Cretacic

Cretacicul sau perioada cretacică derivat din latinescul "creta" (cretă), abreviat de obicei K de la traducerea germană Kreide (cretă), este o perioadă geologică care a durat 79 de milioane de ani (între acum 145 de milioane de ani și 66 de miloane de ani în urmă). Reprezintă ultima parte a erei Mezozoice, și pe scala ecologică a timpului, Cretacicul urmează după Jurasic și este urmat de Paleogen care face parte din era Cenozoică. Este cea mai lungă perioadă a eonului Fanerozoic.

Sfârșitul Cretacicului înseamnă și sfârșitul a numeroase specii de succes, extincție care a dus la dispariția dinozaurilor non-avieni, a marilor reptile marine, a numeroase nevertebrate.

Daspletosaurus hunting
Dinozauri în Cretacic

Geologie

Cretacicul ca perioadă separată a fost definită pentru prima dată de geologul belgian Jean d'Omalius d'Halloy în 1822,[1] după ce a studiat straturile geologice din Europa[2] și pe care l-a numit după straturile extinse de cretă (carbonat de calciu depus de cochiliile nevertebratelor marine). Numele Cretacic derivă din latinescul creta, care înseamnă cretă.[3]

Înmulțirea excesivă a nanoplanctonului calcaros, datorită unui surplus de calciu în apă, a dus la depunerea și acumularea pe fundul mării a celor mai mari catități de cretă comparativ cu oricare altă eră geologică. În regiunea India, erupțiile vulcanice masive care au loc la sfârșitul Cretacicului și începutul Paleocenului, formează Capcanele Deccan.

Geografia și clima

Late Cretaceous metatherian locales - ZooKeys 465
Continentele în Cretacic. Europa este inundată aproape în totalitate.

În timpul Cretacicului supercontinentul Pangeea se fragmentează complet, dând naștere continentelor pe care le cunoaștem în prezent, deși pozițiile lor sunt încă în mod substanțial diferite de ceea ce sunt astăzi. Oceanul Atlantic se mărește deci America de Nord se îndreaptă spre vest. În același timp, continentul Gondwana, care s-a detașat anterior din Pangeea, s-a fracturat în Antartica, America de Sud, Africa, Australia, Peninsula Arabică. India și Madagascar au rămas atașate plăcii africane la începutul Cretacicului; India se desprinde la sfârșitul Berriasianului.

Oceanul Indian și Atlanticul de Sud apar în această perioadă. La nord de Africa, marea Tethys continuă să se retragă. Mările largi și puțin adânci din centrul Americii de Nord și din Europa s-au retras la sfârșitul acestei perioade. La vârful transgresiunii cretacice, o treime din suprafața actuală a Pământului era scufundată.[4]

În perioada Berriasiană s-a manifestat o tendință de răcire, care a continuat tendinței din ultima perioadă a Jurasicului. Există dovezi că au fost ninsori frecvente la latitudini mai mari și tropicul a devenit mai umed decât în Triasic și Jurasic.[5] La sfârșitul Berissianului, totuși, temperaturile au crescut din nou, iar aceste condiții au fost aproape constante până la sfârșitul perioadei.[5] Această tendință se datorează activității vulcanice intense care a produs cantități mari de dioxid de carbon. Marea Tethys s-a conectat cu oceanele tropicale la vest și la est, atenuând climatul global. Fosile de plante adaptate la căldură au fost găsite în zonele de la latitudini înalte, precum Alaska și Groenlanda și fosile de dinozauri s-au găseit în latitudini sudice aflate la numai 15° de Pol.

O temperatură foarte blândă de la ecuator la poli a însemnat vânturi globale slabe și oceane mai stagnante decât în prezent. Acest lucru este demonstrat de depunerea pe scară largă de șist negru. Sedimentele arată că temperaturile la suprafața mării tropicale ar fi putut fi între 42 °C și 17 °C, mai cald decât în prezent și că media se situa în jurul valorii de 37 °C. Între timp, temperaturile oceanelor adânci se situau între ca 15-20 °C, mai mari decât cele de azi.[6][7]

Climatul global este deci cald, cu regiuni polare fără gheață permanentă.

