 18 neutroni
36Cuurme
sintetic
301.000 aniβ-
ε / β+
0,709
1,142
36Ar
36S
37Cu24,23 %stabil cu 20 neutroni
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Istoric

Pentru detalii, vezi și Epoca cuprului
Minoan copper ingot from Zakros, Crete
O bucată de cupru coclit din Zakros, Creta

Cuprul este folosit încă din cele mai vechi timpuri. Acesta a jucat un rol important în civilizația omenească, fiind folosit la statui, la obiecte casnice, etc. Obiecte din cupru cu o vechime mai mare de 6000 de ani au fost găsite în zone cu importanță istorică, de exemplu la Caldeea, în Egipt, Asiria, Fenicia și America. Originea numelui vine de la cuvântul latinesc cyprium (provenit de la insula Cipru). În Asia au fost descoperite urmele unor mine de cupru ce datează încă din timpul Epocii Caldeene.[1] Se crede că elementul cupru a fost al treilea descoperit, după aur și argint. Judecând după obiectele antice de cupru descoperite, se poate afirma că acest metal a apărut în Egipt, cu 5 000 de ani î.e.n. și apoi, cam cu un mileniu mai târziu, în regiunea dintre Tigru (râu) și Eufrat, unde se dezvoltase civilizația sumeriană. În Egiptul Antic, pe vremea faraonului Turmes, cuprul se exploata în Peninsula Sinai și era cunoscută sub numele de komt. Tot în perioada Antichității, cuprul mai este recunoscut sub numele de chalcos. Cu două mii de ani înaintea erei noastre, cuprul era folosit numai la fabricarea bronzului și, mai târziu, la confecționarea unor podoabe, iar combinații ale cuprului la colorarea sticlei în albastru (folosita ca piatră scumpă, la inele, broșe etc.).

Homer a scris despre armele confecționate din cupru.

Mai târziu apar confecționate din cupru obiecte de artă, cât și diferite vase din bronz. În jurul anului 900 î.e.n. au fost folosite săruri de cupru pentru zugrăvitul locuințelor scumpe, fiind combinat cu humă și mai târziu cu var. Primele monede din bronz apar în Egipt, între anii 430-322 î.e.n., ce au un conținut de cupru de 80% și 20% cositor.

Fiind unele dintre principalele metale, cuprul ajungea pe mâinile alchimiștilor, care în scrierile lor cu limbaj ,,ermetic" îl numesc Venus, această planetă fiind considerată că este reprezentată de cupru.[2]

Proprietăți

Fizice

Cu-Scheibe
Un disc din cupru (99.95% pur)

În stare solidă, de metal, cuprul are culoare roșie-portocalie, aceasta fiind principala proprietate după care se deosebește de alte elemente. De obicei, majoritatea compușilor anorganici, dar și organici ai cuprului au o culoare albastră, deși unii pot fi și verzui sau vernil. Sistemul de cristalizare al cuprului este cubic, cu fețe centrate, caracterizat prin absența polimorfismului.[2]

Unul dintre dezavantajele utilizării cuprului este fenomenul de coclire (oxidare, cu schimbarea culorii în verde-albastrui), ce poate fi observat adesea pe vasele vechi sau pe monedele (la moneda românească de 5 bani). Împreună cu osmiul (albastru) și aurul (galben-auriu), cuprul este unul dintre cele trei metale elementare care are altă culoare naturală în afară de gri sau argintiu. Cuprul pur este portocaliu-roșu și dobândește o pată roșiatică în momentul expunerii la aer, urmând să se înverzească mai târziu.

Duritatea cuprului este relativ mică (3 pe scara Mohs), dar este destul de rezistent la rupere, și foarte ductil (poate fi tras în fire), putând fi modelat la presiuni mari. Conductibilitatea calorică este asemănătoare cu a argintului (1 față de 0,93 a argintului) și mult mai mare decât a altor metale uzuale. Tocmai datorită acestei proprietăți, cuprul se utilizează în conducte, pentru transmiterea căldurii. Însă, conductibilitatea scade când cuprul este impur; în momentul în care conține 0,1 % impurități de elemente ca fosfor, arsen, siliciu sau fier, valoarea conductibilității poate scădea chiar cu 20%. De aceea, în electrotehnică se utilizează numai cupru pur, electrolitic.[2]

Densitatea de curent electric maximă a cuprului în aer deschis este de aproximativ 3,1×106 A/m2. Ca toate metalele, dacă cuprul este placat cu alt metal, începe un proces de coroziune galvanică.

