Avraam

Avraam (ebraică אַבְרָהָם, transliterat: Avraham, modernă Avraham, tiberiană ʾAḇrāhām în arabă: إبراهيم Ibrahim); pe nume de familie sau prenume masculin inițial Avram ori Abram), personaj biblic, este primul din cei trei patriarhi, circa 2150 - 2000 î.Hr. Etimologia onomasticului Avraam, nume semitic timpuriu, pare să însemne "tatăl este înălțat" (Abram). Ar putea fi omul care a trăit 175 de ani. Personaj biblic, patriarh al Vechiului Testament, fiul lui Terah din Ur-ul Caldeei, descendent al lui Sem; istoria lui plină de detalii este narată în cartea Genezei cap. 11,26-25,11.

Istoria lui a fost redată în diferite feluri, între acestea sunt trei mari paradigme: modul biografic (în sensul modern); citită în baza celor 4 tradiții ale formării Pentateuhului; o citire globală, dar din perspectiva credinței. Nu trebuie trecut cu vederea că figura lui Abraam este prezentă (și nu oricum) în toate cele trei tradiții religioase monoteiste: iudaism, creștinism și islam.

Avraam
Rembrandt Harmensz. van Rijn 035
Apariții
Profil
LocuințăCanaan; Mesopotamia
Relații
Rembrandt Harmensz. van Rijn 035
Rembrandt, Sacrificarea lui Isaac, 1635

Etimologie

Urmărind Biblia, numele înseamnă 'tată mulțimii neamuri' (ebraică אַב־הֲמֹ֥ון גֹּויִ֖ם Av-hemuon goim), de altfel numele original se divide în ab 'tată', și ram 'înalt, excelent'. Urmărind relatarea din Geneza, Dumnezeu i-a dăruit (în ebraică נְתַתִּֽיךָ nîteti-ka, dăruit ție) unui om numit Abram, ori Avram, numele de Abraham 'tată unei mulțimi de popoare', derivat din ab-hamuon goim.[9] Semnificația pur externă între raham și hamoun demonstrează căci propunerea autorului Genezei nu era de o etimologie, fără a produce în lectură o determinată asociere de idei.[10]

Viața

Meeting of abraham and melchizadek
Avraam și Melchisedec (pictură de Dieric Bouts)

Până la jumătatea sec. al XIX-lea se pleca de la sincronizarea datelor biografice ale lui Abraham cu cele ale lui Hammurabi, rege în Babilon prin 2000 î.e.c., care era identificat cu ’Amraphel, rege în Șin’ar, împotriva căruia a luptat Abraham (cf. Gn 14,9). În urma descoperirilor arheologice, această ipoteză s-a dovedit nefondată; domnia lui Hammurabi fiind între 1728-1686 î.e.c., astfel că identificarea cu ’Amraphel a devenit – evident – eronată.

Conform datelor Bibliei, Abraham s-ar fi născut cu 1200 de ani înainte de construcția Templului din Ierusalim (fixată la 968 î.e.c.); așadar, nașterea lui s-ar plasa pe la 2168 î.e.c. (cf. Gn 21,5; 25,26; 47,9; Ex 12,40; 1Reg 6,1).

Familia lui Abraham – originară din Ur – era idolatră (cf. Iosue 24,2; Iudita 5,7-9; Gn 31,19-35), unii descendenți ai lui Terah au / poartă în numele lor urme ale zeului selenar Šin, cult care-și avea sediul central în cetatea Ur.

Terah, care aparținea triburilor semite seminomade staționate în sudul Mesopotamiei, pe timpul tulburărilor care au urmat căderii celei de-a 3-a dinastii a Ur-ului (în 1940 î.e.c.) s-a transferat în nord, la Haran, loc de tranzit către Canaan; ca și Ur și Haran era devotat zeului Šin.

Chiar în mijlocul politeismului, Abraham s-a păstrat – nu fără ajutor divin – fidel lui YHWH.

Istoricitatea lui Avraam

Ambientul relatării biblice asupra lui Abraham nu își găsește nici corespondență, nici confirmare în celelalte informații extrabiblice (istorice și arheologice) privitoare la Orientul Mijlociu din acea perioadă.

„Opinia majoritară a cercetătorilor critici ai Bibliei acceptă faptul că de la Geneză până la Iosua (eventual și în Judecători) ea este lipsită în mod substanțial de istorie de încredere și că grosul literaturii Bibliei ebraice a fost compusă sau și-a dobândit forma canonică în perioada persană.[11]
—Philip Davies, Minimalism, "Ancient Israel," and Anti-Semitism

În această privință Lester L. Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urmă), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea.[12]

Chemarea și peregrinările

Molnár Ábrahám kiköltözése 1850
Călătoria lui Avraam din Ur în Canaan (pictură de József Molnár, 1850)

După moartea tatălui său, Terah, Domnul i-a adresat lui Abraam chemarea definitivă (după ce îl pregătise deja prin diferite alte inspirații și manifestări revelatorii; cf. Fap 7,2) să abandoneze țară și neam și să meargă spre un pământ făgăduit.

Cu acea ocazie, Dumnezeu l-a binecuvântat pentru prima oară oferindu-i favoarea și asistența sa și promițându-i o descendență numeroasă. În plus Abraam va fi izvor de binecuvântare pentru toate neamurile (cf. Gn 12,3; deoarece între descendenții săi va fi Mesia).

La 75 de ani Abraam cu soția sa, Sara, și cu nepotul său Lot (fiul lui Haran, fratele lui Abraam, mort deja) au abandonat Haranul și s-au îndreptat cu toate ale lor (turme și vreo 100 de slujitori, cf. Gn 14,14) spre sud-vest: Canaan, pe care l-a străbătut de la nord la sud în diferite direcții. Astfel, Abraam și ai săi pot fi întâlniți la Sichem, la stejarul lui Mambre, în centru țării, în defileul dintre munții Hebel și Garizim apoi, în sud, la Betel și – în sfârșit – la Negheb (partea extrem meridională).

