Armata bizantină

Armata bizantină reprezintă totalitatea forțelor armate ce au servit Imperiul Roman de Răsărit. Secole de invazii, războaie civile și au dus la dispariția Imperiului Roman de Apus. Din secolul IV d.Hr., moștenirea Romei a fost transferată în capitala estică, Constantinopol.

Byzantine fresca from St-Lucas
Soldat bizantin, frescă din biserica mânăstirii Sfântu Luca din Beoția, Grecia.

Putere militară

An Armată
300 311.000[1]
457 303.000[1]
518 271.000[2]
540 341.000[2]
565 150.000[3] (numai trupe de câmp)
641 109.000[4]
668 109.000[5]
773 80.000[6]
809 90.000[7]
840 120.000[8]
959 144.000[9]
963 150.000[8]
1025 250.000[10]
1053 200.000[11]
1077 25.000[12]
1081 20.000[13]
1118 20.000[14] (numai trupe de câmp)
1143 50.000[15]
1180 40.000[16] (numai trupe de câmp)
1203 30.000[17] (numai trupe de câmp)
1204 60.000[18]
1282 20.000[19]
1320 4.000[20]
1321 3.000[21] (numai trupe de câmp)
1453 1.500[22] (numai trupe de câmp)

Note

  1. ^ a b W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 145
  2. ^ a b W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 277
  3. ^ J. Norwich, Byzantium: The Early Centuries, 259
  4. ^ W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 374
  5. ^ W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 412
  6. ^ W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 373
  7. ^ W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 547
  8. ^ a b W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 537
  9. ^ W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 576
  10. ^ Treadgold (1995), p. 85
  11. ^ W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 595
  12. ^ J. Birkenmeier, The Development of the Komnenian Army: 1081-1180, 62
  13. ^ W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 612
  14. ^ A. Konstam, Historical Atlas of the Crusades, 141
  15. ^ W. Treadgold, A Concise History of Byzantium, 236
  16. ^ J. Birkenmeier, The Development of the Komnenian Army: 1081-1180, 180
  17. ^ Phillips. The Fourth Crusade, p. 159.
  18. ^ S. Blondal, The Varangians of Byzantium, 163
  19. ^ G. Ostrogorsky, History of the Byzantine State, 483
  20. ^ W. Treadgold, A Concise History of Byzantium, 224
  21. ^ W. Treadgold, A History of the Byzantine State and Society, 819
  22. ^ I. Heath, Byzantine Armies: AD 1118-1461, 37

Legături externe

19 august

19 august este a 231-a zi a calendarului gregorian și a 232-a zi în anii bisecți.

Armata romană

Armata romană (latină EXERCITUS•ROMANORUM) este termenul generic pentru forțele armate terestre ale Regatului Romei (până în 500 î.Hr.), Republicii Romane (500 î.Hr. - 31 î.Hr.), Imperiului Roman (31 î.Hr. - 476 d.Hr.) și ale Imperiului Roman de răsărit (Βασιλεία τῶν Ῥωμαίων [„împărăția Romeilor”], prescurtat Ῥωμανία (Romania), supranumit din sec. al XVIII-lea Imperiul bizantin) (476 - 1453). Termenul a fost în uz circa 2000 de ani, perioadă în care forțele armatei romane au suferit numeroase schimbări în compunere, organizare, echipamente și tactici, păstrând un nucleu de tradiții de durată.

Belisarie

Flavius Belisarius, Belizariu sau Belisarie (în greacă Βελισάριος, transliterat: Belisarios) (505(?)-565) a fost unul dintre cei mai mari generali ai Imperiului Bizantin și unul dintre cei mai faimoși generali din istorie. A reprezentat elementul-cheie in planul Împăratului Iustinian I de recucerire a Imperiului Roman de Apus, ce fusese pierdut barbarilor cu un secol în urmă.

Cu o reputație asemănătoare cu a altor generali faimoși din istorie precum Hannibal Barca, Iulius Caesar, Alexandru cel Mare sau Napoleon Bonaparte, a dovedit ingeniozitate și realizările sale nu au putut fi egalate decât de foarte puțini comandanți militari în istorie.