Viața

Flora

Plantele cu flori (angiospermele) se răspândesc în această perioadă; diversificarea și răspândirea acestora atinge asemenea cote încât devin predominante la sfârșitul Cretacicului târziu. Evoluția lor a fost ajutată de apariția albinelor; de fapt, angiospermele și insectele sunt un bun exemplu de coevoluție. Apar de asemenea și primii arbori cu frunze, inclusiv smochini, magnolii și platanaceae, chiar dacă nu se răspândesc extensiv și coniferele rămân dominante.

Fauna terestră

Pe uscat, mamiferele reprezintă o componentă mică și încă relativ minoră de faună. Mamifere marsupiale timpurii au evoluat în Cretacicul timpuriu, iar în perioada Cretacicului târziu apar primele mamifere marsupiale cu placentă. Fauna este dominantă de reptile archosaur, în special dinozauri, care se aflau în cele mai diverse etape. Pterozaurii, reptilele zburătoare, erau stăpânii aerului în Cretacicul timpuriu însă până la sfârșitul Cretacicului pierd bătălia cu păsările care sunt mai bine adaptate la zbor. Ultimul pterozaur care a dispărut a fost Quetzalcoatlus. Păsările sunt mai rapide, mai ușoare, consumă mai puțină energie cu zborul și rezistă mai bine la schimbări termice.

În depozitele sedimentare din provincia chineză Liaoning s-au găsit resturi conservate de numeroase tipuri de dinozauri mici, păsări și mamifere din Cretacicul timpuriu. Dinozaurii coelurosauria găsiți acolo reprezintă tipuri din grupul Maniraptora, care este tranziția între dinozauri și păsări și sunt notabile pentru prezența penelor.

Amfibienii sunt reprezentați doar de broaște și salamandre. Dintre reptile distingem țestoasele, unele forme marine ale acestora atingând chiar și 3 metri lungime; de asemenea, șopârlele și șerpii abundă.

Insectele s-au diversificat în timpul Cretacicului, au apărut cele mai vechi furnici, termite și unele lepidoptere asemănătoare cu fluturii și moliile. De asemenea, au apărut afidele, lăcustele și viespile.[8]

Tyrannosaurus-rex-Profile-steveoc86

Tyrannosaurus rex, unul dintre cei mai mari predători din toate timpurile, a trăit în Cretacicul târziu.

Velociraptor Restoration

Un Velociraptor lung până la 2 m a cutreierat Cretacicul târziu.

Triceratops BW

Triceratops este unul dintre genurile cele mai cunoscute ale Cretacicului.

Eomaia NT

Mamiferul Eomaia, cu o mare deschidere pelviană, putea da naștere la pui bine dezvoltați.

Coloborhynchus piscator jconway

Un pterozaur, Anhanguera piscator

Fauna marină

Viața marină își continuă existența, nefiind diferențe semnificative față de perioada precedentă. În mări, batoidea, rechinii moderni și teleosteenii au devenit comuni.[9] Reptile marine au inclus ihtiozaurii la începutul și mijlocul Cretacicului (au dispărut în timpul Cretacicului târziu), pleziozaurii pe parcursul întregii perioade și mozazaurii care apar în Cretacicul târziu.

Nevertebratele acvatice sunt reprezentate de baculite, un gen de amoniți cu o cochilie dreaptă, care s-au dezvoltat în mări, împreună cu consolidarea recifului de scoici. Amoniții în special se diversifică uimitor, iar unele forme ating chiar 2 metri în diametru. Specific Cretacicului este nanoplanctonul calcaros, alge protejate de cochilii minuscule, care prin depunerea pe fundul oceanului au dat marile depozite de cretă ce dau numele perioadei.

Kronosaurus hunt1DB

Scenă din Cretacicul timpuriu: un Woolungasaurus este atacat de un Kronosaurus.

Tylosaurus pembinensis 1DB

Tylosaurus era un mozazaur mare, reptilă carnivoră marină care a apărut la sfârșitul Cretacicului.

Hesperornis BW

Hesperornis, pasăre de apă, înotătoare cu dinți.

DiscoscaphitesirisCretaceous

Amonit, nevertebrat marin cefalopod.

Fossil Actinopterygian

Fosilă de pește din Cretacic.