La Stejarul lui Mambre îi apare Domnul, care îi promite în stăpânire tot acel teritoriu, drept care Abraam a înălțat acolo și mai apoi la Betel câte un altar (cf. Gn 12,5-9).

Cu ocazia unei secete a fost nevoit să coboare în Egipt, pământ pe care Nilul îl salva de la secetă și, ca să evite neplăcerea / pericolul ca regele – înlăturând soțul – să o ia pe Sara pentru haremul său, Abraam a sfătuit-o să se prezinte drept sora lui. Domnul a vegheat asupra lui Abraam și a soției sale, Sara, ferind-o, astfel, de un ultraj și a întors totul spre binele lui Abraam.

Întors în Canaan, să evite neînțelegerile și certurile cu nepotul său Lot (datorită turmelor numeroase și, legat de acestea, necesitatea pășunatului) Abraam i-a propus o despărțire pașnică, lăsându-l pe nepot să aleagă: a ales teritoriul Pentapoli (cele Cinci Cetăți: Sodoma, Gomora, Țoar, Adma și Țeboim). Încă odată cu acea ocazie, Dumnezeu a reînnoit promisiunile sale (cf. Gn 13,14-17).

După ce s-au despărțit Abraam a ridicat corturile sale la Stejarul lui Mambri, lângă Hebron, unde a ridicat un altar Domnului, sfințind locul care era dedicat cultului cananeean.

O expediție militară i-a permis lui Abraam să folosească forța sa. După 12 ani de bir plătit regelui Elamului, care stăpânea în vremea aceea în Mesopotamia și-și exercita stăpânirea în mai tot Orientul Mijlociu, cei cinci regi ai Pentapolului palestinian au încercat să scuture jugul, împotriva lor însă s-au unit 4 regi orientali: ’Amraphel, regele din Senar (Šin); Arioh, regele din Elasar; Codorlahomer, regele din Elam și Todal, regele din Goim. Printre prizonierii pe care i-a luat se afla și Lot, pe care Abraam – după ce a urmărit îndelung trupele ostile biruitoare –l-a eliberat printr-un atac nocturn, fulger.

Încercările de a identifica cei patru regi orientali, până în prezent n-au dat roade; însă lipsa documentelor cunoscute în prezent nu permit o concluzie definitivă.

La reîntoarcerea din expediție, Abraam a fost întâmpinat de Melchisedec, rege în Salem și preot „al Dumnezeului celui Preaînalt”, care a oferit „pâine și vin” atât soldaților obosiți cât și (mai ales) jertfă Domnului, binecuvântându-l pe Abraam care, la rândul său, i-a oferit preotului a zecea parte din prada de război (cf. Gn 14, 17-24).

Într-o nouă teofanie,Abraam a cerut lui Dumnezeu ca promisiunea pe care i-a făcut-o să se concretizeze într-un moștenitor, reconfirmând credința sa necondiționată, lucru pe care „Dumnezeu i l-a socotit dreptate” și, drept răspuns, a dăruit valoare cuvântului său divin încheind cu Abraam un legământ solemn (conform cu practica juridică babiloniană): Dumnezeu în simbolul unei flăcări arzânde a trecut printre animalele sacrificate și tăiate în două (cf. Gn 15).

Sara, iremediabil sterilă, pentru a avea totuși un fiu, s-a prelevat de dreptul pe care i-l conferea legea babiloniană (cf. Codex Hammurabi, 144-147) și i-a oferit lui Abraam pe sclava sa Hagar, ca ea să-i dea un moștenitor, care ar fi fost considerat fiul stăpânei.

Alianța cu Abraam

La 86 de ani Abraam l-a avut în felul acesta pe Ismael (cf. Gn 16). Când avea 99 de ani, într-o apariție, deosebit de importantă în această istorie, Dumnezeu i-a precizat lui Abraam termenii alianței încheiată între ei. Domnul a reînnoit atunci promisiunea unei descendențe foarte-foarte numeroase (cf. Gn 17,2.4-6) și un pământ (o Țară, v.8), în timp ce Abraam trebuia să se angajeze să-l adore pe YHWH ca pe singurul Dumnezeu adevărat (v.7), să se mențină fidel normei sfințeniei stabilită de Domnul (v.1) și să aibă încredere în statornicia promisiunii (vv. 1. 17-19). Este vorba de o adeziune conștientă lui Dumnezeu, spre care se orientează întreaga viață și în ale cărei mâini, Abraam abandonează viitorul său. Semnul vizibil al alianței este circumciziunea indivizilor de parte bărbătească (vv. 11-14), semn cu care descendenții lui Abraam devin moștenitori ai promisiunilor făcute patriarhului (v. 12). În sfârșit, Domnul îi prevestește iminenta naștere a unui fiu din Sarai, care va fi moștenitorul direct al promisiunilor divine. Bine înțeles că și Ismael are partea sa de binecuvântare (vv. 15-22). Atunci Abraam s-a circumcis; a circumcis și pe Ismael (care pe atunci avea vreao 13 ani) precum și pe toți bărbații din casa lui, inclusiv 100 de persoane care erau de proveniență străini (vv. 25-27).

Noua orientare a vieții lui Abraam a fost exprimată – voit de Dumnezeu – prin schimbarea numelui patriarhului și a soției sale. Abraam (nume atestat documentar în Mesopotamia cu formele A-ba-am-ra-ma, A-ba-ra-ma, A-ba-am-ram; cu semnificația: „este din tată mare”, adică, ‚născut nobil’), se va numi Abraham m(cf. Gn 17,5), pe care nume Biblia îl interpretează: „Tatăl unei mari mulțimi de popoare” (probabil prin asonanță –ham, corespunzător ebraicului hamōn: „mulțime”), Sarai (asirianul Sa-ra-ai)se va numi Sarah „principesă” (probabil corespunzător babilonianului Sarratu – „regină”).

