Confucius

Confucius (sau Kong Fu Zi, n. 550 î.Hr.; d. 478 î.Hr.) a fost un filozof chinez, născut în regiunea Lu, filozof care a influențat decisiv gândirea asiatică.

Confucius
Confucius Tang Dynasty

Confucius
Date personale
Activitate

Biografie

Cele mai vechi date biografice, inserate în opera istoricului Sima Qian, sunt deja impregnate de legendă. Descendent al unei familii princiare din satul Song, Confucius a ocupat înalte funcții oficiale la curtea suveranilor Lu (actuala provincie Shandong), petrece călătorind cei 13 ani ai unui exil început în 496 î.Hr., revine apoi în Lu, unde își încheie viața.

Dobândind o mare faimă ca învățat și dascăl, Confucius organizează o școală la care s-au adunat, potrivit tradiției, 3000 de elevi. Discursurile, reflecțiile, aforismele culese de discipolii săi au fost grupate în 20 de secțiuni ale lucrării „Cugetări” (Lunyu); aceasta este singura dintre cele 5 opere clasice ale confucianismului la care Confucius a colaborat personal. Confucius este prima personalitate a culturii chineze care a pus bazele unei concepții filozofice sistemice. Gândirea sa este mai mult o doctrină etico-politică decât un sistem filozofic propriu-zis, interesul practic depășește în preocupările sale determinarea teoretică. Natura ar fi pătrunsă de o esență divino-cerească - din care s-ar desprinde natura umană și ea, în ultimă analiză, tot „cerească”. Problema de la care a plecat Confucius a fost modalitatea de guvernare care să asigure ordinea în stat și societate. Buna înțelegere între oameni și ordinea în societate se obțin numai prin desăvârșirea interioară a individului și prin supunerea lui structurilor statale și culturale existente. Realizarea acestui ideal al desăvârșirii se face prin perfecta cunoaștere a trecutului istoric, prin respectarea riturilor, obiceiurilor și tradițiilor ancestrale, prin subordonarea față de suveran și instituțiile statului. Virtuțile admirate de Confucius rămân pietatea filială, respectul față de frate, loialitatea, înțelepciunea, iubirea și curajul - calități proprii modelului de viață al aristocrației. Virtutea cardinală rămâne în ren (omenia, principiul iubirii umane). El a lăsat fără răspuns întrebarea dacă omul este bun sau nu din cauza naturii. Din învățătura sa s-au desprins diferite linii de gândire și școli, fie filozofice, fie religioase, dar și confucianismul, care a devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în timpul celor două dinastii Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr.) răspândindu-se în antichitate și în ev. mediu în Coreea, Peninsula Indochina, Japonia.

Confucius 02
Prezentare tradițională

Opera cea mai importantă ce a influențat în mod deosebit filozofia din Asia răsăriteană este Lunyu. Conține patru elemente de bază a filozofiei lui Confucius:

  • Umanitate (仁 ren),
  • Dreptate (義 yi),
  • Pietate (孝 xiao)
  • Cavalerism (禮 li).

În afară de acestea prioritatea majoră este acordată învățatului. Primul cuvânt din opera Lunyu fiind „învață“:

Original Pinyin traducere
「学而时习之,
不亦悅乎?
Xue er shi xi zhi,
bu yi yue hu?
Învață și din timp în timp repetă,
nu-i așa că-ți produce bucurie?
有朋自远方来,
不亦乐乎?
You peng zi yuan fang lai,
bu yi le hu?
Când un prieten de departe sosește,
nu-ți produce la fel bucurie?
人不知而不愠,
不亦君子乎?」
Ren bu zhi er bu yun,
bu yi junzi hu?
Să nu fii recunoscut de lume,
cu toate acestea să nu fii întristat, nu este aceasta o purtare nobilă?