Extincția de la sfârșitul Cretacicului

Impact event
Impactului unui meteorit sau cometă este astăzi acceptat pe scară largă ca principalul motiv pentru extincția din Cretacic-Paleogen.

La sfârșitul Cretacicului s-a observat un declin al biodiversității în timpul perioadei Maestrichtian, chiar înainte de criza ecologică culminând cu extincția din Cretacic. Apoi, în ciuda multor nișe ecologice eliberate, biodiversității îi va lua ceva timp pentru a deveni la fel de bogată ca înainte.[10]

Ideea că dispariția dinozaurilor a fost provocată de coliziunea cu un asteroid a fost enunțată în anul 1980, când un grup de savanți de la Universitatea Berkeley din California a emis două ipoteze îndrăznețe. Walter Alvarez a adunat o serie de mostre de lut care aveau concentrații neașteptat de mari de iridiu - un element care este mai abundent în asteroizi decât pe Pământ. Aceasta a condus la ipoteza conform căreia în urmă cu 65 de milioane de ani, Pământul a fost lovit de un obiect extraterestru - un asteroid sau o cometă - iar impactul a avut ca efecte asupra mediului distrugerea totală și permanentă a multora dintre animalele și plantele care trăiau atunci.

Impactul a creat un crater imens în peninsula Yucatan, de până la 300 km în diametru. Craterul, denumit astăzi Chicxulub, a fost apoi îngropat și nu mai este vizibil pe uscat. Deși încă mai există dezbateri privind dimensiunile sale actuale, nu există dubii că este ca și structură un crater de impact. Acum 65 de milioane de ani, când a avut loc impactul, zona era o mare ecuatorială de mică adâncime, având pe fund un pat de evaporiți bogați în sulf. Cometa însăși putea conține sulf. Se pare că energia colosală a impactului a făcut să se evapore toate aceste substanțe bogate în sulf, lucru cu consecințe incredibil de îngrozitoare: o schimbare globală a conținutului gazelor atmosferice, însoțită de o scădere a temperaturii, ploi acide (conținând mai ales acid sulfuric) și incendii extinse pe toată planeta.

Primele specii lovite au fost cele fotosintetice, în absența luminii solare. Cum aceste organisme se află la baza piramidei trofice, au urmat imediat animalele a căror sursă de hrană erau acestea. Exemplarele mari au fost dezavantajate când hrana s-a împuținat.

În mări organismele de pe fundul apei au fost avantajate, în schimb cele de suprafață, care se bazau pe plancton ca sursă de hrană, au fost foarte afectate, deoarece planctonul a avut de suferit în lipsa luminii solare. Crocodilii s-au numărat printre supraviețuitorii de succes; creșterea lor este foarte lentă, se pot hrăni și cu organisme moarte și rezistă fără hrană chiar și luni de zile. Alți supraviețuitori au fost rechinii, în schimb au dispărut peștii cu fălci, în prezent existând doar câteva fosile.

Subdiviziuni

Cretacicul este divizat în două epoci: Cretacicul timpuriu (inferior) și Cretacicul târziu (superior).

Cretacic târziu
Maestrichtian (72,1 ± 0,2 - 66,0 Ma)
• Campanian (83,6 ± 0,2 - 72,1 ± 0,2 Ma)
• Santonian (86,3 ± 0,5 - 83,6 ± 0,2 Ma)
• Coniacian (89,8 ± 0,3 - 86,3 ± 0,5 Ma)
• Turonian (93,9 - 89,8 ± 0,3 Ma)
• Cenomanian (100,5 - 93,9 Ma)
Cretacic timpuriu
• Albian (≃ 113 - 100,5 Ma)
• Apțian (≃ 125,0 - ≃ 113 Ma)
• Barremian (≃ 129,4 - ≃ 125,0 Ma)
• Hauterivian (≃ 132,9 - ≃ 129,4 Ma)
• Valanginian (≃ 139,8 - ≃ 132,9 Ma)
• Berriasian (≃ 145,0 - ≃ 139,8 Ma)