Una dintre trăsăturile esențiale ale carierei sale militare a fost capacitatea de a opera în condiții strategice extreme, fie cu un suport minim ori inexistent din partea Împăratului Iustinian I sau a Imperiului Bizantin, izbutind, în pofida acestor obstacole, să obțină victorii răsunătoare datorită geniului său militar. Totodată, face parte dintr-un grup select de oameni considerați a fi "Ultimul dintre Romani".

Bătălia de la Mu'tah

Bătălia de la Mu'tah (în arabă معركة مؤتة , غزوة مؤتة‎) a avut loc în anul 629 (5 Jumada al-awwal 8 AH în calendarul islamic, lângă localitatea Mu'tah, la est de râul Iordan și de Karak. Lupta s-a dat între trupele profetului Mohamed și armata bizantină. Există mai multe surse și opinii cu privire la rezultatul luptei. Istoricul modern Walter Kaegi spune că, probabil, lupta a fost o confruntare foarte modestă.

Bătălia de la Pelekanon

Bătălia de Pelekanon, cunoscută și sub forma sa latinizată Bătălia de la Pelecanum, a avut loc la 10/11 iunie 1329 între o forță expediționară bizantină condusă de Andronicus al III-lea și o armată otomană condusă de sultanul Orhan Gazi. Armata bizantină a fost învinsă, într-o încercare a acesteia de a ridica asediile otomane a orașelor din Anatolia.

Castrul roman de la Pietroasele

Se crede că acest castru a fost construit de către împăratul Constantin cel Mare în perioada campaniei din anul 332 împotriva goților de la nord de Dunăre. În această campanie armata bizantină, condusă de Constantin al II-lea - fiul împăratului, îi înfrânge pe goți și, ca urmare, ținuturile de la nord de Dunăre reintră pentru o perioadă sub stăpânire romană. În castru se instalează Legiunea a XI-a Claudia venită de la Durostorum. Noua frontieră nordică a Imperiului roman de răsărit a coincis o vreme cu Brazda lui Novac, limes întărit de castrul roman de la Pietroasele.

În necropola alăturată castrului s-au descoperit monede din perioada împăratului Constantin al II-lea. O raritate o constituie siliqua în greutate de 2,09 g emisă de Oficina din Arles .

În situl arheologic din apropiere au fost găsite fragmente de olane romane, provenind din rețeaua de alimentare cu apă a castrului și așezării civile din sec. IV p. Hr. precum și o instalație de aducțiune și de distribuire a apei săpată în piatră.Castrul roman de la Pietroasa (124 m x 158 m), cuprinde și termele (băile termale romane) înconjurate de zidul sudic de apărare, aparținând de cultura Pietroasa.

Catafract

Catafractul (în greacă Κατάφρακτος, Kataphraktos, „acoperit cu fier“) era un războinic cu armură, care făcea parte din cavaleria grea din epoca antică și Evul Mediu timpuriu, cu precădere în cadrul armatelor persane, romane și bizantine. Călărețul și adesea și calul erau protejați de o armură lamelară.

Flota bizantină

Flota bizantină (Ῥωμαῖκό ναυτικό: Rhômaiko nautiko) sau Marina bizantină a fost forța navală a Imperiului Roman de Răsărit. Ca și imperiul în sine, flota s-a dezvoltat inițial pe baza celei romane, dar în comparație cu predecesoarea sa a avut un rol mai important în apărarea imperiului. Marina bizantină a avut un rol vital pentru existența imperiului, pe care mulți istorici l-au descris ca fiind un „imperiu maritim”.Flota bizantină a folosit bărci agile, dar și nave de luptă speciale (dromonul) și a folosit arme puternice noi cum ar fi focul grecesc.

Flota bizantină și-a continuat activitășile până la prăbușirea finală a imperiului în mai 1453.

Focas Tiranul

Flavius Focas Augustus, cunoscut sub numele de Focas Tiranul, a fost împărat bizantin între 602 și 610. A ajuns la tron în urma răscoalei împotriva lui Mauriciu și a fost detronat de Heraclius.

Focas era originar din Tracia. Era ofițer de rang inferior în armata bizantină pe la 600. A servit în delegații diplomatice la avari. În 602, profitând de un moment de instabilitate, a pornit o răscoală împotriva lui Mauriciu, în Balcani, apoi în tot imperiul. Răscoala s-a terminat cu executarea lui Mauriciu și a familiei sale și încoronarea lui Focas în Biserica Sf. Ioan Botezătorul.