Presiunea vaporilor este reprezentată (în funcție de temperatura vaporilor în Kelvin) în tabelul următor:

Presiunea (Pa) 1 10 100 1 KPa 10 KPa 100 KPa
Temperatura (K) 1509 1661 1850 2089 2404 2834

Mecanice

Atât cuprul, cât și aliajele sale, au o maleabilitate foarte ridicată (pot fi trase în foi subțiri), fiind și foarte ușor de prelucrat. Totodată, ductilitatea cuprului este extraordinar de favorabilă, astfel, putându-se obține fire foarte subțiri de cupru, numite lițe (se foloseau, în trecut, la siguranțele fuzibile). Cuprul este un metal foarte moale, cu o duritate de 3 pe scara Mohs (și 50 pe scara Vickers), puterea sa de tracțiune situându-se la 210 MPa.

Aspect

Cuivre Michigan
Cupru

Cuprul este singurul metal ce are culoarea arămie. Foarte interesante sunt proprietățile acestuia de a forma compuși de culoarea verde (carbonat, clorură, etc.), neagră (oxid) sau albastră (sulfat și hidroxid).

Chimice

Numărul atomic al cuprului este 29, iar simbolul chimic este Cu. Masa atomică relativă este 63,546. Valența cuprului este, în principal 1 sau 2 (cuprul formează o varietate rară de compuși și săruri cu starea de oxidare +1 și +2, care sunt de obicei numite săruri cuproase sau cuprice), deși, mai rar, poate fi chiar și 3. Acesta nu reacționează cu apa, dar reacționează încet cu aerul atmosferic; în urma acestei reacții, pe suprafața cuprului se formează un strat de cupru oxidat verde . În contrast cu oxidarea fierului la aer umed, acest strat de oxid se oprește din coroziune; un strat de cocleală verde (carbonat de cupru) pot fi observate pe construcțiile vechi din cupru, cum ar fi Statuia Libertății, cea mai mare statuie din cupru din lume. Majoritatea sărurilor de cupru sunt higroscopice.

Raza atomică calculată are valoarea de 135 (145) picometri (pm), raza covalentă 138 picometri (pm), iar raza van der Waals. Cuprul prezintă conductivitate magnetică.

Izotopi

Cuprul are 29 de izotopi; doi dintre aceștia, 63Cu și 65Cu sunt stabili, iar izotopul 63Cu reprezintă 69% din totalitatea cuprului natural. Ceilalți 27 de izotopi sunt instabili (radioactivi); cel mai stabil dintre cei radioactivi este 67Cu cu timpul de înjumătățire de 61,83 de ore. Șapte alți izotopi au fost caracterizați; Dintre izotopii radioactivi remarcăm 63Cu, care emite radiații beta pozitive, având ca rezultat izotopi de nichel, în timp ce izotopul 65Cu, cu emisii radioactive beta negative, are ca rezultat izotopi de zinc.

Producție

Copper - world production trend
Producția de cupru la nivel mondial

Majoritatea cuprului scos din mină este sub formă de compuși, cum ar fi sulfați sau sulfuri. Exemple de astfel de mine includ minele de la Chuquicamata din Chile, Bingham Canyon Mine din Utah, Statele Unite ale Americii și El Chino Mine din New Mexico, Statele Unite ale Americii. În conformitate cu studiile efectuate de geologii britanici, în 2005 Chile a fost cel mai mare producător de cupru, urmat pe locul doi de Statele Unite ale Americii, Indonezia și Peru.[3]

Industria auto este unul dintre cei mai mari consumatori de cupru.[4]

2012copper (mined)
Vânzările de cupru în 2005

Reciclare

Mediul economic nu a promovat refolosirea cuprului în majoritatea domeniilor utilizatoare de cupru. În ciuda acestor fapte, Europa (incluzând și Rusia) a întregit 43% din necesarul de cupru prin reciclare. Reciclarea rămâne un element-cheie al acoperirii cerinței de cupru.