Note

  1. ^ d’Halloy, d’O., J.-J. (). „Observations sur un essai de carte géologique de la France, des Pays-Bas, et des contrées voisines” [Observations on a trial geological map of France, the Low Countries, and neighboring countries]. Annales des Mines ... 7: 353–376. From page 373: "La troisième, qui correspond à ce qu'on a déja appelé formation de la craie, sera désigné par le nom de terrain crétacé." (The third, which corresponds to what was already called the "chalk formation", will be designated by the name "chalky terrain".)
  2. ^ Great Soviet Encyclopedia (în Russian) (ed. 3rd). Moscow: Sovetskaya Enciklopediya. . vol. 16, p. 50.
  3. ^ Glossary of Geology (ed. 3rd). Washington, D.C.: American Geological Institute. . p. 165.
  4. ^ Dougal Dixon et al., Atlas of Life on Earth, (New York: Barnes & Noble Books, 2001), p. 215.
  5. ^ a b The Berriasian Age
  6. ^ "Warmer than a Hot Tub: Atlantic Ocean Temperatures Much Higher in the Past" PhysOrg.com. Retrieved 12/3/06.
  7. ^ Skinner, Brian J., and Stephen C. Porter. The Dynamic Earth: An Introduction to Physical Geology. 3rd ed. New York: John Wiley & Sons, Inc., 1995. ISBN 0-471-59549-7. p. 557
  8. ^ Life of the Cretaceous
  9. ^ EVOLUTIONARY/GEOLOGICAL TIMELINE v1.0
  10. ^ MacLeod, N, Rawson, PF, Forey, PL, Banner, FT, Boudagher-Fadel, MK, Bown, PR, Burnett, JA, Chambers, P, Culver, S, Evans, SE, Jeffery, C, Kaminski, MA, Lord, AR, Milner, AC, Milner, AR, Morris, N, Owen, E, Rosen, BR, Smith, AB, Taylor, PD, Urquhart, E & Young, JR (). „The Cretaceous–Tertiary biotic transition”. Journal of the Geological Society. 154 (2): 265–292. doi:10.1144/gsjgs.154.2.0265.

Legături externe

Carbonifer

Carboniferul se referă la o perioadă geologică a erei paleozoice, care se întinde de la sfârșitul devonianului, acum 359,2 ± 2,5 milioane de ani, până la începutul permianului, acum 299,0 ± 0,8 milioane de ani.

Cretacicul Superior

Cretacicul Superior sau Cretacicul Târziu este cea mai recentă din cele două epoci ale Cretacicului. În general este considerat că s-a desfășurat acum 100,5–66 milioane de ani. S-a terminat printr-o masivă extincție, Extincția Cretacic-Terțiar, care a dus la sfârșitul dinozaurilor.

Cretacicul timpuriu

Cretacicul Timpuriu sau Cretacicul Inferior este prima din cele două diviziuni majore ale Cretacicului. În general este considerat că s-a desfășurat acum 146-100 milioane de ani.

În acest timp au apărut mai multe tipuri noi de dinozauri iar altele s-au dezvoltat. Ceratopsienii, tyrannosauridele, hadrosaurii dominau, stegosaurii au dispărut, iar marii sauropozi au suferit câteva modificări care le-a redus dimensiunea. În mări, ihtiozaurii au înregistrat un declin accentuat și au dispărut la începutul Cretacicului târziu.

Angiospermele (plantele cu flori) au apărut pentru prima dată. De asemenea, păsările apar pentru prima dată.

Continentele se separau în acele vremuri, forma lor nu era atât de asemănătoare cu cea actuală, deși erau tot șapte continente ca și astăzi, forma lor era foarte diferită.

Deinonychus

Deinonychus (greacă "groaznic" și ὄνυξ, genitiv ὄνυχος ", cu gheare δεινός") a fost un gen de carnivore dromaeosaurid dinozaur. Există o specie descris Deinonychus antirrhopus. Acest contor 3.4 (11 ft) dinozaur lung a trăit în timpul începutul Cretacicului Perioada, aproximativ 115-108 de milioane de ani în urmă (de la mijlocul Aptian la începutul anului Albian etape). Fosilele au fost recuperate din SUA state din Montana, Wyoming, și Oklahoma, în roci de Formare Cloverly și Formare Antlers, deși dinti care poate să aparțină Deinonychus au fost gasite mult mai departe spre est, în Maryland.

Devonian

Devonianul este o perioadă geologică a erei paleozoice, care începe cu 416,0 ± 2,8 milioane de ani în urmă și se termină acum 359,2 ± 2,5 milioane de ani.

