Cartea Exodului

Exodul sau Ieșirea este a doua carte a Pentateuhului, deci și a Vechiului Testament, sau Tanakhului.

Biblia ebraică
Aleppo Codex Joshua 1 1
Portal Iudaism
Portal Creștinism

Titlu

În limba ebraică se numește שְׁמוֹת ("Șemoth", "Numele" (pl.)), de la primele ei cuvinte — ואלה שמות ("We-eleh hașemoth", "Iar acestea sunt numele ..."). În LXX e denumită Ἔξοδος, adică ieșire (cuvântul mai poate însemna și marș, expediție militară; procesiune solemnă), de la evenimentul principal al cărții — ieșirea evreilor din sclavia în Egipt.

Compoziție

Tradiția iudaică și cea creștină îi atribuie lui Moise scrierea cărții. Conform ipotezei documentare, cartea Exodului a fost pusă laolaltă de redactori folosind trei surse primare: J, E și P. Din J ar proveni Exod 1-17 (pe alocuri în combinație cu E și P) și 34 (cu E). Mai precis, lui E îi sunt atribuite Exod 1.15-21 (pasajul despre moașele Șifra și Pua), 3.1-15 (cu J, rugul aprins), 13, 17-18, și, în plus, 19.1-9, 20.1-17 (cu P, Decalogul), 20.18-23.33 (Cartea legământului), 24.1-18 (cu P, ceremonia legămânului) și 32-33 (vițelul de aur). Din P ar proveni 6-7 (cu J), 12-14 (cu J și E), 25-31, 35-40.

Conținut

De obicei, cartea Exodului e împărțită în șase secțiuni:

  1. narațiunea despre sclavia egipteană (1), viața lui Moise până la chemarea sa de către Yahweh (2-4), cele zece plăgi ale Egiptului și eliberarea din sclavie (5-12)
  2. narațiunea despre călătoria până la Muntele Sinai (13-18)
  3. descrierea legământului dintre Dumnezeu și națiune (19-24)
  4. instrucțiuni divine pentru construirea unui tabernacol și confecționarea robelor preoțești și a diverse obiecte de cult (25-31)
  5. narațiunea despre vițelul de aur și re-înființarea legământului (32-34)
  6. descrierea confecționării tabernacolului și a confecționării robelor preoțești și a diverselor obiecte de cult (35-40)

Istoricitate

Cele mai multe tratate de istorie a Israelului antic consideră că informațiile despre Exod nu mai pot fi recuperate sau că pur și simplu nu privesc apariția Israelului.[1] Totuși, discuțiile asupra istoricității sale au o lungă istorie și continuă să atragă atenția publicului, mai rar a istoricilor de profesie.

Dovezile arheologice nu susțin relatările din Cartea Exodului[2][3] iar cei mai mulți arheologi au abandonat cercetările asupra lui Moise și a Exodului drept „o activitate lipsită de roade”.[4] Opinia majorității covârșitoare a cercetătorilor biblici moderni este că Pentateuhul și-a căpătat forma finală în perioada post-exilică,[5] deși tradițiile pe care se bazează sunt mai vechi și pot fi întâlnite în scrieri ale profeților din sec. VIII î.Hr.[6] Cât de timpuriu provin aceste tradiții nu se poate spune: „Probabil o poveste originară a Exodului este îngropată sub toate reviziunile și modificările ulterioare, dar secole de transmitere a lor au obturat prezența ei, iar substanța, corectitudinea și data ei sunt azi dificil de determinat.”[7]

Intenția globală a cărților Exodului, Leviticului, Numerilor și a Deuteronomului era aceea de a ilustra acțiunile lui Dumnezeu în istorie, de a reaminti sclavia și salvarea Israelului și de a ilustra împlinirea legământului cu Israel.[7] Exodul a fost un subiect central al iudaismului: el a servit pentru a-i orienta pe evrei către sărbătorirea acțiunilor lui Dumnezeu în istorie, spre deosebire de sărbătorile politeiste ale acțiunilor zeilor în natură, în ziua de azi el este menționat zilnic în rugăciunile evreiești și sărbătorit de Pesach. În istoria seculară exodul a servit drept inspirație și model pentru multe grupuri, de la imigranții protestanți care fugeau din fața persecuțiilor din Europa la americanii de culoare din secolele XIX și XX care luptau pentru libertate și drepturile omului.[8]

În 2004, în Symboles de l'Égypte (éd. Desclée de Brouwer), Christiane Desroches Noblecourt scrie la p. 125:

„Este pe de o parte absurd să considerăm textul biblic drept document istoric, iar pe de altă parte să inversăm importanța protagoniștilor: Israel este menționat o singură dată, pe stela lui Merenptah, în timp ce cuvântul Egipt este folosit de 680 de ori in Biblie.[9]

Ea adaugă la p. 126 :

„Aluziile biblice la Egipt au în mod preponderent rolul de a colora istoria internă a evreilor și de a da un decor vag anumitor episoade istorice, dar nu au nicio legătură cu ceea ce ne învață istoria reală.[10]

În 2005, Pierre de Miroschedji a publicat un articol în revista La Recherche. El scria:

„În general, niciun arheolog serios nu mai crede în ziua de azi că evenimentele povestite în Cartea lui Iosua ar avea vreo bază istorică reală. Prospecțiunile arheologice, în special la începutul anilor 1990, au dezvăluit că a israeliților cultură a apărut pe dealurile din centrul țării, drept continuare a culturii cannaanite a epocii anterioare.[11]

El subliniază că nimic nu împiedică utilizarea Bibliei în arheologie,[12] sub formă de izvor supus criticii, așa cum arheologii procedează cu oricare alt document [13].

Consensul cercetătorilor Bibliei este că n-a existat niciun exod de proporțiile celui descris în carte,[14] și că povestirea trebuie considerată teologie, o povestire care ilustrează cum Dumnezeul lui Israel a acționat pentru a-și salva și întări poporul, dar nu poate fi considerată istorie.[15]

Istoricul evanghelic Peter Enns confirmă aceste puncte de vedere pe blogul său.[16]

Numere și logistică

Consensul actual al cercetătorilor Bibliei este că nu a existat niciodată vreun exod de proporțiile celui descris în Biblie.[14] Conform cu Exodul 12:37–38, israeliții numărau „în jur de șase sute de mii de bărbați care mergeau pe jos, în afară de copii” plus mulți ne-israeliți și animale.[17] Cartea Numerilor 1:46 dă un total mai precis de 603 550 bărbați de peste 20 de ani.[18] Cei 600 000, plus neveste, copii, bătrâni și „mulțimea amestecată” de ne-israeliți ar fi numărat peste două milioane de oameni,[19] comparat cu populația Egiptului din 1250 î.Hr. în jur de 3 până la 3,5 milioane.[20] Mărșăluind câte zece și fără a mai ține cont de animale, ei ar fi format o coloană lungă de 150 de mile (241 km).[21] Nu s-a găsit nicio dovadă că Egiptul ar fi suferit o asemenea catastrofă demografică și economică sau că deșertul Sinai ar fi găzduit vreodată (sau că ar fi putut să găzduiască) aceste milioane de oameni și turmele lor.[22] Este de asemenea dificil de reconciliat ideea de 600 000 luptători israeliți cu informația că israeliții s-ar fi temut de filisteni și egipteni.[23]

Unii cercetători au raționalizat aceste numere la cifre mai mici, citind de exemplu textul ebraic drept „600 de familii” decât drept 600 000 de bărbați, dar toate aceste soluții au propriile lor probleme.[24] Opinia cercetării biblice moderne mainstream este că improbabilitatea poveștii Exodului se trage din faptul că nu a fost scris ca istorie, ci pentru a demonstra țelul lui Dumnezeu și faptele sale cu poporul ales, Israel.[2] Cea mai probabilă explicație este că 603 550 de bărbați salvați din Egipt este un număr care este gematria (un cod în care numerele reprezintă litere sau cuvinte) pentru bnei yisra'el kol rosh, „copiii lui Israel, fiecare individ;”[25] în timp ce numărul de 600 000 simbolizează distrugerea totală a generației lui Israel care a părăsit Egiptul, din care niciunul nu a trăit ca să vadă Țara Făgăduită.[26]

Galerie de imagini

Cosimo Rosselli Attraversamento del Mar Rosso
Cosimo Rosselli - “Traversarea Mării Roşii” (Capela Sixtină, 1481-82)
Cranach il vecchio, passaggio del mar rosso 1, aschaffenburg, staatsgalerie
Lucas Cranach cel Bătrân - “Despicarea Mării Roşii de către Moise” (1530)
Agnolo Bronzino - The crossing of the Red Sea - Google Art Project
Agnolo Bronzino - “Traversarea Mării Roşii de israeliţi” (1540-45)

