Britoni

Britonii (în latină Britto, (eventual de la celticul Brith - viu colorat, diferit, sau de la Pryden - numirea de sine a picților) în engleză Britons, în bretonă Brezhoned, în galeză Brythoniaid) au fost un trib celtic, care a format populația principalǎ a Marii Britanii din secolul al VIII-lea î.Hr. pânǎ în secolul al V-lea. Înainte de cucerirea romană au trăit preponderent într-un sistem comunal tribal. Opunîndu-se romanizǎrii, britonii de multe ori se răzvrăteau împotriva romanilor. Între secolele V-VI are loc invazia anglo-saxonă a Marii Britanii. În urma acestei invazii, dintre supraviețuitori, mai mulți britoni s-au amestecat cu nou-sosiții, iar restul au migrat spre Țara Galilor, Scoția, Cornwall și peninsula Armorica (Bretania franceză)[1]. Numărul probabil al britonilor la începutul cuceririi a fost de 2 milioane, pe cînd numărul invadatorilor era de numai 200 de mii.

Map Gaels Brythons Picts GB
Marea Britanie în a doua jumǎtate a secolului al V-lea - între sfârșitul dominației romane și cucerirea anglo-saxonǎ

     Teritoriu preponderent Briton

     Teritoriu preponderent Galic

     Teritoriu preponderent Pict

Istorie

Primele relatǎri despre locuitorii arhipelagului au fost evidențiate de geograful grec Pytheas, care a călătorit în jurul coastelor Marii Britanii între anii 330 și 320 î.Hr.. Deși nici una dintre scrierile sale nu sau pǎstrat, scriitorii și savanții Imperiului Roman, de multe se referireau anume pe acestea. Pytheas a numit insula αι Βρεττανιαι, iar populația acesteia Πρεττανοι. Acest cuvânt a fost împrumutat de la Gali, care posibil îl foloseau la fel pentru locuitorii insulelor. Probabil cuvântul își are originile de la Picți care se auto-numeau Pryden.

După cucerirea romană din anul 43 numele latin pentru insulǎ a sunat ca Britanni sau Brittanni[2].

Britoni cunoscuți

Legǎturi externe

Note

  1. ^ Germanic invaders may not have ruled by apartheid New Scientist, 23 aprilie 2008
  2. ^ OED s.v. "Briton". See also Online Etymology Dictionary: Briton
Anglia

Anglia (în engleză England; pronunție engleză: audio) este cea mai mare și cea mai dens populată țară din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Până în anul 1707 Anglia a fost un regat suveran, de sine stătător, Regatul Angliei. În 1707 acesta a fuzionat cu Scoția, dând astfel naștere Regatului Marii Britanii.

Pentru majoritatea locuitorilor Europei continentale, Anglia nu se referă nici la numele din latina evului mediu al țării engleze din Regatul Unit, nici la denumirea actualei regiuni din estul acestei țări, ci este sinonim cu Marea Britanie sau chiar cu Regatul Unit, lucru care însă este incorect din punct de vedere politic și exclude scoțienii, galezii și nord-irlandezii.

Anglia anglo-saxonă

Anglia anglo-saxonă acoperă istoria Angliei evului mediu timpuriu, de la dispariția Angliei romane și apariția regatelor anglo-saxone în secolul al V-lea până la cucerirea ei de către normanzi în 1066.

Bretania

Bretania (în franceză Bretagne; în bretonă Breizh; în gallo Bertaèyn; în engleză Brittany și Britania în forma inițial folosită în limba română în secolul al XIX-lea) este una dintre cele 26 de regiuni ale Franței. Denumirea i se trage de la Britoni, o populație celtică venită în secolul al VI-lea din Marea Britanie, de unde fusese izgonită de invaziile Anglo-Saxone. Regiunea mai fusese celtică și anterior romanizării, dar sub denumirea de Armorica (Armorique în limba franceză) încă folosită în paralel. Ocupă peninsula cu același nume din vestul țării, fiind scăldată de Marea Mânecii la nord și de Golful Biscaya la sud. Capitala regiunii este orașul Rennes iar regiunea cuprinde 4 departamente.