Este numită dupa orașul Devon, Anglia, unde s-au studiat pentru prima dată roci din această perioadă.

Dispariția dinozaurilor

Dispariția dinozaurilor (Extincția Cretacic-Terțiar) se pare că a fost cauzată de un meteorit de 10 km în diametru, care s-a ciocnit cu Pământul acum aproximativ 65 milioane de ani. Când meteoritul a lovit planeta, aceasta a fost acoperită de un nor uriaș de praf care a blocat lumina soarelui și astfel, a fost frig și întuneric timp de câteva luni. Odată cu dispariția plantelor au murit și dinozaurii ierbivori, iar datorită acestui fapt dinozaurii carnivori au murit și ei, rămânând fără hrană.

În acest timp au erupt mulți vulcani care vărsau lavă pe suprafața Pământului și emanau gaze otrăvitoare în aer. Traiul pe Pământ devenise din ce în ce mai dificil.

Cu toate acestea, nu toate vietățile au dispărut acum 65 milioane de ani. Animalele mici cum ar fi șopârlele, șerpii, păsările sau șobolanii au supraviețuit. Știința ia în calcul ideea că un procent mic de dinozauri a supraviețuit acestui cataclism planetar și dispariția totală a acestora a fost un proces lent.

După ultimele cercetări se crede că asteroidul s-a ciocnit de Pământ în apropiere de Mexic, unde în nord-estul orașului Chicxulub există un crater submarin uriaș cu un diametru de 200 km. Craterul se numește Craterul Chicxulub.

Conform studiului „The extinction of the dinosaurs”, publicat în numărul din 28 iulie 2014 al revistei Biological Reviews, dispariția dinozaurilor a fost rezultatul unui cumul de cauze care au condus la colapsul lanțului trofic. Printre aceste cauze sunt menționate intensificarea activității vulcanice, modificarea nivelului mărilor și variațiile de temperatură, urmate de evenimentele cataclismice provocate de asteroid (cutremure, tsunami, incendii de vegetație, schimbări bruște de temperatură și alte modificări climatice).

Eră (geologie)

O eră geologică este o subdiviziune a timpului geologic care împarte eonul în unități de timp mai mici. Eonul Fanerozoic se împarte în 3 astfel de unități de timp: Paleozoic, Mezozoic și Cenozoic, reprezentând etape majore în înregistrările de fosile macroscopice. Aceste ere sunt separate de granițe ale extincțiilor catastrofice: granița Extincției Permian-Triasic între Paleozoic și Mezozoic și granița Extincției Cretacic–Paleogen între Mezozoic și Cenozoic. Există dovezi că impacte catastrofale ale meteoriților au jucat un rol în delimitarea diferențelor dintre epoci.

Eonurile Hadean, Arhaic și Proterozoic au fost în ansamblu numite anterior Precambrian. Acesta a acoperit cei patru miliarde de ani de istorie a Pământului, înainte de apariția animalelor cu cochilie dură. Mai recent, totuși, eonurile au fost subdivizate în ere proprii.

Erele geologice sunt subdivizate la rândul lor în perioade geologice.

Fanerozoic

Fanerozoicul este actualul eon geologic pe scala timpului geologic, eon în care viața animalelor și a plantelor este abundentă. A început acum 541,0 ± 1,0 milioane de ani în urmă și încă nu s-a încheiat. Numele ei provine din greaca veche φανερός (fanerós) și ζωή (zo̱í̱), care înseamnă viață vizibilă, deoarece se credea odată că viața a început în Cambrian, prima perioadă a acestui eon. Timpul dinaintea Fanerozoicului, numit supereonul Precambrian, este divizat în: Hadean, Arhaic și Proterozoic. Viața plantelor a apărut la începutul eonului Fanerozoic.

Momentul de separare al Precambrianului de Fanerozoicul a fost inițial stabilit de apariția abundenței de fosile. Ulterior au fost făcute astfel de descoperiri anterioare acestei limite.