Mai târziu, la Stejarul uli Mambre, într-o misterioasă apariție a trei „oameni”, pe care Abraham îi găzduiește, Dumnezeu îi confirmă promisiunea moștenitorului chiar în pofida necredinței Sarei. De notat ca pentru crestini ortodocși cei trei oameni se identifica cu Sfanta Treime , iar aratarea de la stejarul Mambre este privita ca prima descoperire a lui Dumnezeu ca fiinta treimica. Alte secte crestine vad in doi dintre oameni ingeri, insa textul nu spune asa, ci spune ca "Dumnezeu i s-a aratat lui Avraam la stejarul Mambre. Si ridicand Avraam ochii sai a fost trei oameni(in unele traduceri trei barbati sau chiar trei barbati tineri -luand in considerare varsta majoratului la iudei putem presupune ca aveau in jur de 25-30 de ani)".

Cu acea ocazie, Dumnezeu îi face confidență prietenului său Abraham, decizia de a distruge Cele cinci orase din vale "Orasele Vaii" in original, din care care cele mai faimoase raman in istorie Sodoma si Gomora din cauza nelegiuirii. Mijlocirea generoasă a lui Abraham n-a fost suficientă să înlăture pedeapsa de care a scăpat numai Lot și fiicele sale (cf. Gn 19,29). Cu toate acestea la cererea nepotului sau Lot unul din orase , Țoar (sau Zoar) este cruțat, cel puțin temporar.

De la Mambre, Abraham s-a mutat la Negheb, stabilindu-se la Gherar (pământ filistean), unde încă odată a reușit să o salveze pe Sara de poftele regelui Abimelec, cu care Abraham a legat prietenie (cf. Gn 20,1-18).

Și când număra deja 100 de ani, Abraham a avut, în sfârșit, moștenitorul dorit și așteptat: pe Isac (cf. Gn 21, 1-7).

Circumcis conform alianței în a opta zi a vieții, i s-a făcut somptuoasă sărbătoare cu ocazia înțărcării (v.8). Mai târziu, prezența lui a aprins gelozia Sarei, care a cerut expulzarea lui Ismael din casa tatălui său, Abraham. Abraham n-a pus acest plan în practică decât la cererea lui Dumnezeu, care l-a asigurat că numai Isac va moșteni promisiunea mesianică (cf. Gn 21, 1-21; 25,12-16). În Filistina Abraham a fost respectat și temut, și a avut ocazia de a-și asigura, printr-o tranzacție juridică, dreptul de proprietate asupra fântânii din Bersabea (la 40 km în linie dreaptă de la Gherar), importantă pentru prosperitatea turmelor sale.

Proba fidelității

Dumnezeu a pus la grea încercare credința lui Abraham: i-a poruncit să meargă pe un munte în „pământul Moria” ca să-l jertfească pe Isac.

În dialogul pe care l-a avut cu fiul său, la întrebările lui inocente, cu inima sfâșiată, Abraham dă răspunsuri profetice, precum: „Dumnezeu va avea grijă de mielul jertfei sale” (Gn 22,8). Cu această cerere de a jertfi unicul său fiu, Dumnezeu îi cerea lui Abraham un act de credință și de ascultare eroică. Trebuie însă accentuat că, împiedicând jertfirea fiului prin intervenția unui înger, revelația condamna practica sacrificiilor omenești atât de răspândită printre cananeii, printre care trăia Abraham.

Narațiune bogată în detalii este și aceea care reproduce încercările unui slujitor al lui Abraham de a alege soțâie pentru Isac. Predestinata însă era o rudă: Rebeca, nepoata lui Nahor, fratele lui Abraham, deoarece patriarhul – pentru motive etnice și mai ales religioase – nu a voit soție pentru fiul său o străină (cf. Gn cap.24).

Sarah a murit la vârsta de 127 de ani, la Hebron. Ca să o înmormânteze, Abraham a cumpărat de la hitiți peștera Macpela. Acest târg este narat cu destul de multe amănunte pentru a atrage atenția și a suscita întrebări cu privire la intenția naratorului. Și, pe bună dreptate, deoarece această peșteră – mormânt, în definitiv – a fost primul și singurul teren stabil posedat de evrei în Canaan (cf. Gn 23,1-20).

După moartea Sarei, Abraham și-a luat o altă soție (numită Cetura, cf. Gn 25, 1-6) din care s-au născut strămoșii diferitor triburi stabilite în stepele din sud și sud-estul Palestinei (printre aceștia se va număra și Edom, condamnat de profetul Agheu pentru ostilitatea sa față de Israel). Conform dreptului în vigoare pe acea vreme, Abraham a prevăzut să-i asigure lui Isac toată moștenirea sa, și de aceea i-a înlăturat pe toți ceilalți fii ai săi.

La 175 de ani, Abraham „a murit bătrân și sătul de zile” și a fost înmormântat de Isac și de Ismael în peștera de la Macpela, alături de Sarah, soția sa (cf. Gn 25,7-11).

Amintirea lui a rămas și a fost vie în toate veacurile următoare în mijlocul poporului ales, care de la el a moștenit și numele și – mai ales – promisiunea mesianică.

Figura lui Abraham

Figura lui Abraham este prezentă în cele trei culte monoteiste: iudaism, creștinism și islamism.

Aceste trei culte, deopotrivă celebrează eminenta sfințenie a lui Abraham, care este considerată sub trei aspecte: Iudaismul vede în Abraham prietenul intim al lui YHWH, cu care Domnul încheie alianță; creștinismul vede în el atât modelul ce credință autentică cât și pilda de caritate prin excelență; islamismul vede în figura lui Ibrahim (Abraham) „campionul monoteismului”.

În Iudaism

Tradiția iudaică reia datele VT: Abraham este primul și modelul patriarhilor, slujitorul lui YHWH, prietenul său, adevăratul părinte al lui Israel (ecoul acestei mărturisirii se regăsește și în Evanghelii: „Pe Abraham îl avem de tată!” (cf. ......), meritelor lui se datorează darurile oferite de YHWH.

