B-17 Flying Fortress

Boeing B-17 Flying Fortress (în română: Fortăreața Zburătoare) a fost un tip de bombardier greu, cvadrimotor, proiectat în anii 1930 pentru Corpul Aerian al Armatei Statelor Unite ale Americii (precursorul Forțelor Aeriene ale SUA din prezent). Bombardierul a fost introdus în dotare în anul 1938, fiind îmbunătățit ulterior și construit în mai multe variante.

B-17 a fost folosit de Forțele Aeriene ale Armatei Statelor Unite ale Americii în campania de bombardament strategic pe timp de zi împotriva țintelor militare și industriale ale Germaniei naziste. Bombardierul greu a fost folosit în principal în Vestul Europei, fiind folosit într-o măsură mai mică și în Războiul din Pacific. Fortăreața Zburătoare a lansat mai multe bombe decât oricare alt avion american din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Din cele 1,5 milioane de tone de bombe aruncate asupra Germaniei naziste și a teritoriilor ocupate de acest stat de avioanele americane, 640.000 de tone au fost lansate de bombardierele B-17.[1]

B-17 Flying Fortress
Color Photographed B-17E in Flight

B-17E Flying Fortress

Tip Bombardier greu
Bombardier strategic
Constructor Boeing
Zbor inaugural 28 iulie 1935
Produs 1936–1945
Introdus aprilie 1938
Retras 1968 (Forțele Aeriene Braziliene)
Beneficiar principal Forțele Aeriene ale SUA
Alți beneficiari Forțele Aeriene Regale Britanice
Bucăți fabricate 12.731
Cost unitar 238.329 $ SUA
Variante XB-38 Flying Fortress
YB-40 Flying Fortress
C-108 Flying Fortress

Note

  1. ^ Yenne 2005, p. 46.

Bibliografie

  • Hess, William N. B-17 Flying Fortress: Combat and Development History of the Flying Fortress. St. Paul, Minnesota: Motorbook International, 1994. ISBN 0-87938-881-1.
  • Yenne, Bill. The Story of the Boeing Company. St. Paul, Minnesota: Zenith, 2005. ISBN 0-7603-2333-X.
Armele utilizate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

În cel de-al Doilea Război Mondial armele din toate categoriile au cunoscut o dezvoltare fără precedent atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ. Articolul trece în revistă echipamentul militar care a avut impact major în război din cauza importanței, inovației sau al numărului mare fabricat și face trimitere către liste mai detaliate.

Avro Lancaster

Avro Lancaster a fost un bombardier greu utilizat de către Royal Air Force din 1942 până în 1963.

B-24 Liberator

Consolidated B-24 Liberator a fost un bombardier greu american, cvadrimotor, construit de Consolidated Aircraft⁠(en). A fost produs în număr mai mare decât orice alt avion american din cel de al Doilea Război Mondial și deține încă recordul de cele mai multe exemplare produse pentru armata SUA. A fost folosit de multe dintre națiunile aliate și de fiecare ramură a armatei americane, obținând un palmares de război deosebit pe fronturile din Europa, Pacific sau Mediterana.

Des comparat cu mult mai renumitul B-17 Flying Fortress, B-24 Liberator a beneficiat de o tehnologie mai modernă, având astfel o viteză și rază de acțiune mai mare decât B-17, dar aceeași capacitate de transport și apărare. Totuși, echipajele au manifestat întotdeauna o simpatie mai mare pentru construcția solidă a Fortăreței Zburătoare. B-24 Liberator era celebru pentru ușurința cu care lua foc. Plasarea rezervoarelor în partea de sus a fuzelajului și materialele ușoare folosite la construcția sa pentru a maximiza raza de acțiune și a face mai ușoară asamblarea avionului, au făcut ca acesta să fie vulnerabil la focul artileriei antiaeriene. B-24 era mai dificil de pilotat decât B-17, din cauza suprafețelor mari de control și a aerodinamicii slabe. Cu toate acestea, aparatul a îndeplinit o mulțime de roluri datorită razei mari de acțiune și a capacității mari de transport.