Procentul de cupru reciclat din Europa a crescut la 41,3% în 2007 și la 43% în 2008. Producția cuprului electrolitic rafinat secundar a crescut de la 800 la 857 mii tone, în timp ce utilizarea cuprului topit direct a scăzut de la 1.242 la 1.150 mii tone. Utilizarea deșeurilor de cupru a scăzut de la 2.042 mii tone în 2007 la 2.007 mii tone în 2008, dar în ciuda scăderii, datorită scăderii estimate în fabricarea de produse semifinite, raportul cuprului reciclat a crescut la producție. O proprietate bună a cuprului este puritatea infinită a acestuia în timpul reciclării. Reciclarea cuprului se poate face din robineți vechi, țevi vechi, etc, precum și din deșeurile produse prin topirea directă.[5]

Rezerve

Cuprul a fost folosit în ultimii 10 000 de ani, dar, mai mult de 95% din tot cuprul a fost extras după 1900.

Răspândire

În natură

Din punctul de vedere al răspândirii în natură, cuprul poate fi găsit fie sub formă nativă (pur sau necombinat), sau fie sub formă de compuși sau minerale. Cea mai mare bucată de cupru elementar găsită în natură cântărea 420 de tone, și a fost găsită în anul 1857 în peninsula Keweenaw, din Michigan, Statele Unite ale Americii. Multe minerale conțin cupru, ca de exemplu calcopirita, azuritul, malachitul; cuprul mai este prezent în crusta pământului într-o concentrație de 50 părți la un milion, constituind 0,01% din aceasta.

Minerale

Denumire mineral Formulă chimică Conținut de cupru (%)
Cupru nativ Cu 100
Cuprit Cu2O 88,82
Algodonit Cu6As 83,58
Paramelaconit Cu2+Cu22+O3 79,89
Tenorit CuO 79,89
Calcocit Cu2S 79.85

[6]

Ape termale

Mici cantități de cupru și alte metale au fost găsite în apele termale din localitatea maghiară Hajdúszoboszló.[7] În urma unor analize s-a constatat faptul că resurse de cupru se găsesc și în apele termale din localitatea Acâș, din Satu Mare.[8] În apele termale existente la Băile Herculane se poate găsi, de asemenea, un conținut mare de cupru cu rol antiseptic și antialergic.[9]

În alimente

Cuprul este larg răspândit în alimente, fructe și carne: în ficat, scoici, nuci, legume, în majoritatea cerealelor, în struguri (cea mai bogată sursă). Primele date arata ca doza medie de cupru într-un regim normal era de 2 - 5 mg.[10] Apa de băut și apele minerale aduc o parte din necesarul zilnic de cupru al organismului. Alte alimente cu conținut de cupru sunt crustaceele, și legume verzi (fasolea verde, etc), semințe, ciuperci și chiar și pudra de cacao. Doza zilnică recomandată de cupru de către specialiști este de 1,5–3 mg.[11]

În tabelul următor sunt reprezentate cantitățile medii de cupru (miligram per kilogram) pentru anumite alimente.

Alimentul Cantitatea medie de cupru (mg/kg)
Ficat de vită 39
Ciocolată 36
Crustacee 4-10
Stridii 9
Banane 1
Lapte de vacă 0,06

[12]

Sănătate

Cu toate că este un metal, cuprul este, totodată, un element indispensabil vieții. Se găsește în toate țesuturile organismului, dar cel mai mult cupru se găsește în ficat, iar cantități mai mici se găsesc și în creier, inimă, rinichi și mușchi.[13]

Ca efecte benefice, cuprul ajută organismul să utilizeze fierul din sânge, reducând acțiunile radicalilor liberi asupra țesuturilor. Consumarea alimentelor de cupru poate, totodată, preveni anumite boli sau deficiențe, cum ar fi alergiile, chelia, SIDA, leucemia, osteoporoza și ulcerul stomacal.[13]

Împreună cu fierul (un alt metal), cuprul ajută la sinteza celulelor roșii din sânge.[14]

În ciuda acestor efecte benefice, neasimilarea în mare măsură a cuprului din organism poate duce la trei boli rare:

  1. Boala Wilson, când organismul nu este în măsură să reglementeze absorbția de cupru și astfel cuprul se acumulează în ficat;
  2. Boala Menkes, când organismul nu poate face rezerve de cupru, de unde rezultă lipsa acestuia;
  3. Toxicoza prin cupru (este o boală cu origini necunoscute și foarte rară, mai ales la copii), când cuprul se adună în ficat.