Geologie

Geologie, cuvânt compus de origine greacă, (conform γη, geo = pământ și λογος, logos = știință) este știința care se ocupă cu studiul structurii și formării Pământului. Geologia (în accepțiunea modernă) este o știință interdisciplinară, care, prin intermediul metodologiilor chimiei, fizicii, matematicii, statisticii, astronomiei etc., explică compoziția internă a Pământului, precum și procesele ce au loc în interiorul si la suprafața sa.

Iguanodon

Iguanodon - „dinte de iguana” - deține un loc foarte special la începuturile istoricului știintific al dinozaurilor. A fost numit astfel datorită unor dinți mari, care provin din zona Cuckfield din Sussex, din sudul Angliei de către Gideon Mantell, doctor de familie și amator de fosile în timpul liber, sau poate de către soția sa, Mary Ann. Dupa ce i-a consultat pe experți din acea vreme, printre care William Buckland și pe Georges Cuiver, Mantell a remarcat asemănarea dinților cu cei ai șopârlei actuale iguana, deși fosilele erau mult mai mari. În 1825, el a susținut ipoteza ca dinții de la o specie dispăruta cu mult timp în urmă de șopârlă ierbivoră, pe care a numit-o iguanodon. Astfel, iguanodon a fost al doilea dinozaur care a primit un nume științific, după megalosaurus, în 1824.

Insula Hațeg

Insula Hațeg a fost o insulă tropicală din Oceanul Tethys, în timpul erei Cretacic (147 - 65 milioane ani în urmă). Se situa în zona care corespunde azi Bazinului Hațeg sau Țării Hațegului, de unde și numele insulei. Fosile maastrichtian de dinozauri pitici au fost descoperite în rocile insulei.Ea a fost formată, în principal, prin ridicarea tectonică în timpul orogenezei alpine timpurii, cauzată de coliziunea plăcilor africane și eurasiatice spre sfârșitul Cretacicului. Nu există un analog real în prezent, dar în general, insula Hainan (în largul coastei Chinei) este probabil cea mai apropiată în ceea ce privește clima, geologia și topografia. Vegetația, de exemplu, a fost, desigur, complet diferită de cea de astăzi, precum și fauna.

Paleontologul Franz Nopcsa a introdus teoria conform căreia mărimea animalelor era determinată de disponibilitatea limitată de resurse pe care le presupunea mediul insular. De aici și forma specifică de piticism întâlnită la scheletele de dinozauri descoperite în zonă. Teoria „nanismului insular” a lui Nopcsa a devenit general acceptată. Noile descoperiri sugerează însă că nu toți dinozaurii din Hațeg au avut talii modeste, cu unele exemplare care atingeau lungimi de până la 15 m, ceea ce cu greu poate fi interpretat ca „pitic”.

Jurasic

Jurasicul (de la munții Jura) este o perioadă geologică care a durat aproximativ 55 de milioane de ani (între acum 200 de milioane de ani și 145 de miloane de ani în urmă), fiind precedată de Triasic și urmată de Cretacic. Jurasicul constitute perioada de mijloc a Erei Mezozoice, cunoscută de asemenea ca perioada reptilelor. Începutul perioadei este marcat de marea extincție din Triasic–Jurasic. Două alte extincții au avut loc în această perioadă: evenimentul din Jurasicul timpuriu și evenimentul din Jurasicul târziu; totuși niciunul dintre acestea două nu se numără printre cele cinci masive extincții în masă.

Jurasicul este numit după Munții Jura din Alpii Europeni, unde s-au identificat pentru prima dată straturi de calcar din acestă perioadă.

Maastrichtian

Maastrichtian este, pe scara timpului geologic, cea mai recentă vârstă (etapa cea mai înaltă) a epocii Cretacicului superior. În general este considerat că s-a desfășurat acum 72–66 milioane de ani. Maastrichtianul a fost precedat de Campanian și a fost urmat de Danian (parte a Paleogenului și Paleocenului).La sfârșitul acestei perioade, a existat o extincție în masă cunoscută sub numele de Extincția Cretacic-Paleogen, când multe grupuri, cum ar fi dinozaurii non-aviari, plesiosaurii și mosasaurii, precum și multe alte grupuri mai puțin cunoscute au murit. Cauza extincției este legată cel mai frecvent de un asteroid de aproximativ 10-15 km lățime care s-a ciocnit cu Pământul la sfârșitul Cretacicului.