Note

  1. ^ Moore & Kelle 2011, p. 81.
  2. ^ a b Meyers 2005, p. 5.
  3. ^ Levy, Schneider & Propp, p. 428.
  4. ^ Dever 2001, p. 99.
  5. ^ Enns 2012, p. 26.
  6. ^ Lemche 1985, p. 327.
  7. ^ a b Redmount 1998, p. 63.
  8. ^ Tigay 2004, p. 107.
  9. ^ Il est absurde, d'une part, de prendre le texte biblique pour un document historique, d'autre part d'inverser l'importance des protagonistes : Israël n'est mentionné qu'une seule fois sur une stèle de Mérenptah, alors que le mot Égypte est utilisé 680 fois dans la Bible.
  10. ^ Les allusions à l'Égypte dans la Bible servent essentiellement à nourrir l'histoire interne des Hébreux, en donnant un vague décor à certains épisodes, et sont sans rapport avec ce que l'histoire actuelle enseigne.
  11. ^ D'une façon générale, aucun archéologue sérieux ne croit plus aujourd'hui que les événements rapportés dans le livre de Josué ont un fondement historique précis. Des prospections archéologiques, au début des années 1990, en particulier, ont révélé que la culture israélite a émergé dans les collines du centre du pays, en continuité avec la culture cananéenne de l'époque précédente. Pierre de Miroschedji, revue La Recherche nr. 391 din 01-11-2005, dosarul Les archéologues réécrivent la Bible, p. 32
  12. ^ idem p. 33
  13. ^ În același timp, un cititor simplu al Bibliei care nu cunoaște arheologie ar trebui să-și spună că el citește un document scris cu mult mai târziu despre perioadele dinainte de 700 î.e.n.
  14. ^ a b Walton 2003, p. 258.
  15. ^ Redmount 1998, p. 64.
  16. ^ Peter Enns, "3 Things I Would Like to See Evangelical Leaders Stop Saying about Biblical Scholarship"
  17. ^ Exodus 12
  18. ^ Numbers 1
  19. ^ Kantor 2005, p. 70.
  20. ^ Butzer 1999, p. 297.
  21. ^ Cline 2007, p. 74.
  22. ^ Dever 2003, p. 19.
  23. ^ Miller 2009, p. 256.
  24. ^ Grisanti 2011, p. 240ff.
  25. ^ Beitzel 1980, p. 6–7.
  26. ^ Guillaume 1980, p. 8, 15.

Bibliografie

Beitzel, Barry (). „Exodus 3:14 and the divine Name: A Case of Biblical Paronomasia” (PDF). Trinity Journal (Trinity Divinity School). 1: 5–20.
Butzer, Karl W. (). „Demographics”. În Bard, Kathryn A.; Shubert, Steven. Encyclopedia of the archaeology of ancient Egypt. Routledge. ISBN 0-907459-04-8.
Cline, Eric H. (). From Eden to Exile. National Geographic Society. ISBN 9781426200847.
Dever, William (). What Did the Biblical Writers Know, and When Did They Know It?. Eerdmans. ISBN 3-927120-37-5.
Dever, William (). Who Were the Early Israelites and Where Did They Come From?. Eerdmans. ISBN 3-927120-37-5.
Enns, Peter (). The Evolution of Adam. Baker Books.
Grisanti, Michael A. (). „The Book of Numbers”. În Merrill, Eugene H.; Rooker, Mark; Grisanti, Michael A. The World and the Word. B&H Publishing.
Guillaume, Philippe. „Tracing the Origin of the Sabbatical Calendar in the Priestly Narrative, Genesis 1 to Joshua 5”. Journal of Hebrew Scriptures. 5, article 13, Spring 1980.
Kantor, Mattis (). Codex Judaica. Zichron Press.
Lemche, Niels Peter (). Early Israel: anthropological and historical studies. Brill.
Levy, Thomas E.; Schneider, Thomas; Propp, William H.C. (). Israel's Exodus in Transdisciplinary Perspective: Text, Archaeology, Culture, and Geoscience. Springer. p. 428. ISBN 978-3-319-04768-3.
Meyers, Carol (). Exodus. Cambridge University Press.
Miller, William T. (). The Book of Exodus: Question by Question. Paulist Press.
Moore, Megan Bishop; Kelle, Brad E. (). Biblical History and Israel's Past. Eerdmans. ISBN 9780802862600.
Redmount, Carol A. (). „Bitter Lives: Israel In And Out of Egypt”. În Coogan, Michael D. The Oxford History of the Biblical World. OUP.
Tigay, Jeffrey H. (). „Exodus”. În Berlin, Adele; Brettler, Marc Zvi. The Jewish study Bible. Oxford University Press.
Walton, John H. (). „Exodus, date of”. În Alexander, T.D.; Baker, David W. Dictionary of the Old Testament: Pentateuch. InterVarsity Press.