Alte articole

Literatură

  • Carl Crow: Konfuzius. Staatsmann – Heiliger – Wanderer. Leipzig 1939 (Originaltitel: Master Kung)
  • Die Lehren des Konfuzius  −  Die vier konfuzianischen Bücher, Traducere și explicații: Richard Wilhelm, prefață: Hans van Ess, Ausg. chinesisch/deutsch, Verlag Zweitausendeins, Frankfurt am Main 2008, ISBN 978-3-86150-873-1. 1113 S.
  • Xuewu Gu: Konfuzius zur Einführung. 2. Auflage. Junius, Hamburg 2002, ISBN 3-88506-361-1
  • Volker Zotz: Konfuzius. Rowohlt, Reinbek 2000, ISBN 3-499-50555-X
  • Heiner Roetz: Konfuzius. Beck, München 1995, ISBN 3-406-34641-3 (Denker 529)
  • Wojciech Jan Simson: Die Geschichte der Aussprüche des Konfuzius (Lùnyǔ). Lang, Bern u. a. 2006, ISBN 3-03910-967-7 (Welten Ostasiens 10, zugleich: Dissertation Universität Zürich, 2002)

Legături externe

  • „Confucius”. Internet Encyclopedia of Philosophy⁠(d).
  • Confucius pe In Our Time la BBC. (ascultă acum)
  1. ^ a b Encyclopædia Britannica, accesat în
  2. ^ Stanford Encyclopedia of Philosophy, accesat în
  3. ^ Encyclopædia Britannica, accesat în
Analectele lui Confucius

Analectele este numele unei colecții de scrieri atribuite lui Confucius și datate în „perioada Dinastiilor Războinice” (475 –221 î.Hr).

Numită și Învățăturile lui Confucius, cartea cuprinde preceptele marelui filozof chinez expuse sub forma a diverse dialoguri cu discipolii săi.

Lucrarea este considerată o scriere de bază a confucianismului și a exercitat o deosebită influență asupra modului de gândire din spațiul extrem-oriental.

Publicația The Guardian o consideră una dintre primele 10 cărți care au influențat omenirea.

Anii 470 î.Hr.

(Secolul al VI-lea î.Hr. - Secolul al V-lea î.Hr. - Secolul al IV-lea î.Hr. - alte secole)

Anii 550 î.Hr.

(Secolul al VII-lea î.Hr. - Secolul al VI-lea î.Hr. - Secolul al V-lea î.Hr. - alte secole)

Bărbat

Bărbatul reprezintă sexul masculin adult al speciei umane, pe când sexul feminin este reprezentat de femeie, termenul de bărbat mai poate exprima caracterul unei persoane, în general trăsături de caracter pozitive ca și curaj, dârzenie, bărbătos etc.Simbolul masculin este simbolul lui Marte, iar pentru copii culoarea albastră este considerată culoare masculină în cultura europeană, în contrast cu culoarea roz care e considerată culoare feminină.

China antică

Civilizația chineză a apărut în mileniul al III-lea î.Hr. pe văile fluviilor Huanghe și Yangtze. În secolul al III-lea î.Hr., împăratul Shi Huangdi (221-210 î.Hr.) a întemeiat dinastia Qin și a unificat principatele existente într-un singur imperiu. Dinastia Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr. ) a deschis comerțul cu Occidentul. Fiind atacat de nomazii din nord (huni), imperiul s-a destrămat, dar s-a refăcut câteva secole mai târziu.

Confucianism

Confucianismul ("Școala învățaților"; sau 孔教 Kŏngjiào, "") este un sistem filozofic și religios chinez care s-a dezvoltat inițial din învățăturile înțeleptului Confucius. Tratatul acestuia se numește Analecte.

Potrivit Dictionarului estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației... de Ion Pachia Tatomirescu, «prin Confucianism este desemnată una dintre cele Trei Religii aflate în patrimoniul chinez, fundamentată de filosoful Kong-Fu-zi, în secolul al VI-lea î. H., religie în care:

(I) Cerul, neconsiderat zeu, ci principiu garant al ordinii, devine puterea supremă / absolută, conștientă și activă, determinatoare a actelor / comportamentelor uman-terestre;

(II) deși existența se bizuie pe virtutea esențială jen (jun) / omenie, din lume nu-i nimic de salvat, de vreme ce „oamenii nu sunt în stare să fie devotați semenilor lor“ și „n-au nici cum să-i poată sluji oamenii pe zei“, de vreme ce „nu poți cunoaște viața, neavând nici cum cunoaște moartea“;

(III) preocuparea esențială a fiecărui ens rămâne să afle un Dao, adică o Cale păstrătoare a echilibrului între voința Pământului și voința Cerului;

(IV) sacrificiile trebuie să fie pentru Cer și pentru Pământ;

(V) totuși, menirea ens-ului pe pământ este de a se desăvârși întru ren / run (omenie), îndeplinindu-și datoria numai în concordanță cu ceea ce este adevărat și drept etc.