Regiunea corespunde în proporție de 80% cu provincia istorică Bretania, care mai includea și marea majoritate a teritoriului din departamentul Loire-Atlantique din jurul orașului Nantes, capitala istorică a Ducatului de Bretania. Această separare a fost făcută la data creării regiunilor, în anul 1941, pentru a evita eventualele rivalități dintre cele două orașe importante, astfel că pentru Nantes a fost creată o regiune nouă - Pays de la Loire - cuprinzând teritorii din regiunile istorice Maine și Anjou.

Bretoni

Bretonii (în bretonă Bretoned) sunt un popor, locuitorii nativi ai regiunii franceze Bretania, din vestul țării. O parte importantă a culturii bretone este legată de originea celtică. Începând cu secolul al IV-lea aici au început să migreze celții din Marea Britanie (în principal, din sud-vestul Angliei (Cornwall) și din sudul Țării Galilor), din cauza intensificării raidurile anglo-saxonilor. Către secolul al IX-lea, bretonii ocupă întreaga peninsulă de la gura Loare în sud, până la Golful Mont Saint-Michel la nord. Limbile preponderent vorbite sunt, franceza și bretona. Religia în cea mai mare parte este catolică.

Britanici

Britanicii (în engleză British people) sunt un grup de popoare, locuitorii nativi ai Marii Britanii, Dependențelor coroanei și ale Teritoriilor de peste mări.

Britanicii au provenit de la variatele grupuri etnice care au stabilit în arhipelag înaintea secolului al XI-lea. Celți, britoni, romani, anglo-saxoni, precum și vikingi s-au amestecat de-a lungul secolelor schimbând structura populației esențial, până la cucerirea normandă din 1066. Cucerirea și unificarea multiplelor entități statale a facilitat, schimbul cultural și lingvistic, precum și a facilitat căsătoriile mixte între popoarele din Anglia, Scoția și Țara Galilor în timpul Evului Mediu, dar și în perioada medievală timpurie și până în prezent. Începând cu anul 1922, a fost permisă imigrația în Marea Britanie a persoanelor provenind din Irlanda, Commonwealth, Europa continentală, acestea și urmașii lor acum sunt în majoritate cetățeni britanici, cu unele limitări privind identitatea.

Galezi

Galezii (în galeză Cymry, în engleză Welsh) sunt un popor celtic, locuitori nativi ai Țării Galilor aflată în componența Marii Britanii. În antichitate se numeau Cymru (din galeză compatrioți), după regiunea istorică Cumbria, din nord-vestul Angliei, iar în prezent se autentifică drept Galezi.

Ca popor celtic, galezii s-au separat de britoni, un alt popor celtic, care anterior a populat teritoriul Marii Britanii moderne.

Gomer

Gomer (גֹּמֶר, ebraică standard Gómer, ebraică tiberiană Gōmer, pronunțat [ɡomeʁ]) a fost fiul cel mai mare fiu al lui Iafet (cel mai mare fiu din linia iafetică), și tatăl lui Așchenaz, Rifat și Togarma, în conformitate cu "Tabelul Națiunilor" din Biblia ebraică, (Geneza 10).

Omonim Gomer, "în picioare pentru întreaga familie," ca compilatoare de evreiești Enciclopedia a exprimat, [1] este, de asemenea, menționat în Cartea Ezechiel 38: 6 ca aliat al Gog, șeful țara lui Magog.

În folclorul islamic, istoricul persan Muhammad ibn Jarir al-Tabari (c. 915) relatează o tradiție persană care Gomer a trăit până la vârsta de 1000, menționând că acest record egalat cea a Nimrod. Această afirmație este total falsă deaorece Metusala a trăit cel mai mult.

Astăzi se știe despre Gomer ca fiind strămoșul popoarelor următoare: Sciții, Cimerieni* (disputat), Caledonieni, Armeni, Turci, Bulgari , Picți, Milezieni, , Elvețieni, Celți, Galateni, Goți (si vizigoti si tribul disparut ostrogot), Vandali (disparuti), Iuți, Franci, Francezi, Burgundi, Germani, Belgieni, Olandezi, Luxemburghezi, Liechteinșteinezi, Austrieci, Elvetieni, Anglo-Saxoni, Britoni, Englezi, Alemani, poporul Cornish, Irlandezi, Gali, Scoțieni și popoarele inrudite. La originile poporului Irlandez stau mai mulți fii ai lui Iafet nu numai Gomer ci și: Magog, Tubal și poate chiar Meșec. Armeni sunt de asemenea un amalgam de popoare înfrățite cu Azeri și Georgieni nemenționați dar de asemenea înrudiți. Originea Cimerienilor e disputată dar probabil sunt înrudiți cu Armenii. Uni cred că Frigienii sunt din Gomer dar ei probabil nu sunt. Teoriile spun că Scandinavi sunt urmașii lui Gomer și Magog deși din câte se știe se trag doar din Magog, dar e foarte probabil. Goții se trăgeau din Gomer și Magog.