Vezi și

Legături externe

Aaron

Aaron (în ebraică: ‏ אַהֲרֹן, Aharon, în sec. XIV î.Hr.?), în Vechiul Testament (respectiv, în Pentateuh sau Torá din Biblia ebraică), a fost fratele mai mare al lui Moise. Lui Aaron și urmașilor săi le-a fost încredințată preoția în Iudeea. Conform Bibliei, el a vorbit în numele lui Moise și a fost cel care l-a determinat pe faraon să îngăduie plecarea israeliților din Egipt. Dumnezeu i-a însărcinat pe Aaron și pe Moise cu comemorarea acestui eveniment la sărbătorirea Paștelui evreiesc (Pesah), iar Aaron și fiii săi au primit autoritate preoțească de la Moise. Deși Aaron este o figură centrală în Cartea Exodului, el aproape că dispare mai târziu. Este considerat ca fiind responsabil pentru idolatrizarea vițelului de aur de către israeliți, în timp ce Moise se afla pe muntele Sinai și primea Legea lui Dumnezeu. Moartea sa, la 123 de ani, este menționată în Numerii.Este menționat nu numai în Biblie (Exodul 6:16-20, 7:7), dar și în Coran (28:34).unde este considerat sub numele Harun (în arabă:هارون), drept unul din profeții Islamului, .

Academia de Arte și Design „Bezalel”

Academia de Arte și Design „Bezalel” este Academia Națională de Artă și Design din Israel. Aceasta este situată pe Muntele Scopus, având și alte campusuri mai mici în Ierusalim și Tel Aviv.

A fost înființată în 1906 de către Boris Schatz⁠(en). Numele academiei provine de la personajul biblic Bezalel, fiul lui Urie, care a fost ales de Moise pentru a supraveghea construcția Tabernaculului (Cartea Exodului 35:30).

Conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza

Conflictul dintre Fâșia Gaza și Israel este o dispută pe termen lung, în desfășurare, care este parte a conflictului israeliano-palestinian ce se desfășoară pe teritoriul Fâșiei Gaza.

Rezistența palestiniană activă la prezența Israelului a cunoscut o nouă escaladare în urma retragerii armatei israeliene și a evacuării tuturor coloniștilor civili israelieni din Fâșia Gaza în anul 2005 și a victoriei în alegeri a partidului politic islamist Hamas în 2005 și 2006.

Conflictul, în forma sa actuală, a luat avânt în urma neînțelegerilor dintre Autoritatea Palestiniană și guvernul ales format de Hamas în Gaza în anul 2006, însoțite de înlăturarea activiștilor Fatah din toate pozițiile de control în zonă.

În timp ce Autoritatea Națională Palestiniană (condus de Organizația pentru Eliberarea Palestinei sub conducerea mișcării Fatah) și Israelul se recunosc reciproc în urma acordurilor de la Oslo, noii guvernanți ai Hamasului din Fâșia Gaza nu recunosc Israelul și au optat pentru continuarea rezistenței armate contra statului evreiesc, prin toate mijloacele disponibile. Încă în anii 2000-2004 mișcarea Hamas a fost foarte implicată (alături de forțe din Fatah) în valul de acțiuni de teroare, inclusiv atentate sinucigașe și de alt gen contra Israelului din cadrul așa numitei Intifada Al-Aqsa sau a doua Intifadă.

Se apreciază că impasul prelungit în negocierile dintre Israel și Autoritatea Palestiniană și măsurile de blocadă luate de Israel pentru a împiedica efortul militar al Hamasului, contribuie și ele la perpetuarea sentimentelor de frustrare și ură în rândul populației din Fâșia Gaza, care este tot mai atrasă de lozincile militante ale mișcărilor islamiste. Acestea includ nu numai Hamasul, ci și organizații precum Al Djihad Al Islami, și Comitetele populare ale rezistenței, susținute de Iran.

Începând din 2001 militanți ai mișcărilor Hamas,Djihad Islami și altele au început să lanseze rachete și proiectile asupra așezărilor israeliene limitrofe, și în anii 2007-2012, în timpul guvernării Hamas, le-au intensificat îndreptându-le asupra a numeroase orașe din sudul Israelului, ca de pildă Sderot, Ofakim, Ashkelon, mai apoi, și Ashdod, Beer Sheva etc.

Aceasta a dus la declanșarea de către Israel în anul 2009 a operațiunii Plumb topit care a inclus bombardamente aeriene și intervenții terestre. Operația a atras critici în lume din cauza numărului mare de victime palestiniene civile.