Numele reformatorului / filosofului chinez Kong-Fu-zi a fost latinizat în Confucius. Doctrina Confucianismului se întemeiază pe următoarele lucrări „clasice“: Yi jing / Cartea schimbărilor, Shi jing / Cartea odelor, Shu jing / Cartea edictelor, Li ji / Memorial de rituri, Yueh jing / Cartea muzicii, Lu guo Chun-Qiu / Primăvara-toamna țării Lu etc.

Neoconfucianismul apare în „epoca Song“, prin reinterpretarea conceptului de li („principiu“) și prin combinarea credințelor confucianiste cu cele taoiste și budiste ; curentul religios revitaminizat este reprezentat de cei Cinci Maeștri ai Dianstiei Song de Miazănoapte: Shao Yung (1011–1077), Zhon Dun-yuan (1017–1073)), Zhang Zai (1020–1077), Cheng Hao (1032–1085) și fratele acestuia, Cheng Yuan (1033–1107). Neoconfucianismul, interzis în China comunistă din orizontul anului 1960, și-a păstrat privilegiile în Taiwan, în Hong Kong și în comunitățile chinezești din Statele Unite ale Americii» (p. 87 99

Dinastia Zhou

Dinastia Zhou (chineză:周朝; pinyin: Zhou Cháo; Wade-Giles: Chou Ch. `ao; a durat între anii 1045 î.Hr. și 256 î.Hr.) a urmat dinastiei Shang și a fost urmată de dinastia Qin în China. Dinastia Zhou a durat mai mult decât orice altă dinastie din istoria Chinei, deși controlul efectiv politic și militar a Chinei de către dinastie a durat doar în timpul dinastiei Zhou de Vest. În timpul dinastiei Zhou, a fost introdusă prelucrarea fierului în China, în timp ce această perioadă a istoriei chineze este cunoscută ca apogeul lucrului în bronz. Dinastia, de asemenea, a durat din perioada în care limba scrisă a evoluat de la etapa veche așa cum se vede din inscripțiile pe bronz din Zhou de Vest, pînă la începutul etapei moderne, sub forma unui script arhaic clerical care a apărut în perioada tardivă a Statelor Combatante. În intervalul acestei perioade a trăit Confucius , un filozof chinez care a pus bazele unor doctrine religioase și administrative care au avut o mare importanță în evoluția Chinei și a celorlalte zone din Asia de Est .

Filozofie chineză

În filozofia chineză s-au dezvoltat patru mari curente filosofice: taoismul, confucianismul, budismul și maoismul.

Lao Zi

Lao Zi (chineză: 老子, pinyin: Lǎozǐ; alte variante de transcriere Laozi, Lao Tse, Laotze sau Lao Tzu, numele se traduce prin Bătrânul Maestru) este un filozof chinez, a cărui naștere este cel mai probabil databilă în jurul veacului VI înainte de Hristos. Este figura fondatoare a taoismului și autorul cărții de bază a acestuia, Tao Te Ching - Cartea Căii și a Virtuții (Tao Te King, Dàodéjīng, Chineză tradițională: 道德經 [ ascultă ]). Textul însă a fost stabilit, se pare, abia în secolul IV î.Hr.

Lao Zi a lăsat în urma lui imaginea unui personaj extraordinar. Conceput miraculos la trecerea unei comete sau când mama sa a mâncat o prună magică (li, nume de familie care îi este în general atribuit), se naște cu păr alb și barbă, de unde și numele de bătrân (lao)și cu urechi cu lobii foarte lungi - semn de înțelepciune. Arhivar la curtea Zhou este contemporan cu Confucius care îl recunoaște ca maestru și ființă extraordinară; și-a părăsit țara la vârsta de cel puțin 160 de ani, sătul de disensiunile politice. Pleacă spre vest călare pe un bivol; ajuns la frontieră, scrie Cartea Căii și a Virtuții la cererea unui paznic Yin Xi apoi își continuă călătoria. Nimeni nu știe ce a devenit, dar unii cred că nu a murit sau se reîncarnează, reapărând sub diverse forme pentru a transmite Dao.