Acestor elemente, Iudaismul adaugă și alte elemente, inspirate de ideiile religioase ale timpului, care de la sublinierea alegerii lui Abraham merg până la a afirma cu emfază că „lumea a fost creată pentru Abraham” (cf. Bonsirnen, .....) și că de la patriarhul Abraham Dumnezeu tratează lumea cu indulgență (element inspirat din rugăciunea lui Abraham pentru Pentapole).

Hagada (comentariul moral al Bibliei) a îmbogățit istoria lui Abraham: născut în ambient păgân, înțelege de la sine adevărul monoteismului, drept care distruge idolii părinților săi, lucru pentru care Nimrod l-a legat și l-a aruncat într-un cuptor încins, din care – însă – patriarhul a fost eliberat în mod minunat de către Dumnezeu. În plus, Abraham – tot de unul singur – descoperă și practică toate legile, care (straniu), vor fi date lui Israel mult mai târziu; aduce la Dumnezeu primii prozeliți; este cauză de binecuvântare pentru toți cei care intră în legătură cu el (Hagada, I, 75-77; cf. și Filon din Alexandria, De migratione Abrahami și De Abrahamo, precum și Cartea Jubileelor (capp. 11-23, Apocalipsa lui Abraham (operă din sec. I e.c.) și Testamentul lui Abraham).

Abraham este modelul pietății perfecte (Hagada, II,45), pildă de iubire adevărată față de Dumnezeu (Hagada, II,46) și de credință, care este încredere absolută și confidențialitate cu Domnul; statornicie neclintită: el a crezut cuvântului lui YHWH (II,51) și a rămas fidel în Cele Zece încercări, la care a fost supusă virtutea lui (Hagada, I, 287). De tradiția iudaică este celebrată îndeosebi scena încercării supreme, intrată și în liturgia iudaică: „În al șaptele an (...) s-au auzit voci în cer asupra lui Abraham, adică voci care proclamau că el a fost fidel în tot ceea ce i s-a comunicat și că l-a iubit pe YHWH și a rămas neclintit în orice încercare. Principele Mastema s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu zicând: „Iată că Abraham iubește pe Isac, fiul său (insinuat: mai mult decât pe tine); cheamă-l să ți-l ofere întru holocaust pe altar și vei vedea de-ți va împlini această poruncă (...)” YHWH știa că Abraham a fost credincios în toate încercările pe care i le-a trimis și, (...) patriarhul nici că a întârziat să asculte pe dată, deoarece era credincios și-l iubea pe YHWH, mai presus de orice” (Cartea Jubileelor, cap. 17, 15-18).

Acum Abraham, în viața de dincolo, îi primește pe cei răposați, iar pe fiii săi îi eliberează de Gheenă (cf. Cartea Jubileelor, I, 338-540).

În Creștinism

Independent de venerația personală, prezența lui Abraham în cultul și spiritualitatea creștină este absolut naturală: în primele veacuri figura lui era familiară creștinilor a căror pietate era hrănită din Scripturi. Chiar inițierea catehumenilor începea cu istoria patriarhilor, iar tradiția creștină a continuat-o pe cea iudaică în preamărirea virtuților și sfințeniei părintelui celor care cred.

Mai mult chiar decât model al omului credincios, adorator al unicului Dumnezeu adevărat și etalon al monoteismului (cf. Clement din Alexandria, Corpus Scriptorul Ecclesiasticorum Grecorum, Viena 1886, II; Grigore din Nissa, Patrologia Greca, Migne, Paris 1890, XLV). Părinții Bisericii din Occident l-au prezentat pe Abraham ca model al credinciosului, conform trăsăturilor precizate de Paul din Tars în Scrisoarea către Romani și de autorul Scrisorii către Evrei; probele sale sunt comentate de întreaga tradiție, de la sf. Irineu din Lyon, la Clement Alexandrinul, dar mai laes la sf. Augustin (cf. Patrologia Latină, Migne, XLI). La Părinții Bisericii din Orient primează un al treilea aspect: Abraham model de asceză.

Abandonarea patriei, a familiei, ascultarea necondiționată (dovedită mai ales în sacrificarea lui Isac) sunt toate trăsături văzute, nu atât ca acte de credință, cât mai ales ca virtute eroică.

Abraham este înțeleptul care ascultă de Dumnezeu în ciuda repulsiei cărnii; este modelul lui amor spiritualis, care primează asupra lui amor carnalis; viziune care de la Origen la sf. Bernard (cf. PL, CLXXXIII), la sf. Francisc de Sales (cf. De l’amour de Dieu, XII,8) este leit-motivul ascezei monastice. Această temă a ascezei apare în Occident cu Ambroziu din Milano. El a consacrat două tratate lui Abraham (cf. PL, XIV, coll. 441-524): primul este o interpretare morală; celălalt este o transpunere mistică. În opera sa, Ambroziu, preamărește credința lui Abraham, dar și biruința lui asupra cărnii, asupra sentimentelor și sunt evidențiate următoarele virtuți: devotio, prudența, ospitalitatea ș.a.. „Am vorbit – scrie Ambroziu – despre pietatea și credința lui Abraham, despre prudența, dreptatea, caritatea, cumpătarea lui; acum să vorbim și despre ospitalitatea lui” (col. 457). „Caută – încheie Ambroziu – nu numai ușurința de a face, dar și pe aceea de a primi (a carității). Abraham te învață amândouă aceste lucruri” (col. 458). Încercarea supremă a sacrificiului lui Isac încheie interresanta evaluare morală făcută de Ambroziu.

Misticii din toate timpurile au văzut în Abraham modelul vieții unei credințe curate și a unei abandonării totale. Și azi Abraham este o temă de meditație. După Kirkegaard și-al său „Tratat asupra disperării”, Louis Massignon și Raïsa Maritain, Karl Barth și Susanna Dietrich, Leon Cestov și A.G. Herbert au contribuit la a face din figura lui Abraham una din temele preferate ale gândirii creștine contemporane.