Dozele zilnic recomandate sunt foarte stricte și trebuie respectate cu rigurozitate: Femeile cu vârsta cuprinsă între 19 și 51 ani trebuie să consume maximum 1,2 mg, iar cele mai în vârstă de 51 de ani tot cam atât. Însă, pentru femeile care alăptează, conținutul de cupru zilnic trebuie să fie un pic mai mare: 1,5 mg.[15]

Deficiența de cupru

Efectele deficienței de cupru din organism poate fi observată foarte ușor, după anumite simptome vizibile: anemia, vase de sânge fragile ce se pot rupe, colesterol rău, infecții mai frecvente, pierderea părului sau albirea treptată a pielii și, cel mai important, oboseala cronică. Persoanele care suferă de hipoclorhidrie (adică diminuarea secreției acidului gastric) sunt mai expuse șansei de a dobândi deficiența de cupru. Însă, persoanele care consumă suplimente alimentare cu zinc sunt expuse aceleași deficiențe. Doza zilnică recomandată de cupru de către specialiști este de 1,5–3 mg.[11]. Și consumul de alcooll poate cauza rapid deficiența de cupru. La femei, deficiența mai poate fi însoțită de menstruații neregulate.[16]

Preparare

La scară industrială

Minereurile (sulfuroase) de cupru nu conțin foarte mult cupru, de obicei 2-4%, rareori peste 7%. De aceea, înainte de procedeul de obținere a metalului, este necesara o concentrare. Aceasta constă într-o prăjire parțială, cu aer insuficient. În urma procedeului se obține o zgură formată din sulfură de fier și de cupru, numită generic mată cuproasă.

2Cu2S + 3O2 → 2Cu2O + 2SO2

Oxidul cupros este transformat în cupru impur prin încălzire:

2Cu2O → 4Cu + O2

Cu toate acestea, cuprul este impur, de puritate 95-98%;impuritățile constau în fier, plumb, zinc, stibiu, aur și argint, precum și cantități mici de sulf și arsen. Îndepărtarea impurităților se face într-un cuptor cu flacără, sau prin cuprul electrolitic (prin electroliză), obținându-se cupru de puritate aproape maximă, 99,9%.[17]

În laborator

Cea mai cunoscută reacție de obținere a cuprului în laborator este cea dintre fier și sulfat de cupru. Prin aceasta se poate obține cupru, depunându-se pe bucata de fier metalic introdus în eprubetă.

Totodată, prin electroliza soluției de sulfat de cupru se poate obține acid sulfuric și hidroxid de cupru după reacția:

Referințe

  1. ^ ro [1]
  2. ^ a b c ro [2]
  3. ^ en [3]
  4. ^ Creșterea cererii pentru cupru va încetini semnificativ anul acesta, 29 mai 2011, Bogdan Cojocaru, Ziarul financiar, accesat la 19 mai 2012
  5. ^ ro [4]
  6. ^ en [5]
  7. ^ ro [6] Accesat la 3 decembrie 2011
  8. ^ ro Accesat la data de 31 decembrie 2011
  9. ^ ro Accesat la data de 31 decembrie 2011
  10. ^ ro [7] Accesat la 3 decembrie 2011
  11. ^ a b ro Accesat la data de 31 decembrie 2011
  12. ^ ro Accesat la data de 31 decembrie 2011
  13. ^ a b [8]
  14. ^ ro Accesat la data de 31 decembrie 2011
  15. ^ ro Accesat la data de 31 decembrie 2011
  16. ^ Accesat la data de 31 decembrie 2011
  17. ^ ro Accesat la data de 31 decembrie 2011

Bibliografie

  • M. Petrescu (coord) Tratat de știința și ingineria materialelor metalice vol 3 Metale. Aliaje. Materiale speciale. Materiale compozite, Editura Agir, București, 2009
  • D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988

Legături externe

Adamit

Adamitul este un arsenat hidroxid de zinc natural cu formula chimică Zn2AsO4OH. Este un mineral ce se găsește în general în zonele de oxidare ale zincului. Adamitul pur este colorat, însă el posedă culori ca galben datorită impurităților de fier.