Forțele Aeriene Române au reconstruit cel puțin trei bombardiere B-24D și un model B-24J din avioanele prăbușite în urma raidurilor aeriene de la Ploiești. Primul avion a fost capturat aproape intact în anul 1943, în urma operațiunii Tidal Wave. Au existat planuri pentru înființarea unei escadrile de avioane B-24 prin repararea unor aparate prăbușite, însă proiectul a fost abandonat după 23 august 1944.

B-29 Superfortress

Boeing B-29 Superfortress a fost un bombardier greu cvadrimotor cu elice folosit în principal de către Statele Unite ale Americii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în Războiul din Coreea. B-29 a fost printre cele mai mari avioane folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Un model foarte avansat la vremea respectivă, era dotat cu o cabină presurizată, un sistem de conducere a focului electronic și turele telecomandate. Denumirea „Superfortress” (Superfortăreața) era derivată din cea a predecesorului său, modelul B-17 Flying Fortress (Fortăreața Zburătoare). A fost principalul avion folosit de SUA în campania de bombardamente incendiare desfășurată împotriva Imperiului Japonez în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. A fost, de asemenea, bombardierul care a lansat bomba atomică asupra orașelor Hiroșima și Nagasaki. Spre deosebire de multe alte bombardiere din cel de-al Doilea Război Mondial, B-29 a rămas în dotare și după război, câteva fiind folosite ca transmițătoare de televiziune zburătoare de către compania Stratovision.

B-29 a fost folosit în mai multe roluri în anii 1950. Bombardierul a fost folosit și de către Forțele Aeriene Regale Britanice, fiind denumit Washington, până în anul 1953 când a fost înlocuit de bombardierele cu motoare cu reacție English Electric Canberra. Uniunea Sovietică a fabricat o copie fără licență denumită Tupolev Tu-4. B-29 a stat la baza unei serii de bombardiere, avioane de transport, avioane-cisterne și avioane de recunoaștere proiectate de către compania Boeing. Printre acestea s-a numărat și B-50 Superfortress (un B-29 dotat cu alte motoare), primul avion care a zburat non-stop în jurul lumii. B-29 a fost retras din uz în anul 1960, fiind construite în total 3.970 de exemplare. Deși multe exemplare au supraviețuit până în prezent în muzee, doar un singur exemplar mai este operațional.

Boeing

Boeing este un fabricant american de avioane civile și militare, cu sediul în Chicago, SUA. Boeing este al doilea cel mai mare furnizor de echipament aerospațial și tehnologic al Pentagonului după Lockheed Martin. Compania este prezentă în 70 de țări din întreaga lume.

Compania este organizată în două divizii principale:

Boeing Commercial Airplanes

Boeing Integrated Defense SystemsÎn iunie 2008 în întreaga lume existau 12.000 de avioane comerciale făcute de Boeing, ceea ce reprezintă aproximativ 75% din întreaga flotă de avioane comerciale din lume.

Bombardier

Bombardierul este un avion militar conceput pentru a ataca ținte terestre, de regulă lansând bombe.

Bombardiere strategice sunt concepute în principal pentru misiuni de lungă distanță (de obicei intercontinentale) împotriva unor ținte strategice cum ar fi fabrici, orașe, baze militare, pentru a lovi în efortul de război al inamicului. Exemple: Avro Lancaster, B-17 Flying Fortress, B-52 Stratofortress, F-111 'Aardvark' , Tu-16 'Badger', Tu-160 'Blackjack', Gotha G,Boeing B-29 Superfortress,B-2 Spirit

Bombardiere tactice sunt avioane mai mici care operează pe distanțe mai scurte.

Avioane de atac la sol sunt concepute să sprijine trupele în teatrul de operațiuni și să atace ținte tactice cum ar fi tancuri. Exemple: Ju-87 Stuka, Il-2 Șturmovik, A-10 Thunderbolt II, Su-25 'Frogfoot'

Avioane de vânătoare-bombardament sunt avioane de luptă multirol care pot îndeplini atât misiuni de aer-aer cât și aer-sol. Multe au fost concepute să ducă lupte aeriene după atacarea țintelor de la sol. Din cauza versatilității lor și a bugetelor limitate, această categorie este de departe cea mai răspândită. Exemple: Chengdu J-10, F-16 Fighting Falcon, F/A-18 Hornet, Su-32 'Fullback', Mirage 2000 și Panavia Tornado.