În Islam

Cea de-a treia mare tradiție religioasă monoteistă, îi conferă lui Abraham un loc deosebit de important: musulmanii pun creștinismul sub numele lui ’Isā (Isus); iudaismul sub numele lui Mūsa (Moise), iar pentru ei îl rezervă pe millat Ibrahīm (patriarhul Abraham). Lui Abraham îi sunt dedicate 25 de sure (suwre) (peste 250 de versete, în care Abraham este numit de 69 de ori). Nu este așadar dificil să se observe o adevărată exaltare a rolului profetic al patriarhului: monoteist intransigent, distrugător de idoli, peregrin spre unicul Dumnezeu și, în plus, patriarh binecuvântat de Dumnezeu, după sacrificiul lui Isac; binecuvântare pe care o transmite descendenței sale: Ismael, strămoșul arabilor. Odată cu binecuvântarea Abraham îi transmite lui Ismael și adevărata credință – Islam – și cultul anexat pentru perpetuarea credinței. În fine, este evidențiat rolul de fondator al Ka’ba și al pelerinajului sacru.

De musulmani sunt celebrate virtuțile lui Abraham, în chip deosebit ospitalitatea lui. Sunt reluate, înfrumusețate și îmbogățite tradițiile și legendele iudeo-creștine. Abraham ar fi fost primul om căruia părul i s-a albit în semn de modestie, de gravitate, de inteligență și de iubire.

În pioasa practică zilnică Abraham este asociat lui Muhammad: „O Dumnezeul nostru apleacă-te asupra lui Muhammad și alor săi așa cum te-ai aplecat asupra lui Ibrahim și alor săi; binecuvântează-l pe Muhammad și pe ai săi așa cum l-ai binecuvântat pe Ibrahim și pe ai săi” – așa se roagă musulmanii la chemarea zilnică a muzeimului; în fiecare zi, de cinci ori pe zi; așa la căsătorii și la înmormântări (cf. Y Maubarac, Abraham en Islam, în revista, Chaiers Sioniens, V(1951).

Eid al-Adha sau Festivalul Sacrificiului sau Marele Eid, este o sărbătoare a musulmanilor din toată lumea în timpul căreia se amintește despre disponibilitatea lui (Ibrahim) Abraham de a-și sacrifica fiul - Ismael, nu Isaac! - ca gest de obediență față de Allah.[13]

Semnificația teologică

Avraam a fost primul personaj biblic care a optat pentru monoteism, recunoscându-l pe YHWH (JHWH) ca fiind unicul Dumnezeu. Venerația față de Avraam era vie și în perioada Noului Testament, el fiind respectat ca strămoș al poporului evreu (Fapt. 13:26) și chiar a lui Mesia însuși (Mat. 1:1). Fiind tatăl lui Ismael și a lui Ițhac, Avraam este considerat strămoșul comun, din care descind evreii, edomiții și arabii.

Vezi și

Referințe

  1. ^ The Jewish Time Line Encyclopedia, New Updated Edition[*], p. 15 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ The Jewish Time Line Encyclopedia, New Updated Edition[*], p. 17 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ Bava Batra[*], p. 91a Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  4. ^ 29, Geneza
  5. ^ 1, Geneza
  6. ^ 15, Geneza
  7. ^ 3, Geneza
  8. ^ a b c d e f 2, Geneza
  9. ^ Guido Gomez De Silva.Breve Diccionario Etimológico De La Lengua Española. Fondo De Cultura Económica. 1995. ISBN 9681628128.
  10. ^ Ernesto Vogt, S.J. . Interpretação de nomes próprios hebraicos. En Anuario de 1946 do seminario Central da Imaculada Conceição, San Leopoldo.Brasil. 1946
  11. ^ Philip Davies Minimalism, "Ancient Israel," and Anti-Semitism. Citat: „Let me reinforce this claim in respect to my own work. The mainstream view of critical biblical scholarship accepts that Genesis-Joshua (perhaps Judges) is substantially devoid of reliable history and that it was in the Persian period that the bulk of Hebrew Bible literature was either composed or achieved its canonical shape. I thus find attempts to push me out onto the margin of scholarship laughable.”
  12. ^ Grabbe, Lester L. (). „Some Recent Issues in the Study of the History of Israel”. Understanding the History of Ancient Israel. British Academy. pp. 57–58. doi:10.5871/bacad/9780197264010.003.0005. ISBN 978-0-19-726401-0.
  13. ^ EID MUBARAK!, 13 decembrie 2009, Christian Silva, Jurnalul Național, accesat la 18 iulie 2012

Bibliografie

  • Lexikon für Theologie und Kirche, Vol. I, Freiburg im Breisgau, 1930.
  • Dicționar biblic (Ed. J. D. Douglas), Oradea, 1995.
  • Hitti, Philip K. 2008. Istoria arabilor. Traducere, note și index: Irina Vainovski-Mihai. București: Editura All. ISBN 973-571-855-8. pp. 61-66, 82-84, 16, 172, 280.

Legături externe

Biserica de lemn din Bârsana

Biserica de lemn a vechii mănăstiri a Bârsanei se află azi în localitatea Bârsana, în județul Maramureș, pe dealul numit Jbâr. Această biserică (monument istoric) nu trebuie confundată cu noua biserică de lemn din actualul complex monahal "Mănăstirea Bârsana", aflată la câțiva km distanță, pe locul unde s-a aflat aproximativ între anii 1739-1795 biserica tratată aici. Datează din anul 1711. Are hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04517. Biserica a fost inclusă pe lista de patrimoniu cultural mondial UNESCO împreună cu alte șapte biserici din județul Maramureș în decembrie 1999.

Eufrat

Eufratul (numele grecesc tradițional; în arabă: الفرات Al-Furat; în armeană: Եփրատ Yeṗrat; în ebraică: פְּרָת Perath; în kurdă: Ferat; în azeră: Fərat; în persana veche: Ufrat; în siriacă: ܦܪܬ Frot sau Prâth; în turcă: Fırat; în akkadiană: Pu-rat-tu) este un mare râu ce formează limita vestică a Mesopotamiei, limita estică a acesteia fiind constituită de un alt mare râu, Tigrul. Atât Eufratul cât și Tigrul izvorăsc în Turcia și se varsă, reunite, pe teritoriul Irakului, în Golful Persic.