De asemenea, el poate fi găsit și sub tente de verde datorită eventualelor impurități de cupru.

Ajoit

Ajoitul este un mineral foarte rar care face parte din clasa silicaților și germanaților fiind un silicat neclasificat. Mineralul cristalizează în sistemul triclinic și are compoziția chimică (K,Na)Cu7AlSi9O24(OH)6 * 3H2O. Se prezintă sub formă de agregate masive tabulare, sau cristale prismatice de culoare verde-abăstruie.

Numele mineralului provine de locul unde a fost prima oară descoperit - districtul „Ajo” din „Pima County” Arizona SUA.

Alamă

Alama este un aliaj de cupru și zinc în diverse proporții, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. Cu creșterea conținutului de zinc, culoarea sa se deschide și rezistența la coroziune scade. Există alamă galbenă care conține până la 80% cupru și alamă roșie sau tombac, cu un conținut de cupru de peste 80%. Alamele care conțin mici cantități de nichel, mangan, fier, staniu, plumb au proprietăți mecanice și rezistență la coroziune superioare alamelor obișnuite.

Auricalcit

Auricalcitul este un carbonat bazic de cupru și zinc cu formula (Zn,Cu2+)5 (CO3)2 (OH)6. Prezintă culoare verde cu variații de la alb la verde, verzui, albastru și albăstrui (albastru-azuriu), este friabil și poate fi găsit în cantități mici aproape peste tot în lume.

Auricalcitul formează cruste de cristale subțiri, fragile. Datorită formei și culorii sale este foarte prețuit de colecționarii de minerale. Se clasează pe treapta 1-2 pe scara durității Mohs, se deteriorează foarte ușor, poate fi zgâriat chiar și cu unghia și, în consecință, nu are întrebuințări practice.

Auricalcitul se gǎsește în: Namibia (Tsumeb), Zair (Yanga-Kubanza), Franța, Grecia, Italia și Rusia.

Azurit

Azuritul (sau Chessylit) este un mineral răspândit, care face parte din clasa carbonaților anhidri. Cristalizează în sistemul monoclinic având formula chimică Cu3(CO3)2(OH)2. Habitusul azuritului fiind sub formă de cristale colonare scurte, sau sub formă tabulară, cristalele sunt de o culoarea albastră intensă, culoare care a determinat denumirea de azurit a mineralului. Duritatea pe scara Mohs este de 3,5 - 4, iar densitatea de 3,8, urma fiind de culoare albastră deschisă. Dacă nu se cunoaște compoziția chimică datorită pseudomorfozei se poate confunda cu malachitul.

Brochantit

Brochantitul este un sulfat natural (mineral) de cupru. Formula sa chimică este CuSO4·3Cu(OH)2. Brochantitul se formează în zone cu climat cald sau arid, sau în depozite de sulfați de cupru cu oxidare rapidă; acesta a fost denumit după geologul și mineralogul francez A. J. M. Brochant de Villiers (1772-1840).

Cristalele de brochantit pot varia între verde sau albastru, și pot fi aciculare sau prismatice. Mineralul este adesea asociat cu alte minerale de cupru, cum ar fi malachitul, azuritul și crisocolul, fiind pseudomorf cu acestea, dar și cianotrichit (cu care este confundat).

Acesta se găsește într-un număr mare de locații din lume, dintre care, cele notabile se află în sudul Statelor Unite (în special Arizona), Chile și localitatea Serifos, din Grecia.

Bronz

Bronzul este un aliaj de cupru cu staniu. Uneori poate conține și mici cantități de aluminiu, plumb, mangan, nichel etc. Bronzul este mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. O altă definiție este: toate aliajele cuprului se numesc bronzuri cu excepția aliajelor Cu-Zn care se numesc alame și aliajelor Cu-Ni-Zn care se numesc alpacale. Curent, prin bronz se înțeleg aliaje Cu-Sn, de regulă se precizându-se principalul element de aliere, de exemplu „bronz de beriliu”, „bronz de aluminiu” etc.