Focas a micșorat taxele ridicate anterior de Mauriciu. De asemenea a făcut reforme în structura bisericii. În încercarea de a diminua opoziția, a ucis mii de oameni, dar se pare că istoricii vremii ar fi exagerat. Columna lui Focas este ultimul monument ridicat în Forumul Roman. Focas a dat Panteonul din Roma papei Bonifaciu IV ca să îl utilizeze drept biserică. L-a repus pe Smaragnus ca exarh al Ravennei. În provinciile balcanice, imperiul a fost invadat de slavi și de avari, iar în est de perși, în urma unor războaie care s-au terminat în 607 cu victoria perșilor.

În 608, exarhul Africii, Heraclius cel Bătrân, împreună cu fiul său cu același nume (Heraclius) au pornit o răscoală împotriva lui Focas. Focas a răspuns cu execuții în masă. Nicetas, nepotul lui Heraclius cel Bătrân, a invadat Egiptul, iar Heraclius cel mic a ocupat Sicilia și Cipru. În Levant a început o răscoală. Focas l-a trimis pe generalul Bonosus să recucerească Egiptul, dar fără succes. În acest timp, perșii ajunseseră în Anatolia. În 610, Heraclius fiul, a intrat în Constatinopol și s-a declarat împărat. Când l-a prins pe Focas, Heraclius l-a întrebat: Este acesta felul în care ai domnit, mizerabilule ?, iar Focas i-a dat replica:Și tu o să domnești mai bine ?. Înfuriat, Heraclius personal l-a ucis pe Focas. Trupul său a fost mutilat, arătat poporului și ars.

Legiunea a II-a Herculia

Legiunea a II-a Herculia (dedicată lui Hercules) a fost o legiune romană creată de către împăratul Dioclețian (284-305), probabil împreună cu I Iovia, pentru a păzi noua provincie creată, Scitia Minor.

Legiunea a II-a Herculia a staționat la Capidava. Cognomenul acestei legiuni era Herculius și a fost atribuit de Maximian Herculius (co-împărat cu Dioclețian) și înseamna "similar cu Hercules".

Conform Notitia Dignitatum, la începutul secolului al V-lea lea, Legiunea a II-a Herculia era încă campată în tabăra de pe Dunăre. Probabil a existat și în timpul Imperiului Bizantin.

Notitia Dignitatum

Notitia Dignitatum este un document unic al arhivelor imperiale romane. Unul dintre foarte puținele documente supraviețuitoare ale guvernului roman, acesta detaliază organizarea administrativă a imperiilor de est și de vest, listând câteva mii de funcții de la curtea imperială până la nivel de provincie. Este de obicei considerat a fi actualizat pentru Imperiul Roman de Apus până în anii 420, iar pentru Imperiul Roman de Răsărit până în anii 400. Cu toate acestea, nu se poate furniza o dată fixă, iar documentul conține omisiuni și probleme.

Există mai multe copii din secolele al XV-lea și al XVI-lea (plus o versiune ilustrată color din 1542). Toate copiile cunoscute și existente ale acestui document roman târziu sunt derivate, fie direct, fie indirect, dintr-un codex (Codex Spirensis), despre care se știe că a existat în biblioteca consiliului de canonici al catedralei din Speyer în 1542; însă acesta s-a pierdut înainte de 1672 și nu mai poate fi localizat în prezent. Acea carte conținea o colecție de documente, dintre care Notitia era ultimul și cel mai mare document, ocupând 164 de pagini ce reuneau mai multe documente anterioare, printre care și unul din secolul al IX-lea. Heraldica din manuscriptele ilustrate ale Notitiei se pare că imită sau copiază exemple numai din pierdutul Codex Spirensis. Cea mai importantă copie a Codexului este aceea făcută pentru Pietro Donato (1436) și ilustrată de Peronet Lamy.