În Biblie Pământul Făgăduinței promis de Dumnezeu lui Avraam și descendenților săi (printre care se numără Isaac și Iacob) se întindea până la acest râu.

Genealogia lui Isus din Nazaret

Genealogia lui Isus este descrisă în două texte din Evanghelii: Luca 3:23–38 și Matei 1:1–17.

Din cele patru evanghelii, doar cele după Matei și după Luca oferă informații despre familia și strămoșii lui Isus. Cu toate acestea, datele din cele două evanghelii diferă în unele părți și au fost elaborate mai multe teorii pentru a explica discrepanțele. Ambele evanghelii spun că Iisus este urmașul regelui David; mergând mai departe, și al lui Avraam. Lista strămoșilor dintre David și Avraam este aceeași în ambele evanghelii, dar lista strămoșilor dintre David și Iosif este diferită.

Mai precis, Matei începe cu Solomon, continuă cu regii care au stat la cârma Regatului Iudei, listă care s-a terminat cu Ioachim (odată cu învingerea lui Iuda de către Babilon). Astfel, Matei afirmă că Isus ar fi moștenitorul tronului Țării lui Israel.

După Luca, lista strămoșilor lui Isus este mult mai lungă, ea mergând până la Adam și Eva.

Geneza

Geneza sau Facerea este prima carte a Pentateuhului (a celor Cinci Cărți ale lui Moise), deci și a Vechiului Testament și Tanakhului.

Hebron

Hebron (în ebraică:חברון Hevron, în arabă:الخليل - Al Halil sau Al Halil al Rahman - „Prietenul Celui Milostiv”) este un oraș în sudul Cisiordaniei, în Palestina istorică sau Eretz Israel, așezat în Munții Iudeei, la 35 km sud de Ierusalim. Localitatea se află la o altitudine de 927 m, în mijlocul zonei Muntelui Hebron, care este o parte a Munților Iudeei.

Orașul are o populație de 202.172 locuitori (2014). După numărul de locuitori, Hebron este cel mai mare oraș din Cisiordania și al doilea oraș din așa numitele Teritorii Palestiniene, după Gaza. Majoritatea populației este formată din arabi palestinieni, orașul având în zilele noastre și o mică minoritate de 500-850 evrei israelieni care s-au așezat în jurul orașului vechi și în Otniel. 80% din oraș - sectorul numit H1- face parte din zona C a Cisiordaniei, aflată sub administrația Autorității Naționale Palestiniene. Restul de circa 20% a orașului, așa numitul sector H2, este o parte a zonei A a Cisiordaniei, administrată de Israel.

Hebron este unul din orașele cele mai vechi din Orientul Apropiat și din lume,care a fost locuit aproape fără oprire din vremurile antice.

Pentru evrei este denumit „Orașul Patriarhilor”,deoarece aici, în Grota Macpela (Mearat Mahpelá) sau Peștera Patriarhilor sunt îngropați, după tradiția mozaică, patriarhii evrei Avraam,Isaac și Iacob, și soțiile lor respective, Sara, Rebeca și Lia. (Rahila este înmormântată în apropiere de Betleem.

În perioada biblică, Hebron a fost unul din cele mai mari orașe din Țara Israelului și chiar capitala regelui David în primii săi ani de domnie.

Hebron este considerat al doilea oraș sfânt al iudaismului, după Ierusalim. El este unul din cele patru orașe sfinte ale acestei religii (alături de Ierusalim, Safed și Tiberias), în care, în secolele al XVIII-lea-al XIX-lea, se concentra majoritatea populației evreiești din Palestina (HaYishuv Hayashan)

În religia islamică, care îi venerează pe Avraam (în arabă Ibrahim), Isaac (în arabă Ishak) și pe Iacob (în arabă Yakub) ca pe niște profeți ai islamului, se acordă, de asemenea, însemnătate mormintelor presupuse ale acestora.

Orașul se numește în arabă Al Halil, dupa porecla pe care o atribuie tradiția musulmană lui Avraam - Ibrahim, „prietenul lui Dumnezeu” - Halil Allah.

خليل الله sau Halil al Rahman („prietenul Celui Milostiv”). Peștera Macpela este denumită de arabii musulmani Al Haram Al Ibrahimi الحرم الإبراهيمي(Sanctuarul lui Ibrahim) și găzduiește un loc de rugăciuni. Hebron este sacru și pentru creștinism.

Hebronul este în zilele noastre un centru însemnat al comerțului din Cisiordania, responsabil pentru o treime din produsul domestic brut din Cisiordania, mai ales datorită comercializării marmurii de Hebron. De asemenea este cunoscut pentru producția sa de struguri, smochine, calcar, industria olăritului și a sticlei.Orașul este cunoscut și pentru combinatul său de produse lactate, Al Junaidi. El găzduiește, de asemenea, două instituții arabe de învățământ superior: Universitatea Hebron și Universitatea Politehnică a Palestinei. Orașul vechi este caracterizat de numeroase ulicioare, case de piatră cu acoperișul plat și vechile bazare.

În imediata apropiere a Hebronului se află localitățile arabe ad-Dhahiriya, Dura și Yatta. Guvernoratul Hebron este are populația cea mai mare dintre guvernoratele din teritoriul Autorității Naționale Palestiniene: 600,364 locuitori (2010)

Isac (personaj biblic)

Isac (lb. ebraică: יִצְחָק,Itzhak, transcriere standard Yiẓḥaq, tiberiană Yiṣḥāq "el va râde") ; arabă: إسحٰق,ʾIsḥāq ; este un personaj biblic. Conform Genezei, a fost singurul fiu al lui Avraam și al Sarei, soțul Rebecăi și tatăl lui Esau și al lui Iacov. Dintre patriarhi, Isac a fost cel mai longeviv și singurul al cărui nume nu a fost schimbat, precum și singurul care nu a părăsit Canaanul. Comparativ cu ceilalți patriarhi, povestea lui este ceva mai puțin palpitantă; e relatată în Gen. 21.1-7 (nașterea), 22.1-19 (jertfirea), 24 (căsătoria cu Rebeca), 25.19-28 (nașterea celor doi copii), 26.1-33 (relația cu regele Avimelekh al filistenilor), 27.1-28.5 (darea binecuvântării), 35.27-29 (moartea).