Bombardier strategic

Un bombardier strategic este un avion militar de dimensiuni mari conceput pentru a lansa cantități mari de muniție asupra unor ținte îndepărtate, pentru a lovi în efortul de război al inamicului. Începând cu Războiul Rece, acestea poartă de regulă arme nucleare. Însă rolul lor de descurajare strategică a fost redus considerabil odată cu apariția rachetelor balistice intercontinentale, mult mai rapide și aproape imposibil de doborât. Spre deosebire de bombardierele tactice, care sunt folosit în luptă pentru a ataca trupe și echipament militar, bombardierele strategice zboară adânc în teritoriul inamic pentru a lovi ținte strategice, cum ar fi forțele strategice ale inamicului, fabrici, orașe. Ele pot fi desigur folosite și pentru misiuni tactice, în câmpul de luptă.

Bătălia de la Midway

Bătălia de la Midway este cea mai importantă bătălie navală din războiul din Pacific, parte a celui de-al Doilea Război Mondial.

Între 4 iunie și 7 iunie 1942, la aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor și la șase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway, și a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze.

Istoricul militar John Keegan a caracterizat bătălia ca fiind cea mai amețitoare și mai precisă lovitură din istoria războaielor navale.Operațiunea japoneză, ca și atacul anterior de la Pearl Harbour, urmărea să elimine poziția strategică a Statelor Unite din Pacific, dând astfel Japoniei mână liberă în stabilirea sferei sale de influență în Marea zonă de prosperitate a Asiei Orientale. Japonezii sperau și că o altă înfrângere demoralizatoare va determina Statele Unite să capituleze în războiul din Pacific.Japonezii au plănuit să atragă portavioanele americane într-o capcană. De asemenea, japonezii au intenționat să ocupe Atolul Midway ca parte a unui plan mai mare de a-și extinde perimetrul de apărare ca răspuns la raidul Doolitle. Această operațiune era considerată și ca o pregătire pentru viitoarele atacuri îndreptate împotriva Insulelor Fiji și Samoa.

Planul a fost dezavantajat de prezumțiile greșite pe care le-au făcut japonezii cu privire la reacția americanilor și de dispozițiile insuficiente date la momentul de început al punerii în executare.

Pentru americani a fost esențial că Stația HYPO (unitatea de informații din Hawaii specializată în interceptarea comunicațiilor și în decriptarea acestora) a fost în stare să determine data și locul atacului, Marina Militară a Statelor Unite putând astfel să pregătească propria ambuscadă. Patru portavioane japoneze și un crucișător greu au fost scufundate cu costul unui portavion american și al unui distrugător. Bătălia de la Midway și uzura extenuantă din Campania din insulele Solomon au făcut ca Japonia să nu mai poată ține pasul cu construcția de nave și pregătirea piloților, în timp ce Statele Unite ale Americii măreau ritmul în ambele direcții.

Douglas MacArthur

Douglas MacArthur (n. 26 ianuarie 1880 - d. 5 aprilie 1964 ) a fost un general american și mareșal al Armatei Filipineze, care a avut o carieră lungă, începând cu campania SUA în Mexic și terminându-se în Războiul din Coreea.

Douglas MacArthur fost șeful de stat major al US Army în anii 1930. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a avut un rol proeminent pe Teatrul din Pacific. Pentru Campania din Filipine (1941-1942) a fost decorat cu Medal of Honor, împreună cu tatăl său fiind primii tată-fiu din istorie care au primit cea mai înaltă distincție militară a SUA. A fost unul din cele cinci persoane din istoria SUA care a primit cel mai înalt grad militar al Armatei SUA: general cu cinci stele.

El a fost cel care a condus pe cuirasatul USS Missouri formalitățile de capitulare a Japoniei. După al Doilea Război Mondial a fost Comandantul suprem al forțelor aliate în Japonia.

În data de 25 iunie 1950 Coreea de Nord a invadat Coreea de Sud, a izbucnit Războiul din Coreea, iar Douglas MacArthur a fost numit comandant al Comandamentului Națiunilor Unite. După ce forțele Națiunilor Unite au fost respinse în Perimetrul Pusan, prin debarcarea de la Incheon Douglas MacArthur a respins trupele nord-coreene până la granița chineză. Aici a făcut greșeala că nu a luat în considerare poziția apropiată a trupelor sale de granița chineză, implicând și armata chineză în conflictul militar.