Mezozoic

Era mezozoică este a doua mare eră geologică a Fanerozoicului. Se întinde de acum circa 252 milioane ani până acum circa 66 milioane ani. Mai este numită și Epoca Reptilelor, denumire introdusă de paleontologul Gideon Mantell în secolul al XIX-lea, care a observat că Mezozoicul a fost dominat de diapside, cum ar fi Iguanodon, Megalosaurus, Plesiosaurus și Pterodactylus. Această epocă este de asemenea numită și Epoca Coniferelor.Mezozoic înseamnă "viața mijlocie", derivată din prefixul grecesc meso-/μεσο- pentru "mijloc" și zōon/ζῷον însemnând "animal" sau "ființă vie". Este una dintre cele trei epoci geologice ale Eonului Fanerozoic, precedată de Paleozoic ("viața antică") și succedată de Cenozoic ("viața nouă"). Era este împărțită în trei perioade majore: Triasic, Jurasic și Cretacic, care la rândul lor sunt subdivizate în mai multe epoci și etape.

Era a început în urma Extincției Permian-Triasic, cea mai mare extincție din istoria Pământului, și s-a încheiat cu Extincția Cretacic-Terțiar, o altă extincție cunoscută pentru faptul că a ucis dinozaurii non-aviari, precum și alte specii de plante și animale. Mesozoicul a fost un timp al al activităților tectonice, climatice și evolutive semnificative. Supercontinentul Pangea s-a desprins treptat în continente separate, care, în cele din urmă au ajuns în pozițiile actuale. Climatul Mezozoicului a fost variat, perioadele calde alternând cu cele reci. Totuși, în general, Pământul era mai fierbinte decât este astăzi. Dinozaurii au apărut în Triasicul târziu și au devenit vertebratele terestre dominante la începutul Jurasicului, ocupând această poziție timp de aproximativ 135 de milioane de ani, până la dispariția lor la sfârșitul Cretacicului. Păsările au apărut pentru prima dată în Jurasic, după ce au evoluat dintr-o ramură a dinozaurilor theropoda. Primele mamifere au apărut în timpul Mezozoicului, dar au rămas de mici dimensiuni - mai puțin de 15 kg - până la Cenozoic.

Munții Apuseni

Munții Apuseni sunt un lanț muntos din Transilvania, parte a Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf este Vârful Bihor, din munții Bihor cu o altitudine de 1849 de metri. Sunt delimitați la nord de Râul Barcău, la sud de Râul Mureș, la vest de Dealurile și Câmpia de Vest, iar la est de Depresiunea Colinară a Transilvaniei. În Munții Apuseni se află peste 400 de peșteri.

Politehnica (stație de metrou)

Politehnica este o stație de metrou din București. Poartă numele Universității Politehnica din București, lângă care se află. În apropiere se mai află centrul de confecții numit în trecut Apaca ,Liceul Tudor Vladimirescu și centrul comercial AFI Palace Cotroceni.

De asemenea aceasta este considerată unică în lume datorită calcarului fosilifer care formează dalele podelei peronului acesteia. Calcar ce a fost extras dintr-un recif de rudiști fosili de vârstă cretacic târzie extras din Munții Apuseni.

Saurischia

Saurischia (din greacă sauros (σαυρος) – "șopârla" și ischion (ισχιον) – "șold comun") este unul dintre cele două ordine, sau diviziuni de bază, de dinozauri. În 1888, Harry Seeley clasificate dinozauri în două ordine, pe baza structurii lor de șold. Saurischians ("soparla-ipohondru") se deosebesc de ornithischians ("pasăre-ipohondru"), prin reținerea de configurare ancestrale de oase în șold.

Toate carnivore dinozauri (theropode) sunt saurischians, ca sunt una dintre cele două linii principale de ierbivore dinozauri, sauropodomorphs. La sfârșitul Cretacicului Perioadei, toate non- aviare saurischians au dispărut. Acest lucru este mentionat ca evenimentul Cretacic-Tertiar extincție. Avians (pasarile moderne), ca descendenti directi de un grup de dinozauri theropod, sunt considerate a fi un sub-clade de dinozauri saurischian în clasificarea filogenetice.