În această privință Lester L. Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urmă), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea.

Islam

Islamul (pronunție românească: /ˈislɑːm/; în arabă: إسلام) este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a răspândit pe un larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord. Centrul religios se află în orașele sfinte Mecca și Medina.

Musulmanii cred că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, de asemenea, că Muhammad este ultimul profet și mesager al lui Allah; ei cred și în toți profeții și apostolii care au fost trimiși pentru umanitate înainte de Profetul Mohamed, precum Avraam, Iosif, Moise, Isa ibn Maryam și mulți alții, care sunt sau nu menționați în Coran, cred în scrierile lor și în mesajele pe care le-a dat Allah lor pentru a le explica oamenilor, precum Tora, Psalmii și Evanghelia.

Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniți. A doua confesiune, Șiia, aproximativ 10-20%. Cea mai mare țară cu populație musulmană este Indonezia cu 12,7% din musulmani, urmată de Pakistan cu 11%, India cu 10,9% și Bangladesh cu 9,2%. Comunități mari se mai găsesc în China, Rusia și, parțial, în Europa. Cu 1,57 - 1,65 miliarde de adepți sau 22 - 24% din populația globului, Islamul este a doua și una din religiile cu cea mai rapidă creștere după numărul adepților din lume.

Ismael

Ismael (în limba ebraică ישמעאל - "Dumnezeu ascultă") este un personaj din Vechiul Testament și din Coran, descris ca fiu al lui Avraam și al sclavei egiptene Hagar (Gen 15-18). Este considerat părintele arabilor (tribul ismaeliților), frate cu Isaac, părintele evreilor, amândoi fiind binecuvântați de Dumnezeu, dar primind roluri diferite.

Kobol

Kobol este numele unei planete din franciza Battlestar Galactica.În serialul originar cât și în refacerea sa din 2004, Kobol este planeta-mamă pe care a apărut omul. De aici oamenii au plecat să colonizeze Universul, întemeiind cele Douăsprezece Colonii pe alte planete. Potrivit unei legende străvechi de pe Kobol ar fi plecat și un al treisprezecelea trib care ar fi colonizat o planetă mitologică numită Pământ.

Kobol este anagrama stelei sau planetei Kolob din scriptura mormonilor, un corp ceresc care apare în Cartea lui Avraam și care este identificat ca fiind aproape de casa sau punctul de origine al lui Dumnezeu.

Listă de filme bazate pe Biblie

Aceasta este o listă de filme (inclusiv filme de televiziune) bazate pe Biblie (Vechiul Testament și Noul Testament), prezentând personaje și întâmplări din Biblie sau, în linii mari, care se bazează pe revelațiile sau interpretările acesteia.

Noe

Noe (în ebraică: Noakh נח) este un personaj din Biblia ebraică și din Vechiul Testament al creștinilor, al zecelea patriarh după Adam, despre care se relatează în Cartea Genezei (Facerea) בראשית sau și în Întâia Carte a lui Moise din Biblie. Nu se cunoaște cu siguranță dacă și când a trăit, dar ar fi viețuit în jurul anului 3300 î.Hr. Existența sa este nedovedită, el fiind la origine probabil un personaj mitologic sumerian, Ziusudra, preluat apoi de evrei și de alte popoare.

Patriarh

Patriarh derivă din limba greacă πατριάρχης (patriarchēs), care înseamnă "șeful sau tatăl unei familii", o combinație dintre πατριά (patria), care înseamnă "familie" și ἄρχειν (archein), care înseamnă "a conduce".Din punct de vedere istoric, patriarhul era cel care exercita o autoritate autocratică, în calitate de pater familias, asupra întregii familii (privită în sens larg, până la gradul IV). Acest sistem de autoritate familială, în care bărbații seniori conduc , se numește Patriarhat.

Avraam, Isaac și Iacob sunt considerați cei trei patriarhi ai Iudaismului. Epoca în care au trăit aceștia se numește Epoca Patriarhilor. Cuvântul patriarh a dobândit inițial înțelesul religios în versiunea Septuaginta a Bibliei.În era creștină, termenul și-a schimbat nuanța, denumind în prezent acei episcopi ai Bisericilor tradiționale (Bisericile Ortodoxe, Biserica Catolică și Bisericile Asiriene Orientale) care îi preced pe toți ceilalți în întâietate, datorită Scaunelor episcopale pe care le ocupă.

Rebeca (personaj biblic)

Rebeca (în limba ebraică רִבְקָה, transliterat Riḇqāh, adică Rivca) este un personaj biblic. A fost sora lui Laban și fiica lui Betuel, deci nepoata lui Nahor, fratele lui Avraam. A devenit soția lui Isac și mama lui Iacob și Esau. S-a căsătorit la vârsta de trei ani, conform lui Rași, care a calculat această vârstă în baza vârstelor menționate în Vechiul Testament.

Sara, care i-a dat naștere lui Isaac la vârsta de 90 ani, a murit imediat după ce Avraam a încercat să-l sacrifice pe Isaac, ea fiind atunci în vârstă de 127 ani, ceea ce înseamnă că Isaac avea pe atunci în jur de 37 ani. Știrea despre nașterea Rebecăi a ajuns la Avraam imediat după acest eveniment. Isaac era în vârstă de 40 de ani când s-a căsătorit cu Rebeca, ceea ce înseamnă ca Rebeca era în vârstă de trei ani atunci când s-a căsătorit. Alți evrei consideră că la căsătoria lor Isaac era în vârstă de 54 de ani, iar Rebeca în vârstă de 39 de ani.

