Antigon al II-lea Mattathias

Antigon al II-lea Mattathias (în ebraică מתתיהו אנטיגונוס השני, transliterat: Matityahu), cunoscut, de asemenea, sub numele de Antigon Hasmoneul, (d. 37 î.Hr.) a fost ultimul rege hasmoneu al Iudeei. Era fiul regelui Aristobul al II-lea al Iudeei și a fost instalat ca un rege marionetă de către parți.[1] În anul 37 î.Hr Irod l-a predat romanilor pentru a fi executat, după o domnie de trei de ani în care a condus lupta acerbă pentru independență a evreilor împotriva romanilor.

Antigon al II-lea Mattathias
Antigonus II Mattathias
Date personale
Activitate
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia Hasmoneilor

Biografie

Antigon Hasmoneul a fost al doilea fiu al lui Aristobul al II-lea și, împreună cu tatăl său, a fost dus prizonier la Roma de către Pompei în 63 î.Hr. El a evadat și s-a întors în Iudeea în anul 57 î.Hr. În ciuda unei încercări nereușite de a se opune forțelor politice romane, Senatul l-a eliberat, dar el a refuzat să renunțe la drepturile sale dinastice. După moartea fratelui său mai mare, Alexandru, Antigon a susținut că unchiul lui, Hircan, era o marionetă în mâinile lui Antipater Idumeanul și a încercat să-l răstoarne cu ajutorul și cu acordul romanilor. El l-a vizitat pe Iulius Cezar, care se afla în Siria în anul 47 și s-a plâns de faptul că Antipater și Hircan au uzurpat tronul. În anul 42 a încercat să preia prin forță conducerea Iudeei, cu ajutorul cumnatului său, Ptolemeu Mennei, dar a fost învins de către Irod.[2]

Impozitarea excesivă a locuitorilor Iudeei pentru acoperirea cheltuielilor extravagante ale lui Marc Antoniu și Cleopatra a trezit o ură profundă împotriva Romei. Antigon a câștigat sprijinul ambelor clase aristocratice din Ierusalim și a conducătorilor fariseilor. Parții, care invadaseră Siria în anul 40 î.Hr., au preferat un rege antiroman pe tronul Iudeei. Când Antigon le-a promis cantități mari de aur, plus cinci sute de sclave, ei i-au pus la dispoziție o oaste de cinci sute de războinici. Hircan a fost capturat și trimis în Babilon, unde i s-au tăiat urechile, ceea ce l-a făcut inapt pentru funcția de mare preot. Irod a părăsit Ierusalimul. În anul 40 î.Hr. Antigon a fost oficial proclamat rege și mare preot de către parți. Cei trei ani de domnie ai săi au fost o luptă continuă.

Imediat după cucerirea Ierusalimului de către parți, Irod a fugit repede de la Masada la Roma, unde - într-un mod oarecum surprinzător - a fost nominalizat în anul 40 î.Hr. ca noul rege al Iudeei (în latină Rex socius et amicus populi Romani, rege aliat și prieten al poporului roman), de către Senat la recomandarea triumvirului Marc Antoniu.[3] După ce s-a întors de la Roma în anul 39 î.Hr. Irod a început o campanie militară împotriva lui Antigon și a asediat Ierusalimul. În primăvara anului 38 î.Hr., Irod a preluat controlul asupra provinciei Galileea și în cele din urmă a întregii Iudeea, inclusiv a Ierusalimului. Ca urmare a apropierii iernii, Irod a amânat asediul Ierusalimului, unde Antigon și resturile armatei sale se refugiaseră până la primăvară. Irod a fost oprit la porțile cetății timp de 3-5 luni, dar în cele din urmă romanii au capturat orașul; cu toate acestea, susținătorii lui Antigon au luptat până când romanii au ajuns în curtea interioară a templului.[4] Antigon a fost dus în Antiohia și executat,[5] punându-se astfel capăt domniei dinastiei hasmoneilor.