Terțiar

Terțiarul este un termen folosit anterior pentru o perioadă geologică care s-a întins de acum circa 65 milioane ani până acum 2,58 milioane de ani în urmă, perioadă de timp între Mezozoic și Cuaternar. Terțiarul nu mai este recunoscut ca unitate formală de către Comisia internațională de stratigrafie, însă cuvântul este încă folosit pe scară largă. Comisia internațională de stratigrafie a regrupat în era Cenozoică, ceea ce corespundea anterior fostelor erei Terțiar și Cuaternar. Epoca Cenozoică acoperă astfel intervalul de acum 66 de milioane în urmă până în prezent.

Limita de 2,58 milioane de ani dată pentru sfârșitul fostei erei terțiare a ținut cont de ratificarea definiției perioadei cuaternare și de redefinirea bazei epocii Pleistocen.. Această eră geologică era împărțită în perioadele Paleogen și Neogen. Perioada a început odată cu decesul dinozaurilor non-aviari în timpul Extincției Cretacic-Paleogen, la începutul Erei Cenozoice, și s-a extins până la începutul glaciațiunii cuaternare de la sfârșitul Epocii Pliocen.

Tyrannosaurus

Tyrannosaurus este un gen extinct de dinozaur teropod din familia Tyrannosauridae, care a trăit în ultima parte a Maastrichtianului (ultimul etaj al Cretacicului), acum 68-66 milioane de ani, în ceea ce este numită astăzi America de Nord. Tyrannosaurus rex al cărui etimon înseamă "regele șopârlă tiran", este una dintre cele mai cunoscute specii de dinozauri și singura specie de Tyrannosaurus, în cazul în care taxonul Tarbosaurus bataar nu este considerat parte a aceluiași gen. Tyrannosaurus a fost printre ultimii dinozauri non-aviari care au existat înaintea extincției survenite la limita Cretacic-Paleogen, acum 66 de milioane de ani.Ca și ceilalți tiranozauri, Tyrannosaurus era un carnivor biped cu o craniu masiv echilibrat de o coadă lungă și grea. În comparație cu membrele posterioare mari și puternice, membrele anterioare erau scurte dar neobișnuit de puternice pentru mărimea lor și erau prevăzute cu câte două gheare ascuțite. Cel mai complet specimen măsoară 12,3 m în lungime și putea ajunge până la 3,66 metri înălțime la șolduri și, potrivit celor mai moderne estimări, cântărea 8,4-14 tone greutate. Deși și alte teropode rivalizează sau depășesc dimensiunile Tyrannosaurus rex, acesta se situează printre cele mai mari animale de pradă de uscat cunoscute și se estimează că au exercitat cea mai mare forță musculară în rândul tuturor animalelor terestre. De departe, cel mai mare carnivor din mediul său, Tyrannosaurus rex a fost cel mai probabil un prădător de vârf, care se hrănea cu hadrosauri, ceratopsieni, ankylozauri și eventual sauropode. Unii experți au sugerat că dinozaurul a fost în primul rând un necrofag. Întrebarea dacă Tyrannosaurus era un prădător de vârf sau un necrofag a fost printre cele mai lungi dezbateri din paleontologie. Majoritatea paleontologilor acceptă astăzi faptul că Tyrannosaurus a fost atât un prădător activ, cât și un necrofag.

Au fost identificate peste 50 de specimene de Tyrannosaurus rex, dintre care unele sunt schelete aproape complete. Abundența de materii fosile a permis cercetarea semnificativă a multor aspecte ale biologiei sale, inclusiv istoricul vieții și biomecanica. Modalitățile de hrănire, fiziologia și viteza potențială a Tyrannosaurus rex sunt câteva subiecte de dezbatere. Taxonomia sa este de asemenea controversată, întrucât unii oameni de știință consideră că Tarbosaurus bataar din Asia este a doua specie Tyrannosaurus, în timp ce alții susțin că Tarbosaurus este un gen separat. Câteva alte genuri de tiranozauride din America de Nord au fost, de asemenea, sinonime cu Tyrannosaurus.

Ca teropod arhetipal, Tyrannosaurus este unul dintre cei mai cunoscuți dinozauri din secolul al XX-lea și a fost prezentat în film, publicitate, timbre poștale și alte mijloace de comunicare.

Istoria geologică a Pământului

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.