Pecenegi

Pecenegii (în latină bisseni sau pacinacae, în maghiară besenyő) au fost un popor seminomad turcofon originar din stepele Asiei Centrale. În veacul al IX-lea ei au populat nordul Mării Negre, iar în secolele al XI-lea-al XII-lea au pătruns în Peninsula Balcanică. În limba greacă (în sursele bizantine) erau cunoscuți ca πατσινáκοι = Patzinaki, în limba turcă se numeau beçenekler, pecenekler, pacanak, în limbile arabă și persană Bjnak/Bjamak/Bajanak, în tibetană Be-co-nag, în limba georgiană (gruzină) Pacanak-i, în armeană Badzinaghi, în limbile slavilor răsăriteni Peceneghi/Pecenezi, în limba poloneză Pieczyngowie/Piecinigi și în textele redactate în latina medievală Bisseni, Bessi, Pizenaci.

Roman Diogenes

Roman Diogenes (sau Romanos/Romanus) (greacă Ρωμανός Δ΄ Διογένης, Rōmanos IV Diogenēs) (n. cca. 1030 - d. 1072) a fost un împărat bizantin în perioada 1068 - 1071.

Rothari al longobarzilor

Rothari (sau Rothair) (d. 652) a fost rege al longobarzilor din dinastia Harodingienilor, între anii 636 și 652.

Înainte de a deveni rege, Rothari fusese duce longobard de Brescia. Urcat pe tronul regatului de la Pavia, el a succedat lui Arioald, care, ca și el, fusese adept al arianismului. Rothari s-a dovedit a fi unul dintre cei mai energici regi longobarzi. Cronica atribuită lui Fredegar relatează că la începutul domniei el a condamnat la moarte pe mulți dintre nobilii insubordonați și că, pentru menținerea păcii, a instaurat o disciplină foarte strictă.Rothari a cucerit Genova în 641, iar restul posesiunilor bizantine din Liguria în 643. El a cucerit mai departe celelalte teritorii bizantine de pe valea Padului, inclusiv Oderzo (Opitergium) în 641. Potrivit cronicii lui Paul Diaconul, "Rothari a capturat apoi toate cetățile romanilor care erau situate de-a lungul coastei mării de la orașul Luna din Toscana până la granițele cu francii."În urma acestor cuceriri, bizantinilor le-au mai rămas în stăpânire în nordul Italiei doar regiunile mlăștinoase din jurul Ravennei. Exarhul Platon de Ravenna a încercat să reocupe teritoriul pierdut, însă armata bizantină a fost înfrântă de către Rothari în 642 pe malurile Scultennei (Panaro), în apropiere de Modena, cu pierderea a 8.000 de oameni. Totuși, exarhul bizantin a reușit să recucerească Oderzo în același an. În cele din urmă, Oderzo va fi distrus din temelii mai tîrziu (667) de către Grimoald I de Benevento.

Rothari a rămas în istorie și pentru realizarea Edictum Rothari, prima codificare scrisă a legilor care guvernau monarhia longobardă. Redactat în limba latină, actul reprezintă rezultatul convocării de către Rothari a unui gairethinx, desfășurat în 642 sau 643. Edictul acoperea însă doar situația supușilor longobarzi, în vreme ce romanii din Regatul longobard continuau să trăiască potrivit legii romane.Rothari a fost succedat de către fiul său Rodoald. Un baptisteriu din Monte Sant'Angelo este cunoscut în mod tradițional sub numele de "Mormântul lui Rothari".

Războiul Gotic (535-554)

Războiul gotic reprezintă campania o militară purtată între anii 535 - 554 de către Imperiul Roman de Răsărit (și de Iustinian I cel Mare) împotriva Regatului ostrogoților din Italia, având ca scop recucerirea Italiei, Dalmației, Sardiniei, Siciliei și Corsicii. Acesta este, în mod obișnuit, împărțit în două etape. Prima etapă a conflictului a avut loc între anii 535 - 540 și s-a încheiat prin cucerirea orașului Ravenna și recucerirea temporară a Italiei. A doua etapă, desfășurată în perioada 540/541 - 554, este marcată prin întărirea rezistenței ostrogoților sub conducerea regelui Totila la ocupația bizantină, fiind înfrântă după o luptă îndelungată de armata bizantină sub conducerea generalului Narses, care a respins, de asemena, invazia francilor și alamanilor din anul 554. Mai multe orașe din nordul Italiei au continuat să opună rezistență campaniei de cucerire bizantină până în anul 560.