Iosephus Flavius afirmă că Marc Antoniu l-a decapitat pe Antigon (Antichități iudaice, XV, 1:2 (8-9). Istoricul roman Dio Cassius spune că el a fost răstignit și precizează următoarele în Istoria romană: „Dintre acești oameni [evreii] Antoniu i-a încredințat guvernarea unui anumit Irod; Antigon a fost legat de o cruce și biciuit, o pedeapsă pe care nici un alt rege nu a suferit-o de pe urma romanilor, și așa a fost ucis.”[6] În Viața lui Antoniu, Plutarh susține că Antoniu l-a decapitat pe Antigon, „primul exemplu al acestei pedepse aplicate unui rege”.[7]

Mormântul contestat din Ierusalim

În 1971 buldozerele care înlăturau pământul în Ierusalimul de Est pentru un proiect de construcție au scos la iveală un mormânt ce conținea o inscripție care, potrivit unor opinii, indică faptul că aici a fost înmormântat regele Antigon, ultimul rege hasmoneu.[8] Cu toate acestea, potrivit antropologului Joe Zias, fostul curator arheologic și antropologic al Autorității pentru Antichități a Israelului, această teorie este doar un mit urban, din moment ce singurul schelet decapitat a fost găsit aici în 1971 și s-a dovedit la o reexaminare ulterioară că a aparținut unei femei în vârstă. În opinia sa, nici un alt set de rămășițe pământești găsite acolo nu putea fi asociat cu regele Antigon al II-lea, iar mitul a fost promovat de proprietarul imobilului situat deasupra mormântului (cum se vede aici: [9]).[10][11]

Posibila menționare în manuscrisele de la Qumran

Cercetătorul biblic Gregory Doudna a susținut în 2013 că Antigon al II-lea Mattathias era personajul cunoscut ca „preotul nelegiuit” în Manuscrisele de la Qumran.[12][13] Potrivit lui Doudna, Antigon a fost personajul considerat „preotul neleguit” din Pesher Habakkuk și conducătorul blestemat din Pesher Nahum, manuscrisele găsite la Qumran.

Note

  1. ^ Vermes 2014, p. 36.
  2. ^ „Antigonus Matthathias”, Jewish Encyclopedia
  3. ^ Peter Schäfer (). The History of the Jews in the Greco-Roman World: The Jews of Palestine from Alexander the Great to the Arab Conquest. Routledge. pp. 89–. ISBN 978-1-134-40317-2. Accesat în . Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  4. ^ Antiquities XIV 16:2.
  5. ^ Antiquities 15.1.2.9
  6. ^ Cassius Dio Cocceianus, Roman History, book xlix, c.22
  7. ^ Plutarch, Life of Antony
  8. ^ Article by Professor Eliezer Segal of the University of Calgary
  9. ^ http://abahacohen.weebly.com/index.html
  10. ^ Joe Zias (aprilie 2014). „A Jerusalem tomb, 'blind leading the blind' or just another Day in Paradise?”. The Bible and Interpretation. Mark Elliott and Patricia Landy. Accesat în . Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor)
  11. ^ „Tomb Inscription at Givat Hamivtar”. COJS Jewish History Database. Center for Online Judaic Studies (COJS). . Accesat în .
  12. ^ David Stacey, Gregory Doudna, Qumran Revisited: A Reassessment of the Archaeology of the Site and its Texts. BAR international series, 2520. Oxford: Archaeopress, 2013. ISBN: 9781407311388
  13. ^ Gregory Doudna, A Narrative Argument that the Teacher of Righteousness was Hyrcanus II. Excerpted from pp. 95–107 of the book

Bibliografie

  • Vermes, Géza (). The True Herod. Bloomsbury. ISBN 978-0567488411.