În 2012, în urma creșterii din nou a numărului de atentate în apropierea graniței și a lansării de rachete dinspre Fâșia Gaza asupra zonelor populate ale Israelului, statul evreiesc a declanșat Operațiunea Pilonul Apărării sau „Stâlpul de nori” (amintind un episod din cartea Exodului din Biblie, unde evreii, ieșind din Egipt au fost apărați de un stâlp miraculos de nori), care a constat din bombardamente aeriene și uciderea țintită din aer a câtorva comandanți ai Hamasului și ai Djihadului Islamic, și a multor lansatori de rachete.

În timpul acestei ultime runde a ostilităților, care a durat o săptămână (14- 21 noiembrie 2012) militanții islamiști din Fâșia Gaza au lansat un număr de rachete adânc în teritoriul Israelului, atingând și zona Tel Aviv și regiunea Ierusalimului.

Epurare etnică

Epurarea etnică reprezintă expulzarea forțată sistematică a membrilor unui grup etnic sau religios dintr-o anumita zonă de către un alt grup, în scopul creării unei populații omogene. Atunci când epurarea etnică implică și ucideri în masă, ea devine genocid.

Sintagma "epurare etnică" nu-i aparține lui Radovan Karadžić, din timpul războiului bosniac, cum s-a speculat, ci este traducerea din limba sârbocroată a termenului Etničko čišćenje, folosit la 16 mai 1941 de Viktor Gutić, șef al ustașilor, într-un articol din ziarul Hrvatska Krajina, în care se referea la ...proiectul planificat și calculat al epurării elementelor indezirabile din Croația noastră...".

Cele mai vechi informații despre ceea ce numim azi epurare etnică apar în Cartea Exodului, din Biblie.În epoca contemporană, epurarea etnică s-a aplicat în cazul izgonirii din Bosnia-Herțegovina a peste 2 milioane de musulmani, de către sârbi, între 1992-1995.Termenul a fost utilizat și pentru a descrie uciderea populațiilor hutu și tutsi din Rwanda și Burundi, în 1994.Grupul armat pentru epurare etnică (GAPE) din Italia și-a propus să incendieze taberele de țigani veniți în Italia, în care se locuiau circa 160.000 de rromi, mulți din ei din România, cu scopul de a-i forța să părăsească teritoriul italian.În regiunea Darfur, sub coducerea dictatorului Omar al-Bashir, forțele loiale lui au ucis peste 500.000 de civili, exterminând practic populatia nemusulmană, și mai multe milioane au fost alungați din regiunea Darfur.În 17 februarie 2008, Kosovo și-a declarat independența, la nouă ani după ce bombardamentele NATO au îndepărtat forțele sârbe și au pus capăt epurării etnice a albanezilor într-un război dus de conducerea de la Belgrad împotriva insurgenților din provincie, care a durat doi ani.

Exodus

Exodus se poate referi la:

Exodus, o formație muzicală de thrash metal din California

Exodus, un film din 1961

Exodus, un film din 2014

Exodus, un episod al serialului Lost

Exodus,o melodie de-a lui Bob Marley

Exodus,o melodie de-a lui Killa Fonic

Hagada

Haggadah (în ebraică: הַגָּדָה, „a spune”; plural: Haggadot) sau Hagada este un text evreiesc care stabilește ordinea Sederului de Paște. Citirea Hagadei la masa Seder este o împlinire a poruncii scripturale adresate fiecărui evreu de „a spune fiului său” despre eliberarea evreiască din robie în , așa cum este descrisă în Cartea Exodului din Tora.

Hoșen

Hoșen sau pe numele lui întreg Hoșen Hamișpat (în ebraică:חושן= hoshen, חושן המשפט = hòshen hamishpat, adică „hoșenul sau pieptarul judecății”)

este un pieptar numit si pieptarul judecății, unul din cele opt veștminte ale marelui preot (Hakohén hagadol) în timp ce slujea în Templul din Ierusalim. El era așezat pe pieptul marelui preot și era încrustat cu 12 pietre scumpe diferite reprezentând cele 12 triburi ale fiilor lui Israel.

Porunca de a confecționa hoșenul se află în Cartea Exodului din Torá sau Pentateuh (pericopa săptămânală iudaică תצוה Tetzavè). Despre modul de a-l confecționa se vorbește în aceeași carte, 39, 8-21 (pericopa iudaică פקודי Pekudéy)

Iconoclasm

Iconoclasmul (din limba greacă eikon adică imagine, înfățișare sau icoană și klasma adică a distruge) este o doctrină oficială a statului și a bisericii bizantine, între anii 726-843, care a impus distrugerea icoanelor și disciplinarea celor ce li se închinau. Politica iconoclastă a reprezentat, de asemenea, reforme sociale, politice, administrative și legislative.