Religii avraamice

Religiile avraamice sunt credințele monoteiste care subliniază că originea lor comună este profetul Avraam sau recunosc o tradiție spirituală identificată cu Avraam.

Aceste religii avraamice formează una dintre cele trei părți majore din religia comparată, alături de religiile indiene (Dharmice) și religiile est-asiatice (Taoice).

Cele mai vechi religii avraamice sunt, în ordinea cronologică a întemeierii lor, Iudaismul , Creștinismul și Islamul .

Sara

Sara, prenume feminin, soția principală a lui Avraam și mama lui Ițhac / יִצְחָק (cunoscut în alte transliterări ca Ițac sau Isaac), stăpîna lui Hagar.

Sara e subiectul multor discuții pe marginea Bibliei. Intre altele, în serviciul religios mozaic, indiferent de sectă, există o întreagă pericopă dedicată Sarei. Această pericopă a săptămânii (= citire, comentariu și interpretare a unei porțiuni din Vechiul Testament), Haie Sara, este transliterată de obicei în vest ca Chaye Sarah ori Hayye Sarah (חַיֵּי שָׂרָה — ebraicul pentru “viața Sarei,” care sunt primele cuvintele cu care început parshah) e bazată pe Genesa 23:1–25:18.

Este un nume extras din Biblie, luat de la numele soției lui Avraam si mama lui Isaac, Sara. Sensul cuvântului în ebraică este "prințesă". De fapt, numele ebraic Sarah provine din Egipt: Sa- înseamna fiul, Rah- este discul "soare", divinitatea cea mai mare la acel moment. Fiica zeului Ra a fost văzută ca o prințesă și, prin urmare, sensul său in ebraică. A fost adoptată în limba greacă și latină ca Sarah.

Există, de asemenea, o altă sursă de nume în Calabria și Sicilia Sara este diminutivul de la Rosario si cateva nume conectate la acesta ca Sario.

Sara, potrivit ISTAT, unul dintre numele cele mai folosite pentru nou-născuți în Italia la începutul secolului XXI-lea, fiind al patrulea cel mai popular nume din 2004, iar al doilea în 2006.

Sara, sotia lui Avraam, celebrată de Biserica Catolică pe 19 august, de Biserica Ortodoxa pe 13 iulie și pe 10.9 de Biserica coptă.

Sfânta Sara al Antiohiei, martir, comemorat pe 20 aprilie.

Sânul lui Avraam

Sânul lui Avraam este o zicală care se referă la cineva care se află într-un loc unde îi merge bine. Această expresie își are originea în religia iudaică.

Terah

Terah (în ebraică: תֶּרַח / תָּרַח, Modern Terah / Tarah Tiberian Terah / Tarah, "Ibex, capra sălbatică", sau "Hoinar") este o figură biblică din Cartea Genezei, fiul lui Nahor, fiul lui Serug și Tatăl Patriarhul Avraam, dar și al lui Nahor și Haran. Terah este menționat în Biblia ebraică și în Noul Testament.

Vindecarea femeii gârbove

Vindecarea femeii gârbove este una din minunile lui Iisus, consemnată doar în Evanghelia după Luca (13:10-17).Potrivit evangheliei, Iisus învăța de Sabat (sâmbăta) într-una dintre sinagogi. "Și iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum" (v.11). Când Iisus a văzut-o, a chemat-o în fața Sa și i-a spus:

"Femeie, ești dezlegată de neputința ta."Apoi și-a pus mâinile asupra ei și imediat ea s-a îndreptat și i-a adus slavă lui Dumnezeu.

Indignat că Iisus a săvârșit o vindecare de Sabat, conducătorul sinagogii a spus enoriașilor prezenți: "Omul trebuie să muncească șase zile pe săptămână. Așa că trebuie să veniți pentru a fi vindecați în acele zile și nu de Sabat."

Iisus le-a răspuns:

"Fățarnicilor! Nu dezleagă fiecare dintre voi în ziua de Sabat boul sau măgarul de la iesle și-l duce afară să-l adape? Dar nu se cuvenea oare ca această femeie, fiică a lui Avraam, pe care a legat-o satana timp de optsprezece ani, să fie dezlegată și ea de Sabat de această neputință?"După ce a spus acestea, toți cei care l-au criticat s-au simțit rușinați, dar mulțimea se bucura de faptele minunate pe care le săvârșise El.

Vindecarea slugii sutașului

Vindecarea slugii sutașului este una din minunile lui Iisus, consemnată în evanghelii. Evanghelia după Matei (8:5-13) și cea după Luca (7:1-10) descriu vindecarea de către Iisus a slugii unui sutaș (centurion) roman din Capernaum. Evanghelia după Ioan (4:46-54) prezintă un caz similar care a avut loc tot la Capernaum, dar precizează că era vorba de fiul unui funcționar regal pe care Iisus l-a vindecat fără să se menționeze dacă Iisus l-a văzut.În conformitate cu evangheliile, un sutaș roman l-a rugat pe Iisus să-i vindece un slujitor bolnav, care era pe moarte. Iisus s-a oferit să meargă la casa sutașului pentru a realiza vindecarea, dar sutașul a spus că nu este vrednic pentru a-l primi în casa sa pe Iisus, sugerându-i să spună numai un singur cuvânt, iar slujitorul său va fi vindecat. Când Iisus a auzit aceasta, a spus:

După evanghelii, slujitorul s-a însănătoșit chiar în acel moment.

Autorul John Clowes afirmă că folosirea în text a numelor lui Avraam, Isaac și Iacov se referă la gradele de fericire ale oamenilor care sunt admiși la ospățul divin, în care Avraam semnifică gradul celest, Isaac gradul spiritual și Iacov gradul natural.

Generațiile de la Adam la David conform Bibliei ebraice
Adam Regele David
Iudaism
Steaua lui David
Profeți biblici
Creation of the Sun and Moon face detail.jpg
Profeți menționați în Coran
Mosque.svg

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.