Legături externe

  • Antigonus intrarea în istoric sourcebook de Mahlon H. Smith
Alexandru al Iudeei

Alexandru (în greaca veche Ἀλέξανδρος, d. 48 sau 47 î.Hr.), sau Alexandru Macabeul, a fost fiul cel mai mare al regelui Aristobul al II-lea al Iudeei. A căsătorit cu verișoara lui, Alexandra Macabeea, fiica unchiului său, Hircan al II-lea. Bunicul lor a fost Alexandru Ianai, cel de-al doilea fiul al lui Ioan Hircan. Mariamna I, fiica lui Alexandru și al Alexandrei, a fost cea de-a doua soție a lui Irod cel Mare și regina hasmonee a Regatului Iudeei.

Alexandru a fost luat prizonier, împreună cu tatăl său și cu fratele său, Antigon, de către generalul roman Pompei cu prilejul capturării Ierusalimului în anul 63 î.Hr., dar a scăpat de răpitori și nu a mai fost transportat la Roma. În anul 57 el a apărut în Iudeea, a ridicat o armată de 10.000 de infanteriști și 1.500 de cavaleriști și a fortificat cetatea Alexandrium și alte posturi militare. Unchiul lui Alexandru, Hircan (cu care tatăl lui Alexandru, Aristobul, se înfruntase în trecut) a cerut ajutor de la Gabinius, care a adus o mare armată împotriva lui Alexandru și l-a trimis imediat pe Marc Antoniu cu o parte din trupe. Într-o bătălie purtată lângă Ierusalim, trupele lui Alexandru au fost zdrobite în luptă, iar el s-a refugiat în cetatea Alexandrium. Prin mijlocirea mamei sale, i s-a permis să plece, cu condiția să predea toate cetățile aflate încă în stăpânirea lui. În anul următor, în timpul expediției lui Gabinius în Egipt, Alexandru i-a incitat pe evrei la revoltă și a adunat o nouă armată. El i-a masacrat pe toți romanii pe care i-a întâlnit în drum și a asediat restul oștilor romane, care s-au refugiat pe Muntele Garizim. După ce a respins condițiile de pace oferite de Gabinius, el a fost învins în apropierea Muntelui Tabor, având pierderi de 10.000 de oameni. Spiritul adepților săi nu a fost complet zdrobit, cu toate acestea, pentru că în anul 53, după moartea lui Marcus Licinius Crassus, el a strâns din nou o armată, dar a fost obligat să încheie o înțelegere cu Cassius în anul 52. În anul 49, când a izbucnit războiul civil, Iulius Cezar l-a eliberat pe tatăl lui Alexandru, Aristobul al II-lea, și l-a trimis în Iudeea pentru a-i promova interesele acolo. Aristobul a fost otrăvit pe drum, iar Alexandru, care se pregătea să-i vină în ajutor, a fost capturat la comanda lui Pompei și a fost decapitat în Antiohia.

Aristobul al II-lea

Aristobul al II-lea (în ebraică אריסטובולוס; în greacă Ἀριστόβουλος, transliterat: Aristóboulos; n. ? – d. 49 î.e.n.) a fost un mare preot evreu și rege al Iudeei din 66 î.Hr. până în 63 î.Hr. A făcut parte din dinastia hasmoneilor.

Regatul Chalcis

Chalcis a fost un mic regat antic în majoritate iturean situat în Valea Bekaa, numit după orașul capitală cu același nume. Vechiul oraș Chalcis (Chalcis sub Libanum, Chalcis din Coele-Siria) era situat la jumătatea distanței între Berytus și Damasc. Orașul modern Anjar din Liban este considerat a fi locul vechii așezări Chalcis sub Libanum, deși acest lucru nu a fost definitiv demonstrat. Ruinele unui templu roman sunt situate la câțiva kilometri sud-vest de Anjar.

Regii Israelului antic

În alte limbi

This page is based on a Wikipedia article written by authors (here).
Text is available under the CC BY-SA 3.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.