Literatura chineză

Literatura chineză se extinde în timp la mii de ani în trecut, de la cele mai timpurii înregistrări din arhivele instanțelor judiciare ale dinastiilor timpurii, pînă la apariția romanelor de ficțiune care au fost scrise în timpul dinastiei Ming pentru a distra păturile sociale culte din China antică. Introducerea imprimării cu ajutorul tablelor de lemn, răspândit în timpul dinastiei Tang (618-907), precum și inventarea tiparului cu caractere mobile de Bi Sheng (990-1051) în timpul dinastiei Song (960-1279) au răspândit rapid cunoștințele prin întreaga China, ca niciodată înainte. În perioada contemporană, autorul Lu Xun (1881-1936) este considerat fondatorul literaturii moderne "baihua" în China.

Cultura literară a Chinei foarte des a fost un fenomen nu numai cultural, ci și unul politic și economic. Pe lângă o excelență a lecturii și a competențelor de scriere și vorbire, profesiunea de literat deseori permitea funcționarilor să ocupe posturi mai înalte datorită elocvenței, care a contribuit la dezvoltarea a filosofiei chineze. De asemenea, unii împărați au activat cu succes ca poeți și scriitori.

Primele documente scrise în limba chineză, ce pot fi numite literatură, se referă la dinastia Zhou. Și mai vechi sint inscripțiile oraculare din perioada dinastiei Shang. La sfârșitul acestor epoci exista un număr mare de lucrări ca tratate filosofice, istorice și colecții de poezie. Unele dintre aceste texte sunt, probabil, din perioada anterioară și ne oferă o incursiune în acele vremuri întunecate. Printre filozofii ale căror texte au, de asemenea, și o valoare literară, sînt Confucius (孔子 Kǒngzi, Maestrul Kong), Lao Zi (老子 Lǎozi, Maestru Lao, Tao Te Ching 道德 经), Zhuangzi (Zhuangzi 庄子, Maestrul Zhuang), Mengzi (孟子 Mencius, Mencius, latină, Maestrul Meng) și Mozi (Mozi 墨子). Chiar și lucrarea Sun Tzu (孙子 Sun Tzu), Arta Războiului (Sun Tzu bingfa 孙子兵 法) este nu numai un manual pentru militari, dar are, de asemenea, și o mare valoare literară.

Marele Buddha din Leshan

Marele Buddha din Leshan (chineză: 樂山大佛 / 乐山大佛 Lèshān Dàfó) este cea mai mare statuie de piatră în lume a lui Buddha. El a fost cioplit în stâncă de gresie în timpul dinastiei Tang (618–907) la locul de confluență a râurilor Min Jiang, Dadu He și Qingyi în provincia Sichuan din China. Statuia zeului are privirea îndreptată spre muntele Emei Shan, iar picioarele lui se află pe malul fluviului. În 1982 statuia a fost declarată monument național chinez iar în 1996 a fost declarat patrimoniu mondial UNESCO.

Mencius

Mencius (forma latinizată a numelui său în chineză, Meng-Tze, însemnând „Meng cel înțelept”; datele cele mai acceptate: 372–289 î.Hr.; alte perioade posibile 385–303/302 î.Hr.) a fost un filozof chinez și, fără îndoială, cel mai faimos confucianist după însuși Confucius.

Meritocrație

Meritocrația este o formă de guvernământ sau de organizare în care nominalizarea este făcută și sarcinile sunt atribuite pe baza abilității (meritelor) și talentului, nu pe baza averii (plutocrație), originii, legăturilor de familie (nepotism), privilegiilor de clasă (aristocrație), dreptului primului ocupant, popularității (democrație) sau a altor factori determinanți privind poziția socială sau puterea politică.

Cuvântul meritocrație este adesea utilizat în zilele noastre pentru a descrie un tip de societate în care bogăția și poziția socială sunt obținute în principal prin competiție, sau prin talent și competență demonstrate. Principiul este că o poziție investită cu responsabilități și prestigiu social trebuie dobândită, nu moștenită sau obținută prin criterii arbitrare. Meritocrația este, de asemenea, termenul folosit pentru a descrie sau critica o societate concurențială care acceptă decalaje inechitabile ale venitului, averii și poziției sociale în funcție de talent, merit, competență, motivație și efort.

Mileniul I î.Hr.

(Mileniul al II-lea î.Hr. - Mileniul I î.Hr. - Mileniul I - alte secole și milenii)

Mileniul I î.Hr. descrie perioada de timp de la anul 1000 î.Hr. până în anul 1 î.Hr.