Pe tărâm dogmatic, controversele hristologice s-au încheiat în secolul al VII-lea. Numai că, după ce Biserica a învins fiecare părere contrarie în parte, a fost declanșată o ofensivă împotriva unui aspect al învățăturii ortodoxe: a început lupta împotriva „icoanei”, dar tot ca o continuare a disputelor hristologice. Astfel, și-a făcut apariția unul dintre cele mai mari curente care a clătinat fundamentul creștinismului: iconoclasmul secolelor VIII-IX. Acest curent își are începutul deja înainte de domnia împăratului Leon al III-lea (717-741), dar care în timpul acestui împărat a luat o mare amploare, acesta persecutându-i pe partizanii cultului icoanelor (iconoduli).

Iconoclasmul însemna, la acea vreme, dorința de respectare a poruncii a doua din Decalog:

"Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ!

Să nu te închini lor, nici să le slujești, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam, Și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele." Ieșirea (Cartea Exodului) 20:4-6.Expansiunea iconoclasmului a avut mai multe cauze. Diferite scrieri sugerează că cel puțin o parte a motivului pentru înlăturarea icoanelor pare să fi fost înfrângerile militare suferite în luptele împotriva musulmanilor și o erupție vulcanică pe insula Thera. Este posibil ca Leon să fi considerat această erupție ca o dovadă a mâniei lui Dumnezeu împotriva adorării icoanelor de către Biserică. În timpul luptelor contra arabilor, Leon a observat valorile puritane arabe care socoteau arta religioasă drept idolatrie și a crezut că imperiul său va câștiga războiul dacă va proceda la fel.

În cadrul celui de-al doilea conciliu de la Niceea, iconoclasmul a fost declarat erezie și s-a revenit la folosirea icoanelor.

În secolul al XVI-lea, Reforma Protestantă a readus ideea de iconoclasm, atunci multe opere de artă din bisericile romano-catolice medievale au fost distruse printre care fresce și statui.

Ietro

Ietro (în ebraică:יתרו se pronunță Itro, în arabă: Shuayib) este un personaj biblic din Biblia ebraică, respectiv Vechiul Testament. El a fost un preot din Madian, tatăl Seforei, care a devenit soția lui Moise.

În Cartea Exodului 2,18, el este denumit și Reuél, în schimb în Cartea Exodului 3,1 este numit Itro. După el se numește o pericopă a săptămânii din lectura Pentateuhului, pericopa Itro (Parashat Itro)/

În cartea „Numerii” 10,29 din Pentateuh este menționat Itro ca tatăl lui Hovav.

Sub numele arab Shuayib este menționat în Koran. Religia druzilor din Levant îl consideră pe Shuayib fondatorul spiritual al cultului său și proorocul principal al comunității lor. În plus druzii văd în el strămoșul al lor.

Iosua Navi

Iosua Navi sau Isus Navin (Ebraică: יְהוֹשֻׁעַ בן נון , Tiberiană: jə.ho.ˈʃu.aʕ, Israelită: Yəhoshúa bin Nun - Iosua, fiul lui Nun) este un personaj biblic care a fost urmașul lui Moise în conducerea poporului evreu. El este pomenit în Cartea Exodului, în Numeri, în Deuteronom și mai ales în Cartea lui Iosua din Biblie. El s-a născut în Egipt, în tribul lui Efraim și a trăit în jurul anului 1200 î.Hr.. În perioada cuceririi Canaanului, a ocupat poziția de comandant militar.

Iudaism

Iudaismul (din grecescul Ioudaïsmos, derivat din limba ebraică: יהודה, Yehudah, „Iuda”; în ebraică: יַהֲדוּת, Yahadut, caracterele distinctive a iudaicului eáqnov), cunoscut și sub numele de religie mozaică (după principalul profet evreu, Moise) este religia poporului evreu. Preceptele iudaismului au stat la baza religiilor monoteiste creștinism și islam. Termenul iudaism își are originea în numele regatului Iuda, țara tribului Iuda—descendenții celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (secolul XVIII - finele secolului XVII î.Hr.) -- cu capitala la Ierusalim, lăcașul Marelui Templu.

Istoria iudaismului este împărțită în trei perioade: 1. Perioada Templului din Ierusalim; 2. Perioada talmudică; 3. Perioada rabinică (din secolul al VI-lea până în prezent). Iudaismul ortodox contemporan s-a format pe baza mișcării fariseilor (pirushim) din perioada Macabeilor.