Iceni

Icenii au fost un trib britonic (celtic) care a populat teritoriul sud-estic (Norfolk și Suffolk) al insulei Marea Britanie între secolele I î.Hr. și I d.Hr.

Înainte de invazia romană din anul 43 î.Hr., puterea pe peninsulă a aparținut mai multor triburi locale. În timpul ocupației împăratul a divizat triburile în civitas, care a crescut controlul asupra lor. Cele mai multe dintre civitate erau succesorale triburilor, dar unele dintre ele au fost create de către romani. În total în Marea Britanie au existat 16 civitate: Atrebați (Atrebates), Belgi (Belgae), Briganți (Brigantes), Demeți (Demetae), Dobunni, Dumnoni, Durotrigi (Durotriges), Iceni, Catuvellauni, Carveți (Carvetii), Cantiaci, Corieltauvi, Cornovi, Parisi, Regni (Regnenses) și Siluri (Silures). Capitală icenilor a fost orașul Venta Icenorum. Influența romană a fost efectuată, și prin introducerea de monede proprii, aceasta fiind una dintre cauzele rebeliunii din anul 61.

Istoria Angliei

Anglia este cea mai mare și populată dintre cele patru diviziuni administrative și istorice ale Regatului Unit. Această împărțire datează din secolul al V-lea. Teritoriul Angliei a fost continuu unit începând cu secolul al X-lea. Acest articol se referă la acest teritoriu. Oricum, înainte de secolul al X-lea și, respectiv, după întronarea regelui James al VI-lea al Scoției la tronul Angliei, în 1603, este destul de dificil de distins între istoria Scoției, cea a Țării Galilor și cea a Angliei, datorită unirii politice a acestor două țari cu ultima.

Popor

Termenul popor (în limba greacă: demos) a fost folosit pentru un grup de oameni cu anumite trăsături comune (în primul rând limbă și datini) care trăiesc împreună pe un areal geografic. Acest termen este confundat uneori cu un termen mai restrâns apărut ulterior - națiunea.

Din acest termen provin o serie de expresii ca:

Popor migrator sau popor nomad.

Oameni din popor oamenii de rând, o mulțime de oameni, sau termeni de dispreț, depreciativi - plebea, gloata.

Teatrul poporului (popular), cu alte cuvinte teatrul tuturor.

Muzica sau dansurile populare ce aparțin de folclor.

Termenul de popor a fost folosit și în propaganda naționalistă, rasistă antisemită pentru legitimarea masacrelor întreprinse contra altor popoare.

Regatul Angliei

Regatul Angliei (engleză Kingdom of England) a fost un stat localizat în Europa de Vest ale cărui începuturi au fost în secolele al nouălea și al zecelea și care a fost succedat de Regatul Marii Britanii în secolul al XVII-lea în urma uniunii cu Regatul Scoției. Regatul Angliei ocupa inițial doar teritoriul Angliei iar mai târziu a inclus și Țara Galilor. Richard I al Angliei a făcut regatul un vasal al Sfântului Imperiu Roman, iar fratele său, Ioan al Angliei a transformat regatul într-un vasal plătitor de tribut al Sfântului Scaun. Regatul și-a recăpătat suveranitatea în secolul al XIV-lea când a refuzat supremația Sfântului Scaun.

Inițial, reședința regală principală era situată la Winchester, în Hampshire, dar Londrei și Gloucesterului le-au fost acordate un statut asemănător. Londra, sau mai exact Westminster, a devenit capitala de facto a regatului. Londra a fost capitala statelor succesive care au înlocuit Regatul Angliei, și anume Regatul Marii Britanii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei și al actualului stat Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Actualul monarh al Regatului unit, Regina Elisabeta a II-a, este succesorul modern al Regilor și Reginelor Angliei. Cu toate acestea, titlul de Regină (sau Rege) a Angliei este incorect din 1707, cu toate că este des folosit în mod curent.