Calcopirită

Calcopirita sau sulfura galbenă de cupru este un mineral din clasa sulfurilor destul de răspândit în natură. Calcopirita are formula chimică CuFeS2, raportul metal/sulf fiind de 1:1, cu un conținut în cupru până la 35%. Mineralul cristalizează în sistemul tetragonal, are duritatea de 3,5 - 4 și densitatea de 4,2. Culoarea calcopiritei este galben-aurie, iar culoarea urmei este neagră-verzuie. Prin alterare se transformă în sulfuri secundare de cupru: chalcocit, covellit, care-i conferă irizațiile albastru-indigo caracteristice.Mineralul cu care se poate confunda cel mai frecvent este pirita care însă cristalizează în sistemul cubic, nu are culoarea galbenă-aurie a calcopiritei și nu prezintă irizații. La peste 550 °C, calcopirita cristalizează în sistemul cubic, această variantă fiind numită calcopirită-β.

Clorură de cupru (I)

Clorura de cupru (I) este o sare a cuprului cu acidului clorhidric cu formula chimică CuCl.

Clorură de cupru (II)

Clorura de cupru (II) este o sare a cuprului bivalent cu acidului clorhidric cu formula chimică CuCl2. Compusul este solubil în apă și poate fi folosit pentru a demonstra transformarea energiei chimice în energie electrică, prin intermediul unei pile galvanice. Culoarea sa este verde-turcoaz, ca la majoritatea compușilor cuprului, iar aspectul este de cristale aciculare. Ca majoritatea clorurilor, substanța este relativ toxică.

Compus anorganic

Un compus anorganic este un compus de origine minerala, care nu este organic. Compușii anorganici sunt văzuți tradiționali ca fiind obținuți prin intermediul unor procese geologice.

Principalele clase de compuși anorganici sunt:

Săruri: clorură de sodiu, sulfat de cupru (II)

Oxizi: oxid de calciu, oxid de magneziu

Baze: hidroxid de cupru (II), hidroxid de sodiu

Acizi (anorganici): acid sulfuric, acid percloric, acid clorhidric

Economia Norvegiei

Economia Norvegiei este caracterizată de soliditate și stabilitate.

Țară cu economie puternic dezvoltată, bazată pe industrie diversificată, pe servicii în transporturi și comerț. PIB (1992): 35 % industrie, 62 % servicii, 3 % agricultură. Dispune de bogate resurse de subsol (petrol, gaze naturale, minereuri de fier, cupru, zinc, plumb, molibden, pirite) și de un substanțial potențial hidroenergetic, în baza cărora s-a dezvoltat intens electrometalurgia (feroaliaje, oțeluri, aluminiu, nichel, cupru). Ramuri industriale în ascensiune: construcții de mașini (nave, echipamente și utilaje electrotehnice, mașini unelte), prelucrarea lemnului, fabricarea hârtiei, industria chimică (îngrășăminte azotoase, carbid), textilă și de confecții, alimentară (produse lactate, margarină, conserve de carne și de pește). În agricultură predomină creșterea animalelor (bovine, porcine, ovine), producția de cereale (orz, ovăz, secară) și de cartofi. Pescuit intens (se vânează balene).

Exportă petrol, gaze naturale, echipamente industriale și de transport, nave maritime, metale, produse textile și alimentare (din pește, carne).

Importă mijloace de transport, produse metalice, fructe, legume.

Partenerii principali de comerț: Marea Britanie, Suedia, Germania, Danemarca.Căi ferate: 4.026 km.

Căi rutiere: 90.174 km. Căi navigabile interne. Flotă maritimă de mare capacitate.

Malachit

Malachitul este un mineral răspândit în natură, face parte din clasa carbonaților anhidri cu prezența de ioni străini.Cristalizează în sistemul monoclinic având formula chimică Cu2[(OH)2|CO3] cu forme de agregate masive, formă de ciorchini, agregate cu dungi de nuanțe diferite, mai rar apare sub forme aciculare, sau cristale prismatice.Culoarea frecventă a mineralului este verde de nuanțe diferite.Duritatea malachitului este 3,5 - 4 pe scara de duritate Mohs, densitatea de 3,6 - 4,05 (g/cm³).Conținutul în cupru este de cca. 57%.Datorită durității reduse și desității mari malachitul se rupe ușor în bucăți.Ținut la soare devine de culoare pală, iar ținut în contact cu apa pierde luciul, și își schimbă culoarea.