Iudaismul contemporan nu are o instituție sau personalitate, acceptată universal, care ar avea autoritatea dreptului, învățăturii sau puterii. Sursele dreptului (Halaha) ale iudaismului contemporan sunt: Tanahul (Tora scrisă) și Talmudul (Tora orală). Halaha reglementează aspectele vieții evreilor care nu sunt reflectate în codurile penale sau civile din sistemul secular, ci servesc doar ca ghid obligatoriu pentru cei aparținând aceluiași curent religios.

Muntele Sinai

Muntele Sinai (arabă طُور سِينَاء, transliterat Ṭūr Sīnāʼ); arabă egipteană: جَبَل مُوسَىجَبَل مُوسَى; Gabal Musa „Muntele lui Musa”, ebraică הר סיני Har Sinai), de asemenea, cunoscut sub numele de Muntele Horeb (în ebraică Har Horev), este un munte în Peninsula Sinai din Egipt, care este o posibilă localizare a biblicului Munte Sinai. Acesta din urmă este menționat de mai multe ori în Cartea Exodului și alte cărți ale Bibliei, precum și în Coran. Potrivit tradițiilor biblice evreiești, creștine și islamice, Muntele Sinai a fost locul unde Moise a primit Cele zece porunci.

Pască

Cuvântul pască se poate referi la un fel de pâine nedospită care e mâncată de evrei religioși în timpul Paștelui evreiesc sau la un cozonac special mâncat de creștini de Paști.

Paști (dezambiguizare)

Paști se poate referi la:

Paști sau Sărbătorile Pascale, articol general despre sărbătorile numite Paști (sau Paște)

Pesah, sărbătoare religioasă iudaică de comemorare a ieșirii evreilor din Egipt, relatată în cartea Exodului din Vechiul Testament.

Prințul Egiptului

Prințul Egiptului (titlu original: The Prince of Egypt) este un film american de animație din 1998 regizat de Simon Wells, Brenda Chapman și Steve Hickner. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Val Kilmer ca Moise și Dumnezeu (voci) și Ralph Fiennes ca Ramses. Este primul film de animație tradițional produs și distribuit de către DreamWorks Pictures.

Filmul este o adaptare a Cărții Exodului și prezintă viața lui Moise de la a fi un prinț al Egipt până când își împlinește destinul său final de a-i scoate pe copiii lui Israel din robia Egiptului. Cântecele din film sunt scrise de Stephen Schwartz si muzica este compusă din Hans Zimmer. În rolurile principale de voce au fost distribuite numeroase vedete de la Hollywood, în timp ce cântăreți profesioniști i-au înlocuit la interpretarea cântecelor, cu excepția lui Ralph Fiennes, Steve Martin, Martin Short, Michelle Pfeiffer și Ofra Haza (care a cântat și cântecul personajului ei, "Deliver Us", în alte șaptesprezece limbi în care a fost dublat filmul.) care au interpretat și cântecele personajelor lor.

Sabat haGadol

Șabat HaGadol ("Marele Șabat" שַׁבַּת הַגָּדוֹל) este Sâmbăta imediată înaintea Paștilor. Cu această ocazie se citește Haftara din profetul Maleahi. Tradițional se face o slujbă, o strângere sfântă lungă după-masa.

Pregătirea pentru sărbătorile pascale încep conform cărții Exodului în ziua a X-a lunii stabilită aici ca luna întâi a anului numită Aviv ori Nisan –

În cartea Exodului e scris cum, “Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului:

Exodul 12:1-5 -

„Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului.

Vorbiți întregii adunări a lui Israel și spuneți-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare cămin. Dacă sunt prea puțini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceți socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veți putea să luați un miel sau un ied”.

Înaintea Exodului din tradiție se știe că a căzut într-o Sâmbătă când în Egipt era o sărbătoare pentru care se aduceau jertfe de miel zeului Amon-Ra. Cu acestă ocazie s-a creat posibilitatea ca oricine inclusiv un rob să cumpere miei. Mai târziu în perioada când a existat un Templu în perioada aceasta de patru zile familiile se obișnuiau cu mielul care putea fi verificat dacă este fără meteahnă.