Conflictul escaladându-se, datorită declarațiilor sale belicoase, prin care amenința cu un război nuclear împotriva Chinei, a fost demis de președintele Harry S. Truman.

F-105 Thunderchief

Republic F-105 Thunderchief a fost un avion supersonic de vânătoare-bombardament folosit de Statele Unite ale Americii. Capabil de a atinge viteza Mach 2, F-105 a fost folosit în majoritatea misiunilor de bombardament desfășurate în primii ani ai Războiului din Vietnam. F-105 a reușit contraperformanța de a fi singurul avion militar american retras din acțiune din cauza pierderilor mari. Proiectat inițial ca un avion monoloc capabil de a transporta armament nuclear, F-105 a fost adaptat ulterior pentru a servi ca avion Wild Weasel biloc în misiuni de suprimare a apărării antiaeriene inamice. Avionul era poreclit de echipaje Thud.

F-105 a fost succesorul modelului F-100 capabil de Mach 1. Deși era înarmat în mod similar cu rachete și un tun de bord, F-105 a fost proiectat special pentru misiuni de penetrare a spațiului aerian la viteze mari și altitudine joasă cu o bombă nucleară în interiorul avionului. Primul zbor a avut loc în anul 1955, iar în anul 1958 avionnul a fost introdus în dotare. F-105 putea transporta mai multe bombe decât bombardierele strategice mari din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum B-17 Flying Fortress sau B-24 Liberator. F-105 a fost printre principalele avioane de bombardament americane din Războiul din Vietnam, fiind folosit în peste 20.000 de misiuni. 382 de avioane au fost pierdute (aproape jumătate din producția totală), 62 dintre acestea în accidente. Deși era mai puțin agil decât avioanele de vânătoare MiG, F-105 a reușit 27,5 victorii aeriene.

În timpul războiului, varianta monoloc F-105D era folosită pentru bombardament. Variantele Wild Weasel biloc F-105F și F-105G au devenit primele avioane specializate în misiuni de tip suprimare a apărării antiaeriene inamice, fiind folosite împotriva rachetelor sol-aer sovietice S-75 Dvina (cod NATO: SA-2 Guideline). Doi piloți au primit Medalia de Onoare după misiuni de atac împotriva rachetelor sol-aer nord-vietnameze. Avioanele Wild Weasel erau vârf de lance în timpul misiunilor de atac, deschizând calea avioanelor de bombardament; concomitent, erau ultimele avioane care părăseau locul acțiunii.

F-105 a fost cel mai mare avion de luptă monoloc, monomotor din istorie. Avea o greutate de aproximativ 23 de tone. La nivelul mării, putea depăși viteza sunetului, iar la altitudini mari viteza de Mach 2. Avionul putea transporta până la 6,4 tone de armament. Thunderchief a fost înlocuit în Vietnam de avioanele F-4 Phantom II și F-111 Aardvark. Variantele Wild Weasel au fost păstrate în uz până în 1984, fiind înlocuite de o varianta F-4G a avionului Phantom II.

Helmut Lipfert

Helmut Lipfert (n. 6 august 1916, Lippelsdorf, Saxe-Meiningen, d. 10 august 1990, Einbeck) a fost un as al aviației germane din al Doilea Război Mondial. După război a devenit civil, profesor într-o școală.

Lista avioanelor militare din cel de-al Doilea Război Mondial

Sunt prezentate avioanele de luptă (vânătoare, bombardiere, transport) dezvoltate sau utilizate în perioada celui de-al Doilea Război Mondial după țară și fabricant. În listă sub numele fabricanților se găsesc tipurile avioanelor proiectate și construite.

Listă cu primele zboruri

Lista cronologică a primelor zboruri ale omului cu ajutorul aparatelor de zbor.

(Listă incompletă)

Luftwaffe

Deutsche Luftwaffe (traducere literală: „Arma aerului germană” cu sensul „Armata aeriană germană”) este numele folosit în mod obișnuit pentru forțele aeriene militare ale Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial, ca parte integrantă al Wehrmacht-ului.

Istoria Luftwaffe începe în 1910, odată cu înființarea „Serviciului Aerian a Armatei Imperiale Germane”. Existența „Armei aerului” („Armatei aeriene”) a fost însă întreruptă în două perioade (1918-1935 și 1945-1955), ca urmare a înfrângerii țării în cele două războaie mondiale.