Metal

Metalele sunt elemente chimice cu proprietăți fizice specifice, precum: luciu caracteristic, bun conductor de căldură și electricitate, ductil și maleabil, și solid la temperatură obișnuită (cu excepția mercurului).

În tabelul periodic al elementelor 80% sunt metale, unde însă trebuie amintit că trecerea de la categoria metale la nemetale nu se produce brusc ci treptat fiind o serie de elemente de tranziție între cele două categorii numite semimetale.

Proprietatea metalelor de a fi buni conductori de electricitate se datorează structurii atomice a lor, având electroni liberi care la apariția unei diferențe de potențial vor avea o mișcare dirijată.

Nichel

Nichelul (simbol: Ni, număr atomic: 28) este un metal răspândit în diverse produse chimice și aliaje, constituind circa 0,008 % din scoarța Pământului. Acest lucru face ca omul să fie încontinuu expus la acest metal. Nichelul este corodat de transpirație, salivă și alte lichide secretate de organism. Incidența alergiei la nichel în populația generală este de circa 30 %, cu o netă preponderență la femei. Sursele de expunere sunt: domestice, profesionale, iatrogene, accidentale și alimentare. Este un metal de culoare alb-cenușie, cu densitatea de 8900 Kg/m3, se topește la o temperatură de 1.455 °C. Ca proprietăți, este maleabil, ductil, tenace și se deformează plastic ușor la rece. Este rezistent la acțiunea substanțelor organice și anorganice, cu excepția celor care conțin sulf, și prezintă o mare rezistență la coroziunea atmosferică, de aceea e utilizat la galvanizare.

OFC

OFC este un acronim care se poate referi la

OFC – Corporate Office Properties Trust (simbol frecvent utilizat)

OFC – Oceania Football Confederation

OFC – Office

OFC – Offshore Financial Centre

OFC – Online Film Critics Society

OFC – Open fiber control

OFC – Open Financial Connectivity

OFC – Optical fiber cable, cablu din fibre optice

OFC – Optical Fiber Conference

OFC – Optional federal charter, propunere de a simplifica asigurările în Statele Unite ale Americii

OFC – Orbitofrontal cortex, cortexul orbito-frontal, regiune din creier implicată în funcții cognitive, așa cum ar fi luarea decizilor

OFC – Osteitis fibrosa cystica, boală a scheletului implicând glandele paratiroide

OFC – Ottawa Flying Club

OFC – Ottawa Folklore Centre

OFC – Oxygen-free copper, proces de fabricare a cablurilor de cupru

OFC – Of course, Nou acronim folosit de Octavian Alexandru pentru a spune of course cupru

Oxid de cupru (I)

Oxidul de cupru (I) este un compus binar al oxigenului cu cuprul monovalent cu formula chimică Cu2O.

Oxid de cupru (II)

Oxidul de cupru (II) este unul dintre oxizii cuprului. Este un compus anorganic cu formula chimică CuO, constituit dintr-un atom de cupru cu stare de oxidare maximă și unul de oxigen.

Staniu

Staniul sau cositorul este un element chimic din grupa a IV-a a tabelului periodic al elementelor.

  Tabelul periodic al elementelor
H   He
Li Be   B C N O F Ne
Na Mg   Al Si P S Cl Ar
K Ca Sc   Ti V Cr Mn Fe Co Ni Cu Zn Ga Ge As Se Br Kr
Rb Sr Y   Zr Nb Mo Tc Ru Rh Pd Ag Cd In Sn Sb Te I Xe
Cs Ba La Ce Pr Nd Pm Sm Eu Gd Tb Dy Ho Er Tm Yb Lu Hf Ta W Re Os Ir Pt Au Hg Tl Pb Bi Po At Rn
Fr Ra Ac Th Pa U Np Pu Am Cm Bk Cf Es Fm Md No Lr Rf Db Sg Bh Hs Mt Ds Rg Cn Nh Fl Mc Lv Ts Og
Metale alcaline Alcalino-pământoase Lantanide Actinide Metale de tranziție Alte metale Metaloizi Nemetale Halogeni Gaze nobile
Elemente native
Gold-crystals

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.