Sichelgaita

Sichelgaita (Sikelgaita sau Sigelgaita) (n. 1040 – d. 16 aprilie 1090) a fost o principesă longobardă, fiică a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno, devenită cea de a doua soție a normandului Robert Guiscard, duce de Apulia.

Sichelgaita s-a căsătorit cu Robert Guiscard în 1058, după ce acesta a divorțat de prima sa soție, Alberada, datorită unor suspiciuni de consanguinitate. Sora ei, Gaitelgrima se căsătorise anterior cu fratele vitreg al lui Robert, Drogo de Hauteville. Divorțul de Alberada și căsătoria cu Sichelgaita făceau probabil parte dintr-o strategie de alianță matrimonială cu principii longobarzi rămași în sudul Italiei, al căror conducător devenise Guaimar de Salerno. În ceea ce o privește, Alberada pare să nu fi avut strângeri de inimă față de desfacerea căsătoriei.

Sichelgaita a încercat să medieze între fratele ei, Gisulf al II-lea de Salerno și Robert atunci când relațiile dintre acestea s-au înrăutățit, însă rugămințile ei nu au avut efect și ea s-a conformat sorții avute de fratele ei în războiul cu normanzii din 1078.

Sichelgaita l-a însoțit frecvent pe Robert în campaniile sale de cucerire. Cu toate că la început ea a căutat să îl convingă să se abțină de la atacarea Bizanțului, ea l-a însoțit în campanie. În bătălia de Dyrrachion din 1081, ea a luptat alături de el, purtând armură, alăturându-se trupelor lui Robert atunci când acestea au fost inițial respinse de către armata bizantină. Potrivit cronicii Anei Comnena, ducesa normandă era "precum o altă Pallas, dacă nu o a doua Atena". În aceeași cronică, Alexiada, Ana atribuie Sichelgaiteiun citat din Iliada.

În 1083, Sichelgaita a revenit în Italia alături de Robert pentru a-l apăra pe Papa Grigore al VII-lea împotriva împăratului german Henric al IV-lea. Ea l-a însoțit pe Guiscard și în cea de a doua campanie antibizantină din Balcani, încheiată însă odată cu moartea lui Robert în Cefalonia în 1085, având-o pe Sichelgaita la căpătâi. La începutul lui 1086, Sichelgaita se afla în Salerno, pentru a face donația orașului Centraro în favoarea abației de Montecassino, pe care cuplul ducal o înzestrare cu numeroase daruri anterior. De asemenea, Sichelgaita a donat mari cantități de argint și atunci când a fost bolnavă.A existat presupunerea că ar fi încercat să îl otrpvească pe Boemund de Taranto, fiul lui Guiscard din prima căsătorie, deși cele două soții ale lui Guiscard au ajuns la un acord, prin care fiului Sichelgaitei, Roger Borsa i s-a permis să preia succesiunea integrală a lui Robert în ducatul Apuliei.

La moartea sa, potrivit dorinței sale, Sichelgaita a fost înmormîntată la Montecassino.

Tiberiu al II-lea

Tiberius II Apismaros (d. 705), cunoscut și sub numele de Tiberius III a fost împărat bizantin între 698 și 705.

Apismaros era un ofițer de neam germanic din armata bizantină. După ce bizantinii s-au retras din Cartagina (697), Apismaros s-a revoltat, pornind spre Constantinopol. Gărzile au deschis porțile orașului și l-au proclamat împărat sub numele de Tiberius II. Împăratului Leonitos II i s-a tăiat nasul și a fost închis într-o mănăstire.

Ca împărat, Tiberius a ignorat Africa, obținânâd mici victorii în Siria (701). În 704, Iustinian II a evadat din Cherson și s-a aliat cu Tervel, țarul bulgarilor, pentru a recăpăta tronul. Neîntâmpinând o mare opoziție, Iustinian a intrat în Constantinopol, redevenind împărat. Tiberiu, împreună cu Leonitos au fost executați.

Vasile de Neapole

Vasile a fost primul duce de Neapole, domnind de la 661 la 666.

Napolitan prin naștere, intrat apoi în armata bizantină, Vasile a fost numit de către împăratul Constans al II-lea al Bizanțului ca dux Campaniae în 661.

Imperiul Bizantin (330–1453)

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.