În 1939-1940 Luftwaffe a ajutat Germania să obțină considerabile succese pe fronturile din Europa Occidentală și din Europa Răsăriteană, dar nu a reușit să câștige supremația aeriană în luptele cu RAF (Royal Air Force) de deasupra insulelor britanice. Mai târziu, în ciuda eforturilor germane uriașe pe care le-au făcut piloții și constructorii, Luftwaffe nu a reușit să împiedice înfrângerea Germaniei naziste, provocată și de bombardamentele continuu executate de o forță aeriană copleșitoare a aliaților cu bazele în Anglia. Înfrângerea a fost pecetluită de avansarea terestră a armatelor sovietice dinspre răsărit, numărul avioanelor germane apte de luptă devenind neînsemnat față de avioanele sovietice, al căror număr creștea constant (și datorită sprijinului tehnic occidental). Totuși, Luftwaffe a fost prima forță aeriană care a folosit în luptă avionul de vânătoare cu reacție, și singura forță aeriană care a folosit avionul cu motor de rachetă.

Între 1955 și 1990 în Germania au existat două forțe aeriene, ca rezultat al împărțirii Germaniei înfrânte între cei patru aliați, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1990, după reunificarea germană, forțele aeriene ale RDG-ului au fost dizolvate, iar structurile lor au fost preluate de Luftwaffe din RFG. În Bosnia, în 1990, a fost prima dată când Luftwaffe a acționat în afara țării după cel de-al Doilea Război Mondial.

Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Tehnologia a jucat un rol crucial în rezultatului celui de-al Doilea Război Mondial. O mare parte din aceste tehnologii au fost dezvoltate în anii interbelici: 1920 - 1930, unele s-au dezvoltat ca urmare a lecțiilor valoroase învățate în timpul războiului, iar altele spre sfârșitul războiului.

Efectele noilor tehnologii au fost multiple și individuale, dezvoltările cele mai importante au fost în următoarele domenii:

Armament, incluzând aici: nave, vehicule, avioane, rachete, piese de artilerie, arme de infanterie și arma nucleară.Logistică militară, incluzând aici: vehicule pentru transportul soldaților și echipamentului (camioane, jeep-uri, nave, avioane).Comunicații, spionaj și contraspionaj, incluzând aici: echipamente de comunicații, navigație, detectare la distanță și spionaj.Medicină, dezvoltarea unor tehnici chirurgicale, descoperirea unor medicamente.

Paul Tibbets

Paul Warfield Tibbets, Jr. (n. 23 februarie 1915, Quincy[*]​, SUA – d. 1 noiembrie 2007, Columbus, SUA) a fost un general de brigadă american, cunoscut ca fiind pilotul avionului Enola Gay, primul avion care a lansat o bombă atomică. Bomba a fost aruncată asupra orașului japonez Hiroshima la 6 august 1945.

Saburō Sakai

Sublocotenentul Saburō Sakai (n. 25 august 1916, Saga, Japonia – d. 22 septembrie 2000, Atsugi, Japonia) a fost aviator japonez și as al Marinei Militare Imperiale Japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Saburo Sakai a fost cel de al patrulea as al Marinei Militare Imperiale Japoneze și cel de al doilea as japonez care a supraviețuit războiului (după Tetsuzō Iwamoto).

Saburo conform datelor japoneze a repurtat 28 victorii aeriene (inclusiv cele realizate cu alții), în timp ce în autobiografia lui scrisă cu Martin Caidin și Fred Saito susține că a repurtat 64 de victorii aeriene.

Astfel de discrepanțe sunt comune dintre scorurile oficiale și cele susținute de piloți primele fiind adesea mai mici, din cauza dificultăților în asigurarea martorilor potriviți, care să susțină victoriile declarate sau verificarea rămășițelor avioanelor doborâte, precum și variații în rapoartele militare din cauza pierderii sau distrugerii datelor.

Se crede că autobiografia „Samurai!” include povestiri fictive și că numărul de victorii specificate în carte au fost exagerate pentru a promova vânzările cărții lui Martin Caidin. Cartea nu a fost publicată în Japonia și diferă de biografia lui Sakai de acolo.

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.