Regele Arthur

Regele Arthur este un rege britanic legendar reprezentând idealul cavaleresc, atât în război, cât și în pace. De-a lungul timpului, popularitatea poveștilor despre regele Arthur a crescut, depășind granițele Marii Britanii. În Europa și America mai ales au apărut numeroase alte legende, povești, cărți și filme care măresc universul ficțional al acestor legende.Puținele informații istorice despre Arthur provin din lucrările lui Nennius și Gildas și din Annales Cambriae. Arthur cel din legendă s-a dezvoltat inițial prin pseudo-istoriile lui Geoffrey of Monmouth și prin poveștile anonime galeze cunoscute colectiv sub numele de Mabinogion. Chrétien de Troyes a inițiat tradiția literară a ciclului arthurian, care a devenit una din principalele teme ale literaturii medievale. Scrierile medievale despre Arthur au luat sfârșit cu Morte D'Arthur a lui Thomas Mallory, apărută în 1485. Interesul în Arthur a reapărut ulterior, reprezentative fiind Un yancheu din Connecticut la curtea regelui Arthur de Mark Twain, The Once and Future King de T.H. White și opera Parsifal de Richard Wagner.

Temele centrale ale ciclului arthurian variază în funcție de textele care sunt examinate. Ele însă includ accederea la tron a lui Arthur prin episodul sabiei din stâncă, înființarea ordinului de cavaleri cunoscut ca Masa Rotundă și cavalerismul asociat, sfaturile vrăjitorului Merlin, apărarea Britaniei de invadatorii saxoni, aventuri magice la care iau parte anumiți cavaleri, în special Kay, Gawain, Lancelot, Percival și Galahad, sora lui Arthur (Morgan le Fay), căutarea sfântului Graal, adulterului lui Lancelot și al soției regelui Arthur (Guinevere), bătălia finală cu Mordred, și legenda întoarcerii lui Arthur. Sabia magică Excalibur, castelul Camelot și Doamna Lacului joacă de asemenea roluri importante. Un aspect stilistic important al literaturii medievale arthuriene este că e invariabil anacronistă. Lucrările moderne totuși, sunt plasate de obicei în evul mediu sau în evul mediu întunecat.

Saxoni

Saxonii erau o confederație de triburi germanice, aparținând din punct de vedere etno-lingvistic ramurii apusene. Ei se găsesc chiar acum , începând din secolul al III-lea, pe cursurile inferioare ale Weserului și Elbei. Anglii locuiau în sudul peninsulei Iutlanda, în vreme ce iuții, un alt neam înrudit cu celelalte două, și care le-a întovărășit în migrație, se găseau în nordul Iutlandei.

Migrația acestor neamuri spre Britannia a fost favorizată de părăsirea insulei de către trupele romane, la începutul secolului al V-lea. Chemați pe la mijlocul aceluiași secol ca mercenari de britonii romanizați, pentru a lupta cu scoții și picții, înaintașii irlandezilor și ai scoțienilor de astăzi, anglii și saxonii constată că fosta provincie romană oferă condiții prielnice stabilirii lor. Grupuri din ce în ce mai numeroase încep să sosească de pe continent, îi masacrează pe britoni sau îi obligă să se refugieze spre Țara Galilor, Cornwall sau Bretania franceză de astăzi (fosta Armorica). Prin anii 500 apar primii regi, iar în secolul al VI-lea se conturează mai multe regate, care își dispută întâietatea și se afirmă, în diferite etape: Northumbria, Wessex, Kent. Invazia vikingă creează mari dificultăți anglo-saxonilor, care reușiseră să se unifice sub stăpânirea regelui Alfred cel Mare (871-899). De-abia în secolul al XI-lea, regatul anglo-saxon își recapătă pentru o scurtă perioadă independența, în 1066 având loc cucerirea normandă sub conducerea ducelui Wilhelm.

Tristan și Isolda (film)

Tristan și Isolda (Tristan and Isolde) este unul dintre cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei mondiale. Această producție de film a deținut ani la rândul supremația rețetei de casă, realizând cele mai mari încasări.

În cadrul acestui mit celtic al iubirii invincibile, care are la bază legenda cu același nume ("Tristan și Isolda"), cei doi îndrăgostiți apar în postura de adversari.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.