Onestitate

Onestitatea (din latină honestĭtas, -ātis), cinstea, credibilitatea sau onorabilitatea este o virtute care constă în a susține adevărul, în a fi decent, precaut, rezonabil și just (echitabil). Din punct de vedere filozofic, este o calitate umană care constă în a acționa (persoana in cauză) în conformitate cu ceea ce gândește și simte (cu coerență). Se face referire la acea calitate prin care este definită acea persoană care manifestă (atât prin activitatea sa cât și prin modul său de gândire), că este corectă, justă și integră. Persoana care manifestă onestitate se caracterizează prin verticalitate sufletească, prin integritate în tot ceea ce face, prin respectarea (mai presus de toate), a acelor reguli care sunt considerate corecte și adecvate în comunitatea în care respectiva persoană trăiește.

În sensul său cel mai evident, onestitatea poate fi înțeleasă ca simplu respect pentru adevăr în relația respectivei persoane cu faptele și cu persoanele din lumea sa exterioară; în alte sensuri onestitatea implică, de asemenea, relația dintre respectivul subiect și ceilalți, precum și relația dintre acel subiect și el însuși.

Onestitatea și onorabilitatea, termeni inițial distincți, s-au apropiat, pe măsura trecerii timpului și sub influența limbii engleze, până aproape de contopire; în așa fel încât se produce un fel de amalgam intre ambele atunci când se încearcă definirea conceptului de onorabilitate, acest termen (onorabilitatea) fiind doar unul dintre sensurile cuvântului „onestitate”.

Patrula timpului (Cartoon Network)

Patrula timpului (engleză: Time Squad) este o serie americană de desene animate creată în 2001 de David Wasson și produsă de Cartoon Network Studios. În România, serialul s-a difuzat în trecut pe Cartoon Network, dar difuzarea a fost mai târziu anulată. Serialul urmărește aventurile unui trio de „polițiști ai timpului” nefericiți care călătoresc înapoi în timp pentru a corecta problemele din istorie.

Secolul al VI-lea î.Hr.

(Secolul al VII-lea î.Hr. - Secolul al VI-lea î.Hr. - Secolul al V-lea î.Hr. - alte secole)

În Orientul Apropiat, în prima jumătate a acestui secol a fost dominat de imperiul caldeean/neo-babilonian, care s-a extins. Regatul lui Iuda a ajuns la sfârșit în 587 î.Hr., când forțele babiloniene conduse de Nabucodonosor al II-lea a cucerit Ierusalimul și a exilat poporul evreu. Dar Babilonul a fost în cele din urmă cucerit de către Cyrus, care a fondat Imperiul Persan în locul său. Imperiul persan a continuat să se extindă și a ajuns cel mai mare imperiu din lume cunoscut în timp.

Începe epoca fierului în Europa Celtică, Atena devine recunoscută pentru reformele democratice unde înflorește filozofia greacă, iar Roma devine republică. China s-a aflat în perioada de primăvară și de toamnă. Pe lângă filozofia greacă, apar și alte curente filozofice în extremul orient: Confugianism, Taoism, Moism și Legalism.

Apar religii noi: Zoroastrismul în Persia, pe când în India apar Budismul și Jainismul.

Panini din India dezvoltă gramatica Limbii sanscrită.

Iar în America, civilizația olmecilor decade.un

Tao Te Ching

Tao Te Ching (Tao Te King sau Dao De Jing) este un text clasic chinez, scris cam prin 600 î. Hr. și atribuit lui Lao Zi. Este una din scrierile de referință ale filozofiei chineze, deoarece a stat la baza taoismului.

Templul cerului

Informații suplimentare: Monumente din Pekin

Templul cerului sau literal Altarul cerului (Chineză simplificată: 天坛; Chineză tradițională: 天壇; pinyin: Tiāntán) este un complex de clădiri taoiste în sudul Beijingului. Acesta era vizitat de către împărații dinastiilor Ming și Qing pentru ceremonii anuale de rugăciune către Cer pentru o recoltă bună. Este privit ca un templu taoist, deși venerarea Cerului în special de către împărat datează dinaintea taoismului.

Republica Populară Chineză — Chinezi — Limba chineză mandarină
Drapelul Republicii Populare Chineze
           Stema Republicii Populare Chineze

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.