Stranger in a Strange Land

Stranger in a Strange Land se poate referi la:

Stranger in a Strange Land (roman) - un roman științifico-fantastic de Robert A. Heinlein

Stranger in a Strange Land (Lost), un episod din serialul TV Lost

Stranger in a Strange Land (Iron Maiden) - o melodie interpretată de Iron Maiden

Stranger in a Strange Land (U2) - o melodie interpretată de U2Cartea Exodului 2:22

Tablele Legii

Tablele Legii, cunoscute și ca Tablele de Piatră sau Tablele lui Moise, (în ebraică: לוחות הברית Luchot HaBrit - „tablele legământului”), în Biblia ebraică, au fost cele două bucăți de piatră inscripționate cu cele Zece Porunci, atunci când Moise a urcat pe Muntele Sinai, după cum este scris în Cartea Exodului. Exodus 31:18 se referă la table ca „table ale legii, table de piatră”.

Potrivit Bibliei, au fost două seturi. Primul set de table, scris cu degetul lui Dumnezeu (Exod 31:18Exodus 31:18), a fost sfărâmat de Moise atunci când s-a mâniat văzându-i pe Copii lui Israel închinându-se unui vițel de aur (Exodul 32:19Exodus 32:19) și cel de-al doilea a fost cioplit mai târziu de Moise și rescris de Dumnezeu. (Exodul 34:1Exodus 34:1)

În conformitate cu învățăturile tradiționale ale iudaismului din Talmud, tablele au fost confecționate din pietre de safir albastru ca o aluzie simbolică la cer, Rai și în cele din urmă la tronul lui Dumnezeu. Mulți cercetători ai Torei au susținut, cu toate acestea, că „sapirul” era, de fapt, lapis lazuli (vezi Exodul 24:10Exodus 24:10, lapis lazuli este o alternativă posibilă de descriere a pavajului din piatră de „safir” de sub picioarele lui Dumnezeu, atunci când este prezentată intenția de a-i da lui Moise tablele legământului în Exodul 24:12Exodus 24:12). Potrivit Bibliei, atât primul set sfărâmat, cât și al doilea set nesfărâmat au fost depozitate în Chivotul Legământului (Aron Habrit în ebraică).

Truma

Truma (Pericopă) (ebraică: תרומה ,= danie, prinos, contributie)

este una din cele 54 de pericope (parashá) în care este divizată lectura celor cinci Cărți ale lui Moise - Tora sau Pentateuhul, în cultul mozaic sau iudaic.

Parashat Truma este pericopa a nouăsprezecea din Torá și a șaptea din cartea Exodului (Shmot).

Ca toate pericopele, ea își primește numele de la primele cuvinte din textul ei (Exod 25, 1-2)

„Atunci a grăit Dumnezeu cu Moise și a zis:

"Spune fiilor lui Israel să-Mi aducă prinoase: de la tot omul, pe care-l lasă inima să dea, să primești prinoase pentru Mine.”

Pericopa Truma conține versetele (psukim) 25:1- 27:19.

În ea se descriu componentele prinoaselor, fabricarea pieselor din tabernacul: chivotul legământului (Aron edut)

Tanakh
Torah
• Geneza (Brʾeišyt)
• Exodul (Šemot)
• Levitic (Wayiqra)
• Numeri (Bəmidbar)
• Deuteronom (Devarim)
Nevi'im
Primii Profeți
• Iosua
• Judecători
• Samuel
• Regi
Profeți Târzii
• Isaia
• Ieremia
• Ezechiel
Profeți Minori
• Osea
• Ioel
• Amos
• Obadia
• Iona
• Mica
• Naum
• Habacuc
• Țefania
• Hagai
• Zaharia
• Maleahi
Ketuvim
Cărți poetice
• Psalmi (Təhillîm)
• Proverbe
• Iov
Cinci Manuscrise
• Cântarea Cântărilor
• Rut
• Plângerile
• Ecleziast
• Estera
Cărți Istorice
• Daniel
• Ezra-Neemia
• Cronici
Vechiul Testament
Pentateuch
• Geneza
• Exodul
• Levitic
• Numeri
• Deuteronom
Cărți Istorice
• Iosua
• Judecători
• Rut
• 1 Samuel
• 2 Samuel
• 1 Regi
• 2 Regi
• 1 Cronici
• 2 Cronici
• Ezra
• Neemia
• Estera
Înțelepciune&Poezie
• Iov
• Psalmi
• Proverbe
• Ecleziast
• Cântarea Cântărilor
Cărți Profetice
Cărțile profetice majore
• Isaia
• Ieremia
• Plângerile
• Ezekiel
• Daniel
Profeți Minori
• Osea
• Ioel
• Amos
• Obadia
• Iona
• Mica
• Naum
• Habacuc
• Țefania
• Hagai
• Zaharia
• Maleahi
Cărțile Bibliei
Cartea Exodului în artă

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.